X

Sfinții închisorilor comuniste, comemorați la Gherla în perioada 6-9 martie 2021

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Martirii închisorilor comuniste sunt comemorați în cadrul Zilelor Memorialului Gherla printr-o serie de evenimente organizate în perioada 6- 9 martie 2021, a anunțat, pe Facebook, Memorialul Gherla.

„Cu nădejdea la zile mai bune pentru obștea Gherlei și pentru cei care pretutindeni pomenesc suferințele foștilor deținuți politici din închisorile comuniste, vă chemăm la un gând împreună-ziditor, la a patra ediție a Zilelor Memorialului Gherla. De la ultima noastră întâlnire a trecut un an tulbure pentru întreaga lume, în care rugăciunile noastre s-au îndreptat către Domnul, pentru cei petrecuți la cele veșnice, în vechime și astăzi, pentru pomenirea lor din veac în veac.

Dacă anul trecut am putut asculta în concert Corul de copii al Memorialului Gherla, în acest an vom lansa la radio cântările lor pe stihurile poeților cu vieți încercate în temniță pentru credința și convingerile lor: vă punem așadar înainte înregistrările lor, la Radio Renașterea și pe CD-ul Metanie, care va fi distribuit gratuit obștii pomenitoare.

Vom sprijini și lansarea unei cărți despre „Rezistența românească”, alcătuită de Sorin Grecu după ani lungi de cercetare.

Și, acolo unde ne este locul la vreme de parastas – în cimitire – vom pomeni, alături de Corul nostru de copii sau în Liturghie arhierească, cu ÎPS Părinte Andrei al Clujului, suferința și nădejdea”, se precizează în anunțul postat pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, la evenimentele din acest an participă și Jandarmeria Mobilă Cluj-Napoca, cu o gardă de onoare, în semn de recunoștință și cinstire a memoriei ofițerilor și subofițerilor din Jandarmeria Regală Română care au fost torturați sau au murit în temnițele comuniste, parte din ei îngropați la Gherla anonim.

„Așadar, prăznuim din Sâmbăta morților, prin Săptămâna Albă, până la Duminica Iertării, Zilele Memorialului Gherla, după puterile noastre, cu nădejdea că vom primi ajutor de la Domnul să ducem înainte lucrarea noastră, pregătindu-ne pentru Postul Mare și urcușul Învierii. Încă un pas. Încă un an. Și, cu Voia Domnului, o viață întreagă”, se arată în comunicat.

Programul evenimentelor, așa cum a fost transmis de organizatori:

6 Martie – Sâmbăta morților (Moșii de iarnă)

  • ora 12.00
  • Cimitirul Central Gherla
  • Parastas la Crucea-Monument dedicată deținuților politici
  • Recital de poezii din închisori, Corul de copii al Memorialului Gherla

7 Martie – Duminica Înfricoșatei Judecăți

  • ora 9.30
  • Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla
  • Liturghie
  • ora 12.00
  • Muzeul Memorialului Gherla
  • Lansare de carte: „Rezistența românească – Povestiri din lagărele de muncă și temnițele comuniste”, de Sorin Grecu

8 Martie

  • ora 18.00
  • Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla
  • Priveghere în Ajun de Hram

9 Martie – Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, Ziua Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști

  • ora 09.30
  • Mănăstirea Sfinții 40 de Mucenici – Memorialul Gherla
  • Liturghie arhierească, în sobor de preoți condus de ÎPS Părinte Mitropolit Andrei al Clujului
  • Ora 12.00
  • Memorialul Gherla – Cimitirul deținuților politici de pe Dealul Cărămidăriei
  • Parastas de Comemorare – Gardă de onoare Jandarmeria Mobilă Cluj-Napoca
  • Ora 19.30
  • Radio Renașterea
  • Lansare și Premieră a CD-ului „Metanie – stihuri din temnițele comuniste”, cântate de Corul de copii al Memorialului Gherla
Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

3 comentarii

  1. Cum Doamne iarta-ma, cele mai odioase ocne, folosite si de catre bolsevicii romano-sovietici, SE AFLA IN TRANSILVANIA ?

    1. Fiece om se așează unde-i este lui bine. Așa și lagărele de muncă s-au așezat unde au avut terenul prielnic. Teroarea trebuia să se simtă ca la ea acasă, și s-a simțit precum a vrut. Nu că în celelate zone ale României n-au fost nedreptăți, dar în Transilvania au fost cele mai mari. Și știm de la istorie și cine sunt cei care i-au asuprit pe români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button