Cum arată Certificatul de vaccinare ce va fi introdus de UE, cât costă, valabilitate, tipuri de teste și vaccinuri acceptate

Author:

pasaport certificat

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Comisia Europeană a adoptat miercuri o propunere legislativă de instituire a unui certificat de imunitate pentru călătoriile între statele membre ale Uniunii Europene. Pașaportul electronic denumit „certificat verde digital” va conține dovada că persoana care călătorește fie a fost vaccinată anti-COVID, fie are un test negativ COVID-19, fie a trecut prin boală și are anticorpi.

Comisia Europeană a dat miercuri publicității un set de întrebări și răspunsuri pe această temă:

Care sunt elementele principale ale propunerii?

Sistemul de adeverințe electronice verzi cuprinde trei tipuri distincte de adeverințe COVID-19: o adeverință de vaccinare, o adeverință de testare și o adeverință de vindecare.

Acestea pot fi emise și utilizate în toate statele membre ale UE pentru a facilita libera circulație. Toți cetățenii UE și membrii familiilor acestora, precum și resortisanții țărilor terțe cu drept de ședere sau de rezidență legală în statele membre sau care au dreptul de a călători în alte state membre ar urma să le poată primi gratuit.

Adeverințele ar trebui să includă doar un set minim de informații necesare pentru confirmarea și verificarea statutului deținătorilor, și anume: persoană vaccinată, persoană care a obținut un rezultat negativ în urma testării sau persoană vindecată.

Vaccinarea nu va fi o condiție prealabilă pentru a putea călători. Toți cetățenii UE au un drept fundamental la liberă circulație în UE, iar acest lucru se aplică indiferent dacă sunt vaccinați sau nu. Același principiu se aplică și drepturilor resortisanții țărilor terțe cu drept de ședere sau de rezidență legală în statele membre și care au dreptul de a călători în alte state membre. Adeverința electronică verde va facilita exercitarea acestui drept, inclusiv prin posibilitatea de a prezenta o adeverință de testare sau o adeverință de vindecare.

Cum va contribui acest sistem la facilitarea liberei circulații în condiții de siguranță?

Adeverința electronică verde poate servi drept dovadă a vaccinării, a testării și a vindecării pentru a elimina restricțiile privind libera circulație, cum ar fi testarea sau carantina, instituite într-un stat membru din motive de sănătate publică.

În cazul în care un stat membru acceptă dovada vaccinării pentru a elimina restricțiile asupra liberei circulații, acesta va trebui să accepte dovada vaccinării eliberate de un alt stat membru în legătură cu vaccinurile care au primit autorizație de introducere pe piață în UE.

Statele membre vor avea opțiunea de a extinde acest sistem pentru a include călătorii care primesc alte vaccinuri.

Orice persoană care deține o adeverință electronică verde va avea aceleași drepturi, atunci când călătorește, ca cetățenii statului membru vizitat care au fost vaccinați, testați sau care s-au vindecat.

Dacă un stat membru continuă să solicite carantinarea sau testarea persoanelor care dețin o adeverință electronică verde, trebuie să notifice această decizie Comisiei și tuturor celorlalte state membre și să o justifice.

Cum asigurați faptul că persoanele nevaccinate nu sunt discriminate atunci când își exercită dreptul la liberă circulație?

Pentru a se asigura că dreptul la liberă circulație în UE este respectat și că persoanele nevaccinate nu sunt discriminate, Comisia propune crearea nu numai a unei adeverințe de vaccinare interoperabile, ci și a unei adeverințe de testare pentru COVID-19 și a unei adeverințe pentru persoanele care s-au vindecat de COVID-19. Astfel, un număr cât mai mare posibil de persoane ar trebui să poată obține o adeverință electronică verde înainte de a călători.

Propunerea este clară cu privire la faptul că adeverința servește la facilitarea liberei circulații în interiorul UE. Nu va fi o condiție prealabilă pentru a putea călători. Persoanele care nu sunt vaccinate trebuie să își poată exercita în continuare dreptul la liberă circulație, dacă este necesar, sub rezerva unor limitări precum testarea sau carantina/autoizolarea.

Același raționament se aplică și drepturilor resortisanții țărilor terțe cu drept de ședere sau de rezidență legală în statele membre și care au dreptul de a călători în alte state membre.

Introducerea adeverințelor electronice verzi înseamnă că statele membre vor trebui să reintroducă controale la frontierele interne pentru a verifica aceste adeverințe?

