Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a propus omologului său american, Joe Biden, soluţii politice pentru depăşirea crizei din Ucraina, anunţă Kremlinul, după convorbirea telefonică în cursul căreia liderul SUA a reiterat susţinerea pentru suveranitatea Ucrainei, scrie mediafax.ro.
„Când au făcut schimb de opinii despre criza din Ucraina, Vladimir Putin a prezentat abordări de soluţionare politică prevăzute în seria de măsuri a Acorduui Minsk”, a comunicat marţi seară Preşedinţia Rusiei, conform agenţiei Tass.
Ministerul rus al Apărării Rusia susţine că Alianţa Nord-Atlantică intenţionează să mobilizeze 40.000 de militari în apropierea frontierelor Rusiei, inclusiv în Marea Neagră şi în zona Mării Baltice. În schimb, Ucraina şi NATO acuză Rusia de suplimentarea trupelor în Crimeea şi în apropierea frontierelor ucrainene.
Preşedintele SUA, Joseph Biden, a reafirmat, într-o conversaţie cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, angajamentul de a susţine suveranitatea Ucrainei şi a pledat pentru dialog strategic pentru controlul armamentului, propunând organizarea unui summit.
„Preşedintele Joseph Biden a discutat astăzi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Au discutat despre o serie de probleme regionale şi globale, inclusiv despre intenţia Statelor Unite şi Rusiei de a continua dialogul pentru stabilitatea strategică pe teme referitoare la controlul armamentului şi la probleme emergente de securitate, pornind de la prelungirea Noului Tratat START”, a anunţat marţi după-amiază Casa Albă, conform unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei.
„Preşedintele Biden a transmis clar că Statele Unite vor acţiona cu fermitate în apărarea intereselor naţionale ca reacţie la acţiunile Rusiei, precum intruziunile cibernetice şi interferenţele electorale. Preşedintele Biden a evidenţiat angajamentul de neclintit al Statelor Unite faţă de suveranitatea Ucrainei şi integritatea teritorială a acestei ţări. Preşedintele SUA a exprimat preocupări faţă de acumularea bruscă de trupe ruse în Crimeea şi la frontierele Ucrainei şi a cerut Rusiei să reducă tensiunile”, precizează Preşedinţia SUA.
„Preşedintele Biden a reiterat obiectivul său de a construi o relaţie stabilă şi previzibilă cu Rusia, în conformitate cu interesele SUA, şi a propus organizarea unui summit într-un stat terţ, în următoarele luni, pentru a discuta despre seria întreagă de probleme cu care se confruntă Statele Unite şi Rusia”, precizează Casa Albă.
Statele Unite vor trimite 500 de militari suplimentari în Germania, a anunţat, marţi, în cursul vizitei la Berlin, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, conform site-ului Tagesschau.de.
Cei 500 de militari americani suplimentari vor fi detaşaţi în toamnă în Germania, urmând să fie staţionaţi într-o bază militară din Wiesbaden, în apropierea oraşului Frankfurt, scrie Mediafax.ro.
În 3 zile Rusia își poate lua Ucraina înapoi ! Viva Rusia Mare !
Sa fin seriosi, USA nu-și permite sa amenințe Rusia. Se vor intelege in final și vor împarti ucraina care a fost dintotdeaua marginea Moldovei, Rusiei și Poloniei. Soarta Romaniei tine de intelepciunea presedintelui Putin.
Dimnezeu sa-l intelepteasca pe tarul rusilor, ca pe neamtul nostru l-a „uitat” in mana luciferului….Oricum,liberarea vine de la Rasarit,de prigoana de la Apus.Scris si spus este.
Unde este scris?
Ca sunt chiar curios!
O spune Otroc Veaceslav.Traiasca tarul Putin!
Nu vreau sa fiu carcotas, dar Biserica, chiar cea Rusa, are dubii serioade in privinta acelui copil.
Care biserica rusa?Cea reprezentata de ecumenistul Kiril?!