Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină). Omilia Părintelui Gheorghe Calciu

Luca 14, 16-24

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare.
Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă.
Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă.
Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea.
Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici.
Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc.
Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.

Împăratul acesta despre care e vorba în parabolă a pregătit o nuntă pentru fiul său şi a invitat dinainte persoane care erau vrednice să vină la ospăţ. Şi a venit vremea nunţii fiului său şi a trimis pe slujitori la cei care fuseseră chemaţi. Şi ei i-au răspuns: “Nu putem veni!”. Erau prinşi cu griji lumeşti, cu cumpărări de terenuri în loc de ţarine, erau cu maşini frumoase în loc de boi, şi n-au venit. Aceştia suntem noi.

Această parabolă are o interpretare istorică şi o interpretare personală. Interpretarea istorică este următoarea:

Dumnezeu a trimis în lume pe Fiul Său şi a pregătit dinainte o nuntă. Nunta aceasta este una duhovnicească. Este nunta viitoare a Mântuitorului cu toţi cei care Îl vor iubi. El este Mirele mistic. El vine înainte în odaia de nuntă şi uşile se închid. Dacă fecioarele neînţelepte n-au untdelemn în candele, ele rămân pe-afară. Dacă noi nu răspundem la chemarea Tatălui să venim la nunta Fiului Său, suntem oameni pierduţi.

Dar cei chemaţi pe vremea aceea erau iudeii. Pe toţi i-a chemat prin sute şi sute de slujitori, de proroci, de învăţători ai Legii şi de cărturari. Prin toţi i-a pregătit pe iudei că să vină la nunta lui Iisus Hristos. Şi ei n-au venit, ci au prefăcut nunta aceasta într-o moarte tragică şi o înmormântare. Şi au pierdut harul lui Dumnezeu, şi pierdut va fi până când nu vor recunoaşte cele făcute împotriva lui Iisus. Pentru că la Răstignire, atunci când Pilat s-a spălat pe mâini înaintea mulţimii şi a zis: “Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia, voi veţi vedea!” (Matei 27, 24), iudei-au strigat: “Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noștri!”  (Matei 27, 25).  Acesta este un blestem pe care ei şi l-au cerut singuri.

După aceea Mântuitorul, la Învierea Sa, i-a trimis pe Apostoli la toate neamurile, ca să-i cheme pe toţi. Şi Apostolii au împărţit pământul şi au propovăduit: în Africa, în Abisinia îndeosebi, în Asia, în Tracia, în Grecia, în zona geto-dacă şi tracă până în Crimeea (unde a fost Apostolul Andrei). Toţi au propovăduit. Iar în casa Domnului încă mai era loc la masă. Putea să mai vină oricine.

Atunci s-a adresat Dumnezeu celor simpli, celor bolnavi pe care i-a vindecat, celor cu probleme mari pe care i-a liniştit sufleteşte, celor care aveau demoni în ei pe care i-a izbăvit, şi tuturor acestora: şchiopi, orbi şi celor care nu ştiau multe lucruri, care locuiau prin peşteri sau prin case sărăcăcioase sau prin colibe. Cu toată dragostea pe toţi i-a chemat! N-a existat nici unul care să nu fie chemat! Toată lumea a fost chemată, pentru că mai era loc. Şi aşa s-a umplut casa Domnului. Atunci Mântuitorul nostru, Dumnezeu a zis aşa: “Cei care n-au venit şi Eu i-am chemat, în veci nu vor gusta din cina Mea!”

Iar interpretarea duhovnicească e că azi, pentru noi, chemarea la nuntă înseamnă chemarea la Sfânta Împărtăşanie. Această chemare este pentru noi. Suntem chemaţi toţi la Biserica lui Hristos, la nunta lui Iisus Hristos. Cea mai mare nuntă a Sa nu este atât Învierea, care este mântuitoare, cât nunta aceasta despre care se vorbeşte acum şi care este Cina Domnului. Ea este ceea ce facem noi aici, în Altar, când, prin rugăciunea preotului, care are harul de la episcopul său, Duhul Sfânt coboară peste Sfânta Masă şi preface pâinea, adică prescura şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului.

Pe prescura mare este în centru un fel de sigiliu. E o cruce care o împarte în patru și pe care scrie: Is, Hs, Ni, Ka. Ni înseamnă victoria și Ka înseamnă biruitorul, deci Iisus Hristos Biruitorul. Pecetea se taie în patru și se pune pe Sfântul Disc în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Vă împărtășiți din ea cei care vă spovediți, care ați postit și v-ați curățit sufletul ca să puteți lua parte la Cina Mântuitorului.

Să nu se întâmple cu voi ceea ce s-a întâmplat cu cei din parabolă, care în veci nu vor gusta din Cina Mântuitorului! Nimeni nu este lipsit, decât dacă el se lipseşte pe sine, nerăspunzând chemării lui Hristos. Adică nu-şi curăţeşte inima şi sufletul de păcate prin mărturisire şi nu reuşeşte să se facă vrednic de împărtăşire prin post şi rugăciune, Sfântul Apostol Pavel spune așa: cine bea Paharul acesta și mănâncă Trupul acesta cu nevrednicie, își ia singur sieși osândă.

