ACTUALIZARE: Nici Administrația Prezidențială, nici Patrarhia nu au comunicat detalii despre această întâlnire.
Purtătorul de cuvânt al Patrarhiei, Vasile Bănescu, a declarat pentru STIRIPESURSE.RO că a fost o vizită firească, fără a exista alte detalii publice despre aceste eveniment.
„A fost o vizită firească la început de an, o întânire oficială în spiritul dialogului dintre două instituții importante ale societății românești pe temele actuale ale acesteia. Neparticipând la întânire, nu vă pot preciza care anume. Președintele însuși nu a făcut nicio declarație în acest sens, ceea ce indică nu doar caracterul interinstituțional, ci și pe cel interpersonal al acestei întâniri”, a declarat Vasile Bănescu.
Știre inițială: Iohannis merge să-l vaccineze pe Patriarh. La schimb, patriarhul Daniel îl va boteza pe Iohannis prin afundare
Președintele Klaus Iohannis merge la Reședința Patriarhală acolo unde va avea o întâlnire cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel.
Întâlnirea a început la ora 13.00.
Speculațiile sunt mai multe:
- participarea preoților la propaganda pro-vaccin
- neutralitatea BOR pentru o viitoare perioadă de carantină totală în România, despre care se vorbește deja;
- renunțarea la rânduiala de întreită afundare din cadrul Sfintei Taine a Botezului;
- o posibilă condamnare a preotului/arhiepiscopiei Sucevei în urma scandalului cu bebelușul mort după botez.
Trebuie să ținem cont că se face o tot mai mare presiune pe BOR pentru susținerea campaniei de vaccinare:
Oare la intalnire isi pun si sortuletele de masoni?
le aveau la gura
„NE-AM ÎMPOTMOLIT?”
Doamne ajută!
Am adunat până acum doar 450 de semnături pentru a opri modificarea Sfintei Taine a Botezului. Initial am spus ca avem nevoie de aprox 50 000, dar dusmanii mantuirii cu a lor petitie, au adunat in jur de 60 000 de semnaturi in 2 saptamani.
Am instiintat Patriarhia despre aceasta petite, bineinteles, nu am primit vreun raspuns…. Stim ca suntem o turma mica. Fiindca intr-adevar suntem, asta spune si Scriptura. Insa chiar atat de mica? Nu putem aduna macar 50 de mii de semnaturi? Ce e de facut?
Sa redistribuim petitia, de zeci de ori. Numai asta putem face. TREBUIE sa o redistribuim. Avem nevoie de semnaturi!
Asa ca va rog: redistribuiti petitia. Spuneti tuturor oamenilor despre ea, prietenilor, rudelor, postati-o pe paginile voastre de facebook, in grupuri, trimiteti-o pe emai si prin mesaj altor persoane. Considerati acest lucru ca pe o marturisie a credintei; ca pe o dovedire a faptului ca suntem Ortodocsi. Linkul petitiei este: http://chng.it/CPrhhSbgT5
La sfarsitul lunii, Sf. Sinod se va intruni pentru a stabili daca vor cadea in erezie inca o data- asemena Creta, cu erezia ecumenismului- modificand aceasta Sf. Taina, sau vor apara Ortodoxia.
Doamne ajuta!
Amandoi sunt masoni satanisti 100% ,miza este ca sa convingà prostimea adica Romãnii din biserica sa se vaccineze ca oile
Din prospectul vaccinului AstraZeneca:
-COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
Acestea sunt flacoane multidoză care conțin 8 doze sau 10 doze, a câte 0,5 ml (vezi pct. 6.5).
O doză (0,5 ml) conține:
Adenovirus preluat de la cimpanzeu care codifică glicoproteina S (spike) a SARS-CoV-2 (ChAdOx1-
S)*, nu mai puțin de 2,5 × 108 unități infecțioase (U Inf.)
*Produs în celule renale de embrion uman modificate genetic (HEK), linia celulară 293 și prin
tehnologia ADN recombinant.
Acest vaccin conține organisme modificate genetic (OMG).
Durata protecției
Durata protecției oferite de vaccin nu este cunoscută, fiind în curs de determinare în cadrul studiilor
clinice aflate în desfășurare.
