Primul lot de vaccin rus Sputnik V împotriva covid-19 de uz civil a fost livrat Spitalului Domodedovo, în sudul Moscovei, care a anunţat luni că a început să vaccineze populaţia locală de săptămâna trecută, relatează Reuters potrivit news.ro.
Spitalul anunţă pe site că locuitorii care doresc să se vaccineze este necesar să se înscrie pe un site guvernamental şi să se prezinte în aceeaşi zi cu un rezultat negativ al unui test de depistare covid-19 şi documente de identitate.
Rusia, care încearcă să se plaseze pe picior de egalitate cu laboratoarele occidentale în cursa în vederea unui vaccin împotriva covid-19, a dat asigurări că vaccinul său Sputinik V are o eficienţă de 92%, la finalul testelor clinice.
Mult admiratul Putin de către hăbăucii din blogosfera ortodoxă de la noi nu fare excepție de la agenda globalistă, fiind chiar înaintea altor personaje malefice ale occidentului apostat. Despre Rusia numai de bine, dar doar în ce privește poporul binecredincios și mai ales marii lor sfinți, pe care-i cinstim fără nicio reținere.
Mult admiratul Putin de către hăbăucii din blogosfera ortodoxă de la noi nu fare excepție de la agenda globalistă, fiind chiar înaintea altor personaje malefice ale occidentului apostat. Despre Rusia numai de bine, dar doar în ce privește poporul binecredincios și mai ales marii lor sfinți, pe care-i cinstim fără nicio reținere.
Foarte buna aceasta precizare!
Comentariile despre despre țarii care vedeau in Tarile Romane o gubernie nu sunt aprobate pe blogurile acelea.
Cat despre rusii credinciosi si marii lor sfinti, TOT RESPECTUL!
Să nu uităm că înainte de a apare vaccinul „binevoitor”, că-i fabricat în Rusia sau în altă țară, știm mai inainte de toate că toți sefii de state mari, la unison au aprobat această pandemie organizată. Așadar cum poți avea încredere în vaccinul rusesc, când șeful Putin a luat aceleași măsuri restrictive și inumane ca și ceilalți șefi de mari state. Cine are încredere în pandemia organizată n-are decât să aleagă ďintre vaccinuri.
Cum poți avea încredere în cineva care pe de o parte îți face rău, iar pe de altă parte se afișează ca binevoitor al tău? Trebuie să fii orb de-a binelea ca să crezi că acest așa-zis binevoitor te va salva. Acestea fiind spuse, alegerea este personală și în cunoștință de cauză.
Si Putin este la cheremul ocultei mondiale sataniste si a guvernului mondial ce conduce planeta din umbra. Dar Putin danseaza un menut cu propriile reguli, are vaccinul lui „curat”, sa zicem fara modificare de cod genetic,,,,dar, vom trai si vom vedea. Daca PUTIN era ortodox adevarat, NU intra in dansul cu covidutzul, adica cu covrigul, sau adicatelea cu covidul lui peste prajit, care virus NU exista.
Sa nu uitati ca in Rusia, exista o puternia mafie evreiasca, care face parte din oculta mondiala si nu sunt din oamenii care apar sporadic pe la TV si care vor intra in actiune conform agendei globaliste.
Totusi, in marea Rusie, cea mai mare tara de pe glob si cu un puternic arsenal nuclear si putere globalista spatiala, inca NU s-a dat atac la ORTODOXIE, asa cum este deja „mestecata” ortodoxia in Romania, unde toti ierarhii cu exceptia unuia, sunt ecumenisti si tac molcom cand li se inchid abuziv bisericile si mai poarta si masti in Casa Domnului de frica amenzilor , de frica pierderii salariului si al locului caldut si la partasie cu un stat antihrist, dictatorial. mincinos si manipulator, totul pentru a se inchina la zeul covid, o alta fiara. Sa nu uitam si de papa homosexual Francisc , la care ortodocsii arhierei , la ordinul Marelui Alb, pupa de zor opinca si participa cu patos la „inchinarile” ecumeniste…
NU exista nIci un fel de virusi si nici un fel de virus covid, cu sau fara declaratia vestita a acelor 35000 de medici din America. Tot se pedaleaza pe „existenta” virusului covid, ceea ce nu este adevarat si este tot inchinare la antihrist, sa crezi ca exista virusul covid.
Deci, se stie ca testele PCR dau eroare de peste 70 % si se mai stie perfect de „medicii binevoitori” din toate tarile ca testele PCR sunt improprii colectarii de material „viral’ din tesuturile umane , din gat si din adansul nasului si totusi se insista machiavelic si diavolesc, in a se utiliza la infinit tot aceasta k#a#k#a#o cu testele PCR, teste care sunt suspecte ca pot infecta direct cu alt vaccin prin betisoarele utilizate ce pot afecta bariera / osul ce face legatura cu creierul, prin nas, mai pe intelesul omului de rand, fara a folosi termeni medicali sofisticati. Deci, SUNTEM MINTITI IN CONTINUARE de MEDICI ,deoarece COVID NU EXISTA. Medicii sunt platiti de oculta mondiala sa minta populatia globului.
