X

PROTEST Sâmbătă 10 OCT, ora 16:00, Piața Universității

Valul doi va însemna consfințirea dictaturii medicale ca guvernare globală.  Oamenilor li se impune obișnuirea cu minciuna pandemiei.
În România o nouă stare de urgență înseamnă lovitura de grație dată economiei.
Dacă acceptăm așa ceva ne semnăm singuri sentința la moarte lentă sau la sclavie eternă.
O nouă carantină va restrânge definitiv drepturile și libertățile noastre cetățenești.
Starea de Libertate nu va mai putea fi recuperată niciodată.
Starea de Libertate va fi o legendă pentru copiii noștri.
Transformarea lor în animale docile, pentru care libertatea să valoreze mai puțin decât o bucată de pâine, e una din țintele numitei pandemii.
Lăsați-ne să ne câștigăm pâinea!
După atâtea luni de cifre umflate și strigate isteric de catre media vreau să cred că românii s-au imunizat la exagerări, minciuni, isterie pandemică și frică.
Trebuie să ne imunizăm la minciună așa cum mulți dintre noi ne-am imunizat natural la Covid – precum e normal și precum o spun medici renumiți: că nu există pandemie fără a fi urmată de o imunizare naturală a populației.
Dar planificatorii noștri de pandemie nu ne spun nimic despre cifra reală a imunizării în masă. Arafații și tătarii noștri cunosc doar limbajul “infectărilor” care justifică continuarea asasinării economice și sociale a României.
Un asasinat care urmărește depopularea țării.
Da, va exista valul doi, acela al depopulării României! Pentru noi, primul val a fost de fapt evadarea românilor peste hotare – pentru libertate și demnitate economică. Al doilea val fi acum evadarea românilor tot peste hotare – pentru a nu-și pierde libertatea definitiv.
Doar că această evadare este o iluzie!
Fraților, nu mai avem unde să fugim, planeta e ocupată de plandemie!
Putem doar să ieșim în stradă înainte de a muri de foame!
Ieșiți în stradă, fiecare în comuna sau în orașul său, ca să oprim asasinarea familiilor noastre!
Starea de Libertate încurajează și sprijină orice cetățean liber la minte și judecată să respingă o nouă stare de urgență!
Nu vă lăsați distruse definitiv locurile de muncă, drepturile și libertățile voastre!
Nu mai este timp decât pentru Adevăr!
PROTEST Sâmbătă 10 OCT, ora 16:00, Piața Universității

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

9 comentarii

  1. Ia o palmă, ortodoxule, in timp ce ți se râde in față! De unde acest tupeu? Paznicii noștri s-au dat cu dușmanul.

    https://m.mediafax.ro/social/ceremonial-de-comemorare-a-victimelor-holocaustului-vineri-in-capitala-brigada-rutiera-inchide-doua-strazi-din-oras-ce-parcari-se-inchid-incepand-de-joi-seara-19631205

    Și ca sa fie clar: nu am nimic împotriva evenimentului de mai sus! Nu sunt negationist al holocaustului, chiar deloc, ci doar cred ca a fost unul fraticid (talmudisti contra cei care țineau Tora dupa Septuaginta – oameni ai lui Dumnezeu) și mai sunt și niște probleme cu numărul victimelor. Dar nu despre asta este vorba : nu pot să nu văd ostentativa și nesimtita dublă măsură. În țară majoritar ortodoxa!

  2. Va sugerez pentru cei care aveti timp la dispozitie să trimiteți acest îndemn la cât mai multe societăți din domeniul HORECA , astfel ca patronii din domeniu sa-si ia angajații sau să plătească drumul pentru cât mai multe persoane care să ajungă la miting. Pentru mai mult succes al acțiunii cred ca o reformulare a mesajului ar ajuta.

  3. Pana la urma este important ca omul sa stie ce vrea.Vrea legitimarea in fata oamenilor sau in fata lui Dumnezeu. Legitimarea in fata oamenilor suporta riscuri nenumarate, intre care cel mai grav este ipocrizia, dedublarea, De aici greseala de a da prezentul diavolului si viitorul lui Dumnezeu.

  4. Fraților, toți cei care suntem din București, să lăsăm orice altceva și să ieșim neapărat sâmbătă la acest protest. Poate că e ultima ocazie când vom mai putea protesta.

  5. Am gasit pe internet urmatorul link:
    http://themillenniumreport.com/2020/07/rockefeller-lockstep-2010-was-blueprint-for-2020-covid-19-pandemic/

    Apoi am gasit si documentul original, sters de pe site-ul fundatiei Rockefeller dar copiat de cineva inainte de a fi sters. Planul covid-lockstep 2010 incepe la pagina 18 din acest .pdf. Link document original lockstep 2010:
    http://www.nommeraadio.ee/meedia/pdf/RRS/Rockefeller%20Foundation.pdf

    IMPORTANT de retinut: aceste lucruri sunt planuri, care pot sa se intample sau, mai degraba, nu se vor intampla chiar asa cum au fost planuite! Este interesant insa de stiut daca nu cumva toata pandemia si toata agitatia pe care o vedem astazi a fost (sau nu) gandita si planificata dinainte (din 2010?!).

Dă-i un răspuns lui Lucian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button