Pas important pentru cuplurile LGBT din România: Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO arată că ”absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex constituie discriminare pe motive de orientare sexuală”
Dunja Mijatovic, Comisarul pentru Drepturile Omului din cadrul CEDO, și-a publicat, luni, observațiile scrise cu privire la cazul Florin Buhuceanu și Victor Ciobotaru împotriva României și la alte 12 cazuri, care se referă la absența unui cadru legal pentru recunoașterea relațiilor stabile de același sex în România.
Comisarul Mijatovic subliniază că cuplurile de același sex cu sau fără copii fac parte din bogata (!!!!) diversitate a familiilor care alcătuiesc societățile noastre, indiferent dacă un stat le recunoaște sau nu. Comisarul subliniază că în absența unei astfel de recunoașteri li se interzice să se bucure pe deplin de dreptul la viață privată și familie, așa cu este garantat în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la articolul 8.
De asemenea, comisarul a mai subliniat că statele trebuie să asigure cuplurilor de același sex recunoaștere civilă și nedescriminatorie, în conformitate cu jurisprudența Curții.
Dunja Mijatovic crede că absența unui consens la nivel național nu poate fi considerat un argument pentru a refuza această recunoaștere și subliniază că 30 de state membre ale Consiliului Europei oferă în prezent recunoașterea legală a cuplurilor de același sex, într-o formă sau alta.
Comisarul Mijatovic concluzionează spunând că „principiul egalității în fața legii impune ca recunoașterea legală să fie disponibilă partenerilor de același sex” și că „absența recunoașterii pentru cuplurile de același sex constituie discriminare pe motive de orientare sexuală”.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului urmează să se pronunțe asupra acestor spețe.
Reamintim că mai multe cupluri formate din persoane de același sex au dat în judecată statul român la CEDO, solicitând instanței de la Strasbourg să impună României reglementarea parteneriatului civil.
Ăștia nu gindesc că toate trec, iar un nou scandal pe aceasta temă îi fac pe români să-i urască cu patima. Nimic nu este bătut în cuie și ei pot fi maltratați la singe de oamenii normali.
Se cheamă DISCRIMINARE POZITIVĂ – aceasta fiind la fel stipulată în toate legile internaționale! Este precum legalizarea pedofiliei, incestului, zoofiliei, necrofiliei, precum și a tuturora formelor boli mintale, de nebunie!
Îi oprește cineva pe homosexuali să-și facă orgiile în dormitor? Evident că nu!
Atunci de ce se bagă singuri în seamă? Pentru că vor să impună perversiunea!
Habar n-am care e, in momentul asta, in Romania, statutul juridic al cuplurilor formate din persoanele de acelasi sex; sa se aprobe casatoria lor ar fi probabil cam deplasat (poporul roman nu e atat de deschis ca alte popoare din Europa ), cred ca cel mai bine ar fi ca aceste cupluri homosexuale sa beneficieze de statutul de „uniune consensuala”, asa cum este el prevazut si pentru cuplurile heterosexuale care nu vor sa se casatoreasca.
BOGDAN ,tu ce HRAM PORTI ?!
Adrian, eu nu port nici un hram….trebuie neaparat sa porti vreunul? Sunt doar un om care isi doreste sa traiasca intr-o societate cu oameni deschisi la minte – precum societatile din Europa occidentala, nu in una marcata de fanatism religios.
Era deja clar…..
Daca ai fi mai avut timp ,ti-as fi recomandat sa-ti ei picioarele la spinare si sa te cari printre satanistii astia occidentali DESCHISI nu la minte ci LARG DESCHISI PENTRU TALPA.
IADULU.
A fi OM iseamna a fi STRICT ORTODOX care merge pe DRUMUL INGUST al LUI HRISTOS .
EU SINT CALEA ADEVARUL SI VIATA !
SODOMITII SI GOMORITII n-au decit VALEA LARGA A IADULUI .
Nu-i mai INVITA PRINTRE ROMANI pentru ca oricit de JOS au coborit ROMANII majoritari niciodata nu vor cobori atit de jos cit.SODOMITII /GOMORITII ,adica majoritarii occidentali .
