Inițial ministrul Educației condiționa începerea școlilor de vaccinarea profesorilor.
Sorin Cîmpeanu a vorbit ieri într-o conferință de presă despre reluarea cursurilor. Ministrul Educației a spus că important este ca personalul din învățământ să se vaccineze.
Astăzi a avut o întrevedere cu reprezentanții cadrelor din Educație. Sindicatele din învăţământ susţin o informare corectă şi completă asupra actului de vaccinare, dar fără să existe obligativitatea vaccinării, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la finalul întrevederii avute cu cei mai importanţi actori din actul educaţional.
Sorin Cîmpeanu a prezentat concluziile după întâlnirea avută cu cele trei federaţii sindicale din domeniul educaţiei. Astfel, în cadrul discuţiilor a existat dorinţa ca şcolile să fie deschise din 8 februarie.
„S-a reiterat dorinţa de deschidere a semestrului doi în data de 8 februarie, sub rezerva evoluţia epidemiologice, înţelegându-se importanţa protecţiei stării de sănătate a elevilor şi profesorilor, a diminuării riscurilor, dar şi a necesităţii organizării unor acţiuni remediale pentru a recupera cât mai mult din pierderile suferite de elevi pe parcursul crizei sanitare. S-a subliniat încă o dată în mod special importanţa acţiunilor remediale şi mai ales cu privire la derularea examenelor naţionale, dar nu numai pentru cei care susţin examene naţionale anul acesta şi, de asemenea, s-a subliniat rolul profesorului pentru implementarea acestor acţiuni remediale. Am fost cu toţii de acord că este de recuperat, iar recuperarea se face doar prin devotamentul şi profesionalismul fiecărui cadru didactic”, a anunţat ministrul Educaţiei.
…cu cat se va insista mai mult cu acest vaccin, cu atat mai multa lume isi va da seama ca ceva este putred cu el…toata lumea stie ca un lucru bun (sau care se doreste a fi prezentat ca fiind bun) nu se implementează cu metode de persuasiune…dintr-o data guvernantii au ajuns sa moara de grija populatiei, vor sa faca bine oamenilor cu forta, dupa ce zeci de ani au talharit tara, au adus-o pe marginea prapastiei, si-au batut joc de romani, i-au saracit, i-au jupuit, i-au umilit, i-au gonit peste hotare, i-au invrajbit, nu au dat doi bani pe ei (pe pulime, cum zicea Sorin Oprescu)…acum, ca sa vezi, nu mai dorm conducatorii de grija cetatenilor…
Chiar astazi, 7ian., la postul Digi24,in timpul jurnalului de la ora 18, a spus dr. Dorel Sandesc (presedintele Asoc. Romane de ATI (sau asa ceva)) ca pot exista si efecte adverse grave, ca paralizii sau pierderea capacitatii de coordonare motorie DAR, oricum, aceste simptome puteau sa apara si din cauza infectiei cu SARS CoV2 (a incercat sa o dreaga). Oricum, a fost foarte nostim de vazut mutra crainicei, cand a spus D. Sandesc asta…cred ca, daca storcea cineva o lamaie in fata ei, nu ar fi avut fata aia….Ups!
Asa e. Si din punct de vedere duhovnicesc, raul care ti-l faci tu cu mana ta (din proprie vointa) e mult mai vatamator fata de raul care ti-l faci tot tu, dar cu presiune de la altii. La polul opus e raul care ti-l face altcineva cu forta.
De aceea, si sa nu stii nimic despre vaccinuri, plandemie, Big Pharma tot ar trebui sa te puna pe ganduri viclenia si perfidia felulului in care populatia e „informata” (amenintata vag de pierderea libertatilor individuale, a locului de munca, daca nu se vaccineaza „din proprie vointa”) – dpdv juridic se numeste vicierea consimtamantului. Adica nu te obliga, atata ca ti se pun in fata niste consecinte in asa fel incat nu ai defapt libertate de alegere.
Cu cat sunt mai retincenti oamenii, cu cat se opun mai multi, mana „blanda, grijulie, care vrea ca batranii ce voteaza cu PSD sa traiasca si sa fie sanatosi” o sa se vada in adevarata ei natura, o mana cu gheare insangerate, de bestie.
Parerea mea e ca adancul nenorocirii o sa depinda mult de alegerea noastra. Daca ne grijim prea mult de trup sau cele lumesti cedand fricii sau presiunilor in faza in care nu e obligatoriu (cu asterisc) o sa fie nenorocire mai mare. Cu cat rezistam cu atat o sa le fie autoritatilor mai greu sa pastreze fatada asta de campioni ai binelui comun. Eu cred ca le e frica de posibilitatea aia, cand trebuie sa fie tirani „cu capul descoperit” o sa apara variabila unei miscari de rezistenta, unui factor pe care nu-l mai poti reeduca fara tortura. Si stiti si voi din vremea celui de-al doilea razboi mondial ca cei ce au fost initial abuzati, arestati sau omorati pentru ca si-au iubit neamul si tara, au ajuns la nevointele sfintilor dupa ce si-au dat seama ce duhuri intarata omul sa isi urasca aproapele in asa hal neaparat e draceasca.
…da, ideea e ca oamenii nu sunt toti spalati pe creier asa cum ar vrea descreieratii din fruntea statului…in adancul fiintei lui omul intelege foarte bine ca un bine nu se face cu forta, iar atunci cand se insista la modul desantat cu facerea acestui asa-zis bine, apare exact efectul advers, adica rezistenta la implementarea acestui ”bine”. asta dpv psihologic. apoi, dpv social, omul stie ca niciodata statul nu s-a gandit vreodata, in decursul istoriei, cum sa faca sa-i fie bine omului de rand, ba dimpotriva…asa ca mizeria asta de propaganda scarboasa pro-vaccinare va genera, in opinia mea, o opozitie tot mai mare. si, exact cum spui si tu, atunci se va veni cu impunerea obligativitatii conditionata de tot felul de alte chestii (imposibilitatea deplasarilor, amenintarea cu pierderea job-ului etc)…atunci sa vedem care pe care…
3 cadre medicale din Timișoara infectate cu covid după vaccinare
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/3-cadre-medicale-din-timisoara-au-fost-confirmate-cu-covid-19-dupa-vaccinare-explicatia-medicului-cristian-oancea-1430146
Iata cu ce se ocupa sobolanul Ratechi de la PNL :
„SRI trebuie sa prezinte in Parlament un raport despre antivaccinisti”
https://ziare.com/social/vaccin-covid/campaniile-de-vaccinare-sub-tirul-campaniilor-de-intoxicare-devoalarea-acestor-campanii-ar-trebui-sa-fie-o-preocuparea-a-sri-1654788