Vaccinarea împotriva COVID-19 va avea loc mâine vineri, 15 ianuarie 2021, la ora 11:30 atât pentru personalul medical, cât și cel administrativ, precum și vârstnicii Casei de Bătrâni Pireu.
Din motive simbolice, Preasfințitul Mitropolit al Pireului, IPS Serafim, care este președintele Senatului Fundației, va fi primul vaccinat.
…mda…repostez doar comentariul de la un alt articol, respectiv zicerea parintelui Arsenie Boca: „(…) Numai putregaiul cade din Biserica ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot (…)”. Si tot parintele Arsenie Boca spunea: „Unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti”. In continuare zicea despre sfintele manastiri: „Am văzut şi răsăritul şi apusul multor mănăstiri. Ele răsar când grăiesc conştiinţei poporului prin simplă existenţa lor; şi apun, când această existenţă e pătată de nevrednicia vieţuitorilor lor. De răsăritul sau apusul acestora atârnă încrederea sau neîncredere ce le mai rămâne oamenilor în forţa de creaţie a creştinismului (…)”
Stelian
Cu siguranta parintele nu se referea la cliapa de acum, vaccinarea anticovid.
Se referea la unirea cu catolicii, la erezia ecumenista.
Dupa vaccinare, vor ramane doar foarte, foarte putini, nici nu are logica sa zici, „numai putregaiul” adica numai cativa, dar aici vor fi vaccinati aproape toti. Si iarasi daca se vaccineaza toti cum vine asta ” Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice” cand cei ramasi vor fi fugariti prin munti cu dronele ?
Stelian, te inseli, nu de vaccinare vorbea parintele.
…da, este foarte posibil sa ma insel si stiu referirile parintelui Arsenie Boca la chestiunea ecumenismului, ai dreptate in ceea ce spui. eu insa vad intr-un context mai larg zicerile acestea ale Sfantului Ardealului caci, in opinia mea, ele se potrivesc si actualului moment, cel al vaccinarii din cadrul pLandemiei mondiale. Repet, este doar opinia mea, viziunea mea. Deci „(…) numai putregaiul cade din Biserica ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni” s-ar putea „traduce” in contextul actual că cei care nu-si pun increderea in Dumnezeu, in Mantuitorul nostru, in Maica Domnului ci se incred in duhul lumii asteia, isi pun increderea in solutiile omenesti care doar mimeaza binele dar de fapt urmaresc raul, ei bine acestia „cad” de la Dreapta Credinta. Sunt de fapt aceia despre care Mantuitorul spunea că „poporul acesta, Mă cinstește cu gura și cu buzele, dar inima lui este departe de Mine”. Si da, acestia pot fi din toate categoriile, adica arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni… „Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot (…)” asta s-ar putea „traduce” prin faptul că parintele ne indeamna sa ne tinem „cu dinţii si cu mainile de Hristos, de învăţătura Sa, de Sfânta Tradiţie, să nu-I dăm drumul” dacă vrem să avem şanse la izbândă, la mântuirea sufletului, căci acesta este scopul vietii noastre, nu fericirea lumească. Altfel, ceea ce ne aşteaptă va fi iadul, atât aici pe pământ, cât mai ales în veşnicie. Cât despre faptul că părintele Arsenie Boca spunea că „unii dintre călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti”, din păcate această expresie nu cred că are nevoie de niciun fel de explicaţii….chiar de curând un amic de-al meu s-a întors din Sf. Munte Athos şi mi-a spus că şi acolo e mare tulburare…
… chiar de curând un amic de-al meu s-a întors din Sf. Munte Athos şi mi-a spus că şi acolo e mare tulburare…
In ce sens frate ?
…in primul rand sunt discutii in continuare pro si contra privind chestiunea ecumenismului, o chestiune mai veche de altfel, apoi sunt ingrijorari cu privire la situatia din Grecia (vaccinarea, restrictiile draconice impuse de guvernul elen care afecteaza profund libertatea religioasa), mi-a spus ca sunt destule ispite si in Sf. Munte, nu este un loc scutit de ispite…
Asa este scrierile ortodoxe cele care spun despre vremurile sctuale sau viitoare se potrivesc pentru toate lucrurile nu numai pentru unul singur si cu vaccinarea se potrivesc multe din scrierile pr. Arsenie
corect. viziunea parintelui Arsenie Boca era extrem de complexa, intr-adevar, el facea referire la un anumit lucru atunci cand oferea o pilda, dar acel exemplu avea o acoperire mult mai larga, te lasa pe tine sa o descoperi…asa cum i-a spus si marturisitoarei Aspazia Otel-Petrescu, Dumnezeu sa o odihneasca: tu trebuie sa inveti sa duci o lumina in furtuna, i-a spus in acea seară cu vant puternic cand parintele a oficiat o slujba in aer liber. dar de fapt, i-a prezis ca va face inchisoare cumplita si ca va trebui sa pastreze credinta in Hristos ptr a putea rezista acolo (timp de 14 ani)…ascultati interviurile dansei care se mai gasesc (inca) pe youtube…
https://www.youtube.com/watch?v=_vx0mdgjthg&feature=emb_logo
…da, as putea fi de acord cu ceea ce spui daca Biserica Greciei ar fi fost la fel de determinata si ar fi spus clar si raspicat autoritatilor, de la vladica la opinca, inca din 2020: nu vom inchide bisericile sub nicio forma, vom face in continuare slujbele, in mod normal, alaturi de credinciosii nostri, vom organiza ca si pana acum toate ceremoniile religioase (de Boboteaza etc), noi nu ne temem decat de Dumnezeu, nu de puterea lumeasca vremelnica. Da, daca ar fi avut aceasta atitudine si anul trecut si anul acesta atunci da, as fi zis ca si tine, că „Biserica nu se teme de nimic, și nici slujitorii ei, ci se lasă cu totul în Pronia si grija mantuitoare a lui Dumnezeu”…doar ca, din pacate, lucrurile nu au stat deloc asa… si chiar am urmarit indeaproape, pe cat am putut, cum au evoluat lucrurile in Grecia…deci ipoteza avansata de tine nu prea sta in picioare…
@LMS atata indreptatire cauti in pacate?
