Pentru început să spunem că la ora actuală nu există niciun om din România care dacă ar ajunge să fie bolnav într-o formă gravă de ”boala nouă” să nu-și dorească să fie tratat de doamna doctor, acasă la el, în loc să fie nevoit să meargă la altarele sistemului. Dar să vedem care sunt de fapt factorii care contribuie la această simpatie și popularitate extraordinară, dublată de o dorință de linșaj din partea colegilor și a celor supra intitulați progresiști.
Între cele două tabere, una care susține că boala nu există și e doar un bau-bau pentru cei cu neuronu rar, și cei care se închină la vaccin ca fiind singura soluție viabilă, apare aceasta doamnă doctor, specialist pneumatolog care spune da, boala există, da e serioasă, da e periculoasă în anumite cazuri dar poate fi tratată fără probleme, fără spital și fără vaccin. Ce-ai zis???
Cu alte cuvinte distruge show-ul. Cum să faci așa ceva? Păi TV urile din ce trăiesc, companiile pharma din ce, cum mai ținem noi oamenii cu capul plecat dacă vine doamna doctor să ne spună că această boală se poate trata și anume acasă? Și atunci ce facem? Trimitem o echipă tv la ea și o filmăm cu o șuviță de păr ridicată, ca s-o discredităm că nu e întreagă la cap. Ca om ce am lucrat ceva vreme prin canale mari și celebre vă spun că orice echipă are minimum un cameraman, un reporter și dacă se respectă chiar și pe cineva de la sunet. Dar să presupunem că avem doar un reporter și un cameraman, doi oameni nu au văzut cum arată doamna doctor, nu au putut să-i spună?! Dacă șuvița rebelă a luat-o la vale de capul ei în timpul interviului, oprești camera, rezolvi cadrul și continui. Nu erau în direct. Credeți că lui Merkel nu i se ridică șuvița, când bate vântul sau când își trece aiurea mâna prin el, mai ales dacă e un fir de păr mai gros… dacă nu-i vedeți pe toți așa în timpul unui interviu în interior (nu bătea vântul!) este tocmai fiindcă li se spune oamenilor! Nu sunt lăsați așa ca să se râdă apoi de ei, ca să discrediteze practic mesajul, este lipsă de profesionalism și trebuie dați afară!
De ce se supără lumea medicală pe ea? Fiindcă știe ce spune și spune adevărul și asta-i face pe toți aplecații să-și vadă în pantofii lustruiți moaca de lingăi. Și doare.
Când ești tu înconjurat de toți ca tine, te legeni pe ideea că e normal, e bine ce faci, dar când vine un alt profesionist și-ți strigă precum împăratului că ești în fundul gol al conștiinței, atunci ce faci? Îți torni un sac de cenușă pe cap? Nu, că ai un singur sac și-l ții pentru bani, pentru faimă, pentru scaun, pentru facultatea ”afară” a copiilor tăi, pentru diverse. Și atunci faci ce e logic să faci. Strângi rândurile în jurul colegilor tăi, care sunt una copia fidela și ataci femeia (culmea, mai e și femeie, ca și când nu era suficient că ești atacat de un coleg, mai era nevoie să fie și femeie!) și o arunci în ghearele Colegiului medicilor. Care Colegiu nu s-a deranjat când la ATI e rata de deces de cât, 50/60 la sută? oamenii când aud de unul de-al lor că e tubat deja închiriază dricul. Asta e ok, atunci e etic totul. Vai vouă fariseilor și cărturarilor, care v-ați făcut panouri cu fețele voastre.
Ca speranță, eu sunt convinsă, absolut convinsă că mai există și alte exemplare, rare ce-i drept, de Flavia Groșan și se vor alătura acestei mișcări de trezire. E Postul Mare, să ne rugăm pentru Flavia și toți cei ca ea, sătui de minciună, sătui să-l pună pe Arafat deasupra lui Hipocrat.
PS: Știți că primul mare exod al medicilor români a fost format din cei care voiau să-și facă meserie cum trebuie și să trăiască din salariu și nu din plicul pacienților? Știți că există o presiune asupra medicilor de a accepta plicul? Primii care au plecat au fost profesioniștii buni, anti-șpăgari.E greu să reziști presiunii breslei. (Ivona Boitan)
Bravo, respect!
Va dati seama la ce grad de imbecilitate a ajuns poporul asta care judeca un om care a salvat MII de vieti, (in timp ce altii omoara sute de mii cu zile in spitale), deci o judeca dupa aparente, pentru faptul ca a indraznit sa nu se prezinte la stilist inainte de a aparea in fata lor. FAPTELE CONTEAZA!
…si va dati seama ca, in momentul asta, continua sa fie ucisi cu zile oameni in spitale, iar poporul sta si comenteaza coafura doamnei doctor…..dar daca nu este parintele lor cel care a murit sau moare ucis, copilul lor, perosana lor iubita, ce mai conteaza restul….
Dumnezeu sa-i ierte pe cei care au murit si mor, Dumnezeu sa ne ierte pe toti!
Pai jegurile de la A3 au tabarat la d-na doctor in timpul programului , si asa extrem de incarcat si plin de solicitari. Daca erau de buna credinta ar fi putut sa pregateasca initital interviul si pe partea de aspect , insa acestia erau acolo pentru a spiona si a culege orice imagine sau cuvant prin care ar putea fi discreditata. Ca dovada ca tonul a fost dat de jigodia RaTu prin aluziile jignitoare cu psihiatria.
https://www.petitieonline.com/signatures/jos_mainile_de_pe_doamna_doctor_flavia_grosa/?uv=34063420