X

Doctor Patolog canadian de top, declară Coronavirusul „cea mai mare farsă din istorie”

Roger Hodkinson, un Doctor Patolog foarte cunoscut, a declarat oficialilor guvernamentali din provincial Alberta, Canada, în timpul unei conferințe online pe Zoom, că actuala criză a coronavirusului este „cea mai mare farsă aplicată vreodată unui public neștiutor”.

Comentariile lui Hodkinson au fost făcute în timpul unei discuții care a implicat Comitetul Comunitar și Serviciile publice, iar clipul a fost ulterior încărcat pe YouTube.

A menționat totodată că este și un expert în virologie, și a subliniat rolul său de CEO al unei companii de biotehnologie care produce teste COVID afimând: „Știu cateva lucruri despre toate acestea”.

„Există o isterie publică complet nefondată, condusă de mass-media și politicieni, este revoltător, aceasta este cea mai mare farsă perpetuată vreodată unui public nebănuitor”, a spus Hodkinson.

Medicul a spus că nu se poate face nimic pentru a opri răspândirea virusului în afară de protejarea persoanelor mai în vârstă și mai vulnerabile și că întreaga situație reprezintă „politica care se implică în domeniul medical, iar acesta este un joc foarte periculos”.

Hodkinson a remarcat că „distanțarea socială este inutilă, deoarece COVID este răspândit de aerosoli care călătoresc pe o rază de 30 de metri”, întrucât a cerut redeschiderea imediată a societății, pentru a preveni daunele grave cauzate de blocaje.

De asemenea, Hodkinson a criticat mandatele obligatorii de mască, ca fiind complet inutile.

„Măștile sunt cu totul inutile. Nu există nicio bază de dovezi pentru eficacitatea lor ”, a spus el.

„Măștile de hârtie și măștile din țesătură sunt pur și simplu semnalizarea supunerii. Nici măcar nu sunt purtate efficient, de cele mai multe ori. Este cu totul ridicol. Văzându-i pe acești oameni nefericiți, fără educație – nu spun asta într-un sens peiorativ – plimbându-se ca niște șoareci, care se supun fără nicio bază de reală, celor care le cer să își pună masca pe față. ”

De asemenea, medicul a criticat lipsa de fiabilitate a testelor PCR, menționând că „rezultatele pozitive ale testelor nu înseamnă, o infecție clinică” și că toate testele ar trebui să se oprească deoarece numerele false „conduc isteria publică”.

Hodkinson a spus că riscul de deces în provincia Alberta pentru persoanele cu vârsta sub 65 de ani este „unul din trei sute de mii” și că este pur și simplu „revoltător” închiderea societății pentru ceea ce medicul a spus „ doar o gripă. ”

„Sunt absolut revoltat că acest lucru a atins acest nivel, totul ar trebui să se oprească mâine”, a conchis dr. Hodkinson.

Acreditările lui Hodkinson sunt dincolo de orice îndoială, site-ul MedMalDoctors confirmă credibilitatea lui.

 

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
plandemia covid-19Reducerea populației

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

3 comentarii

  1. Cu sigiranta ca aud , vad si citesc multi…, dar , din moment ce NU SE TINE CONT,
    ESTE CLAR CA SE DORESTE DOAR …DICTATURA !! De aceea masti obligatorii, distantare obligatorie, vaccinuri obligatorii….minciuna obligatorie….. s.a.m.d…. pana la…. stim ce obligatoiru..
    Sa ne fereasca Dumnezeu !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.