X

Răspunsuri la confuziile perpetuate de părintele Calistrat (Chifan). Ortodoxia dăinuie prin mărturisire și trezvie!

Pr. Calistrat: ”În clipa în care am blestemat, blestemul se întoarce peste noi”

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Trădarea credinței se lucrează astăzi îndeosebi prin conducătorii bisericești, iar oamenilor de rând li se blochează contra-reacția, ei trebuie doar să fie înrolați. Însă există și preoți care consolidează direcția oficială prin discursul la firul ierbii, în termeni colocviali, pentru credinciosul de rând. Unul din ei este Părintele Calistrat (Chifan), care promovează o credință indiferentă și confuză, băbească sub masca respectării și păstrării tradiției, descrisă ca Ceaslov, Psaltire, Liturghier, rânduială.

Dar credința dreaptă a fost păstrată prin trăire curată și vigilentă și prin apărarea mărturisirii ortodoxe cu acrivie. A fost nevoie de precizări și distincții dogmatice, de formule clare, dezbateri și controverse pentru a păstra adevărul curat de orice infestare. Nu merge să luăm lucrurile în ușor. De aceea îmi propun să formulez aici câteva răspunsuri la cele afirmate de Părintele Calistrat într-o filmare recentă în direct cu titlul Un răspuns clar la toate acuzele legate de cip-uri, ecumenism, masonerie și multe altele, care o emisiune dintr-un ciclu regulat, săptămânal.

După cum reiese și din titlu, s-a dorit a fi dat un răspuns clar celor care îl acuză, fără a fi precizați cine sunt respectivii. În această situație ar fi trebuit să lămurească problematicile, nu doar să intre într-o polemică fără interlocutor. Problematica nepomenirii și a cipurilor este destul de complexă, s-a scris mult despre asta, s-au dezbătut aspecte importante și, de aceea, s-ar fi cuvenit o replică pe măsură, clară. Din păcate, nu pare să fi fost vorba despre așa ceva.

Subiectul întreruperii pomenirii

În primul rând, trebuie precizat că prin „nepomenire” se înțelege întreruperea pomenirii. Nu e ca și cum ne rupem arbitrar de episcop sau nu mai pomenim pe nimeni la slujbe, ci se rupe comuniunea liturgică cu arhiereul locului pentru erezia ecumenistă pe care o propovăduiește.

Părintele afirmă pe acest subiect: „Spune Pavel clar: cei ce vă despart de Biserică sau vă rup de ierarhie sunt ai demonului. Că nu există ierarhie fără Biserică și unde este Biserica este și Hristos și unde este Hristos este și episcopul, unde este episcopul este și chipul văzut al lui Hristos… spun ce spune Hristos: Legea pune arhierei oameni nevrednici” (min. 17:30).

În primul rând, Apostolul Pavel nu a susținut așa ceva. Există în Scriptură multe alte citate care spun chiar contrariul. Spre exemplu, Sf. Pavel spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13:7). Deci ascultarea se bazează pe corectitudinea credinței lor. Chiar și Mântuitorul ne cere să luăm aminte la proorocii și hristoșii mincinoși (Mc. 13:22), să ne păzim de ei. Toți apostolii au îndemnat să fugim de cei care au învățături străine.

În al doilea rând, nimeni nu îndeamnă să ieșim din Biserică, ci să nu acceptăm în sânul ei o erezie, anume ecumenismul. Distanțare de preoții care o propovăduiesc este bună și nu înseamnă rupere de Biserică. Da, există unele exagerări ale celor care nu vor să meargă la slujbele unde este pomenit episcopul, chiar dacă preotul este bun; aceștia fac un mare deserviciu și dau apă la moară unor astfel de acuze. Totuși aceste atitudini nu reprezintă principiul nepomenirii, care ar fi trebuit avut în vedere.

Cât despre argumentarea că unde este episcopul, acolo este și chipul văzut al lui Hristos, este foarte precară. Domnul este în Biserica Ortodoxă, dar nu lucrează pur și simplu spre mântuire prin orice cleric. Nu e vorba de Taine, ci de a da îndrumări corecte.

În fine, nicăieri în Scriptură nu se spune că Legea pune arhierei oameni nevrednici, cu atât mai puțin Hristos nu afirmă asta. Apostolul Pavel spune că „orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni… El poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi” (Evr. 5: 1-2). Nicidecum asta nu înseamnă că putem urma pe arhiereii netrebnici și să fim fără de vină.

Sinodul din Creta

Oamenii au fost învățați că de la Creta s-au vândut toate dogmele, s-au vândut toate adevărurile… tot circul ăsta a pornit de aici: că s-a folosit termenul de biserici. Nu există biserici, există culte sau confesiuni. Una singură este sfântă, sobornicească și apostolească Biserică… Noi nu stăm să jignim celelalte confesiuni pentru că ele sunt realități ale spațiului aparent (min. 18:35) Acolo, la ședințele de la Sinodul din Creta, s-a spus că „celelalte biserici”. Termenul este greșit a folosi mai multe biserici sub ce formă, că Hristos n-a întemeiat o mie de biserici, a întemeiat o singură Biserică la Crucea Învierii Sale, când a curs sânge și apă, Euharistie și Botez. (min. 36:05) La Sinodul de la Creta s-au discutat probleme administrative, nicidecum dogmatice sau canonice, nimeni n-a schimbat Crezul, n-a schimbat Liturghia.(min. 38:15)

La acel Sinod tâlhăresc a existat o abordare dogmatică în cel puțin un document, cel legat de relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Așadar, în ciuda pretențiilor că nu au fost atinse subiecte dogmatice, problematica ecleziologiei a fost pusă în discuție. Iar aici este vorba de un punct din Crez, cel legat de Biserica una, sfântă.

Implicațiile recunoașterii false că celelalte erezii formează Biserica lui Hristos sunt imense. Se produce o bulversare a adevărului de credință, a crezului ortodox. Așa că, în termenii credinciosului de rând, se poate spune că „s-au vândut toate dogmele”, nu e nici o exagerare.

Pe de o parte, chiar Părintele Calistrat recunoaște că e greșit faptul că a fost folosit termenul de biserici, dar îl apără spunând că „nu stăm să jignim celelalte confesiuni”. A spune adevărul despre noi ca Biserică nu este nici o jignire, cu atât mai puțin la adresa altora. Chiar și a-i numi eretici nu e un lucru rău, ci necesar. Așa au procedat Apostolii și toți Sfinții Părinți. Nu se poate renunța la această regulă sfântă din politețe. Altfel ajunge la contradicție, echivoc și confuzie.

