X

Canalul video al jurnalistului Ion Cristoiu – cenzurat de YouTube

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Libertatea de expresie este doar o lozincă, folositoare doar atunci când politicieni, șefi de companii și activiști țin discursuri și ies la adunat voturi, sponsorizări și like-uri. Acest lucru a fost demonstrat recent, când platforma YouTube (aparținând grupului Google) a suspendat canalul video al jurnalistului Ion Cristoiu. Suspendarea de 7 zile – măsură ce precede închiderea totală a contului – a fost decisă de companie în urma unei presupuse „violări a regulilor comunității”, fără a se indica un motiv precis. Cenzorii YouTube au targetat și au eliminat clipurile realizate de Adriana Vitan Balint, colaboratoare a cristoiublog.ro. Din vară și până în decembrie, aceasta a realizat mai multe clipuri, care au fost publicate de Ion Cristoiu pe blog și pe canalul de YouTube – multe dintre ele criticând politica autorităților în criza Covid și demascând cifrele false publicate de Grupul de Comunicare Strategică.

Prin decizia luată împotriva canalului său de YouTube, Ion Cristoiu se înscrie pe o listă lungă de jurnaliști, oameni de știință, scriitori și laureați Nobel ale căror conturi sau filme au fost cenzurate de YouTube în ultima jumătate de an, ca parte a campaniei de reducere la tăcere a tuturor celor care contrazic sau pun la îndoială retorica oficială privind coronavirusul sau eficiența măsurilor luate pentru combaterea lui.

Cristoiu: „Noua cenzură – mai rea ca în comunism. În comunism măcar știam cine mă cenzurează.”

„Avem de-a face cu o instituție care trimite o adresă: YouTube. Cine e în spatele acestei adrese, cine a decis că un anumit videoclip încalcă regulile comunității, care sunt aceste reguli, habar nu am.
Această nouă cenzură apărută în democrație este mai rea decât cea din comunism. În comunism știam cine mă cenzurează, cu aceste persoane puteam discuta. Dacă ne respingeau tot articolul, atunci discutam și până la urmă chiar le convingeam că este bun. În alt caz, ni se scoteau câteva fraze ori refăceam articolul.
În noiembrie am primit un avertisment potrivit căruia un videoclip de la începutul lui octombrie a fost dăunător comunității și să-l scoatem. Ne-am conformat, doar că între timp (n.r. – în decembrie 2020) a fost descoperit un clip din 15 octombrie. Până la finalul anului, ei vor mai descoperi. Totul este la voia întâmplării. Și important este cine sunt ei? Sunt români? Sunt jurnaliști?

Nu poți discuta cu nimeni, am făcut o contestație și ni s-a spus că, dacă mai facem contestații, ne închid de tot.” a declarat Ion Cristoiu, pentru DCnews.

Adriana Vitan Balint – „doamna cu cifrele”

Prin acțiunea împotriva contului CristoiuTV, YouTube a țintit clipurile video realizate de colaboratoarea Adriana Vitan Balint. Multe din clipurile ei au avut ca teme criza coronavirus și modul în care au reacționat autoritățile. Ea a prezentat, de exemplu, faptul că mulți din medicii implicați în comunicarea oficială, de la Streinu-Cercel, la Virgil Musta și Carmen Dorobăț, câștigă sume importante de pe urma epidemiei sau sunt pe ștatul de plată al companiilor farmaceutice. Tot ea a ținut un jurnal al gafelor Grupului de Comunicare Strategică, demonstrând că cifra totală a infectărilor era eronată și că aproape 40% din infectările raportate pentru perioada iunie-septembrie nu se regăseau la internări, carantinări, vindecări, sau decese, deci erau raportări false, ale unor infectări inexistente. Ulterior, 45.000 de infectați Covid au fost declarați vindecați într-o singură zi, la jumătatea lui septembrie, Grupul de Comunicare Strategică reacționând astfel la critici și corectând eroarea, din pix, de la o zi la alta. Acest jurnal video i-a atras Adrianei Vitan Balint porecla „doamna cu cifrele”, dată de protestatarii împotriva restricțiilor.
Prin acțiunea de cenzură împotriva contului CristoiuTV, YouTube a țintit clipurile Adrianei Vitan Balint. La decizia cenzorilor, toate videoclipurile realizate de aceasta și postate pe contul lui Ion Cristoiu au fost șterse. Practic, la o trecere în revistă a postărilor de pe acest cont, e ca și cum Adriana Vitan Balint nu există.