Te lasi in pronia Dumnezeiasca , dupa fire adica natural, nu contra naturii sa te duci sa-ti iei vaccinul si moarte.
Au oare nu stii ca ei sunt exemple pentru oameni si multi se vor uita si vor face intocmai.
Toate le vezi pe dos. Numai sa nu-ti asumi raspunderea duhovniceasca si calea cea stramta, asta cauti, calea usoara, indreptatire in ecumenism, in vaccinare, in promovarea vaccinarii de catre bor. NU ESTE INDREPTATIRE. Nu este pronie ci doar ispita. Pronia apara nu arunca in iad.
Revino-ti
Acest Mitropolit parca tine mortis sa ne confirme vorbele profetice ale lui Arsenie Boca: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!”
LMS,
Biserica si ierarhii nu se tem de necuratie…..sau ce vrei sa spui?
Nu te temi , atata timp cat respecti sfintenia…si nu o asociezi cu un lucru necurat…vacinul.(fetusi avortati..reactii adverse, iresponsabilitate..etc)
Dumnezeu nu sfinteste necuratia omule!
Cum te lasi in pronia lui Dumnezeu…..recunoscund necuratia ca pe ceva bun?
Chiar nu poti intelege acest lucru?
Cat timp omul este ortodox, este aproape de Hristos, avand in el pe Cel care e mai mare ‘decât cel ce este în lume’-1Ioan 4,4-, astfel omul are puterea sa se impotriveasca ‘celui din lume’, minciunii si faradelegii, dar prin compromiterea credintei, fie de o iota sau cirta, omul devine gol de lucrarea dumnezeiasca, nu mai are puterea sa marturiseasc, devine slab in fata ‘celui din lume’. Aviz celor care sunt in comuniune cu ereticii ecumenisti.
Acum se vede cine il iubeste cu adevarat pe șăful din baltă, pentru ca îi/le promoveaza vaccinul. Acum vedem ce misiune a avut si are fiecare….de la cei care promoveaza voalat pana la cei care o spun pe fata, de la părăciosii (dar nu-i nimic, intelegem, deformatie profesionala…)care comenteaza pe aici, pana la „vip-uri”…Oricum II multumim lui Dumnezeu ca nu sunt prin grupurile noastre, specimenele astea gen cruciulita-ntoarsa si altii, unde au pus mandria si/sau serviciile laba….mai greu. Am trait si eu neputinta si durerea de a-i vedea vaccinati pe unii dintre ai mei. Radem sa nu plangem, ma doare inima, cica:„ am facut vaccinul, pentru ca nu cred in prostiile alea cu cipul; m-am sacrificat pentru familie, iti dai seama ca nu puteam face altfel; o sa fie totul bine cand se vor vaccina toti; Biserica promoveaza vaccinul; nu puteam sub nicio forma sa pierd serviciul…”. Imi spuneau asta in conditiile in care stiau ca sunt impotriva vaccinului. ce puteam sa zic „daaa, fereasca Dumnezeu sa-ti pierzi serviciul…”(la cat au dat sa aiba serviciile alea….), si uite ca exemplele de genul IPS de Pireu si ale altora dau roade….Cand mi-au murit cunostinte in spital „de covid”, nu am simtit pierderea asa cum o simt acum, ma uitam la fețele lor, cadaverice, suflet si trup, imi povestea o verisoara vaccinata despre moartea unei persoane apropiate ei si vorbea mecanic, chiar si cu mine, vorbea de parca eram doua straine, era departe ani lumina….Lepadare nu este doar pecetea, fratilor, cu toate ca vaccinul asta o contine in toate felurile posibile, este tot o pecete, plecand de la ADN, pe care il pecetluieste ireversibil si ajungand la SUFLET, este ca si cum ai spune taie-ti capul si du-te unde vrei, diavolului si un fir de par daca i-l dai constient, i-ai dat totul…dar cica daca nu este pecetea din biblie este totul bine, toata lumea care a murit nepecetluita cu pecetea din biblie s-a mantuit, cica, insa din mila Domnului am auzit si reveniri spectaculoase, persoane care au renuntat la multe pentru vaccin, inclusiv cariera, Slava, DOMNULUI, dupa cum spuneam, acum se vede cine a a fost si este sincer cu el insusi in primul rand, cine a scapat neatins de virusul mandriei, lacomiei, TRADARII…..
sunt doua nelinisti, vedem si in epistolele Sfintilor Apostoli, este nelinistea cea dupa lume, „care aduce moarte”, si nelinistea cea dupa Domnul care „aduce viata” dupa cum explica ei, puneti si voi in balanta si vedeti in care va regasiti, iar cu fundul in doua luntrii e mai greu, vedem aici destule exemple triste….