Trădarea episcopilor în Creta

Eu n-am văzut vreun episcop să spună că există un alt adevăr de credință decât cel lăsat de Hristos. Că s-au angajat în acest Consiliu Ecumenic, trebuie să facă așa cum a făcut acel episcop de laudă, de cinste și demnitate, Mitropolitul Craiovei, a scris foarte frumos în procesul verbal: Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică (Ortodoxă) și a semnat. A arătat că păstrează adevărul de credință chiar dacă a fost prezent la acea întrunire administrativă sau ce a fost ea. (min. 39:05)

Este adevărat că majoritatea episcopilor români nu s-au dezis de învățătura dogmatică ortodoxă deschis. Însă recunosc și Sinodul din Creta drept bun, ceea ce este o contradicție. Care este crezul lor? În plus de asta, există multe situații în care BOR a participat la manifestări ecumeniste sau a făcut declarații de factură ecumenistă. Există suficiente exemple la care Sinodul nostru nu a reacționat, nu s-a dezis de ele. Nu degeaba există temerea că se trădează credința, ci pentru că există multe fapte, nu doar documente scrise. Textele din Creta sunt doar pecetluirea demersurilor practice. Cât privește semnătura IPS Irineu, ea nu transmite un mesaj clar, ci mai mult o îngrijorare, care tocmai trădează carențele acelei semnături puse pe un text neortodox.

Ecumenismul și CMB

Acest ecumenism a apărut ca un fel de mișcare mondială. Și, bineînțeles, cel care a sesizat periculozitatea a fost Mitropolitul Antonie Plămădeală (care s-a întâlnit la Adunările ecumeniste cu papa Ioan Paul al II-lea)… La început acest Consiliu (al „Bisericilor”) a avut ideea de a nu se omorî (jigni) oamenii între ei… (min. 33:35)

A spune că cel care a sesizat răul ecumenismului a fost tocmai Mitropolitul Antonie Plămădeală denotă cel puțin ignoranță. Cum să fie trecut cu vederea Sf. Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul, Părintele Stăniloae și mulți alți Părinți contemporani? Asta pe lângă faptul că Mitropolitul în cauză chiar nu a luptat cu această erezie frontal.

Ecumenismul nu a apărut pentru a se înțelege oamenii între ei, ci pentru a uni credințele protestante. De la început a avut o idee malefică, de relativizare și chiar un scop politic. CMB nu este o organizație indiferentă, ci nocivă, întemeiată pe idei neortodoxe. Adunările sale periodice sunt un sincretism total religios. Nu putem fi indiferenți că suntem membri în acest Consiliu eretic.

Căsătoriile mixte

O problemă în care trebuie mai multă acrivie este problematica căsătoriilor mixte, unde la Sf. Ioan Gură de Aur scrie clar că mirii trebuie să fie de aceeași confesiune. … Tu, ca femeie, dacă ți-ai luat bărbat de altă confesiune, asumă-ți riscul și ascultă de bărbatul tău, cum spune Scriptura, și fii supusă bărbatului tău; dacă te lasă să-ți păstrezi religia e foarte bine. Iar dacă ți-ai luat soț ortodox tu, femeie de altă religie, la fel asumă-ți răspunderea și femeia să te asculte pe tine și să țină dreapta credință pentru că ești cap al femeii. (min. 40:00) În rest, când vii să-mi spui că eu trebuie să te cunun pe tine… Du-te și fă-ți cununia civilă și să ai actul de stat ca să ai copii legitimi… păstrați-vă religia dacă nu puteți renunța, iar dacă veți ajunge la bătrânețe la o concluzie, veți vedea voi, fie de-a stânga, fie de-a dreapta. Și atunci, la nevoie, veți face și cununia religioasă. Sau, dacă n-ați putut-o face, cel puțin trăiți în curățenie, ca să intrați curați în împărăția lui Dumnezeu și fiecare în rândul cetei sale, în religia în care crede el că i-a fost perfecțiunea pe care a păstrat-o și a menținut-o. Dar nu mă obliga pe mine să te cunun eu mixt. (min. 41:15)

Deși trebuie, într-adevăr, acrivie pe acest subiect, tocmai aceasta lipsește spusele Părintelui. Rigoarea ar cere atenție deosebită la cununiile mixte, nu relativizarea de mai sus.

Scriptura nu spune nicăieri ca cel sau cea care și-a luat soț de altă religie să-și asume riscul și să asculte de partea necredincioasă orice ar fi. Dimpotrivă, Apostolul Pavel dă un sfat personal, recunoaște că nu e o poruncă de la Domnul, ci îndeamnă: „Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase” (1Cor. 7:12). Însă aceasta nu se referă la cei necăsătoriți și credincioși, ci la un om care s-a convertit la creștinism fiind deja căsătorit, după cum lasă să se înțeleagă asta câteva versete mai jos: „aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble” (1Cor. 7: 17). Această interpretare este întărită și de canonul 72 trulan, care interzice căsătoria cu eretici și chiar poruncește să fie desfăcută o astfel de cununie dacă s-ar fi făcut.

Este bine că nu acceptă cununiile mixte religioase, dar afirmația că se poate intra în împărăția lui Dumnezeu trăind în curățenie într-o căsătorie mixtă civilă este cel puțin riscantă. Alegerea soțului nu este o banalitate și nici credința care pe care se întemeiază o astfel de uniune. Biserica nu forțează pe nimeni, dar nici nu poate face pe placul tuturor, admițând să legalizeze necredința cuiva.

Rigoarea mântuirii în Biserica Ortodoxă

Nu sunt ecumenist, nu susțin ecumenismul, nu voi blama niciodată problemele de genul acesta (Sinodul din Creta), nu le-am organizat eu, dar pe credincioșii mei i-am învățat un singur lucru: fraților, țineți-vă de duhovnic, de altar, de Biserica Ortodoxă, de Scriptură, Psaltire și Ceaslov, nu umblați aiurea. (min. 43:45) Prefer să fiu înșelat în ograda Bisericii, și nu pe coclauri cu talibanii care caută Biserică fără ierarhie, fără ascultare, fără rânduială, fără disciplină.(min. 52:30) Frate, ce-a spus Hristos? Porțile iadului nu vor birui Biserica în veacul veacului; căutați împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga vouă. Restul sunt povești… nu voi ieși din Biserica lui Hristos. (min. 56:20)

Viziunea aceasta triumfalistă nu este proprie Ortodoxiei. Ea nu dăinuie și nu biruiește porțile iadului de la sine, ci cu jertfă, cu atenție, cu osteneală. Nu are valoare prin formalismul ei, prin ziduri, slujbe, cărți, ritualuri, ci prin duhul și credința care le animă. Cei care caută adevărul nu sunt talibani, ci credincioși autentici, devotați lui Hristos. Biserica este stâlp și temelie a adevărului (1Tim. 3:15), este trup viu al lui Hristos, nu organizație moartă. Este o amăgire să credem că ne mântuim prin simpla apartenență indiferentă la Ortodoxie, că nu suntem în primejdie să ne pierdem sufletul chiar și în Biserică. Pur și simplu acesta nu este duhul evanghelic, ci cel mult o literă moartă, care ucide sufletește (2Cor. 3:6).