Studiile la animale privind toxicitatea asupra funcției de reproducere nu au fost finalizate. Pe baza
rezultatelor studiului preliminar, nu se anticipează niciun efect asupra fătului
Mecanism de acțiune
COVID-19 Vaccine AstraZeneca este un vaccin monovalent, compus dintr-un singur vector
adenoviral recombinant, cu deficit de replicare, preluat de la cimpanzeu (ChAdOx1), care codifică
glicoproteina S a SARS-CoV-2. Componenta imunogenă S a SARS CoV 2 din vaccin este exprimată
în conformația trimerică pre-fuziune; secvența de codificare nu a fost modificată pentru a stabiliza
proteina S exprimată în conformația de pre-fuziune. După administrare, glicoproteina S a SARS-CoV2 este exprimată local, stimulând răspunsul prin anticorpi neutralizanți și răspunsul prin imunitate
celulară, care pot contribui la protecția împotriva COVID-19
Aprobare condiționată
Acest medicament a fost autorizat conform unei proceduri numite „aprobare condiționată”. Aceasta
înseamnă că sunt așteptate date suplimentare referitoare la acest medicament.
Agenția Europeană pentru Medicamente va revizui informațiile noi privind acest medicament cel
puțin o dată pe an și acest RCP va fi actualizat, după cum va fi necesar.
Propsectul vaccinului AstraZeneca :
https://www.anm.ro/_/FARMACOVIGILENTA/RCP%20(informatie%20adresata%20profesionistilor)%20COVID%2019%20Vaccine%20AstraZeneca.pdf
Cred că Iohannis vrea să pună presiune mai mare pe Patriarhie să susțină campania de vaccinare.
@ OrtodoxInfo
Ultimele doua is puse de-aiurea ca sa nu para lista goala sau ce? Cand i-a pasat lui Iohanis de Biserica sau romani. Il doara in sapca de pruncul mort sau de cum se face botezul. E sigur ceva legat de politica. In conferinta de presa de dupa o sa zica ca e o vizita de curtoazie, facuta unui mare om aflat la carma bisericii. La fel Patriarhul o sa-i dea o icoana ca semn de apreciere pentru ceva, nu conteaza ce. Nu cred ca Joha va fi botezat prun afundare, fuge si numai daca-l stropesti cu agheazma, nu suporta el intreita lepadare 🙂
Speculațiile nu ne aparțin. Titlul e de tip pamflet
…a aparut ceva pe pagina de FB a preotului Tanasescu, purtatorul de cuvant al IPS Teodosie. Zice ca ar fi vorba de taieri de bani din fondurile ptr Catedrala Mantuirii, de impozitarea proprietatilor bisericesti, etc…dar cred ca sunt doar speculatii ale lui Tanasescu, nimic sigur…
Teatrul asta cu mastile este doar ca sa tina mintea si atentia ocupata cu o stupiditate, sa dea impresia ca „ceva se intampla dom’le!”,… in timp ce urmasii nazistilor si bolsevicilor se ocupa de genocid, aproape nestingheriti, la umbra „pandemiei”. Probabil ca „fratii” vor sa trateze cum, cu ce si pe ce suma sa prosteasca lumea mai abitir decat pana acum…
Eu imi aduc aminte ca, înaintea venirii papei de la Roma in România, Johannis a facut o vizita patriarhului. Deci președintele iar ne „coace” ceva.
In ceasul de urma al judecatii, tuturor celor care au actionat voit impotriva omenirii, li se va spune: Ai avut ocazia sa te indrepti dar ai ales sa faci raul. Probabil ca for fi „afundati” definitiv, uni pe la carcera, altii in scuipati in piata publica – asta in cel mai bun caz, bineinteles…
Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă elevul nu purta mască!
https://www.fanatik.ro/clipe-de-groaza-la-o-scoala-din-ploiesti-un-elev-a-intrat-in-stop-cardio-respirator-19439419
A ÎNCEPUT CENZURA!
https://www.facebook.com/vaccinuricitesteprospectele/posts/795897944366312
„Zilele acestea un admin vaccinedu a fost căutat acasă, de poliție, ca SRI investighează contul personal de Facebook. Intr-adevăr era mult prea vocal și pe paginile personale și pe grupuri, fapt care a deranjat foarte tare.
