Studiile arată că MASCA UCIDE: Ce s-a întâmplat când chirurgii nu au purtat mască

Ca om care a terminat facultatea de medicină, am fost uluit când am citit studiul lui Neil Orr, publicat în 1981 în Analele Colegiului Regal al Chirurgilor din Anglia.

Dr. Orr a fost chirurg la spitalul de chirurgie Severalls din Colchester. Timp de șase luni, din martie și până în august 1980, chirurgii și personalul medical din spital au decis să vadă ce se întâmplă dacă nu poartă mască în timpul operațiilor. Așadar, nu au purtat mască timp șase luni și au comparat rata de infectare a rănilor chirurgicale din martie-august 1980 cu rata infecțiilor chirurgicale din martie-august din ultimii patru ani. Ceea ce au descoperit, spre uimirea lor, a fost că atunci când nimeni nu a purtat mască în timpul operațiilor, rata infecțiilor era jumătate comparativ cu perioadele când toată lumea purta mască. Concluzia lor: „Se pare că o contaminare minimă poate fi atinsă cel mai bine nepurtând niciun fel de mască” iar a purta mască în timpul operației reprezintă „o procedură standard care poate fi abandonată”.

Am fost atât de surprinsă încât am analizat literatura medicală, gândindu-mă că aceasta a fost cu siguranță o păcăleală și că noile studii trebuie să arate utilitatea măștilor pentru prevenirea răspândirii bolilor. Dar din nou, spre surpriza mea, literatura medicală a ultimilor 45 a fost consistentă: măștile sunt inutile pentru a preveni răspândirea bolilor și, dacă e să aibă vreo trăsătură, sunt obiecte nesanitare, care ele însele răspândesc bacterii și viruși.

Ritter et al., în 1975, a descoperit că „a purta o mască chirurgicală nu avea niciun efect asupra contaminării din sala de operații.”

Ha’eri and Wiley, în 1980, au aplicat particule de albumină umană pe interiorul măștilor chirurgicale în 20 de operații. La sfârșitul fiecărei operații, curățarea rănilor a fost examinată la microscop. „Contaminarea cu particule a rănii a fost demonstrată în toate experimentele.”

Laslett and Sabin, în 1989, au descoperit că măștile nu erau necesare în timpul cateterizării cardiace. „Nu s-au descoperit niciun fel de infecții în vreun pacient, indiferent dacă s-au folosit măști sau bonete”. Sjøl and Kelbaek au ajuns la aceeași concluzie în 2002.

În studiul Tunevall din 1991, o echipă de chirurgi nu a purtat mască în jumătate din operațiile lor efectuate timp de doi ani. După 1537 de operații efectuate cu mască, rata de infectare era de 4,7%, în timp ce după 1551 de operații efectuate fără mască, rata de infectare era doar de 3,5%.

O trecere în revistă efectuată de Skinner and Sutton în 2001 a ajuns la concluzia că „dovezile pentru întreruperea utilizării măștilor chirurgicale par să fie mai puternice decât dovezile la îndemână care să susțină continuarea folosirii lor.”

Lahme et al., în 2001, au scris că „măștile chirurgicale purtate de pacienți în timpul anesteziilor locale nu au redus concentrația bacteriilor asupra câmpului de operație. Din acest motiv se poate renunța la ele.”

Figueiredo et al., în 2001, au raportat că timp de cinci ani în care au făcut dializă peritoneală fără măști, rata de peritonită în spitalul lor nu era diferită de ratele din spitalele unde se purtau măști.

Bahli a făcut o trecere în revistă semnificativă a literaturii științifice în 2009 și a descoperit că „nu există o diferență semnificativă în incidența infecțiilor postoperatorii între grupurile care operau cu mască și cele care operau fără mască.”

Chirurgii de la Karolinska Institute din Suedia, admițând lipsa de dovezi care să sprijine folosirea măștilor, au încetat în 2010 să le mai consider necesare pentru anesteziști și pentru alt personal din blocul operator.

„Decizia noastră de a nu mai cere măști chirurgicale pentru personalul din sala de operații reprezintă o îndepărtare de practica comună. Dar dovezile pentru această practică nu există”, a scris Dr. Eva Sellden.

Webster et al., în 2010, au făcut analiză pe operații obstetrice, ginecologice, generale, ortopedice, sân și urologice efectuate pe 827 de pacienți. Toate asistentele au purtat mască în jumătate din operații, și nimeni dintre ele nu a purtat măști în jumătate de operații. Infecțiile au apărut în 11,5% din operațiile efectuate de grupul cu mască, și doar 9% din cele fără mască.

Lipp and Edwards au trecut în revistă literatura din 2014 și au descoperit că „nu există nicio diferență semnificativă în ratele de infectare dintre grupurile cu mască și cele fără mască în oricare dintre experimente”. Vincent și Edwards au adus la zi analiza iar concluzia lor a fost identică.

Carøe, într-o trecere în revistă din 2014 a patru studii cu 6006 pacienți implicați, scria că „în niciunul dintre cele patru studii nu s-a găsit o diferență între numărul de infecții postoperatorii, indiferent dacă s-a purtat sau nu mască.”

Da Zhou et al., analizând în 2015 literatura de specialitate au ajuns la concluzia că „lipsesc dovezile substanțiale pentru a susține afirmația că măștile de față protejează fie pacientul, fie chirurgul, de contaminarea cu o infecție.”

Școlile din China le interzic acum elevilor să poarte măști în timp ce fac sport. De ce? Pentru că îi ucide, îi lasă fără oxigen și îi omoară. Cel puțin trei copiii au murit în timpul orelor de educație fizică, doi dintre ei în timp ce alergau cu masca.

Obligativitatea măștilor nu a reușit să scadă nicăieri rata mortalității de Covid-19. Cele 20 de state americane care nu le-au ordonat oamenilor să poarte măști înăuntru sau afară au semnificativ mai puține decese de Covid-19 decât cele 30 de state care au cerut măști. Majoritatea statelor fără mască au rate de mortalitate din cauza Covid-19 sub 20 la 100.000 de locuitori, și niciunul dintre state nu are o rată mai mare de 55. În toate cele 13 state care au rate ale mortalității mai mari de 55 oamenii trebuie să poarte mască în locurile publice. Măștile nu i-au protejat.

„Trăim într-o atmosferă de boală nesfârșită, de izolare lipsit de sens. O izolare care distruge vieți, suflete și natura”, scrie Benjamin Cherry.

Articol tradus de la https://www.thetruthbarrier.com/2020/08/12/arthur-firstenbergs-findings-about-masks-probing-the-microbial-cosmos-invoking-the-work-of-lynn-margulis/