Închinarea în spațiile altor confesiuni

Întrebare: Sunt ortodox, dar mă simt mai bine când mă închin într-o biserică catolică. Răspuns: Depinde la ce se închină; dacă se închină la o icoană a Maicii Domnului nu e nici un păcat; dacă se închină la o icoană a Mântuitorului nu e nici un păcat; dacă zice un Paraclis nu e nici un păcat, dacă-și face crucea dreaptă, ortodoxă, nu e nici un păcat; dacă stă acolo și meditează în casa Domnului, nu e nici un păcat. Dar, dacă se duce și se spovedește la ei și se împărtășește la ei, atunci să vorbească cu cardinalul de acolo și să se țină de „Biserica” Catolică… Și eu m-am închinat în diverse biserici catolice și toate sunt închinate lui Dumnezeu, Care nu este catolic; Dumnezeu este Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului. Chiar și într-o moschee e valabil același lucru. (min. 1:15:30)

Aceste cuvinte sunt dezarmante. Aproape că nu mai merită comentarii. Cum să fie bisericile catolice închinate lui Dumnezeu în sensul adevărat al cuvântului? Sau moscheile musulmane. Nu putem folosi simboluri și elemente de cult străine pentru a ne închina lui Dumnezeu în mod ortodox, curat. Pentru a evita orice dubiu, canonul 65 apostolic interzice rugăciunea în sinagogi sau în lăcașurile ereticilor.

Curajul mărturisirii pus sub semnul întrebării

Eu, înainte de a lua o decizie (a întreruperii pomenirii), aș face așa: Doamne, dă-mi un semn din cer dacă-i bine ce gândesc eu. (min. 57:20)

Nu toți avem măsura aceasta să primim semne de la Dumnezeu. În plus, nu asta ne cere Domnul, ci să împlinim legea Lui. Cel necredincios nu e convins nici dacă ar învia morții, după cum face referire chiar și Părintele Calistrat în această emisiune la pilda bogatului nemilostiv. Important este a păzi poruncile lui Dumnezeu și legea bisericească. În acest sens, nu avem nevoie neapărată de descoperiri din cer, ci să citim corect. Ei bine, în emisiunea în discuție nu a fost nici o referire la canonul 15 I-II, care permite și laudă întreruperea pomenirii. Atunci cum să fie corectă ridicarea așa de sus a exigențelor, încât să avem nevoie de semne de sus, când ignorăm canoanele și nu vedem abaterile evidente ecumeniste?

Problema cipurilor

Povestea cu cipurile este un curent al Mănăstirii Petru Vodă în vremea când Părintele Iustin trăia, spre finalul vieții lui.(min. 2:50)

Adevărul este că s-a discutat acest subiect cu mult înainte chiar și de Părintele Iustin. Ultimii săi ani din viață au constituit apogeul cu ocazia introducerii pașapoartelor cu cip. Însă a fost și Sf. Paisie Aghioritul unul din cei care care s-au luptat mult pe această temă. Există multe hotărâri sinodale ale Bisericilor Locale pe subiectul cipurilor. Deci nu este o noutate și nici ceva de ignorat.

Nu am găsit menționată în Sfânta Scriptură problema cipurilor, cuvântul cip nu l-am găsit. (min. 3:20)

Problema cipurilor este diferită de cuvântul cip. Ea se găsește în Scriptură, în Apocalipsă, dar nu și termenul în sine. Pecetea antihristică aduce foarte mult cu cipurile de astăzi. Nimeni nu a spus serios că cipurile sunt pecetea, dar există o problematizare în jurul lor pentru că reprezintă o intruziune gravă în libertatea individuală. Trebuie să fim în stare să discernem „semnele vremurilor” (Mt. 16:3), iar îndosarierea electronică este sau cel puțin pare a fi unul din acestea. Sunt prea multe implicații morale, religioase, sociale în controlul digital pentru a fi ignorate.

Pe de altă parte, este adevărat că așa trebuie să fie și lepădarea de Hristos: Te lepezi de Hristos, de harul Duhului Sfânt și de toată lucrarea Lui? Nu mă lepăd… Restul sunt povești (min. 10:28).

Observații generale. Contradicții

Dincolo de afirmațiile punctuale, o carență importantă este folosirea unor referințe exacte, care ar trebui și precizate. Cu toate că acuză pe ăștia care dau tot timpul citate din Sfinții Părinți fără nume, fără pagină, fără capitol… (min. 31:50), Părintele însuși face trimiteri imprecise și chiar greșite, după cum s-a văzut mai sus. Seriozitatea este o provocare care ar trebui asumată, să fie dezbătut subiectul nepomenirii, ecumenismului și al cipurilor în mod corespunzător, clar și cu argumente solide.

Se remarcă o predilecție spre Sfânta Scriptură și ignorarea scrierilor patristice și a canoanelor bisericești care aduce mult cu doctrina protestantă sola Scriptura. Nu poate fi catalogată drept greșită întreruperea pomenirii pentru că nu este menționată în Biblie, spre exemplu.

Iar un alt dubiu este ridicat de faptul că există multe contradicții în afirmațiile făcute în interviu. Pe de o parte Biserica este una, pe de alta nu-i jignim pe eretici, ci îi numim biserici. Sinodul a greșit, dar nu este rău. Se inflamează asupra mirenilor care-l apostrofează obraznic, dar le răspunde în doi peri și chiar zeflemitor. Această dublă măsură nu poate convinge cu adevărat.

Concluzie

Poziția Părintelui Calistrat este tipică pentru majoritatea conducătorilor bisericești români de astăzi. Se caracterizează prin lipsa de angajare într-un dialog real, cu provocările care intervin, pledează pentru o Biserică pur formală, în care credincioșii să se țină de ierarhie pur și simplu, indiferent de onestitatea acesteia. Se adresează oamenilor simpli, fără cunoștințe teologice de bază, care pot fi păcăliți de forma discursului, dar fără să-și dea seama de lipsa pe fond a argumentelor.

Adevărata provocare este cea în fața morții și a iadului, care caută să înghită Biserica, nu în fața celor care dărâmă zidurile ei. Poate n-or fi mulți cei care au preocupări serioase despre aceste subiecte și care nu se mulțumesc cu discursuri lozincarde, dar poate se găsește câte cineva care să înțeleagă profunzimea acestor probleme. Și poate chiar poate avea loc o discuție și o problematizare serioasă pe aceste teme fierbinți.