Sa zicem ca mare parte din munca pe pagină a fost redusă, din nefericire. Am conchis retragerea adminului, de pe Facebook, total, pentru siguranța proprie.”
Poate că acest portal va trebui să se mute pe Tor…
Puteti afla mai multe detalii despre ce fel de acuzatii i s-au adus de catre militie/SRI ? – A fost o instiintare ? Ce fel de intrebari i-au pus ? Eu nu am cont de FB , am incercat de mai multe ori sa fac si primesc o eroare ciudata – „too many redirects”.
Buna tuturor,
O sa pun intrebarea asta pe 2 sau mai multe articole, doar pentru a stii mai bine ce este corect si ce nu in situatia mea.
Este posibila casatoria intre un Ortodox si protestant? Nu am citit biblia in totalitate, insa doar astept un raspuns de la cei care stiu mai bine decat mine
Multumesc
Cine e protestant sa se boteze crestin ortodox. Si asta inainte de a va casatori. Adica fara aminare vreau sa spun. Nu luati derogarile date de unii preafericiti. Acesta este sfatul meu pe care il dau din toata inima.
D,
Asa este cum a spus userul Ema!
Ema a zis bine. Faceți așa cum a zis Ema și căsătoria merge bine. Altfel să nu încercați. Mai intâi primează dreapta credință, adică Hristos Însuși primit prin Taina Căsătoriei Ortodoxe, apoi urmează pe plan secund iubirea dintre bărbat și femeie. Ema a zis bine. Doamne, ajută!
Sfintele Canoane interzic casatoria intre Ortodocsi si protestanti.
„Caci ce treaba are Dumnezeu cu diavolul, intunericul cu lumina, Adevarul cu minciuna?”. Deci raspunsul e nu, ca sa nu cadeti sub osanda.
Ne bucuram ca ati pus aceasta intrebare. Dar, asa cum v-au mai raspuns si altii, daca protestantul ar veni la Ortodoxie, s-ar catehiza, s-ar Boteza, si ar crede sincer si din adancul inimii in Hristos si in Una Cea Sfanta si Apostoleasca Biserica, atunci veti putea sa va casatoriti.
Insa trebuie sa devina Ortodox inainte de casatorie, din crerinta si sinceritate, nu de vazul lumii, sau de sila. Sper ca v-a fost util raspunsul meu
Permite-mi sa-ti raspund cu un exemplu din familia sotului meu. Mama lui este protestanta, iar tatal lui a fost crestin-ortodox. Niciun preot ortodox n-a vrut sa-i cunune, iar ea n-a vrut sa se boteze ortodox, nici macar din dorinta de a fi mireasa. Astfel ca au trait asa, doar casatoriti civil. Bine ca macar pe fiul lor l-au botezat ortodox. Daca ar fi dorit sa se cunune la protestanti, asta ar fi fost 100% posibil, deoarece ei n-au nicio limita (dogma) in aceasta privinta (ei casatoresc si homosexuali).
…oricum ar fi, mie personal intalnirea asta nu-mi miroase a bine… daca nu ma insel, cred ca este prima astfel de intalnire intre cei doi, tete-a-tete, daca ma insel va rog sa ma corectati.
Acum, daca e sa intram in zona speculatiilor, intr-adevar, din punctele enuntate in articol le vad posibile pe cel cu impulsionarea participarii preotilor la propaganda pro-vaccin (desi nu stiu daca doar ptr asta era nevoie de o intalnire neaparat face to face intre cei doi), dar si cel de-al doilea punct, cu neutralitatea BOR pentru o viitoare perioadă de carantină totală în România, despre care se vorbește deja. Celelalte doua puncte mentionate chiar nu mi se par de interes ptr o astfel de intalnire.
Dar atentie, treaba cu modificarea ritualului botezului ar putea fi abordata intr-o paleta mai larga privind atacul asupra Sfintei Traditii, cum ar fi lingurita pentru Sfanta Impartasanie, deci posibil sa se reia povestea de anul trecut din starea de urgenta cu impartasania.
Si, la fel, nu excludeti din ecuatie varianta inchiderii din nou a bisericilor ptr ca asta-i „arde” cel mai mult pe acesti satanisti care ne conduc, ei nu suporta Ortodoxia.