Totul devine o politica a guvernului mondial ce conduce din umbra planeta si totul este o filosofie malefica a mortii, impreuna cu instaurarea cultului mortii cu acest covid, care NU exista , dar caruia i s-a dat inchinarea fiarei celei dintai si este tocmai o fata a fiarei care vine din adanc, fara substrat biologic, dar se inventeaza virusi, ce daca?!! Daca le merge cu spalatul creierelor….Daca Credinta in HRISTOS a tuturor oamenilor ar fi mai mare, DUMNEZEU le-ar lumina mintile oamenilor care s-ar ridica la lupta si ar pune capat dictaturii NWO mondiale.
Sa NU acceptam nici un vaccin de a fi cobaii diavolilor de medici din toate tarile! Sa NU acceptam nici un fel de vaccin pentru a nu ne marca cu semnul fiarei si apoi a ne imbolnavi incurabil. Sa NU acceptam nici un vaccin pentru copiii nostri. Medicina trebuie reinventata si FARA VACCINURI. Cum credeti ca vor gandi toti medicii din toate tarile lumii, nu conteaza cate titluri academice au adunat spre orgoliul si gloria lor profesionala, daca au fost hraniti de generatii sa creada in virusi si in „eficacitatea” vaccinurilor, mai ales ca NU se stie exact CUM si DACA vaccinurile ajuta sistemul imunitar al omului. Medicii de pe orice meridian al planetei sunt platiti gras si o tin mereu pe a lor: cu vaccinurile, cu existenta virusilor , a chimio si radioterapiei la cancer, etc. Total gresit.
Oamenii mor cu zecile si sutele de milioane pe tot globul pentru ca fac inchinare la idoli, si idolii sunt medicii si credinta in manipularea oficiala si in spalarea de creier data de TV si de varianta oficiala a autoritatilor statelor lumii ref.covid, vaccinari, medicamente cu sacul, tot felul de droguri se iau pe retete date de medici,etc. Medicii din toata lumea ar trebuie sa lucreze NUMAI cu medicina naturista si cu credinta in DUMNEZEU, nu pentru bani.
ATACUL LA BISERICA ORTODOXA este fara precedent in istorie!!! Daca omul se desparte de DUMNEZEU, daca omul se inchina la idoli , la bani si la patimile personale ,ATUNCI OMUL AJUNGE SIGUR IN IAD.
Vaccinurile sunt insemnul diavolului si distrug pe om. Ramane SFANTA IMPARTASANIE remediul tuturor bolilor trupesti si sufletesti si Credinta in HRISTOS, fara de care NU se poate trai si scrie si la Sfanta Scriptura , cum a afirmat Insusi HRISTOS:” FARA MINE, NU PUTETI FACE NIMIC!” . Asa si este! Fara de HRISTOS, noi oamenii suntem neputinciosi.. Trebuie sa avem Credinta, Speranta si Iubire. Cu HRISTOS inainte!
Revenind la Putin, sa vedem ce va mai fi! Va veni oare Sfantul Serafim din Sarov sa-i salveze pe rusi?!
Ortodoxia va avea ultima baricada in Rusia, asa s-a profetit de Sfintii Parinti si jos palaria!
Daca ar fi doar un joc de culise, atunci rusii nu sunt obligati sa cumpare vaccinurile imputite ale Occidentului. Atunci rusii fac un vaccin al lor, dar care vaccin DUMNEZEU stie ce mai contine, deoarece cel viclen are multe mreje…
Nimeni nu poate da ca eficacitate de peste 92 % un vaccin facut la botul calului de rusi, in timp ce se stie ca un vaccin trebuie testat minim 5 ani. Vaccinurile din Europa de Vest si America sunt la fel de periculoase, mai ales ca sunt cu CIPARE si cu luciferaza, enzima bioluminiscenta care face codul de bare alocat fiecarui om vaccinat, sa fie citit direct de pe pielea omului vaccinat / marcat clar cu semnul fiarei. Unii inca mai viseaza si tot nu vor sa vada, ca a inceput deja, inca din Siria, de acum cativa ani, marea prigoana a crestinilor ortodocsi, iar acum incepe ciparea oamenilor cu vaccinul nou , apoi razboiul mondial si alte rele, care se vor termina si in mucenicia pentru HRISTOS!
Cine nu va rezista tavalugului antihrstic, nu se va mantui! Mantuirea intru HRISTOS este marturisire si nu predarea fara nici un fel de demnitate, cu frica de amenzi si de virusul ce NU exista, la mana sistemului dictatorial neo-marxist ce conduce tara/ colonia masonilor sau tara Werner. Sa ma ierte DUMNEZEU, dar unde sunt azi romanii cei adevarati carora li se fura continuu tara de oculta mondiala , cu pionii lor masoni si sekuristi , incepand cu 25 decembrie 1989?! Chiar de Craciunul, care azi nu il mai avem, deoarece s-au dat ordine clare sa se puna coliva pe masa romanilor adormiti.
Iertare.
DOAMNE AJUTA!