Aşa că vă rog să luaţi asupra dumneavoastră toată parabola aceasta. Nu să o citiţi ca pe o poveste, ca pe un Făt-Frumos care vine, ci să v-o însuşiţi, să vă identificaţi cu cei ai lui Iisus, sau cu cei care L-au respins pe Hristos şi cu cei care au fost chemaţi oarecum forţat la Iisus. Majoritatea ortodocşilor suntem, să spun aşa, printr-o “forţare” încreştinaţi prin Botez… La naştere copilul nu ştie nimic. El este o fiinţă neştiutoare, ca un neştiutor de pe stradă. Pe copil îl botezăm şi îl facem creş- tin. Dar el trebuie să se încreştineze apoi prin părinţi, prin naşi, prin educaţia care se face în şcoală şi prin el însuşi. Atunci este chemat cu adevărat şi vine la Hristos ca un copil care ştie ce e păcatul, ştie că trebuie să se mărturisească, să se împărtăşească, care ştie că există un ritual, o taină a nunţii Fiului de Împărat. Această lucrare s-o facem cu toţii.

Despre haina de nuntă

Ce înseamnă haina de nuntă? Ce înseamnă haina de nuntă pentru noi, care venim la biserică? Pe unii îi vedem că se îmbracă mai frumos. Alţii nu se îmbracă frumos pen- tru că nu au haine sau nu au tragerea de inimă pentru veşmintele exterioare. Dar toţi trebuie să ne îmbrăcăm în haina slăvirii lui Dumnezeu. Toţi trebuie să ne îmbră- căm în haina pocăinţei, să punem peste sufletul nostru un veşmânt curat, alb, care reprezintă purificarea sufletului nostru prin rugăciune pentru venirea la biserică.

Când vii la biserică nu-i ca la serviciu, nu este ca la restaurant. Când vii la biserică te pregăteşti sufleteşte cu o zi înainte sau chiar cu o săptămână înainte. Spui: „Duminica viitoare mergem la biserică”. Se întâmplă ceva în suflet, un tremur, sufletul capătă altă vibraţie decât cea din lumea de toate zilele. În fiecare zi te duci la serviciu şi eşti sătul de el, dar trebuie să munceşti ca să-ţi câştigi viaţa ta şi a copiilor tăi.

La biserică vii să-ţi îndulceşti privirile spirituale. Aici vezi biserică plină de Sfinţi, ei sunt prietenii noştri. Toţi aceşti Sfinţi pe care-i vedeţi zugrăviţi sunt prietenii mei şi ai dumneavoastră. Ei se roagă cu noi, îi chemăm în ajutor şi ei ne răspund. Noi spunem: „Rugaţi-vă pentru noi!” şi ei se roagă pentru noi. Dacă te cheamă Vasile, spui: „Sfinte Vasile, roagă-te pentru mine păcătosul!”. Şi el se roagă pentru tine. Aici venim cu altă vibraţie sufletească. Ieşim din dimensiunea umană şi intrăm într-o dimensiune cerească. Aici luăm contact cu adevăratul Împărat.

Dacă venim însă la biserică aşa cum mergem la restaurant sau într-o excursie, nu avem haină de nuntă. Venim în haina de toată ziua, plină de păcate, cu tot ceea ce în decursul săptămânii am adunat. Venim în inima noastră cu răutăţi, cu insulte, cu vor- biri de rău, cu alte păcate mai grave, cu desfrânări, cu beţii. Nu poţi să aduci sufletul aşa la biserică, trebuie să-l curăţeşti puţin. Aşa cum atunci când te duci la servici îţi pui o haină mai frumoasă, o cămaşă mai curată, aşa trebuie să vii în biserică, la sluj- bă, cu un suflet purificat şi împodobit. Să fie ceva în tine care radiază în afară sfinţe- nie, bucurie şi iertare, prin care şi tu ierţi şi ceri iertare tuturor. Aceasta este haina de nuntă.

Dacă vii la biserică fără haina de nuntă, Împăratul, Care este aici de fiecare dată, Iisus Hristos, ştie ce aduce fiecare cu dânsul, dacă aduce o inimă pocăită sau măcar o inimă îndurerată pentru păcatele făcute. Ştie dacă cineva vine cu sfidare în biserică, fără să-i pese de Dumnezeu, dacă vine doar de ochii lumii sau fiindcă a auzit că dacă are nevoie de ceva şi se roagă, Dumnezeu îi ajută… Nu se intră în Împărăţia lui Dumnezeu pentru că ai venit la biserică. Nu se intră în Împărăţia lui Dumnezeu pentru că te-ai închinat şi ai aprins lumânări. Se intră în Împărăţia lui Dumnezeu atunci când vii pregătit cu haina de nuntă, cu haina de Cină. Haina aceasta de Cină este o haină spirituală, duhovnicească. Este tot ceea ce facem noi ca să ne rupem de păcat.

Încercaţi,  deci,  să  vă  pregătiţi  sufletul pentru  biserică.  Încercaţi  să  lăsaţi  la  uşa bisericii toate patimile lumeşti. Dacă aveţi vrăjmăşie cu cineva, lăsaţi-o afară! Împăcaţi-vă! Dacă v-a tulburat cineva cu ceva, iertaţi-l! Dacă aţi tulburat pe cineva cu ceva, cereţi iertare! Şi mai presus de orice, cereţi iertare lui Dumnezeu, că atunci când intraţi în biserică, să intraţi cu sufletul împăcat.

extras din Părintele Gheorghe Calciu,
Cuvinte vii. A sluji lui Hristos înseamnă suferinţă,
Editura Bonifaciu, 2009