Andrei Caramitru a fost amendat miercuri de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 5.000 de lei în urma unui mesaj postat pe Facebook la adresa Bisericii Ortodoxe Române, potrivit unui comunicat de presă.
Colegiul CNCD a decis cu unanimitate de voturi că mesajul lui Caramitru reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate..
Andrei Caramitru a fost consilier al președintelui USR și a plecat din funcție după o serie de declarații controversate la adresa adversarilor politici.
Ce a scris Caramitru despre Biserica Ortodoxă Română:
“Eu de azi mă dezic oficial de Organizația BOR. Am fost botezat ortodox. Nu sunt ateu, sunt un om spiritual. Dar toată chestia asta numită BOR este doar o organizație criminală, retrogadă, retardată, coruptă. Și ortodoxia ca rit creștin a devenit un coșmar rusofon criminal. Care ne ține în afara civilizației. Și nu are NICI o legătură cu Biblia și cu credința. NICI UNA. E un ISIS. O sectă demonică. Așa că de azi oameni buni – EU NU O SĂ MAI CALC NICIODATĂ ÎN VREU BISERICA ORTODOXĂ. Oricine își face nuntă, botez etc. acolo – eu nu o să vin. Și nu voi mai interacționa vreodată cu vreun angajat al acestei organzații. Punct.”
Dintotdeauna răul se exprima printr o atracție spre bunăstare prosperitate materie, spre interesul propriu, spre trup ,spre e ul propriu. Evdemonismul materialismul si desigur egoismul reprezintă ispita neadormita a firii umane. ….Omul mic care se crede mare.
O agitatie de tanar rebel care o sa isi reconsidere pozitia pe masura ce timpul va trece.
Dumnezeu e acolo, e rabdator si iubitor. Si ce gandeste un tinerel nu are o greutate ca adevaratele concluzii se trag la batranete.
Dumnezeu sa il aiba in paza!
@ Grigore,
Dacă apucă bătrînețea….
@Gabriela,
Bine zis!
>Si ce gandeste un tinerel nu are o greutate ca adevaratele concluzii se trag la batranete.
Produce totusi multa sminteala !
Daca nu se pocaieste, in final va fi „amendat” de Dumnezeu.
Eu sunt convins ca, daca l-ar intreba pe cei ce se-ascund in interiorulu lui Caratampitu jr., cum se numesc, sunt convins ca acestia i-ar raspunde: „Legiune”!
Andrei Caramitru,te rog nu mai te adresa cu BOR ci cu Patriarhia Romana.La bisericile lor sa stii ca este erezie.Deci nu intra.Te contrazic aici:ortodoxia nu e un rit si nici rusofon si nici nu trimite civilizatia in urma.Simoniacii ecumenisti din perspectiva simoniei lor tin credinciosii in afara civilizatiei.Religiozitatea simoniaca tine civilizatia in stadiul de inapoiere;ortodoxia este singura credinta mantuitoare.Te rog nu baga si elementele corupte in aceeasi ciorba.Exista pareri care ar spune ca si simonia este erezie in sine,nu e numai fapta de coruptie si atat.De ce?Pai cine a fost primul eretic?Stramosul simoniacilor,Simon Magul.Acesta si a luat de la sine puterea apostoliei si a inceput sa predice”crestinismul „lui in Antiohia.Acolo a intemeiat o comunitate religioasa a carei doctrina de baza era practicarea simoniei ,adica a coruptiei cu bani.Ei invatau ca nicio problema religioasa sau din viata de zi cu zi nu se poate rezolva decat cu banul.In comunitatile lor secta”crestina”de acolo intemeiata de Simon Magul a carei si cap era avea o moralitate laxa:permiteau poligamia si mersul la teatre unde atunci era destrabalare in public.Ei cand faceau slujbe cu continut „crestin”adica cu texte din Sf.Scriptura atent selectate ca nu cumva sa fie vreun text care sa infiereze simonia ca principiu de baza al functionarii ac secte,foloseau si statuete pagane la care se inchinau si adorau si zeitati pagane ,acele zeitati „oficiale”ale timpului.Doctrina „simonitilor”pt ca asa se numeau era un amalgam de zoroastrism persan,mozaism iudaic,crestinism,stoicism,aristotelism si cultul imparatului de la Roma.Deci,ceea ce se intelege astazi prin ecumenism.