„Din toată istoria aceasta a creștinismului, din martirajul creștinilor la început și mai târziu, în Imperiul Roman, și mai târziu în vremurile moderne, și astăzi, acest martiraj ia uneori forme violente, alteori forme mai puțin violente: înscenări de procese, falsificând adevărul sau batjocoriri și așa mai departe. Toate acestea fac parte din șirul de suferințe al creștinismului.
Trăim într-o lume în care creștinismul nu este aplaudat prea tare, nu este iubit. Trăim într-o lume în care modernismul, știința, libertinismul (…) lovesc în creștinism. Ei își bat joc de noi. Ei spun că a crede în Dumnezeu înseamnă că ești înapoiat mintal pentru că, într-adevăr, pentru cei care sunt semidocți – când zic semidocți nu mă refer la oamenii care nu știu carte, ci mă refer la oamenii care știu foarte multă carte, oamenii de știință – nu reușesc să facă saltul peste hotarele cunoașterii lor intelectuale și fizice și senzuale. Pentru că dincolo de toate acestea te intrebi: ce este? Și ei nu se întreabă. Cunosc numai pe jumătate. Petrică Țuțea spunea: toate științele, inclusiv matematica, nu ajung decât la bacalaureat; numai teologia a ajuns să-și ia licența, pentru că ea lucrează cu lucrurile de dincolo de cunoașterea intelectuală și senzorială, ea lucrează cu elemente absolute, elemente de credință. Și așa și este. De aceea el numea pe acești oameni care rămâneau la „bacalaureat”, îi numea în sensul acesta simbolic, îi numea semidocți, pentru că nu aveau putere să facă saltul. N-o făceau pentru că sunt prizonierii simțurilor și ai intelectului lor; n-o făceau pentru că dracul îi ține înapoi, nu le dă voie să ajungă la Dumnezeu; n-o făceau pentru că nici nu se temeau. Nu este așa de simplu să renunți la tot [și] să faci saltul în Divinitate. Nu este simplu pentru noi să renunțăm la toate, nu? Să renunți la orgoliu, la poziția ta, la situația ta economica și să zici: astăzi este Duminică, nu lucrez și mă duc la biserică; astăzi este sărbătoare, nu mă duc la petrecere, mă duc la biserică, să slăvesc pe Dumnezeu – toate celelalte le fac în alte zile. Este greu să facem lucrurile acestea. (…)
De aceea mă bucur foarte mult că sunteți aici și mă rog lui Dumnezeu să vă țină această inimă curată, plină de credință, și-așa, cu neputințele noastre, să fim printre cei care renunțăm măcar la o parte din cele ale lumii acesteia ca să-L primim pe Dumnezeu, ca să stăm lângă Iisus Hristos, ca să urmăm exemplul Sfântului Ștefan și al tuturor martirilor și într-o lume în care nu ni se cere martirajul, ni se cere măcar curajul de a marturisi pe Dumnezeu, de a suporta batjocura celor care nu știu nimic decât ceea ce văd și cunosc cu mintea, de a suporta batjocura lor pentru că noi cunoaștem prin credintă mai mult decât orice: cunoaștem pe Dumnezeu, cunoaștem pe Iisus Hristos, din inima noastra am facut peștera în care El S-a născut acum, de Crăciun, suntem gata să-L urmăm până la botezul Lui și dincolo, la predicare, să-L urmăm până la moarte pe cruce, ca murind și noi împreună cu El să înviem odată cu El“.