În viața fiecăruia dintre noi există sau au existat oameni providențiali, care ne ajută să credem în noi, oameni care oferă iubire și susținere. Acești oameni sunt, într-un fel, mâinile cu care Dumnezeu ne creează și ne dăruiește un viitor. Fii și tu unul dintre acești oameni!
Căutăm prieteni care să ne susțină și oameni iubitori de viitor. Pentru noi, viitorul înseamnă educație. Credem cu tot sufletul că este necesar ca tinerii români să beneficieze de o educație bună, în spiritul tradițional românesc și mai ales creștin ortodox. Am descoperit aceste valori la Liceul Varlaam Mitropolitul din Iași, unde învățăm. Pentru a avea șansa de a ne continua studiile acolo, apelăm la generozitatea ta.
Ne-am propus să ne mobilizăm forțele și, împreună cu voi, să strângem fonduri pentru bursele a 5 copii care au potențial, care doresc să investească în viitorul lor, dar care nu au posibilități financiare.
Avem nevoie de 1000 de prieteni care să doneze câte 50 lei, ca să strângem 50.000 lei (12.000$), bani care acoperă taxa școlară anuală a 5 elevi ai școlii noastre. Ajută-ne să ne împlinim visurile! Fiți dăruitori de viitor! Contribuiți la Bursele Educaționale Sfânta Parascheva a 5 elevi!
Campania “50 de lei pentru viitorul meu” este sprijinită de organizația Saint Paraskeva Orthodox Charity.
Inițiatoarea acestei campanii este unul dintre copiii crescuți și educați la școala construită de Părintele Justin Pârvu la mănăstirea Paltin.
Donațiile se pot face pe această pagină Saint Paraskeva Orthodox Charity.