Aceasta secretomanie a discutiei este cat se poate de suspecta.
Orice ar fi, pregati-va sa aparati Dreapta Credinta, cum spunea si parintele Iustin Parvu, „sa fiti gata oricand sa deveniti mucenici pentru Hristos”. Sus sa avem inimile!
„Avem către Domnul”.
Sfintele Taine sunt administrate doar membrilor Bisericii. Protestantul nefiind botezat nu este membru al Bisericii. Nu se pot uni cele de naunit. „Caci ce partasie are intunericul cu lumina?”
Daca protestantul vrea sa fie botezat , va trebui sa invete credinta Ortodoxa. Altfel pentru el va fi doar o simpla ceremonie … fara sens. Un om care se boteaza trebuie sa inteleaga de ce face acest lucru. Botezul nu este un obicei…sau o moda…sau un trend… este ceva foarte serios care vine vine cu drepturi dar si cu obligatii. Una din obligatii este cunoasterea Ortodoxiei. Dar in ziua de azi se gasesc tot felul de asa zis povatuitori care chipurile invata Ortodoxia. Daca eram greci am fi inteles mai bine acest cuvant Ortodoxia = Dreapta Credinta. Deci nu stramba credinta…
In mod sigur este vorba de o campania pro vaccinare!
Vaccinarea e in stransa legatura cu semnul fiarei, iar semnul fiarei este scopul primordial al antihristului pe pamant. Insemnarea aceasta e cel mai important scop al antihristului. Nu banii electronici, nu guvernul mondial, nici macar ca se declara pe sine dumnezeu. Sufletele celorlalti conteaza cel mai mult pentru satana.
Sunt 100% sigur ca e vorba despre campania pro vaccinare!
@Grigorie, amin!
Binecuvanteaza Parinte ca desi scriu ce scriu imi e teama de ceea ce va urma.
Preasfantul Dumnezeu sa ne binecuvinteze cu nebunia curajului, care ne va fi foarte necesara la urma!
Prin banii electronici va fi impusa pecetluirea cu semnul fiarei – Inflatia care incepe acum este prima etapa pana la prabusirea sistemului cu moneda fizica. Datoriile si lipsurile vor ingenunchea masele pentru acceptarea sistemului 666. Din interpretarile la Apocalipsa am inteles ca cei marcati vor deveni incet , incet demonizati pentru ca marcarea va schimba ADN -ul in imaginea satanei si spre sfarsitul domniei lui antihrist va apare o boala doar pe acestia..
stef, categoric pot aparea boli crunte cand te apuci sa editezi geneza omului.
Stii tu, sunt niste vedete care si-au facut operatii estetice de-a lungul timp si pe masura ce imbatranesc arata ca niste monstri. (ex.Michael Jackson)
Operatiile estetice sunt doar schimbarea aspectului exterior. Si ce urat arata acesti oameni cand trece timpul peste ei. Ca au ales sa se modifice neplacandu-le cum i-a lasat Dumnezeu.
Iti dai seama ce se intampla cand te apuci sa umbli la genom. Nimeni nu cunoaste implicatiile. E ceva deosebit de complex ca vorbim de geneza omului, constructia omului dupa Voia Divina. Daca la operatiile estetice se transforma in monstri, iti dai seama ca modificand insasi structura genomului construit de Dumnezeu vor aparea niste probleme. Si ce probleme!
ai dreptate Grigore. Refuzati Vaccinarea
Am o intrebare: Ce înseamnă „ss”? Am mai văzut și nu știu
Aici gasesti raspunsul: https://ro.wikipedia.org/wiki/Schutzstaffel
Ar fi trebuit să insemne sfinția sa, dar mi-e imposibil să cred că aceasta este traducerea în cazul de față. Mai poate însemna și simbolul nefast din cel de-al doilea Război Mondial, numai că acela era scris cu caractere mari. Având în vedere secretomania și interesele ascunse ale aceste întâlniri, fiecare dintre noi va trage concluzia cea mai pertinentă.
Ma intrebam si eu, in nota ironica a autorului, daca SS vine de la organizatia din care face parte Danyboy, daca e vorba de un nou PapaDiRoma si nu stim noi, sau daca e vreo nava a marinei militare americane de curand lansata la apa StateShip Daniel…
Klaus si Daniel, doi etnici minoritari s-au intalnit sa discute despre cum sa scape mai repede si mai eficient de majoritatea romaneasca. Alta explicatie nu vad.
