Hillary Clinton, ajutată de Putin în scandalul „Trump-Rusia”

Author:

Putin știa că Hillary Clinton a pus la cale Făcătura „Trump-Rusia”. Și a facilitat-o

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Nu doar că Moscova era la curent cu planul lui Hillary Clinton de a-l acuza pe Donald Trump că este complice al Rusiei, dar și serviciile secrete americane știau că Moscova știe.

Această dezvăluire fabuloasă a fost făcută de directorul National Intelligence, John Ratcliffe, marți, Congresului SUA, scrie The Federalist.

Astfel, înainte de a demara o investigație pentru a determina dacă echipa de campanie electorală a lui Trump a conspirat cu Rusia, serviciile americane au aflat că Moscova era la curent cu planurile lui Clinton de a-l mânji pe Trump cu suspiciunea unei asemenea complicități.

La un moment dat, fostul director al CIA, John Brennan, l-a informat personal pe președintele de atunci, Barack Obama, și pe alți oficiali americani din domeniul securității naționale că Rusia despre faptul că Hillary Clinton aprobase pe 26 iulie 2016 un plan „pentru a-l defăima pe Donald Trump prin crearea unui scandal pretinzând amestecul serviciilor secrete ruse”, după cum arată notițele scrise de mână ale lui Brennan.

Fostul director al FBI, James Comey, și fostul adjunct al său de la departamentul de Contrainformații, Peter Strzok, au redactat chiar, pe 7 septembrie 2016, un referat despre faptul că Rusia se afla la curent cu planul lui Clinton de a-l compromite pe Trump cu acuzații de trădare.

În loc ca la vremea respectivă să investigheze dacă serviciile de informații ruse au infiltrat echipa lui Clinton și au intoxicat-o, FBI a folosit zvonurile neverificate ale lui Christopher Steele, un fost spion britanic, pentru a obține un mandat federal de supraveghere a echipei de campanie a lui Trump.

Straniu este că nu există nici o dovadă că FBI ar fi investigat vreodată dacă echipa de campanie a lui Clinton a folosit agenți ruși pentru a se amesteca în alegerile americane din 2016, ridicând semne de întrebare dacă nu cumva FBI însuși s-a amestecat în alegeri, folosindu-și atribuțiile pentru a lovi într-un rival al administrației Obama, aflate atunci în exercițiu, scrie The Federalist.

Într-o scrisoare trimisă marți după-amiază senatorului Republican Lindsey Graham, președintele Comisiei Juridice a Senatului, Ratcliffe afirmă că oficiali din serviciile secrete ruse știau despre planul lui Clinton de a „provoca un scandal” împotriva lui Trump „legându-l de Putin și de piratarea cibernetică de către Rusia a Convenției Naționale Democrate”.

„La sfârșitul lui iulie 2016, serviciile secrete americane au obținut analize interne ale serviciilor ruse care afirmau că Hillary Clinton, candidată în alegerile prezidențiale, a aprobat un plan de campanie electorală pentru a provoca un scandal împotriva candidatului Donald Trump, legându-l de Putin”, a scris Ratcliffe în sumarul conținutului scrisorii despre informațiilor descoperite de serviciile americane.

Pe 7 septembrie 2016, autorități din serviciile americane „i-au transmis un referat de investigație directorului FBI, James Comey, și adjunctului pe probleme de Contrainformații, Peter Strzok, privind „aprobarea de către candidatul prezidențial Hillary Clinton a unui plan implicându-l pe candidatul prezidențial Donald Trump și pe pirații cibernetici ruși în deturnarea alegerilor americane, ca modalitate de distragere a atenției publice de la modul în care ea și-a folosit serverul de e-mail privat”, arată scrisoarea lui Ratcliffe.

Brennan l-a informat personal pe Obama și pe alți oficiali din domeniul securității despre planul lui Clinton și despre faptul că rușii erau la curent cu el.

La numai cinci zile după data la care rușii aflaseră că Clinton a aprobat personal scandalul comspirației Trump-Rusia, FBI deschidea oficial investigația împotriva lui Trump cu acest subiect, anchetă având numele de cod „Crossfire Hurricane”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X