Noua administrație a SUA încurajează identitatea de gen, o tulburarea psiho-afectivă ce poate fi tratată

Un nou președinte al Statelor Unite, un nou site prezidențial. De la inaugurarea lui Joe Biden, pagina Casei Albe oferă o nouă opțiune utilizatorilor săi. Este posibil ca ei să aleagă pronumele prin care doresc să fie identificați.

În meniu, utilizatorul poate specifica dacă să fie desemnat de „ea”, „el”, „ei / ele” (pronumele non-binar) sau „Altul”. O ultimă opțiune oferă chiar și „prefer să nu spun”.

The @WhiteHouse website contact form now asks for your pronouns. pic.twitter.com/W5S36efo1d

— GLAAD (@glaad) January 20, 2021

Non-binaritatea se traduce printr-o identitate care rupe ordinea genurilor. O persoană care se prezintă ca non-binară nu se înregistrează nici ca femeie, nici ca bărbat. Le poate revendica pe ambele în același timp. De aici și crearea unui pronume care amestecă „el” și „ea”.

Inițiativa este în concordanță cu dorința de incluziune socială prezentată de Joe Biden și de echipa sa de-a lungul campaniei prezidențiale. Mai mult, în descrierea contului personal de Twitter (@KamalaHarris), vicepreședintele Kamala Harris a indicat pronumele care o desemnează, „ea”, în maniera multor reprezentanți sau susținători ai LGBTQ +.

În același spirit incluziv, este posibilă și schimbarea limbii site-ului Casei Albe, din engleză în spaniolă. Joe Biden recunoaște astfel importanța comunității latino-americane din Statele Unite. Potrivit unui recensământ din 2019, acesta reprezintă 18,4% din populația totală.

Aceeași Mărie cu altă pălărie

Tulburările identității de gen pot fi tratate

Tulburarea identității de gen se definește prin identificarea puternică și persistentă a unei persoane cu sexul opus. Prin urmare, apare o dorință puternică, repetată și insistentă de a aparține celuilalt sex și, deci, de a avea corpul sexului opus și rolul social al acestuia. Manifestată adesea din copilărie, tulburarea identității de gen trebuie suspectată în cazul în care se observă că un copil, crescând cu credința că va aparține sexului opus, începe să poarte haine asociate cu celălalt gen sau joacă jocuri care nu sunt specifice sexului său. În timp apare o modificare importantă a funcționalității individului.

Identitatea de gen se pare că rezultă mai mult din evenimente postnatale, decât din cele prenatale, anatomice și hormonale, care definesc mai degrabă identitatea sexuală.

Dacă teoriile biologice nu explică foarte bine cauzele acestei tulburări, se pare că influența factorilor psihosociali este una importantă. Copiii își dezvoltă o identitate de gen în concordanță cu sexul de care aparțin. Dezvoltarea unei identități de gen corecte este influențată de temperamentul copilului și de atitudinea părinților. Abandonul, abuzurile din copilărie, moartea unui părinte, depresia, conflictele familiale, lipsa de încurajare din partea părinților sau comportamentele eronate (îmbrăcarea copilului cu haine aparținând sexului opus, substituirea unui copil decedat prin tratarea celorlalți ca având același sex și rol) pot cauza tulburări ale identității de gen, ca o încercare disperată de a face față unor stresori emoționali puternici.

Tulburări în ceea ce privește identitatea de gen pot apărea și în schizofrenie, ca o componentă a gândirii delirante, dar aceste cazuri sunt extrem de rare. Alt diagnostic care trebuie exclus este reprezentat de tulburarea dismorfică corporală, în cazul în care pacienții vor să recurgă la modificări asupra organelor reprezentative pentru un anumit sex. În acest caz, diferența se face prin faptul că atenția este îndreptată asupra ideii că un organ este anormal ca formă și nu asupra dorinței de a aparține altui sex.

Tratament

În cazul copiilor, tratamentul constă în ședințe de psihoterapie, individuale, de grup sau cu familia, prin care aceștia să fie ajutați să-și exploreze identitatea și interesele.

În cazul adolescenților, se apelează tot la metode psihoterapeutice și se poate lua în considerare terapia hormonală (cu agoniști ai hormonului de eliberare a gonadotropinelor) care să împiedice modificările corporale specifice genului care apar la pubertate, în ideea unei amânări a apariției caracterelor sexuale secundare, pentru a da timp persoanei afectate și familiei acesteia să reflecteze la ideea unei schimbări de sex ulterioare.

În cazul adulților, se aplică tehnici de psihoterapie, tratament hormonal (cu testosteron, estrogen, blocanți de testosteron, sau progesteron, după caz) sau chirurgical, pentru inducerea caracteristicilor corporale dorite, după caz. Intervențiile asupra corpului trebuie realizate după acordarea unui aviz psihiatric favorabil, atunci când persoanei în cauză i s-au explicat toate implicațiile care derivă din acestea.
Indiferent de decizia pacientului cu privire la corpul său, supravegherea medicală nu trebuie să se încheie odată cu intervențiile medicale asupra acestuia, ci trebuie să fie un proces de durată, căci suportul psihologic este fără îndoială foarte important spre obținerea unui stil de viață cât mai normal. (3)