AI GRESIT SITUL ….
Îmi permit eu răspunsul: „Diavolul este politic corect.”
nu vor sa impuna nimic, nu mai plecati urechea la propagatorii urii. vor niste drepturi normale, care vor veni, indiferent cat venin au unii care cred ca le stiu pe toate si ca sunt singurii drepti pe lumea asta. decizia cedo va veni curand, asa ca vom avea parteneriat civil. inclusiv pentru persoanele heterosexuale.
@Bogdan
Pentru tine, acest site e misiune de trollare,asa ca Lasa-ne in „societatea cu oameni conservatori” !
ADRIAN,iti scriu o proorocie a Parintelui Ilarion Argatu.El spune ca a fost in Suedia si a vazut pe strada doi oameni casatoriti homosexuali tinandu se la brat fara nicio rusine si a spus asa:
„Cand se va vota la noi in tara legea aceasta,va veni prapadul,nu va ingadui Dumnezeu ca intr-o tara ortodoxa sa se practice asa ceva.Vor cadea(in adancuri) toti care practica,cei care au votat legea,cei care au semnat si toti care sunt de acord cu ei.”.Intrebarea nr.227,Pr.Ioan V.Argatu,500 de intrebari si raspunsuri duhovnicesti ale Parintelui Ilarion Argatu.
O…da…Fix cu Suedia am gasit noi sa ne comparam, tara in care grija fata de cetatean si bunastarea lui este politica de stat!!
Bogdan, nu e comparatie, e o PROROCIRE! Fii in stare sa faci diferenta….daca poti!
Ovidiu, cred ca am sa vin la tine sa ma luminez :)))
Dar mai am o intrebare: de unde a stiut Ilarion Argatu ca cei doi erau doi casatoriti homosexuali? Poate ca erau doi prieteni sau doi colegi de birou, dintre care unul avea nevoie de putin sprijin; si eu – avand o problema de sanatate merg adesea tinandu-ma de bratul prietenului meu – pentru ca altfel pot cadea usor; inseamna asta ca suntem niste homosexuali nerusinati? Este jalnic daca s-a ajuns la gradul asta de superficialitate…
Bogdan, ai întrecut limita.
Du-te si lasă-ne în pace, căci văd că nu îți place de noi.
P.S. Poate te uiți la documentarul „Ingerul digital” ca sa vezi și tu ruinele Sodomei! Cu Dumnezeu nu te joci!
@ Bogdan Intra pe site-urile voastre sodomite, nu pe site-uri Ortodoxe, daca esti de-acord cu aceasta SPURCACIUNE inaintea lui Dumnezeu.
Adevarul e UNUL SINGUR=HRISTOS, fie ca iti convine tie sau nu. Muta-te in tarile „dezvoltate” si drum bun la iad. Dezvoltate, adica: desfranare, prostitutie, droguri, copii spalati pe creier, etc. Muta-te acolo daca nu iti convine ca Românii, lupta pentru Dreapta Credinta
Bag-de-seama ii fi tu mai mare ca parintele Ilarion. Ba mai mult. Si ca Sf. Scriptura esti mai mare, de esti de acord cu sodomia. Te felicit, esti mai mare ca Scriptura, spune-ne si noua inapoiatilor cum ai reusit asta?
Daca esti/sau mai bine zis erai ORTODOX, sa iti fie rusine, Il faci pe Mantuitorul de rusine, iti bati joc de marele Dar al Mantuirii ce ti s-a dat la Sf. Botez.
Citeste Scriptura si Scrierile Sf. Parinti, dupa aceea revino pe site-ul asta. Altminteri stai cuminte, ca oricum nimeni nu te baga in seama, esti platit sa faci tulburare pe acest site, sau ce ai atata ardoare?!
