ACTUALIZARE: Alexandru Rafila: România a intrat în valul 2 de pandemie
Țara noastră se află deja în valul doi de pandemie, este de părere reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății în România.
„Toate țările din UE se află pe un trend crescător. Multe dintre statele membre, în perioada verii, au înregistrat puține îmbolnăviri și, practic, acolo discutăm foarte clar de un al doilea val. Noi suntem, practic, în aceeași situație, cu diferența că, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat în multe țări din UE, noi am avut un număr destul de mare de cazuri permanent și atunci am avut o creștere liniară, începând cu dată de 1 iunie și cu momente de stabilizare, de o săptămâna două, după care numărul de cazuri creștea în continuare.
Sunt preocupat de cifrele pe care le-am văzut la raportarea testelor efectuate duminică, când pe de-o parte am avut un record pentru o zi de duminică și am avut 20% dintre probele testate pozitive, ceea ce mă face să cred că suntem într-un moment de transmitere comunitară intensă”, a declarat Alexandru Rafila pentru Digi 24.
Știrea inițială:
2158 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România, un record absolut de la începutul pandemiei, la trei zile după alegeri și peste două săptămâni de la începerea școlii. 550 de pacienți sunt internați la Terapie Intensivă, iar alte 33 de decese au fost raportate.
Precedentul record a fost înregistrat în urmă cu o săptămână, când au fost raportate 1767 de cazuri.
Au fost efectuate 26.021 cazuri în ultimele 24 de ore, 16.233 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.788 la cerere.
Până astăzi, 30 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 127.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
102.476 de pacienți au fost declarați vindecați.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.496. Dintre acestea, 550 sunt internate la ATI.
Pragul de 2000 „profețit” de mai mulți agenți ai plandemiei
În ultimele săptămâni, mai mulți medici, între care Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Sebastian Oancea, managerul spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Carmen Dorobaț, directoarea spitalului de Boli Infecțioase din Iași, au avertizat asupra pericolului pe care îl reprezintă pentru sistemul medical depășirea pragului de 2000 de cazuri zilnice. Mai multe infectări înseamnă și un număr mai mare de pacienți la Terapie Intensivă, în prezent fiind ocupate peste 55% din locurile de la terapie intensivă destinate pacienților cu COVID-19.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Sunt mai previzibili decat noaptea.
Spunea werner ca se apuca de treaba dupa alegeri.
Cei care au mers la vot, sunt cei ce doresc sa poarte masca in urmatorii 5 ani.
Masca va deveni atat de obligatorie incat sotii se vor putea denunta, daca unul din ei nu o poarta pe timpul noptii, in somn.
Bravo Cosmin, exact asa gandesc si eu!
Parerea mea este ca se folosesc ceva arme de persuasiune de masa, atat in Parlament/Senat, cat si cu grupuri mari de oameni.
Altfel nu imi explic orbirea asta nationala. Parca nu avem nicio reactie, parc-am fi niste carpe.
Am fost la vot. Normal, polițistul de acolo mi-a spus sa iau o masca. Am refuzat. Mi-a cerut cartea de identitate, a verificat că nu am antecedente penale, daca am fost la Obregia (!!), i-am confirmat că am carnet de șofer valabil, etc. Ideea era ca, in conformitate cu legea (n-au zis ticăloșii nimic despre asta!), as fi putut intra sa votez fără mască…cu condiția să golească pentru mine toată secția de votare (doar sala unde as fi votat) + culoarul! Am refuzat și asta, considerând că ar fi fost și mai absurd să golească tot locul numai pentru mine. Nu m-a lăsat conștiința. Așa că am spus O seara buna și am plecat fara să votez. Cu conștiința împăcată însă. Parerea mea: asa cum au procedat cei care au votat Garda de Fier in 1937, refuzand demni sa guste din butoaiele de vin pe care partidele le pusesera la dispozitie, la parlamentare ar trebui sa mergem toti hotarati sa votam…fara masca! Stiu ca pare un vis, dar sa zicem un milion de oameni care vor sa voteze normal, fara aberantele masuri de „plandemie”, poate ar fi semnalul unei adevarate revolte, ce ziceti?
Giciti ce urmeaza?….O noua stare de urgenta si un nou lockdown.
Da! Asa cum planuiau rockefellerii in agenda 21 acum cativa ani.
Bogdan, am sa iti raspund aici la un subiect discutat de noi pe tema homosexualilor(sa le zicem sodomiti, ca din sodoma se trag), pentru ca m-am gandit ca daca iti raspund unde am vorbit, nu vei vedea.
Mi-ai spus ca Mantuitorul a primit-o pe desfranata si a acceptat-o, a zis ca cine e fara de pacat sa arunce piatra primul, deci si noi sa urmam „exemplul” de a-i primi si iubi pe sodomiti. Aici trebuie studiata atent Scriptura:
Cine a venit la Iisus? O desfranata, o pacatoasa, bun..
Cum a venit la El? „Hey. Iisuse, sunt cea mai mare desfranata, uita-te la mine, cat de bine-mi sade, am corpul meu, fac ce vreau cu el si viata mea, accepta-ma, ca daca nu, nu mai plang la picioarele Tale” sau „Miluieste-ma pe mine pacatoasa, ca mult am gresit, scapa-ma de mlastina pacatului acestuia cumplit in care am cazut”?
Vezi… Iisus nu a acceptat PACATUL desfranatei. Nici modul ei de viata. Nici pe ea ca persoana desfranata. Ci POCAINTA ei!!! Cat de frumos!
De aceea, cei care pretind ca in numele exageratei-iubiri ale aproapelui, si urmand „modelul biblic al tolerantei” care de fapt NU EXISTA, si cei care spun ca trebuie sa-i lasam in pace pe sodomiti, sa-si faca treburile, sa-i acceptam, gresesc!
