(Pseudo) Știința UCIDE, atunci când este pusă în slujba câștigului politic sau financiar

Scopul declarat al măsurilor restrictive luate în martie 2020, inițial pentru o singură lună, și prelungite, ulterior, la infinit, era acela de a opri răspândirea epidemiei de covid 19. O strategie cu efecte secundare dureroase și nenumărate victime colaterale.

S-a scris mult despre decesele celor suferinzi de alte boli, cărora li s-a refuzat tratamentul, sau au renunțat singuri de teamă să nu se infecteze în spital, despre înmulțirea problemelor de sănătate mentală și, implicit, creșterea numărului de sinucideri, despre abuzurile domestice, distrugerea întreprinderilor mici, creșterea șomajului, prăbușirea economiilor și, chiar despre ceea ce va urma în final, confruntarea cu spectrul unei crize fără precedent, care va genera sărăcie și foamete.

Totuși, experții medicali și factorii de decizie politică spun că, în ciuda suferințelor pe care le-am îndurat până acum, creșterea constantă a numărului de ”cazuri” este de natură să impună continuarea sacrificiilor.

Și, desigur, urmează o cascadă de povețe și îndrumări, așa-zis științifice, unele dintre ele frizând nebunia. Cum ar fi, de pildă, recomandarea Agenției pentru sănătate publică din British Columbia (Canada), în a cărei listă de recomandări privitoare la sexul în timpul pandemiei, figurează masturbarea, sexul virtual, și sexul cu mască, sau, la un nivel ceva mai scăzut de creativitate, elucubrațiile d-lui prof. dr. Adrian Streinu Cercel care, printre altele, recomanda celor ce se așează împreună la masa de Crăciun ”să țină o mască în dreptul nasului și doar gura să fie eliberată”. Ca să nu mai pomenim aberațiile administrative de felul celor din Austria, unde bolnavii de covid au primit amenzi penale pentru că au continuat să locuiască în gospodăria comună cu partenerii lor de viață.

În ciuda suferinței pe care o provoacă și a respingerii lor tot mai mari de către populație, politicienii spun că ordinele lor sunt ghidate de știință și opiniile experților medicali.

Așadar, toată sumedenia de ”măsuri”, unele îngrădind cu sălbăticie drepturile și libertățile tuturor cetățenilor, fie aceștia sănătoși sau bolnavi, altele doar ridicole, de-a dreptul hilare, sunt necesare binelui public.

Cu toate astea, mulți experți în sănătate promovează o cale radical diferită.

Declarația de la Great Barrington[^1], de exemplu, exprimă ”îngrijorări grave cu privire la efectul dăunător al politicilor anticovid 19 asupra sănătății fizice și mentale a oamenilor”. Scrisă de experți medicali de la Stanford, Harvard și Oxford, este semnată, până în prezent, de 12.785 de oameni de știință din domeniul sănătății și 38.463 medici[^2].

Avocații lockdown-ului spun că politicile anticovid ”salvează vieți”, în vreme ce Declarația susține că aceste politici ”produc efecte devastatoare asupra sănătății publice pe termen scurt și lung”. Potrivit acestui grup de experți în sănătate publică menținerea măsurilor restrictive din punct de vedere social ”va provoca daune ireparabile, iar persoanele defavorizate vor fi afectate în mod disproporționat”, aceștia pledând pentru reîntoarcerea la viața de dinainte, când măștile erau văzute doar în sălile de operație și oamenii puteau să se apropie unii de alții la mai puțin de un metru distanță.

Semnatarii Declarației spun că infectarea unui număr suficient de mare de oameni sănătoși va duce la dobândirea imunității, anticorpii căpătați astfel protejându-i și pe cei vulnerabili.

Iată, așadar, un număr însemnat de experți din domeniul sănătății publice care declară că, în acest fel, oamenii sănătoși și-ar putea lua viața înapoi, protejându-i, totodată, pe cei care se află într-o situație de risc.

”Abordarea cea mai plină de compasiune, care echilibrează riscurile și beneficiile imunității de grup este aceea de a permite celor care prezintă riscuri minime să-și ducă viața în mod normal, pentru a-și dobândi imunitatea prin infecții naturale, protejând, totodată, pe cei aflați în grupele de risc” – spune Declarația. ”Noi numim asta protecție focalizată.”