Naavin,
Doamne fereste, cum sa ma cred mai mare decat Sfanta Scriptura?! Sunt crestin, am problemele mele serioase de sanatate carora trebuie sa le fac fata in fiecare zi si nu ma consider mai mare decat nimeni! Si, crede-ma nu vreau de loc sa imi bat joc de Darul Mantuirii! Eu doar asupra unui lucru voiam sa atrag atentia prin postarile mele: asupra gandirii superficiale, a unui deficit acut de toleranta si intelegere si acceptare a aproapelui, lucruri pe care vad ca le imbratiseaza o parte a crestinilor ortododocsi – in numele ortodoxiei si care se vede din plin in societatea romaneasca. Hristos, cand i-a fost adusa femeia adulterina, a zis „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei”, nu a spus scrasnind din dinti „zdrobiti-i capul, mama ei de curva…”; asadar, Hristos a adresat fiecaruia din cei de fata indemnul de a se autoanaliza si de a nu se grabi sa judece aproapele si sa-lpedepseasca. Cred ca o mare capcana care ii paste pe multi crestini ortodocsi e sentimentul ca singura credinta ortodoxa e cea adevarata, celelalte confesiuni crestine fiind in bezna…si asta conduce direct spre fundamentalism religios, spre acea sete de a urî si de a dispretui… Am vazut pe acest site, in multe articole, un dispret total pentru confesiunile crestine predominante in Europa de V., fata de ecumenism, precum am auzit si am citit indemnul „sa nu stam la rugaciune alaturi de catolici sau de protestanti”…De ce? Crezi ca, daca eu ma rog alaturi de prietenii mei de etnie maghiara sau saseasca, catolici sau reformati, Lui Dumnezeu nu-i place lucrul acesta?; eu nu spun ca acele religii sunt fara cusur, insa cred ca, cel putin dpdv al torerantei, al iertarii si acceptarii aproapelui, acele religii au inteles mai bine lucrurile; nu uita ca „Tatal Nostru” cuprinde o cerere conditionata „Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.
Navin, eu acum ti-am spus in mare ce cred eu si cer iertare daca v-am suparat, pe tine si pe alti cititori. Si inca ceva: eu nu o sa intru pe site-urile de sodomiti, pentru ca eu nu sunt unul dintre ei.
Cele bune!
DUMITRU, eu nu ma INDOIESC deloc de nimic din cele SPUSE de SFINTII PARINTI pentru ca chiar STIU ca asa vor fi. .
Caci Toate ca acestea si mult mai multe ca acestea SPUSE DE TINE pe aici le vor (vom) trai(vedea! ) cei care au SPURCAT PAMINTUL.
DREPT E DUMNEZEU!
DOAMNE MILUIESTE !
Pentru cei „deschisi la minte, dar care nu au citit inca Biblia, le recomand Leviticul Cap 20 versetul 13.
Sunt legile date de Domnul pentru noi.
Iisus nu a venit sa schimbe legea ci sa o implineasca.
Recomand citirea Sfintei Scripturi…
Iata ce sustin ereticii ecumenisti despre aceasta extrema degenerare a omului:
„Nu avem dreptul să smerim și să prigonim chipul lui Dumnezeu… Să ne întrebăm dacă trebuie să-i considerăm pe homosexuali țapi ispășitori care merită să sufere persecuție. Dacă noi înșine vrem ca ei să fie persecutați. Și dacă nu vrem să se stabilească principiul conform căruia acești oameni trebuie să fie protejați, aceasta înseamnă că vrem să fie pedepsiți și închiși”. (Ioannis Ziziulas)
„Există minorități sexuale, iar ele sunt ca și noi mădulare ale Bisericii. Participă și ei la viața Bisericii. Sunt păcătoși, dar și noi toți suntem păcătoși. Statul îi recunoaște ca membri respectabili ai societății, prin urmare și noi, la rândul nostru, nu trebuie să-i ignorăm. Păcatele sexuale sub nici o formă nu sunt cele mai grele, de aceea trebuie să înfruntăm comunitatea LGBT nu prin condamnare, ci cu dragoste și respect”. (Vlasios Feidas, profesor de teologie, decanul Institutului de Teologie Ortodoxă de la Chambesy)
„A venit ÎPS Serafim Joanta și a ținut o sinaxă la noi în măn. (Oasa). A zis că, ce a început în Creta se va continua, lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să fim uniți. Nu se pune problema unirii la o singură religie, ci o singură Biserică comună în care fiecare ține rânduiala lui și aceasta se întâmplă datorită necesității de a se mântui și cel deznădăjduit. Ce ar însemna ca cel bolnav și neputincios cum e homosexualul, să îl situezi în afara Bisericii, nu se poate, să crezi dacă ești ortodox, numai tu te mântuiești. E nevoie de înțelegere, să-l iubim pe celălalt, așa cum e.”