Paguba produsă prin confuziile în materie de credință nu este de ignorat, de aceea scopul este de a cultiva și câștiga inimi credincioase sau care măcar se tem de pierderea propriului lor suflet și sunt interesate să-l mântuiască.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

23 comentarii

  1. Tot acolo unde zice de căsătoriile mixte, a spus o erezie enormă:
    ”ca să intrați curați în împărăția lui Dumnezeu și fiecare în rândul cetei sale, în religia în care crede el că i-a fost perfecțiunea pe care a păstrat-o și a menținut-o

  2. Frati creștini ortodocși trebuie sa înțelegeți foarte clar acest aspect in privinta pomeniri si nepomeniri…ca sa nu ieșiți din biserica ..sant acum două ispite de moarte ecumenismul si nepomenirea care ambele te despart de HRISTOS…una prin erezie alta prin schismă…..si apostoli sau împărtășit din același potir cu iuda si doar nu sau infectat ei de gândirea fariseica a lui iuda…si HRISTOS era de fata si nu la scos pe iuda afară de la cina desi știa ce gândea iuda …pt ca HRISTOS NU A VENIT SA JUDECE LUMEA DECAT LA A DOUA VENIRE..DAR VAD CA CINEVA SE URCA INAINTE PE SCAUNUL DE JUDECATA….trebuie să combați erezia ecumenismului din biserica ..din corabie nu din afara corăbiei …..fără de mine nu faceti nimic spune HRISTOS

    1. Din pacate poporul asta zace, boleste din lipsa unei minime cateheze. Deci acest popor nu are habar de capul lui si ne mai miram cum de s-a ajuns pana aici. Daca s-a ajuns sa se considere Biserica o organizatie care colcaie de erezie si este pe fata impotriva Ortodoxiei si a Lui Hristos, este extrem de grav. Daca ar fi citit acest popor despre invatatuta de credinta a Bisericii, despre Sinoade, despre conceptul de Biserica ar fi stiut ca Biserica este acolo unde este marturisirea CORECTA a credintei si ar mai fi aflat ca in istorie Biserica a fost reprezentata de nenumarate ori de un grup de persoane , chiar de o singura persoana, toacmai pentru ca acel grup sau acea persoana nu a mers la bisericile cazute in erezie, dar astea sunt lucruri prea grele, este prea complicat sa inteleaga cineva ca nu poate sluji la 2 domni cu atat mai mult un ierarh.
      Problema in Romania a inceput in 1964 odata cu aderarea la cmb pentru ca aceasta aderare a insemnat:
      – recunoastrea suprematiei papale, deci rezulta ca dumnezeul bor-ului a devent papa, pentru ca el asa se pretinde a fi si nimeni din bor nu l-a contrazis ci, dimpotriva, vedem primirile facute ereticului, imbratisari, slujiri, rugaciuni ….
      – admiterea ca borul nu are taine depline, pentru ca asta presupune cmb, papa este infailibil iar ceilalti au si ei acolo, cate ceva…nedeplin, dar totusi au, adica SUNT biserici(vezi denumirea din start eretica a cmb-ului), de aici vedem si ridicari ulterioare de anateme, recunoastere de taine la monofiziti… si nu in ultimul rand recunoasterea ereticilor oficiala, sinodal in creta ca fiind „biserici”;
      – recunoasterea necesitatii unei uniri a tuturor „bisericilor”, pentru a obtine adevarata biserica cu deplinatatea tainelor.
      Sigur ar fi mult de comentatat pe marginea acestui subiect, dar nu cu cineva care nu-si cunoaste propria credinta, insa ca idei principale, pe langa faptul ca sunt tari orodoxe care nu au aderat si tari care s-au retras ulterior TOCMAI DIN CAUZA CELOR AMINTITE MAI SUS, ceea ce este extrem de important si trebuie retinut este faptul ca in urma aderarii la cmb dar mai ales in urma legiferarii sinodale in creta a acestui cmb, papa este recunoscut conducator al bor-ului pentru el se vrea infailibil deci deasupra ortodoxiei, iar ierarhii l-au aprobat, aceasta este problema pe care lumea nu o intelege, acest papa VA REPREZINTA. Cat timp ramaneti in asculare fata de acesti pseudoierarhi, sunteti in ascultare fata de papa, deci este totul atat de limpede, dumnezeul ierarhilor este si dumnezeul vostru, pomenind un ierarh ii impartasesti credinta.
      Despre schisma nu mai vorbiti daca nu aveti habar, canonul spune ca acel preot care intrerupe pomenirea unui ierarh care propovaduieste public erezia, acel preot FERESTE BISERICA DE SCHISMA ierarhului cazut din BISERICA, si a celor care il urmeaza pe acel ierarh.
      Ma opresc aici, cu mentiunea ca traim timpuri grele dar ele sunt nimicuri fata de ceea ce ne asteapta daca nu ne revenim, „cine va rabda pana la sfarsit de va mantui”, insa sa nu uitam nicio clipa ca oricat de greu va fi, oricati vor cadea, HRISTOS INVINGE, si asta este tot ceea ce CONTEAZA.

      1. Păi dacă a căzut toata biserica inseamna ca numai este har in biserica …ori este si va reveniți…ori nu este si HRISTOS este înfrânt după gândirea ta….Păi nu tu tii biserica si HRISTOS ară grija de ia până la sfârșit chiar dacă ar mai fii decat 2 oameni care spun adevărul si căreia fiind ilie si enoh

        1. nimic n-ai priceput, Biserica in momentul de fata este reprezentata de cei care nu fac parte din cmb, de cei ai caror ierarhi nu au semnat in creta si de cei care AU INTRERUPT POMENIREA IERARHILOR SEMNATARI. Este chiar atat de greu de inteles??? Si nu numarul membrilor defineste Biserica lui Hristos ci marturisirea corecta, tocmai spuneam ca in Biserica au fost cazuri cand Biserica a fost reprezentata de un grup mic de marturisitori. Chiar daca vor fi putini, important este ca VOR fi marturisitori adevarati pana la sfarsitul veacurilor, deci nu va fi nici macar o secunda cand nimeni pe acest pamant sa nu marturiseasca corect credinta , asta a spus-o HRISTOS, si, ASA VA FI.
          Nu inteleg de ce tineti neaparat s a numiti Biserrica lui Hristos, pe unii ai caror ierarhi l-au recunoscut dumnezeu pe papa, pentru ca el nu se vrea un simplu ierarh el se vrea inlocuitorul lui Dumnezeu pe pamant. Daca vine cinev ala tine si spune eu sunt dumnezeu si tu il imbratisezi inseamna ca-L marturisesti pe HRISTOS? Patriarhul onorific al ortodoxiei il pomeneste pe papa la liturghie ca si ierarh superior al sau, marele „ierarh” al Domnului, deci despre ce vorbim, nu mai explic in ce fel afecteaza asta ultimul mirean pomenitor….deci bor-ul a ridicat anatemele asupra papei, rezulta acelasi lucru, in fine nu conteaza daca erati musulmani sau arborigeni sau orice altceva erati obligati sa va cunoasteti credinta dar pentru ca sunteti doar ortodox nu este cazul sa va bateti atata capul, nu pricepeti si pace.
          Frumos si corect ar fi fost sa ne trezim , sa intelegem in ce punct suntem si cel putin sa-i lasam in pace pe cei care au intrerupt pomenirea dar …

        2. si inca ceva, la Biserica poate veni oricine care isi asuma marturisirea Adevarului de credinta, sau se poate INTOARCE oricine care s-a ratacit pe undeva si nu-ti face tu griji, are DOMNUL marturisitori adevarati si multi vor veni din eretici si pagani care vor intelege inselatoria papei si a antihristlui spre rusinea celor nascuti in ortodoxie care nu au inteles nimic….