Totuși, ce îi împiedică pe politicieni să ia în considerare recomandările acestor experți și oameni de știință?

Unul dintre motive ar putea fi cenzura. Pe întreg parcursul pandemiei, numeroși medici și oameni de știință, printre care și câțiva români, au prezentat idei și dovezi care contestă abordarea convențională. Cu toate acestea, rețelele sociale au cenzurat o mare parte din mărturia publică, iar videoclipuri ce erau, la un moment dat, virale, au dispărut, între timp, fără urmă.

Revistele științifice nu fac decât să mărească confuzia. În octombrie, o scrisoare deschisă publicată în The Lancet, vorbea despre un consens științific privitor la pandemia de covid 19. Iar acest așa zis consens consideră ideea imunității de grup ca o ”eroare periculoasă, lipsită de suport științific”, insistând că singura cale de urmat este menținerea restricțiilor.

”Nu ne putem permite confuzii de natură să submineze un răspuns eficient; este esențial să acționăm urgent pe baza dovezilor”, afirmă scrisoarea respectivă.

Cu toate acestea, susținătorii imunității de grup pot semnala fapte din lumea reală care dovedesc că reducerea restricțiilor este, de fapt, mai sănătoasă pentru societate.

Este cunoscut exemplul Suediei, care nu a înregistrat mai multe decese de covid decât multe alte țări care au insituit restricții draconice, izbutind, totodată, să evite prețul atât de scump plătit de cetățenii acestora.

Un alt exemplu, mai puțin cunocut, este cel al Dakotei de Sud. Într-o scrisoare publicată pe 7 decembrie în Wall Street Journal, guvernatoarea Kristi Noem argumentează că, în ciuda faptului că a fost etichetată drept ”nesăbuită”, numărul cazurilor de covid din statul său a fost mult mai mic decât în mult alte state care au impus măsuri restrictive dureroase din punct de vedere economic și social.

”Statul nu a instituit decrete privind blocarea societății sau obligativitatea purtării măștilor. Noi nu am închis nici afaceri și nici biserici”, scrie d-sa. ”De fapt, statul nostru nu a definit niciodată ce este o afacere esențială, pentru că acest lucru nu intră în atribuțiile Guvernului.”

Dakota de Sud a înregistrat o creștere a numărului de cazuri, asemenea celorlalte state, dar aceasta nu a venit la pachet cu prețul social și economic plătit de cei care au instituit măsuri de o mare severitate.

Desigur, asemenea decizii le par unora extrem de periculoase. Într-un articol publicat în The Lancet, pe 24 octombrie, Dr. Richard Horton, redactorul șef al revistei, scrie că strategia Suediei a dat greș, aducând în sprijinul afirmației sale numărul mare al deceselor din căminele de bătrâni și frecvența focarelor din spitale.

Horton avertizează că guvernele care intenționează să urmeze acest exemplu se vor confrunta cu rate mai mari ale infecțiilor și colapsul sistemului medical.

Horton se îngrijorează, de asemenea, de faptul că promovarea strategiilor care se abat de la măsurile convenționale ar putea pune în pericol ”delicata încredere a publicului”. ”Oameni de știință nu vor mai fi văzuți ca oferind sfaturi imparțiale și independente guvernelor”, scrie el. Ei vor fi considerați ”responsabili de prăbușirea economiilor, de creșterea șomajului și de ruinarea mijloacelor de trai.”

Așa stând lucrurile, cum să găsești adevărul printre perspectivele aflate în conflict unele cu altele și cenzurarea sistematică a vocilor disidente?

La nivel declarativ, experții din domeniul sănătății și factorii de decizie politică dau întâietate științei dar, să existe, oare, și altceva, cu o putere de influență infinit mai mare?

Un editorial din noiembrie 2020 al British Medical Journal învinovățește factorii de decizie politică pentru selectarea unilaterală a studiilor care se potrivesc cu propriile lor planuri, și suprimarea tuturor celorlalte. Pretutindeni în lume, oamenii, politicile și achizițiile sunt corupte de agendele politice și comerciale. Politicienii pretind că urmează știința, dar aceasta este, adesea, o simplificare excesivă și înșelătoare. Știința este rareori absolută, iar politizarea acesteia a fost practica predilectă a unora dintre cei mai răi autocrați și dictatori ai istoriei.