Pe Cruce, langa Iisus erau 2 talhari. Unul dintre ei s-a pocait inaintea Lui. Ce i-a acceptat El? Modul de viata, „iti dau pace, fa ce vrei, am greutati in viata, sunt Rastignit, te accept, „vreau sa fac fapte bune :))” sau POCAINTA?
Si mai mult… daca primului talhar i-a acceptat pocainta, schimbarea si l-a rasplatit pomenindu-l in Imparatia Sa, celui de-al doilea(care nu avea pocainta, si nici nu avea de gand sa se pocaiasca- la fel ca sodomitii smiorcaiti, vai de noi ce discriminati suntem, NU VREM SA NE POCAIM, ca eu sodomiti sa se pocaiasca inca n-am vazut… discriminatii :))) au ajuns sa taie ceapa pe Biblie, respecta-i si accepta-i, dar nu urmezi lui Hristos daca faci asta, pentru ca El nu a acceptat pacatele nimanui) , sa nu-mi spui ca i-a acceptat pacatele si l-a facut mostenitor Imparatiei Lui… Nu i-a acceptat nimic, fiindca nu avea ce sa-i accepte din moment ce nu avea pocainta si nici dorinta de intoarcere, A AJUNS IN IAD, unde era locul unui pacatos neindreptat.
Intelegi acum? Sper ca ti-e defolos acest lucru pe care l-am scris, spre binele tau zic asta, pentru ca Psalmii spun ca cine vrea sa-i urmeze Domnului, trebuie sa urasca raul din toata inima, sa urasca ce uraste El. Sodomitii ei insusi sunt un pacat. Toata viata si existenta lor e un pacat! Nu spune oare Scriptura ca „cel ce se da desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau”…?
Ah ce mult mi-a placut comentariul tau. Ce gandire adanca si din adevar. Toleranta vine de la demoni, cei care te pacalesc sa nu mai deosebesti binele de rau. Este cu totul diferita de bunavointa. Bunavointa cere si pretinde preschimbarea raului in bine, a intunericului in lumina. Pana si albinele fac diferenta intre bine si rau si au ajuns oamenii- care cei mai multi s-au alaturat dobitoacelor, – sa nu o faca. Exista o carte cu un titlu exceptional – DIAVOLUL ESTE POLITIC CORECT. Priviti cum albinele au capacit in obiectele biblice pe talharul care nu s-a pocait. https://www.dailymotion.com/video/x2zz98n. PS. Naavin sti casatorit, sau ai o femeie demna de gandirea ta? 🙂 Daca nu, scrie-mi pe [email protected]
ca tot vorbeai de desfranate…iata ca nu au pierit, ba mai mult, nu mai au nici pic de moderatie, te ispitesc la modul cel mai grosolan
Da, pe vreo 6 luni. La anul, Pastele e pe 2 mai. Si pentru ca a devenit o traditie, sa nu avem sarbatori, probabil ca nici in 2021 nu vom merge la Inviere. 🙁
Gunoaiele de liberali și useristi, secondați de pesedisti. O nație care își merită soarta de sclavi. BOR foarte de acord…..
Romania a intrat in valul doi spune Rafila,dar cand s a terminat primul val???
Eu nu am auzit niciodata ca un val sa tina 6-7 luni fara sa scada nici o zi sub 119 cazuri si sa intre direct in doi ,este incredibil ce se intampla.
Au fost tari care in mai au iesit din stare de urgenta si pana in septembrie nu au mai avut cazuri,nu au avut nici restrictii draconice ca la noi,nu au impus purtarea mastii….
La noi pe langa toate restrictiile draconice ,am inteles ca in.f multe scoli,copii nu au voie in.pauze,nu au voie sa manance,sa bea apa,sa se ridice,in.pauza nu au voie nici sa vorbeasca, distantare de cel putin 1m si masca permanent,deci intelegeti e un fel de puscarie,scoala de corectie,iar profesorii au devenit un fel de gardieni care ii pazesc pe copii toate pauzele.
Deci de unde cazuri la scoala???
Este imposibil cu aceste restrictii aberante sa fie cazuri in.scoli.
Se stia ca dupa alegeri vor creste din.pix cazurile,vor inchide scolile& inchiderea tarii.
Raspuns: nu exista explicatii medicale si totul ESTE ilogic (nu doar pare ilogic ci chiar si este), pentru ca nu vorbim despre o criza medicala ci vorbim despre o criza POLITICA, o „pandemie politica”!
Mai clar: politicienii dau ordinele: mai multe cazuri, valul doi, nevoia de guvern mondial etc. Doctorii corupti incearca sa acopere aceste directive prin termeni medicali ca totul sa para cat mai credibil. Doctorii integri (foarte putini la numar) spun adevarul: ca este doar o gripa, ca trece repede, mortalitatea scazuta etc. Insa problema incepe cu politicienii, cu „ordinele de sus” si ma tem ca se va incheia tot de catre politicieni, in momentul in care isi vor indeplini planurile, ADICA AGENDA (vedeti planul „Lockstep 2010”).
Totul este o mascarada POLITICA, nu medicala!!
–
P.S. Separat de asta exista totusi GRIPA covid, care poate rapune pe cineva cu multe alte afectiuni, cu imunitatea foarte scazuta etc. Dar nu poate rapune pe cineva cu imunitatea buna (rezulta ca imunitatea ar trebui sa fie mai importanta decat mastile/botnitele de carpa).
Lockstep 2010. Ne incadram in plan…
.
Presedintele Ghanei dezvaluie planul rockerfeller covid
https://www.bitchute.com/video/gvfJ9s5Ukc7x/
Jos PSD, jos PNL, jos USR, jos toată stânga! Jos PLANdemia, vrem libertate!