Jurnalistul sibian Marius Albin Marinescu, coșmarul din presă al președintelui Klaus Iohannis, s-a stins din viață acum cîteva ore, la domiciliul său din Sibiu, după o lungă și grea suferință, anunță InPolitics.
Marinescu, redactor-șef al revistei, devenit ulterior doar site, ”Justițiarul”, din Sibiu, a fost primul ziarist interzis de Grupul de Comunicare Strategică condus de Andi Manciu, în primăvara acestui an.
Totodată, el este și autor al celor mai spectaculoase dezvăluiri, în timp, despre actualul președinte, încă de pe vremea cînd acesta era primar la Sibiu. E vorba în special de afacerile cu case ale lui Iohannis și ale soției sale, dezvăluiri făcute într-o perioadă în care aproape toată presa sibiană îi cînta doar osanale actualului președinte.
În urmă cu mai mulți ani, Albin Marinescu i-a fost chiar contracandidat lui Iohannis la primăria Sibiu, din partea PNȚCD, ulterior el consolidîndu-și poziția, prin zeci de articole, de cel mai îndîrjit critic al lui Klaus Iohannis și autor, chiar, al unor plîngeri penale împotriva acestuia. (B.T.I.)
Dumnezeu să-l ierte și să-l mântuiască!
Dumnezeu sa-l aseze intre drepti.
Dumnezeu să-l ierte.
Doamne!!! Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!
Dumnezeu sa il ierte!
DUMNEZEU sa l odihnească cu drepții !
Îmi aduce aminte de tatăl meu care a fost tot la pntcd prin anii 92-96 și s a luptat cu mafia de atunci a lui Ilievici adică Iliescu .
Dumnezeu să-i odihnească sufletul!
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihnească. A murit, asa cum se scrie, după o lungă si grea suferinta, sau a fost ajutat? Căci după ce s-a întâmplat cu parintele Ghelasie, nu m-ar mai mira nimic…Oricum, ideea e că se duc criticii sistemului, cei care vad lucrurile actuale extrem de lucid, dincolo de perdeaua asta de fum, si raman nemernicii, slugile intunericului, satanistii si demonizatii lumii acesteia decăzute…
Odihneasca-se in pace !
Ma mihneste plecarea acestui Om, asa cum ma mihneste si faptul ca, AM AJUNS SA NE INTREBAM DESCHIS SI PUBLIC DACA CINEVA A MURIT DE CAUZE NATURALE SAU A FOST ”AJUTAT”, REFERINDU-NE CHIAR LA EXEMPLE PE CARE LE ACCEPTAM DREPT ASASINATE, CUM AR FI :Patriarhul Teoctist, Adrian Paunescu, C.V.Tudor, perintele Ghelasie etc.
Oare am ajuns in situatia in care crima politica sa devina ceva obisnuit ?!
Si nu facem nimic ?
Nota Bene!
În urmă cu 10 zile, ca urmare a plângerii lui fusese anunțat de Parchet că s-a dispus începerea urmăririi penale în Dosarul Penal 122/P/2020 „împotriva Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, ministrului afacerilor interne, Marcel Vela, președintelui ANCOM, Sorin Mihai Grindeanu ș.a.”.
Justitiarul: ”Justiţiarul presei româneşti, sibianul Marius-Albin Marinescu, ne-a părăsit astăzi, în cursul după-amiezii, în urma unui stop cardio-respirator. ”
Eu nu zic că a murit prin tahicardie indusă de la distanță, dar vă semnalez un articol:
https://issossproject.wordpress.com/2020/03/12/ghid-de-supravietuire-27-auto-salvarea-din-tahicardie-indusa-otravire-atac-psi-atac-psihotronic-metoda-james-bond-vs-practica-ortodoxa-monahala/
Dacă vă uitați ce scrie acel om, vă recomand să fiți cu discernământ, pentru că nu tot ce scrie pe blogul lui e bun. Omul pretinde că e ortodox, dar mi s-a părut că are erezii de tip yoghin.
Acel articol întocmit de el este, probabil, cel mai documentat articol pe care-l găsiți pe acest subiect (cum să scapi în caz că se încearcă omorârea ta prin infarct).
Dumnezeu sa-l odihneasca!
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Un roman adevarat.
Dumnezeu să-l ierte!