Semnatarii articolului sunt de părere că politizarea științei a devenit, din păcate, frecventă și în democrații. Astfel, ei indică exemple specifice de corupție în răspunsul la pandemie din Marea Britanie, dar spun că forțe similare pot fi identificate pretutindeni în lume.

Un alt aspect al răspunsului convențional la covid 19 este tratamentul.

La scurt timp după ce președintele Donald Trump a evidențiat medicii care folosesc hidroxiclorochina pentru a tratata infecția covid 19, o mare parte a experților medicali s-au ridicat pentru a-l discredita.

Obiecțiile au fost promovate pe scară largă, dar majoritatea acestora s-au dovedit a fi false. Cu toate acestea, suprimarea hidroxiclorochinei (HCQ) ca tratament pentru covid 19 a persistat.

În ciuda unor state și spitale care interzic sau restricționează utilizarea HCQ, mulți medici consideră în continuare că aceasta este o armă cheie în lupta împotriva covid 19. Unul dintre aceștia este dr. Peter McCullough, cardiolog clinic și profesor la Școala de Medicină Texas A&M.

În iulie 2020, McCullogh a publicat, în American Journal of Medicine, chiar un ghid privind tratamentul precoce al covid 19, ca parte a unei colaborări SUA/Italia.

McCullough spune că un coctail de hidroxiclorochină este tratamentul său principal, reiterând, într-un interviu din 30 noiembrie cu SKYNews,  din Australia, afirmația conform căreia  HCQ este cel mai utilizat medicament pentru tratarea covid 19 din întreaga lume”: ”Este pe piață de 65 de ani. L-am prescris timp de 30 de ani pentru Lupusul sistemic, artrita reumatoidă și pentru tratarea și prevenirea malariei. Este un medicament foarte sigur și eficient. În India și Grecia este în protocoalele lor să îl folosescă în prima linie”, a spus McCullough.

Însă oficialii americani din domeniul sănătății cer precauție pentru ceea ce unii cred că este un tratament nedovedit și potențial periculos. American Medical Association (AMA) a instruit medicii să nu mai prescrie HCQ pentru covid. La 30 octombrie AMA a primit o propunere de a-și anula indicația, cu dovezi clare că ajutorul oferit de HCQ depășește cu mult orice risc. Dar Asociația a respins-o.

În spitalele din România se prescria, la un moment dat, Plaquenil, apoi grație secretomaniei tradiționale, s-a așternut tăcerea.

Iar problemele celebrului medic francez, promotor al tratamentului cu HCQ, Didier Raoult, sunt prea bine cunoscute ca să mai insistăm asupra lor.

McCullough crede că nu au existat niciodată controverse cu privire la funcționarea hidroxiclorochinei. Controversate, spune el, sunt numai politicile publice care ghidează utilizarea acesteia. Deși medicamentul este prescris pe scară largă pentru covid 19 în întreaga lume, în anumite țări pacienții suferă, deoarece medicii sunt descurajați să prescrie orice tratament la domiciliu.

”Abordările publice constau doar în purtarea măștilor, statul acasă și așteptarea unui vaccin. Ceea ce trebuie că face parte dintr-un plan general. Dar pentru cei care se îmbolnăvesc, este evident că nu funcționează. Iar populația își dorește acum atât de mult un vaccin, doar pentru a putea merge mai departe” – spune McCullough.

Articolul din BMJ nu ia nicio poziție cu privire la carantină și își exprimă îngrijorarea că, în SUA, hidroxiclorochina a fost aprobată ”în grabă”. Conține, însă, și câteva avertismente importante :”Pandemia de covid-19 a declanșat corupția de stat la scară largă, ceea ce dăunează în cel mai înalt grad sănătății publice. Politicienii și industria de medicamente sunt responsabili pentru multe derapaje oportuniste. La fel și oamenii de știință și experții în sănătate. Pandemia a dezvăluit felul în care poate fi manipulat complexul politico-medical într-un moment de urgență vitală, în care ar fi fost extrem de important să protejăm știința adevărată. Când se pune în slujba câștigului politic sau financiar, știința ucide.”

Nedeea Burcă

Cf. Conan Milner, Dezbaterile științifice asupra măsurilor de lockdown, https://www.theepochtimes.com/scientific-debate-over-lockdown-measures_3630105.html