        3. ca o completare in legatura cu acest cmb la inceput nu au stiut oamenii despre ce este vorba, ierarhii nu au spus ce au facut si semnat ei pe acolo, au zis ca merg acolo sa-i invete pe aia istorie, sa-i aduca la ortodoxie…insa….Cand au inceput sa apara filmari, au zis ca au participat doar cativa si ca avem ierarhi care nu au participat, nu au semnat nimic, acum insa este mai mult decat EVIDENTA mizeria asta numita cmb care este INCOMPATIBILA CU ORTODOXIA. Acest cmb, a provocat ridicarea anatemelor asupra papei, deci asta este, irealizabil, imposibil pentru ca nimeni nu poate trece peste HRISTOS, in Biserica Lui, cine incearca iese din Biserica. Deci anatema papei si celor care i se inchina.

        4. Biserica este a lui Hristos, Hristos fiind capul Bisericii, Hristos este in cei care sunt Biserica al carei Cap este.
          Daca ereticii sunt si ei Biserica, impreuna cu ortodocsii, atunci Hristos este si in ei, si va fi, dupa tine, Hristos si cap al ereticilor despre care crezi ca inca sunt in Biserica.
          Biserica sunt cei ce cred drept, potrivit adevarului Evangheliei lui Hristos, „când auzi de Biserică – spune Sfantul Chiril – să ştii că vorbim de mulţimea sfântă a credincioşilor”. Biserica este „mulţimea sfântă a credincioşilor”” si nimic altceva, potrivit cu randuiala lasata de Hristos prin Sfintii Apostoli si urmasii acestora, Sfintii Parinti.

    2. si inca ceva, observati ca am fost obligati sa recunoastem nu numai suprematia papala dar si faptul ca toti ereticii, paganii, au si ei acolo ceva taine, sunt biserici, deci vedem unde a ajuns ratacirea in acest popor atat de credincios si curajos in trecut, pacat, inainte ortodoxia s-a luptat numai cu pretentiile papei cruciatul, acum toti sunt impotriva nostra, pana si propriul nostru neam, insa, NU SUNTEM SINGURI!

    3. Sa le luam pe rand>Spui ca nepomenirea e schisma. In anul intai la seminarul teologic esti familiarizat cu doi termeni,erezie si schisma. Scrie acolo ca schisma e despartirea de Biserica ,de ierarhia ei,pentru abateri morale sau administrative si trecerea la alta ierarhie autoinventata. Cum se incadreaza ,,nepomenitorii,, la schisma cand ei nu au alta ierarhie? Cum poti sa faci schismatici pe membrii Bisericii care aplica un canon inspirat de catre Duhul Sfant tocmai pentru apararea puritatii de invatatura a Bisericii? Stiai ca sfantul Paisie Aghioritul a fost el insusi ,,nepomenitor,, timp de trei ani? Canonul 15 Constantinopol e categoric in ceea ce priveste expunerea ereziei in mod public,asa spune,,cand episcopul enunta erezia cu capul descoperit,, adica in mod public. Iuda nu anuntase pe nimeni inainte de impartasanie ca va trada,de unde sa stie Apostolii? Mantuitorul stia dar i-a lasat timp de pocainta si indreptare. Colectia de Canoane a fost facuta de catre sf Nicodim Aghioritul in cartea numita Pidalion iar subtitlul ales de catre sfant e,,carma Bisericii,, vrei sa ascultam de parerile tale personale si de toti calistratii mai mult de ce ne-a fost lasat in Biserica sa ne mantuim? Spui sa nu parasim Biserica,sa luptam din interiorul Bisericii. Pai,dupa cum ne spune Mantuitorul,Scriptura,Sfintii lui Dumnezeu,Biserica e unde e Adevarul de credinta,nu unde e pare ca e dupa aspectul exterior. Citeste ce scrie Episcopul Averchie Tausev despre falsa Ortodoxie din zilele noastre. Si nu numai el scrie asta. Cum intelegi ,,de omul eretic dupa prima si a doua mustrare departeaza-te ca de unul care singur de sine este osandit,,? Pomenirea unui episcop eretic nu e exact comuniunea cu acela? Canonul 15 Constantinopol scrie clar ca preotul ce-l aplica nu numai ca trebuie ,,caterisit,, ci chiar trebuie laudat ca unul care nu s-a despartit de episcop ci a contribuit la apararea invataturii mantuitoare a Bisericii si la oprirea intrarii schismelor si ereziei in Biserica. Apropo,stiai ca si sfantul Grigorie Palama a intrerupt pomenirea patriarhului Kalekas si chiar a fost ,,caterisit,, si bagat la inchisoare pentru asta? Si ce a facut sfantul in continuare-a slujit sf Liturghie mai departe! Nu mai aparati pe cei care se despart de Biserica lui Hristos indiferent ce vwsminta poarta si nu mai aduceti ca argument propriile voastre pareri sentimentale!

  3. Chiar am ascultat puțin din interviul la care faceți referire și nu mi-au plăcut nici mie unele explicații oferite de părintele Calistrat, mi s-au parut in contradicție cu ce mai citisem de la Sf Paisie Aghioritul spre exemplu. Eu va mulțumesc pentru explicațiile elaborate, mi-au fost de folos. Doamne ajuta!