Daca patriarhul Daniel „bate palma” sau face o intelegere cu presedintele Iohannis intr-o problema precum vaccinarea, asta nu inseamna ca noi ca ortodocsi trebuie sa ne supunem unei astfel de hotarari.
A fi ortodox nu inseamna a ne supune unor hotarari omenesti, luate la sedinta de masonerie. Noi , ca ortodocsi, trebuie sa urmam Sfanta Evanghelie, Sfintele Canoane si Sfanta Traditie Ortodoxa. Daca Patriarhul Daniel nu le respecta este treaba lui iar noi nu il urmam in ratacirea lui. Noi nu trebuie sa il urmam pe drumul spre iad pe care merge impreuna cu presedintele Iohanis. Dupa cum s-a dovedit, judecand dupa standardele medicale, citind prospectul „vaccinului” care spune clar ca „Durata protectiei este necunoscuta” , acesta nu este vaccin. Un vaccin intrerupe transmisia bolii, ceea ce nu face aces ser de la Pfizer sau Astrazeneca. Faptul ca patriarhul si presedintele isi doresc ca noi sa fim injectati cu un ser numit impropriu vaccin, iar pentru acest lucru invoca Credinta Ortodoxa …spune multe despre intentiile acestor doua personaje.
Sfanta Evanghelie spune foarte clar , Epistola catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel, cap 1 versetele 8-12:
8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!
10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.
Deci chiar daca patriarhul Danie, purtatorul de cuvant Banescu, administratorul de la bloc etc… sau presedintele Iohanis ne vor spune alta invatatura decat cea Ortodoxa…sa nu ascultam de ei.
La judecata nu patriarhul sau Banescu ne vor fi judecatori…ci Insusi Mantuitorul Hristos care ne va intreba daca am respectat poruncile evanghelice. Dumnezeu nu ne va intreba daca am respectat ordinele guvernului , ale lui Arafat sau ale patriarhului.
Statul a oprit o perioada Sfanta Impartasanie. Acum, cand ii recunoaste Bisericii puterea, vine si ii cere sa propovaduiasca vaccinarea. Ar trebui ca Biserica sa impuna in schimb statului sa isi ceara iertare public pentru ca a ingradit accesul la Sfanta Impartasanie. Statul nu va face asa ceva asa ca nici Biserica nu va propovadui vaccinarea.
Sa facem o dinstinctie foarte clara: patriarhul Daniel, Banescu sau alte persoane NU SUNT Biserica. Sfantul Maxim Marturisitorul spune : „Biserica este acolo unde este adevarul!” .
Sa nu confundam invatatura Bisericii cu ceea ce decide si debiteaza patriarhul Daniel. Sunt lucruri foarte diferite!
In al doilea rand nu statul a oprit Sfanta Impartasanie. Preotii lepadati de Hristos au oprit-O, bazandu-se pe deciile patriarhului sau episcopului si nu pe Sfintele Canoane. Sa ne arate ce canoane prevad oprirea impartasirii credinciosilor din cauza unei pandemii saua unui razboi ? Dimpotriva in vreme de epidemie se invoca ajutorul lui Dumnezeu. Este ca si cum cineva se ineaca si striga dupa ajutor, iar politia vine si ii da amenda pentru tulburarea linistii…
Doua predici extrem de curajoase ale parintelui, ca de fapt toate celelalte ale sale. In special partile de final, acolo sunt cuvinte cu putere multa, adevaruri pe care alti slujitori ai altarelor nu indraznesc sa le rosteasca.
https://www.youtube.com/watch?v=uqndNXnsg1c
https://www.youtube.com/watch?v=6_FO6s2gCvc
Contribuția statului la salarizarea personalului de cult este programată să crească cu 2,36% în anul acesta, de la 731,95 milioane lei în 2020 la 749,25 milioane lei în 2021.
E clar cu cine sunt preotii si episcopii din BOR? Probabil ca nu toti dar foarte multi…
Ne intrbam ce promoveaza acesti angajati in fata credinciosilor? Politica statului sau credinta Ortodoxa?