Parandărătul YouTube

Lipsa de reacție a autorităților la această gravă atingere adusă libertății presei și libertății de expresie nu ar trebui să mire pe nimeni. Încă dinainte de debutul crizei coronavirus, giganții internetului (Google, Facebook, Twitter ș.a.) au prezentat angajamente mai mult sau mai puțin oficiale de a combate informațiile contrare versiunii oficiale, din mai multe domenii. Regulamentele interne ale acestor companii au fost modificate, pentru a da acestora libertatea de a cenzura orice informație, pe baza unor reguli neclare și incomplet formulate. Mai mult, companiile au pus la dispoziția autorităților – cu titlu gratuit – conturi de publicitate în valoare de milioane de euro. YouTube menționează clar: „Am donat inventar publicitar pentru guverne și ONG-uri pentru a acorda mai multă vizibilitate pe YouTube mesajelor lor de sănătate publică despre COVID-19.” Așadar, legătura dintre YouTube și guverne a fost cimentată printr-un barter, compania donând publicitate care altfel ar fi costat sume colosale – explicit pentru promovarea „știrilor oficiale”.
YouTube (deținut de grupul Google), menționează de asemenea că „Promovăm voci de încredere, eliminăm dezinformarea și reducem răspândirea -conținutului la limită-”. În privința dezinformărilor, YouTube le definește inclusiv ca „conținutul care contestă explicit eficiența sfaturilor instituțiilor sanitare internaționale și locale”. Deci, ca exemplu, YouTube ar putea interzice un videoclip în care cineva se pronunță împotriva măștilor și recomandă distanțare de doi metri – pe baza „sfaturilor” OMS actuale – și ar putea la fel de bine să elimine un videoclip în care sunt apreciate pozitiv măștile folosite universal și distanțarea de doar un metru – pe baza recomandărilor OMS de la începutul pandemiei. Practic, YouTube poate cenzura orice, în funcție de sfatul sau instituția la care se raportează.
Și mai periculoasă este definiția, sau mai degrabă lipsa definiției a ceea ce YouTube numește –conținut la limită-. Compania declară că a eliminat clipurile ce includ „conținut la limită” din recomandările YouTube (în același timp promovând mesajele oficiale, indiferent cât de aiuristice sau contradictorii ar fi ele). Dar definiția termenului lipsește, deci cenzorii YouTube ar putea considera orice a se încadra în această categorie, iar creatorii de conținut nu au cum să știe dacă ce postează ei este OK, dacă poate fi etichetat „dezinformare” sau „conținut la limită”. Iar cenzorii ar putea sancționa practic pe oricine…

Pentru YouTube jurnaliștii, imunologii și laureații Nobel „nu sunt de încredere”

O scurtă trecere în revistă a unor clipuri și persoane declarate indezirabile de YouTube poate da o imagine a dimensiunii și naturii cenzurii pe rețelele sociale:

  •  În vară, YouTube a șters un interviu realizat cu dr. Michael Yeadon, fost șef științific al departamentului de cercetare în domeniul alergiilor și bolilor respiratorii al companiei Pfizer. Reputat om de știință, Yeadon a criticat grupul de suport științific al guvernului britanic și a arătat că tehnica PCR este folosită impropriu în diagnosticarea Covid-19, având potențialul de a produce, în contextul situației din Marea Britanie, de 10 ori mai multe rezultate false decât cele reale. După protestele publice din Anglia la adresa acestei cenzuri, interviul a fost repostat pe YouTube pe un alt cont și este disponibil în continuare – fiind probabil considerat „conținut la limită” și permițându-i-se probabil să existe în continuare, atât timp cât nu generează prea multe vizualizări….
  • Scriitoare americană (care trăiește în Lodra) și jurnalist la publicația Spectator, Lionel Shriver a postat un clip în care își exprima îndoiala în capacitatea sistemului medical britanic de a vaccina anti-covid pe toată lumea, având în vedere că până anul acesta doctorilor britanici le lua trei luni pentru a desfășura campania de vaccinare antigripală. Videoclipul a fost considerat anti-vaccin și a fost eliminat de YouTube.
  • Un clip al unei dezbateri între Toby Young (președintele Uniunii pentru Libertatea de Expresie din Marea Britanie) și Michael Levitt (profesor de biofizică la Stanford și laureat al Premiului Nobel pentru chimie în 2013) a fost de asemenea eliminat de YouTube, pentru că cei doi au pus la îndoială eficiența măsurilor de lockdown.
Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

2 comentarii

  1. Se zice ca de vina e Mircea Toma, un ziarist mediocru, care se ocupa cu cenzura pe YoutTube in Romania. Ore ce parere are fostul detinut politic Gheorghe Pop, despre nepotul sau cu apucaturi bolsevice Mircea Toma. Mai mare rusinea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button