  4. Nu citisem articolul pentru ca am citit undeva cateva fraze de-ale omului si …lasa de dorit…Aveti mare dreptate cand spuneti ca omul se adreseaza celor care nu au o minima baza teologica, adica sa fi citit si ei ceva acolo macar din istoria bisericii, sinoade, falsul sinod Ferrara- Florenta, spre exemplu, sunt multe, marturia monahilor din Athos de pe vremea lui ioan Vekkos, despre Sf Marcu al Efesului, sunt multe puncte de reper, daca cineva citeste o scurta istorie a Bisericii gaseste acolo destule repere, poate sa caute sa gaseasca dezvoltat ce il intereseaza, insa discursul tradatorilor tocmai pe asta se bazeaza, pe ignoranta celor care ii asculta si pe manipulari sforaitoare ale acestora. Biserica nu este episcopocentrica, este HRISTOCENTRICA, nu este episcopul capul Bisericii, ci HRISTOS, tocmai de aceea exista aceasta practica a intreruperii pomenirii care face posibila salvarea Bisericii . Oamenii nu inteleg ca episcopul nu poate sechestra Biserica si ca aceasta Biserica nu este formata din ziduri, Hristos nu a impartasit apostolii in Templu, apostolii nu au slujit niciodata in marele Templu, dimpotriva, in templu lui Dumnezeu la vremea respectiva slujeau ucigasii lui HRISTOS, in schimb ADEVARATA BISERICA ERA IN CATACOMBE. Ca o paranteza la casatoriile mixte acestea sunt tot rezultatul nivelarii bisericilor, pai daca tot suntem toti in aceeasi oala ce rost are sa mai facem mofturi acum, s-a dat liber la curvie trupeasca si duhovniceasca. Observati ca ei semneaza, mereu, pe unde participa la tradari semneaza la greu, vedeti ca ei acolo cu sufletele oamenilor semneaza, ii vand pe cei care ii urmeaza. Avem atatea exemple cutremuratoare in istoria Bisericii cu comportamentul si scrierile sfintilor in cazuri similare, si noi cerem minuni, fereasca DUMNEZEU, ce vremuri inselatoare, orbi pe orbi calauzesc…..

  5. Calistrat știe că s-a trădat Ortodoxia în Creta, dar se face că nu știe și își adaptează cunoștințele teologice la starea actuală a Ortodoxiei, adică cea de după Creta. De ce? Ca să-și poată ține poziția în cler sau în mănăstirea căreia îi aparține. Și este atăt de ridicol în explicațiile „trase de păr”, că eu dacă aș fi în locul său aș intra în pământ de rușine. Se spune că cea mai grea pedeapsă va fi a preoților veacului al optulea. Este clar de ce se spune asa. Rușine mare omule, căci ai îmbrăcat haina monahală și debitezi minciuni CU BUNĂ ȘTIINȚĂ!
    Dumnezeu să-ți dea tot ce ai nevoie ca să te întorci din nou la El!

  6. Si daca tot am intrat in aceasta discutie, observati cum a confiscal infailiDebilul „BISERICA”, in istorie prin aceasta infailidebilitate. Deci „omul” s-a declarat pe sine dumnezeu fara greseala undeva mai presus de Adevaratul Dumnezeu pentru ca, daca ne uitam la declaratiile conciliilor de la vatican, vedem acolo mentionat ca daca papa decide ca anumite reguli facute de DUMNEZEU, sunt gresite atunci: „DUMNEZEU TREBUIE SA-SI REVIZUIASCA COMPORTAMENTUL”. Haide sa zicem ca atunci infailidebilul criminal si-a cladit „biserica” pe crimele sau tradarea ortodocsilor, europa era ortodoxa, papii au venit cu armatele cruciate si in numele satanei au trecut totul prin sabie, ori se lepadau de orodoxie ori mureu dar acum???Acum in mod normal un asemenea nebun ar trebui legat in camasa de forta nu sa faca regulile in ortodoxia oficiala la nivel de Constrantinopol unde este pomenit in diptice, ca si cap al Bisericii. CUM ZICE, mai, CREZUL???„ Cred intr-UNUL DUMNEZEU”!!! Dar mi-a picat in mana o carte despre viata Lucretiei Borgia si de acolo am mers mai departe, cu toate ca nu era nevoie de marturii, este de la sine inteles sfarsitul acestor satane, deci cand li se apropie sfarsitul se umplu se viermi DE VII SI INCEP SA DUHNEASCA, se simtea o duhoare in tot vaticanul si se poate nota aparitia viermilor peste tot si asa stiau ai lor acolo ce urmeaza, deci nu puteau sta la inmormantare de puticiune si de viermi drept urmare cu toate imbalsamarile lor in final ii inmormantau inaite prin catacombele vaticanului pe acolo, ii imbalsamau, parfumau, dar degeaba, iar in sicrie bagau alte bazaconii, si acum pentru cine are nasul fin , cu toate ca nu sunt hoiturile lor acolo se simte duhoarea si putoarea iadului. Observam ca de cand de se inchina infailibilului, ierarhii nostri au devenit si ei niste pui de infailibili. Acum problema nu ar fi caderea ierarhilor nostri daca nu ar trage dupa sine poporul. Deci ei au asa niste cozi cum ar fi niste tentacule lipicioase de mizeria hulelor, care in momentul in care au prins omul il amorteste incet incet pana la anihilare. Sufletul sarmanul se chinuie, zvacneste dar omul zice dar lasa, frate, ca nu judecam noi acum, dar lasa, frate, ca mai vedem cu timpul , pana la urma cine sunt eu, dar mai lasa, frate….mai lasa…..Importanta este evitarea acestei stari, nu lasa, frate, nu ai ce sa lasi, cauta, vezi la sfinti, vezi in Biblie amploarea apostaziei si urmarile ei, ca nu stii maine ce va fi. ESTI DATOR, omule, in fata lui DUMNEZEU, pe acest pamant vremelnic sa judeci si sa decizi ce faci cu sufletul tau!