Bineînțeles că nu! Adeverința electronică verde urmărește să faciliteze libera circulație în interiorul UE și relaxarea restricțiilor actuale, nu să restricționeze dreptul la liberă circulație și dreptul de a călători.

Verificarea adeverințelor nu poate justifica, în sine, reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne, iar astfel de controale nu sunt necesare pentru ca statele membre să pună în aplicare sistemul de adeverințe.

Din experiența primelor luni ale pandemiei știm că reintroducerea necoordonată și precipitată a controalelor la frontierele interne nu oprește virusul, ci cauzează perturbări societale și economice, pe care avem responsabilitatea de a le evita în cea mai mare măsură posibilă. Astfel de controale trebuie să rămână o măsură de ultimă instanță, în conformitate cu legislația UE.

Ce informații va include adeverința electronică verde?

Adeverința electronică verde va conține informațiile esențiale necesare, cum ar fi numele, data nașterii, statul membru emitent și un identificator unic al adeverinței. În plus:

  • pentru adeverința de vaccinare: tipul vaccinului și producătorul, numărul de doze, data vaccinării;
  • pentru adeverința de testare: tipul de test, data și ora la care a fost efectuat, centrul de testare și rezultatul;
  • pentru adeverința de vindecare: data rezultatului pozitiv al testului, emitentul adeverinței, data emiterii, data de valabilitate.

Care va fi formatul adeverinței electronice verzi?

Adeverințele vor fi eliberate în format electronic, astfel încât să poată fi afișate pe un telefon inteligent, sau imprimate pe hârtie, în funcție de preferința deținătorului. Adeverințele vor conține un cod QR interoperabil, care va putea fi citit automat și care va conține datele esențiale necesare, precum și o semnătură digitală. Codurile QR sunt utilizate pentru a se verifica în siguranță autenticitatea, integritatea și valabilitatea adeverințelor. Pentru a îmbunătăți acceptarea transfrontalieră, informațiile din adeverințe ar trebui să fie în limba (limbile) statului membru emitent și în limba engleză.

Cum va funcționa adeverința electronică verde în întreaga UE?

Adeverința electronică verde va conține un cod QR cu o semnătură digitală ca protecție împotriva falsificării. Adeverințele vor fi controlate prin scanarea codului QR, verificându-se astfel semnătura.

Fiecare organism emitent (de exemplu, spital, centru de testare, autoritate sanitară) are propria sa cheie de semnătură digitală. Toate acestea sunt stocate într-o bază de date securizată din fiecare țară.

Comisia Europeană va crea un portal de acces. Prin acest portal, toate semnăturile adeverințelor pot fi verificate în întreaga UE. Datele cu caracter personal ale deținătorului adeverinței nu trec prin portal, deoarece nu sunt necesare pentru a se verifica semnătura digitală.

Comisia Europeană va furniza, de asemenea, aplicații de referință cu sursă deschisă pentru a sprijini statele membre să dezvolte programe informatice pe care autoritățile să le poată utiliza pentru scanarea și verificarea codurilor QR.

Ce vaccinuri vor fi acceptate?

Statele membre ar trebui să elibereze adeverințe de vaccinare indiferent de tipul de vaccin împotriva COVID-19.

În cazul în care statele membre acceptă dovada vaccinării pentru a renunța la anumite restricții de sănătate publică, cum ar fi testarea sau carantina, acestea ar trebui să accepte, în aceleași condiții, adeverințele de vaccinare eliberate în temeiul sistemului de adeverințe electronice verzi. Cu toate acestea, această obligație s-ar limita la vaccinurile care au primit autorizație de introducere pe piață la nivelul UE. Statele membre au opțiunea de a accepta adeverințele de vaccinare emise în cazul altor vaccinuri.

Ce teste COVID-19 vor fi acceptate?

Din motive de fiabilitate, numai rezultatele așa-numitelor teste NAAT (inclusiv ale testelor RT-PCR) și ale testelor antigenice rapide – incluse în lista stabilită pe baza Recomandării 2021/C 24/01 a Consiliului – ar trebui să poată fi incluse într-o adeverință de testare eliberată în temeiul regulamentului propus.

De ce nu vor fi incluse autotestele?

Autotestarea nu se efectuează în condiții controlate și aceste tipuri de teste sunt considerate, deocamdată, mai puțin fiabile. Adeverințele ar trebui să fie eliberate de autoritățile sanitare, care nu pot însă să controleze testele efectuate, de exemplu, la domiciliu și, prin urmare, nu pot emite adeverințe fiabile pentru acestea.

