Cineva ne-a spălat umilința din partea iredentiștilor maghiari, care au împânzit întreg orașul Sfântu Gheorghe cu cârpele lor în culorile HUNgariei. Acesta este naționalistul Mihai Tîrnoveanu, care a arborat Drapelul României, singurul legitim în această țară! Eroul de astăzi a dorit să transmită un mesaj întregii Românii, promițând ca la anul să pună și mai multe drapele românești:
Libertatea de a fi român nu se negociază, ci se afirmă: am pus Tricolorul Românesc între steagurile Ungariei amplasate ilegal în centrul orașului Sfântu-Gheorghe, pentru marcarea zilei de 15 martie.
Străbunicii noștri pentru a înălța Drapelul Național în Sfântu-Gheorghe, la eliberarea orașului din 8 septembrie 1944, au avut nevoie de arme și jertfă de sânge, eu am avut nevoie de mult mai puțin, doar de o scară și de un român hotărât care să mă sprijine, Gicu, prietenul nostru bun, care se ocupa de filiala Calea Neamului Covasna.A fost un act de minim respect, de o firească recunoștință față de mărturisirea acestor Eroi. De 30 de ani UDMR încalcă legea în România, atârnând de stâlpi steagurile Ungariei de 15 martie, fără să fie însoțite de Drapelul României, fără să aibă loc vizite cu caracter oficial de stat sau reuniuni internaționale. De 30 de ani se nesocotește sacrificiul eroilor noștri si se calcă peste sângele lor.
De 30 de ani statul român este aproape inert. Au fost de-a lungul timpului doar doi prefecți de Covasna care s-au sesizat cu privire la arborarea steagurilor Ungariei de 15 martie, tot respectul pentru ei, dar primăriile au plătit niste amenzi simbolice iar în anii următori au acționat la fel. Nimic nu se schimbă, până când legea nu este aplicată de stat sau de cetățeni.
La anul ne vom organiza mai bine, cu Steagul Tricolor si Constituția României în mâini, vom fi prezenți în centrul orașului Sfântu-Gheorghe, posibil si la Târgu-Secuiesc, dacă ne ajută Dumnezeu. Nu ne lăsăm, deocamdată a fost un prim pas, le vom scoate din cap unora până la urmă, toate visele autonomiste, să înțeleagă odată că Harghita, Covasna, Mures, Satu-Mare, întreaga Transilvanie, se află în România.
Doamne ajută!
Felicitări Domnule Mihai Târnovan pentru toate acțiunile pe care le întreprindeți de apărare a demnității poporului român în fața străinilor de neam și de țară, ce vor să pună stăpânire peste tara noastră, România!
Poate ii dam si o mana de ajutor!