    1. Va inteleg perfect revolta, frustrarea, care rezulta din realitatea actuala dar asta din punt de vedere LUMESC. Deci nu ati facut o expunere DUHOVNICEASCA a problemei. Stiu, NU NE VINE SA CREDEM, pesonal inca astept sa ma trezesc intr-o dimineata si sa realizez ca totul a fost DOAR un vis urat. Nu cunosc prea multa teologie, stiu esentialul, poate putin mai mult decat stiau sfintii Nasaudeni sau in general cei care au respins Uniatia, datorita carora poporul si-a mai pastrat un timp credinta. Spuneti ca am avut preoti mari si ei nu au vorbit, ei uite ca altii au avut preoti mari care AU VORBIT. Ce sa facem acum? Dar si daca nu vorbeau altii, intelegeti pentru numele Domnului ca avem invatatura Bisericii, sunt Sfintii, sunt ai nostri ai tuturor nu ai mei. Poate am pus prea mult la inima reactiile lor, i-am iubit pentru aceste marturii, actiuni..orice vreti, dar nu-i numiti exagerati, PANA AICI.
      Ca ne place sau nu, asta este REALITATEA. Ce ziceti daca LUATI ACT de ceea ce s-a intamplat CU ADVARAT ACOLO sub atenta CONDUCERE a papei. Deci este asa o manipulare si o minciuna totul, participa toate bisericile dar nu participa catolicii, PAIIIII???? EI NU SUNT IN ACEEASI OALA SAU DE CE?Deci vedem cu totii implicarea papei, vedem cu totii ce se intampla, e youtube-ul plin si noi continuam sa negam EVIDENTA, CE CAUTA el ACOLO CA SI REPREZENTANT INFAILIBIL AL LUI DUMNEZEU PE PAMANT???s-A LEPADAT VREODATA papa DE INFAILIBILITATE SI NU STIM NOI????Nu mai este papa capul „bisericii” catolice???CE PROSTII SUNT ASTEA???Suntem cumva orbi, privim si nu vedem? Ce cauta de atatia ani toti acolo in italia sub conducerea lui? IN ISTORIE SFINTII S-AU JERTFIT PENTRU MULT MAI PUTIN CA SA NU SLUJEASCA papei. AU SLUJIT IMPREUNA cu papa IN FRUNTE, NU NUMAI INTRE ASA-ZISII CRESTINI, DAR SI CU PAGANI, MUSULMANI…DECI SI-AU PUS AIA IDOLII PE ASA-ZISELE ALTARE I-AU TAMAIAT SI AU SLUJIT AI NOSTRI CU TOTII ACOLO CU papa IN FRUNTE. ASTA ESTE ADEVARUL, VREAM SA PRIVIM ADEVARUL SAU PREFERAM SA INTOARCEM PRIVIREA SI SA SPUNEM CA NU S-A INTAMPLAT. Spuneti ca nu si nu dar evidenta spune altceva, AU RECUNOASCUT SUPREMATIA PAPALA ATATA TIMP CAT NU AU RESPINS-O, dar problema nu este numai ca nu au respins-o dar spuuneti singur ca au ridicat anatemele, asta CE INSEAMNA???Dar despre faptul ca papa este pomenit de patriarhul onorific al ortodoxiei bartolomeu de la Constantinopol (vedeti ca este plin yt-ul si fb-ul) CE INSEAMNA ASTA LA NIVEL DE MARTURISIRE ORTODOXA???CE AU FACUT SFINTII??? inca spuneti ca nu au recunoscut suprematia papala, au recunost-o in momentul in care au intrat in cmb sa fie foarte clar, daca diavolul spune ca este dumnezeu si tu nu il contrazici inseamna ca AI ACCEPTAT ASTA, o cadere, lepadare poate insemna si o strangere de mana cu atat mai mult o imbratisare a diavolului care il infrunta pe DUMNEZEU, o participare la o intrunire organizata de el unde esti de acord cu pretentiile lui. Eu cred ca am scris destul, lucrurile sunt mai grave decat le-am expus eu, insa va invit sa expuneti dvs ce reprezinta aceasta mizerie numita cmb pe care nu numai sfintii dar un ORTODOX ADEVARAT nu ar trebui sa o accepte nici macar CU PRETUL VIETII, insa va invit sa o faceti CU DISCERNAMANT, fara sa ocultati dovezile altfel imi permiteti sa ma indoiesc de bunele dvs intentii. Ce spuneti insa despre recunoastere nedeplinatatii tainelor despre SEMNAREA unirii, care s-a facut ANTICIPAT, si ei semneaza, si semneaza
      fara sa spuna ce, VEDEM DOAR REZULTATELE, care pe dvs va linistesc profund. Dar vedeti unde duce compromisul, din greseala in greseala spre „victoria” FINALA. A, ca totul s-a intamplat in comunism, ca am fost luati prin invaluire cand deja capacitatile de reactie ale poporului erau anihilate asta este alta discutie dar ce spuneti de venirea papei , de primirea facuta???INCEDIBIL…NU II RECUNOSTEAU TAINELE….Normal era sa iasa poporul DE LA INCEPUT cu preoti si ierarhi in frunte sa protesteze dar aici din nou ne lovim de INTENTIILE DISCUTABILE ale ierarhilor inca din vremea respectiva care au stiut sa controleze si sa anihileze orice fel de reactie …Despre subiectul nepomenitori nu este inca momentul sa vorbim atata timp cat nu vreati sa admiteti niste adevaruri evidente, STRIGATOARE LA CER, sunt insa, inca, multe probleme care nu au fost lamurite, spre exemplu anatema data de ROCOR. Au fost ierarhi adevarati, hirotoniti corect, au intrunit intrunit conditiile cerute pentru sustinrea sinodului???Din cate stiu eu, DA , deci anatema ROCOR de la DUMNEZEU ESTE. Dar despre ce vorbim noi care NE INCHINAM papei dar negam REALITATEA.

      1. Da, fiecare este liber sa actioneze asa cum considera (nu credeam ca jignirea infailidebilului inseamna frustrare). Sunt lucruri despre care nu se vorbeste si atunci cand incercam sa le spunem, deranjeaza. In carti omul cauta raspunsurile pe care vrea sa le gaseasca… Ma bucur ca intelegeti ce se intampla insa am ajuns intr-un punct in care compromisul nu este o solutie. Nu aveau ce cauta de la inceput acolo, in cmb, diplomatia in ortodoxie se numeste compromis si nu are ce cauta. Nu te poti aseza la aceeasi masa cu diavolul cu atat mai mult la masa negocierilor credintei…Singura solutie este marturisirea, puteti spune CE au castigat, CE au rezolvat acolo? LEPADAREA nu este un castig.
        Va spunem ca ierarhia bor in momentul de fata NU MARTURISESTE ORTODOX, cu semnaturi, cu fapte, cu tot ce vreti si spuneti ca nu conteaza …nici ce continua sa semneaze, poate nu ar fi contat daca semnau ceva fara sa se fi intamplat toate astea dar asa… Invatatura Bisericii spune ca daca ei nu invata ortodox, nu putem sa-i urmam, nu mai sunt ierarhi, dar continuati sa va amortiti constiinta…cautand citate prin carti ceva genul dat in carti, ne rugam, deschidem cartea si primim raspunsul, sa stiti ca desi nu pare, nu este prea ortodox….. Ati spus bine Biserica se compune din pacatosii care se pocaiesc, insa nu este cazul nostru aici, sa marturiseasca impotriva cmb-ului, a papei, a sinodului din Creta si in felul asta vor demonstra ca sunt ortodocsi altfel…..Nu cunoasteti invatatura Bisericii si mai ales istoria Bisericii pentru ca altfel nu se explica insistenta cu care aparati acesti tradatori ai Domnului, nu intelegeti canoanele, imi pare rau, personal nu am scris nimic de la mine, am prezentat fapte care potrivit Ortodoxiei intra in categoria apostaziei. Sigur, dupa mintea noastra ii scoatem pe toti, ii absolvim de orice vina, le gasim scuze, eu insa spuneam altceva…. Daca stramaosii nostri ar fi gandit ca dvs nu mai eram demult ortodocsi. Este bine sa stam linistiti, in situatia data, este chiar recomandat insa este dureros si intr-adevar frustrant sa stai si sa privesti CADEREA unui neam, pentru ca atunci cand se pierde om se pierde doar el, dar cand se pierde un NEAM se pierd generatii peste generatii…era dureros sa privesti cum un neam ALES de DUMNEZEU isi perde acest mare DAR, pentru ca intoarce spatele DOMNULUI pentru a se inchina satanei papa prin intermediul ierarhilor ca sa nu mai spunem ca, de fapt, este vorba despre inaintemergatorii lui antihrist, cmb-ul este biserica lui iar bor-ul a legiferat-o in creta, dar oricum, va este egal totul, adica nu e bine dar nici rau……… Daca nu intelegeti ca practica ortodoxa impune delimitarea, respingerea din partea poporului a oricarei actiuni din toate cate s-au intamplat este cam grav, pentru ca este DE DATORIA noastra sa protestam altfem ne facem vinovati. Azi, intamplator, citeam un pasaj, undeva, sa nu credeti cumva ca il iau ca pe un semn, era ceva de genul „Eu sunt pastorul cel bun si oile Mele Ma cunosc….Eu sunt usa staulului, si cine nu intra pe usa staulului ci intra pe aiurea este fur si talhar…..furul nu vine decat sa junghie si sa piarda…Pastorul cel bun isi pune viata pentru oile Sale iar cel platit, si cel care nu este pastor, si ale caror oi nu sunt ale lui, vede lupul venind si lasa oile si fuge si lupul le rapeste si le risipeste….” usa prin care au intrat „ierarhii”, este papa, si este liber fiecare sa decida daca este bine sau rau.

