Polițiștii din Focșani – Biroul Investigații Criminale s-au sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 din Codul Penal, de către un bărbat, din județul Argeș, anunță IGPR.
Luni, polițiștii de ordine publică au identificat pe o stradă din municipiul Focșani, un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Pitești, în timp ce distribuia reviste/broșuri intitulate ”Adevărul despre noul vaccin ARN Covid19” atât cetățenilor în trecere cât și comercianților din zonă.
Bărbatul a relatat polițiștilor că ar fi distribuit circa 30-40 de reviste până la momentul în care a fost legitimat precum și faptul că nu are studii medicale, revista conținând informații sintetizate de acesta din cărți sau de pe anumite pagini de internet. Cercetările continuă.
Broșura a fost distribuită și de portalul nostru și poate fi consultată aici. Vă rugăm să o distribuiți și mai mult!
Trebuie sa demonstreze ca omul raspandea nu doar informatii eronate, dar si ca raspandea informatii eronate in cunostinta de cauza. Deci…nici o sansa sa piarda procesul.
De ce nu se ocupa cei in domeniu sa ne explice efectele negative ale vaccinulului, ce se ascunde , ar trebui sa spuna toti medicii ce efecte au pe termen lung , dat majoritatea sant bine platiti de lab de vaccin.TOTUL E O FARSA .acest cetatean vrea binele natiunii nu a OMS
Biroul de investigatii criminale Focșani ar trebuii sa se ocupe cu crimele facute cu vaccinul la ordinul dat de Arahat si toată „elita” de pedofili,traficanti de copii si închinători la „marele arhitect”.Dar ei fiind complici la crimă,s-au gasit sa faca dosare penale la un creștin ce propagă adevărul!Vă dați seama cât de frică le este să nu iasă la suprața toată minciuna?
De ce nu se ocupa cei in domeniu sa ne explice efectele negative ale vaccinulului, ce se ascunde , ar trebui sa spuna toti medicii ce efecte au pe termen lung , dat majoritatea sant bine platiti de lab de vaccin.TOTUL E O FARSA .acest cetatean vrea binele natiunii nu a OMS
Astazi in Colonie, daca propovaduiesti adevarul, risti sa ti se faca dosar penal si sa fi arestat de catre acesti infecti Garcea! Practic, astia „au rezolvat” toate infractiunile din Focsani, si ca sa nu stea degeaba, se iau acuma de oamenii cinstiti si responsabili! De aceea, nici nu-i mai poti numi oamenii legii, pt ca ei sunt de fapt si de drept, „oamenii faradelegii”, adica fratii infractorilor si interlopilor, cu singura deosebire, ca poarta uniforma!
Nu înțeleg cu ce a greșit, nu a afirmat nimic, din partea lui, a redat declarațiile unui medic și ai altora care vorbeau despre asta. Nu mi se pare nici o instigare, a preluat, pur și simplu, ce spun unii specialiști…
Foarte bună observația! Dar lor nu le place ca Adevărul spus de specialiști să fie cunoscut, ci doar minciuna promovată de ei!
Dumnezeu să-i ocrotească pe toți mărturisitorii!
Acești polițiști sunt inculți, articolul 404 din Noul Cod Penal se referă la informațiile false care pun in pericol securitatea națională. Acei polițiști trebuie sa demonstreze (și oricine îl acuză pe acest bărbat) că, prin ceea ce a făcut, a pus în pericol securitatea națională. În realitate, vaccinul anti-Covid-19 reprezintă o amenințare pentru securitatea națională, având în vedere avalanșa de reacții adverse.