Marvel va dezvălui în iunie primul Captain America gay. Personajul, care se numeşte Aaron Fisher, va avea prima apariţie în paginile cărţii „The United States of Captain America”, potrivit BFM TV.
În căutarea scutului său furat, eroul traversează Statele Unite. În cursul acestei călătorii, el întâlneşte pe drum „oamenii din toate straturile societăţii, îmbrăcat în costumul de Captain America pentru a apăra comunitatea lor”. Astfel Steve Rogers îl întâlneşte pe Aaron Fischer.
Prezentat drept „Captain America of the Railways”, Aaron Fischer este „inspirat de povestea eroilor comunităţii queer”, a precizat, într-un comunicat, scenaristul desenelor Joshua Trujillo. „El se bate pentru oprimaţi şi cei uitaţi. Sper ca povestea lui să rezoneze cu cititorii şi că va inspira o nouă generaţie de eroi”.
Marvel a dezvăluit două vizualuri ale „The United States of Captain America”. Poate fi văzută creaţia lui Aaron Fisher, semnată de Jan Balzadua. „Mi-a plăcut să-l desenez. Ca persoană trans, sunt foarte fericit că pot desena un personaj gay care îl admiră pe Captain America şi care înfruntă forţele răului pentru a-i ajuta pe cei care sunt aproape invizibili în societate”, a indicat desenatorul într-un comunicat.
Aaron Fischer nu este primul personaj gay al Marvel.
Véga, în „X-Men”, s-a căsătorit cu logodnica ei în 2012 în „Astonishing X-Men”, în timp ce Iceberg a revenit în 2015 în „Uncanny X-Men”. Următorul blockbuster Marvel, programat pentru sfârşitul acestui an, va prezenta primul sărut între bărbaţi.
https://www.libertatea.ro/stiri/presedintele-tanzaniei-unul-dintre-cei-mai-vocali-coronasceptici-din-africa-a-decedat-la-varsta-de-61-de-ani-opozitia-sustine-ca-s-a-infectat-cu-covid-3456633
Pai daca il cheama Aaron…stim din ce neam e.