  7. Nu stii nimic, te asigur, atuni cand avem exemplu vietile sfintilor, si stim ce asteapta Hristos de la noi nu exista indoiala. Faptul ca continui cu schisma spune totul despre sinceritatea ta. Nici pe mine nu ma intereseaza sa port o discuitie inutila, Am prezentat o imagine de ansamblu a situatiei, am aratat care este treaba cu „ nu s-a intamplat nimic in creta”, mai mult de atat nu ma intereseaza. Cine are informatii care pot sa contrazica cele prezentate poate sa le prezinte altfel totul este teatru ieftin. Daca atunci cand avem o problema de erezie in loc sa cautam fix raspunsul acolo unde trebuie, ca si cand am fi asa niste neputinciosi fara reguli, asa de capul nostru pe pamantul asta, cautam citate aleatorii prin carti de fapt nu le cautam…doar le gasim… este o mandrie aici, cum tot dupa mintea noastra rezolvam si problemele din biserica trecand peste sfinti, peste canoane, vorbim despre Sf Ilie fara sa ne spalam pe dinti…
    In timp ce alti preoti erau arestati si inchisi prin alte tari, unii chiar ucisi, pentru ca protestau impotriva cmb-ului, unii dintre ai nostri incepusera sa vorbeasca despre biserici surori, despre 2 plamani ai aceluiasi trup. Dumnezeu sa-i ierte, parintele Arsenie Papacioc s-a reabilitat a scris o carticica minunata, dar invatati sa faceti diferenta intre judecata pacatelor personale si expunerea greselilor dogmatice. Parintele Iustin Parvu a suferit foarte mult din cauza situatiei din Biserica, nu l-am cunoscut personal dar nu pot sa-i privesc fotografie fara sa ma atinga durerea si tristetea sfintiei sale. Deci parintele stia situatia dar spera , de fapt pe undeva stia ca era greu asa ceva dar incerca sa se convinga ca, dupa sinod se vor ridica 2-3 ierarhi si vor marturisi si in felul asta vor repune totul pe fagasul normal. Ar fi fost bine dar se pare ca nu se va intampla. Da, stim, actualii nostri fosti ierarhi sunt amenintati cu moartea este foarte adevarat, cunostem cazul Arhiepiscopului Justinian Chira, deci noi intelegem, deja s-a ajuns prea departe, cu toate ca nu cred ca ar indrazni sa ucida un ierarh care s-ar ridica pentru ca, cred ca s-ar produce prea multa tulburare si nu-i avantajeaza, ar pierde increderea oilor si asa pierduta….ca sa nu mai vorbim ca mai intai de toate trebuie sa permita HRISTOS, asta, iar daca ar permite, ierarhul respectiv ar catiga VESNICIA. Si cu intreruperea pomenirii preotilor daca ar fi cel putin 5 % din jurisdictia unui ierarh, s-ar produce tulburare, ar lua enoriasii de la ceilalti, si din nou ar pierde teren si AR FI OBLIGATI SA BATA IN RETRAGERE. Dar pana la urma putem intelege timpurile, nu-i nicio problema nici preotii nici ierarhii nu marturisesc si gata. In primul rand nu pentru noi ci pentru sufletele lor si cele ale celor dragi ai lor ar face-o si dupa pentru ceilalti, daca se tem de putina suferinta in viata asta trecatoare nu inteleg cum de nu se tem de suferinta vesnica. In fine, Mantuitorul nostru este HRISTOS si EL stie si le vede pe toate, insa asa cum putem intelege neputinta unor oameni, suntem DATORI, insa, SA MARTURISIM ADEVARUL, sa prezentam faptele sa spunem ca ESTE GRESIT. Ca slugi nertrebnice avem datoriile noastre, de ce oare NU DERANJEAZA greselile la nivel de APOSTAZIE, (poporul merge dupa ei din convingere si din indiferenta), dar DERANJEAZA expunerea faptelor, hmmm????Dar sa-L lasam pe Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Biruitorul, sa judece EL, totul!

  8. Intre timp, pr Calistrat s-a intrecut in enormitati. Este insa lasat sa xburde printre aberatii si sa se inconjoare de o cohorta de fanatici carora li s-a luat complet dreapta judecata si carora, mai mult sau mai putin direct, li se stirbeste credinta, Acest Calistrat eu cred ca nu o face chiar fara stiinta. Articolul este bun, clar, ka obiect si fara acuxatii emotionale. Din nefwericire, marea majoritate a celor indusi in eroare NU citesc si chiar daca ar citim nu ar intelege, in timp ce idolul lor este permanent prexent pe toate mijloacele de comunicare posibile. Nu este o intamplare acest lucru. Vad si ca a „preluat” si admiratia a o serie de persoane pe care le-ai crede cu judecata, dar care, lipsite de cunoasterea adevarata, isi manifesta deschis aprobarea fata de ceea ce spune cetateanul Calistrat. Aceste persoane fiind oameni cunoscuti politic maresc raul pe care il face el. In mod sigur are si un alt fel de sprijin, care ar eplica de ce brutalitatea lovirii acelei femei, evident cu probleme, a fost iute ingropata si uitata. Comentariile pline de ura ale celor care il idolatrizeaza pe Calistrat, exprima perfect raul pe care il face acesta in sufletele oamenilor Este nevoie de o atitudine mai ferma de combatere a ceea ce spune Calistrat, utilizand chiar mijloacele pe care el le foloseste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button