Va exista o valabilitate minimă a adeverințelor?

Perioada de valabilitate a adeverințelor depinde de dovezile științifice și va fi stabilită de autoritățile de verificare în conformitate cu normele lor naționale. Pe măsură ce vor apărea noi dovezi științifice, se va putea ajusta perioada pentru care adeverințele vor fi valabile pentru derogarea de la cerințele de sănătate publică aplicabile.

Regulamentul propus garantează că adeverințele eliberate de alte state membre sunt acceptate pe baza acelorași norme ca cele aplicate adeverințelor eliberate la nivel național. Regulamentul introduce, de asemenea, câteva principii de bază, de exemplu, stabilind la 180 de zile perioada maximă de valabilitate a adeverinței de vindecare.

Aceste principii ar putea fi ajustate de Comisie prin intermediul unor acte delegate pentru a se alinia la noile dovezi științifice odată ce acestea vor fi disponibile.

Care va fi situația persoanelor care au fost deja vaccinate?

Persoanele vaccinate înainte de instituirea adeverinței electronice verzi ar trebui, de asemenea, să aibă posibilitatea de a obține adeverința necesară. În cazul în care au primit o adeverință de vaccinare care nu îndeplinește standardele de interoperabilitate prevăzute de regulament, pot solicita o nouă adeverință.

Totodată, statele membre pot continua să elibereze dovezi ale vaccinării în alte formate, pentru alte scopuri, în special în scopuri medicale.

Cât timp va fi valabilă adeverința electronică verde?

Adeverințele sunt legate de pandemia de COVID-19. Sistemul de adeverințe electronice verzi va fi suspendat de îndată ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va declara sfârșitul urgenței de sănătate publică cauzată de COVID-19. În mod similar, în cazul în care OMS declară o nouă urgență de sănătate publică provocată de COVID-19, de o variantă a acestui virus sau de o boală infecțioasă similară, sistemul ar putea fi reactivat.

Cât va costa eliberarea unei adeverințe electronice verzi?

Adeverințele vor fi gratuite.

Statele membre trebuie să suporte costurile de creare a infrastructurii la nivel național. Comisia va oferi finanțare pentru a sprijini statele membre în crearea infrastructurii necesare, dacă va fi nevoie.

Comisia va finanța crearea portalului la nivelul UE, precum și dezvoltarea programului informatic care urmează să fie utilizat de persoanele care vor verifica adeverințele prin scanarea codului QR.

Interoperabilitate – în interiorul și în afara UE

Cum se asigură interoperabilitatea adeverințelor electronice verzi?

Interoperabilitatea se realizează prin asigurarea faptului că diferitele tipuri de adeverințe electronice verzi (dovedind statutul de persoană vaccinată sau vindecată ori rezultatul negativ al unui test efectuat) sunt standardizate în conformitate cu politici, norme și specificații convenite de comun acord. În practică, acest lucru înseamnă că orice adeverință eliberată într-un stat membru va putea fi verificată în alt stat membru. Statele membre își vor păstra flexibilitatea în ceea ce privește modul în care își concep adeverințele atât timp cât respectă aceste standarde comune.

Statele membre, cu sprijinul Comisiei, au convenit asupra unui cadru de încredere pentru a asigura introducerea la timp a adeverințelor electronice verzi, interoperabilitatea acestora și respectarea deplină a protecției datelor cu caracter personal. Cadrul se bazează pe orientările privind elementele de interoperabilitate de bază care au fost adoptate la 27 ianuarie și actualizate la 12 martie.

În practică, Comisia va crea un portal prin care semnăturile adeverințelor să poată fi schimbate între repertoriile naționale, astfel încât acestea să poată fi verificate în întreaga UE. Comisia va sprijini, de asemenea, statele membre să dezvolte programe informatice pe care toate autoritățile să le poată utiliza pentru scanarea și verificarea codurilor QR.

Adeverința electronică verde va fi compatibilă cu alte sisteme dezvoltate la nivel internațional?

Comisia depune eforturi pentru a se asigura că adeverințele sunt compatibile cu sistemele din țările din afara UE. Propunerea este deschisă inițiativelor globale și ia în considerare eforturile în curs ale agențiilor specializate ale Organizației Națiunilor Unite, cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI), de a stabili specificații și orientări privind utilizarea tehnologiilor digitale pentru dovedirea statutului de persoană vaccinată. Țările terțe ar trebui încurajate să recunoască adeverința electronică verde atunci când ridică restricțiile privind călătoriile neesențiale. Adeverințele electronice verzi ale UE ar putea servi drept exemplu pentru alte adeverințe în curs de elaborare în întreaga lume.

Regulamentul ar urma să fie încorporat în Acordul privind SEE, permițând țărilor din SEE (Islanda, Liechtenstein și Norvegia) să aplice sistemul UE de adeverințe electronice verzi. În ceea ce privește Elveția, Comisia va putea decide să accepte adeverințele elvețiene eliberate în conformitate cu proiectul de Regulamentul privind adeverințele electronice verzi, pe bază de reciprocitate.

Propunerea de astăzi ar permite Comisiei să ia o decizie de recunoaștere a adeverințelor eliberate de țări terțe cetățenilor UE și membrilor familiilor acestora, în cazul în care adeverințele respective îndeplinesc standardele de calitate și de interoperabilitate prevăzute în cadrul de încredere al UE.

Cum vor fi protejate datele cu caracter personal?

Având în vedere că datele cu caracter personal conținute în adeverințe includ date medicale sensibile, se va asigura un nivel foarte ridicat de protecție a datelor.

Adeverințele vor include doar un set limitat de informații necesare. Țările vizitate nu pot reține aceste date. În scopul efectuării verificărilor necesare, se controlează numai valabilitatea și autenticitatea adeverinței, verificându-se cine a emis-o și a semnat-o. Toate datele referitoare la starea de sănătate rămân în statul membru care a emis adeverința electronică verde.

Sistemul de adeverințe electronice verzi nu va necesita crearea și întreținerea unei baze de date cu adeverințe medicale la nivelul UE.

Adeverința electronică verde va putea fi obținută și de resortisanții țărilor din afara UE care se află în UE?

Da. Adeverința electronică verde ar trebui să le fie eliberată membrilor de familie ai cetățenilor UE, indiferent de cetățenia acestora. Comisia a adoptat, de asemenea, o propunere complementară pentru a se asigura că adeverințele electronice verzi se eliberează și resortisanților țărilor terțe care își au reședința în UE sau în statele asociate spațiului Schengen, precum și vizitatorilor care au dreptul de a călători în alte state membre. Adoptarea a două propuneri separate, una pentru cetățenii din UE și una pentru cei din afara UE, este necesară din motive juridice; în ceea ce privește adeverințele, nu există nicio diferență de tratament între cetățenii din UE și cei din afara UE eligibili să le primească.

Adeverința electronică verde ar putea să le fie eliberată, de asemenea, cetățenilor sau rezidenților din Andorra, Monaco, San Marino și Vatican/Sfântul Scaun, în special în cazul în care aceștia sunt vaccinați într-un stat membru.

Propunerile de astăzi ar putea facilita, de asemenea, călătoriile în UE din țări terțe?

În prezent, călătoriile neesențiale din țări terțe către UE sunt restricționate, cu excepția unui număr limitat de țări. Un resortisant din afara UE care are dreptul să călătorească în UE poate obține o adeverință electronică verde. Resortisantul din afara UE ar putea solicita o adeverință electronică verde din partea statului membru în care călătorește, furnizând toate informațiile necesare, inclusiv dovezi fiabile ale vaccinării. Statul membru ar trebui să evalueze dacă au fost furnizate dovezi fiabile și să decidă dacă eliberează sau nu adeverința.

Pe termen mediu, în cazul în care Comisia este convinsă că o țară terță emite adeverințe în conformitate cu standardele și sistemele internaționale care sunt interoperabile cu sistemul UE, aceasta va putea emite o „decizie privind caracterul adecvat al nivelului de protecție” printr-un act de punere în aplicare bazat pe regulamentul propus astăzi. Astfel de adeverințe emise de țărilor terțe ar urma ulterior să fie acceptate în aceleași condiții ca și adeverințele electronice verzi.

În ambele cazuri, normele de acceptare a dovezilor de vaccinare ar fi aceleași ca pentru cetățenii UE: vaccinurile care au primit autorizație de introducere pe piață la nivelul UE trebuie să fie acceptate, iar statele membre pot decide să accepte și alte vaccinuri.

One thought on “Cum arată Certificatul de vaccinare ce va fi introdus de UE, cât costă, valabilitate, tipuri de teste și vaccinuri acceptate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X