„Cum apreciați faptul că liderul bisericii surori [ satanoforul Bergolio] are o atitudine mai tolerantă față de cuplurile de același sex?
Vasile Bănescu: ”Vă referiți la Papa Francisc, care a făcut declarații legate de persoane homosexuale. Această declarație a Papei Francisc nu diferă cu nimic, doar că la noi nu s-au făcut declarații publice la nivelul acesta, în sensul că nu a avut un echivalent într-o declarație a Părintelelui Patriarh, dar mesajul pe care eu îl transmit acum, din partea Bisericii Ortodoxe, coincide cu mesajul Papei Francisc”.
Dupa Sinodul din Creta IPS Iustinian Chira, despre pseudoierarhii ecumenisti, spunea: „Dragilor, nu-i mai pomeniti pe ierarhii eretici! Pentru ca intrati in duhul lor. Vine sinodul din octombrie [2016] unde Il vor vinde definitiv pe Hristos!” (IPS Iustinian Chira)
Asa pot pati cei aflati in comuniune cu ereticii ecumenisti, chiar si din cei care sustin ca nu accepta sinodul din Creta, ajung sa gandesca la fel ca acestia.
„Bogdan
Apropo sa știi că sunt 100% împotriva Sinodului de la Creta!! Deci de ce as fi înșelat si eretic???
Pt ca sunt Ortodox? Ca nu ascult de acel „sfat”al vostru să nu mai particip la Slujbele Pomenitorilor?? M-am dus pe mâna voastră 3luni de zile și am văzut rezultate….groaznice sa știi și cel mai grav l-am atacat si pe Dumnezeu crezând că nu Mai are har preotul pomenitor.” MAI 29, 2017
Pare sa nu fie doar o coincidenta de nume.
Mai e un pas si apoi se legifereaza si crima,daca toate relele s au legiferat.Mergi pe modelul cretan cand vine ala sa te omoare?Ai putea sa zici:”sarmanul de el,mi-e mila de el,lasati-l sa-si practice liber fapta,ca sa aiba cu ce sa traiasca,e dreptul lui inalienabil,sarmanul de el,criminalul mamii” cand te mierleste?Nu iei atitudine dupa modelul codului penal?Ce diferenta poate fi intre un homosexual de meserie si un proxenet de meserie care e de fapt criminal cu diploma?Nu e doar un mic pas de la homosexualitate la crima?Dar va spun un lucru:multi ierarhi ecumenisti cretani,fiind ofiteri de securitate,fara discutie pot fi si homosexuali si criminali pentru ca asta presupune in prim plan meseria de securist dar si cea de mason cu licenta.Acum intelegeti de ce membrii organizatiei secrete sunt atata de toleranti?Multi ierarhi romani sunt membri ai organizatiilor criminale Cosa Nostra,Camorra si inca una din Brazilia.O sa iasa adevarul la iveala cine e de fapt masoneria,care savarseste sacrificii omenesti in biserici.
Pentru oamenii beti la minte care nu cred ca tot ce se intampla astazi si cu apropiatul razboi turc si grec este conspiratie vreau sa vedeti articolul:
https://ortodoxinfo.ro/2017/02/11/lista-asasinate-teoria-conspiratiei-le-fost-fatala/
Bogdan si „o informatie” ,nu e nicio capcana modul cum e perceputa ortodoxia azi si nici nu e vorba de sentiment cand vorbim ca ortodoxia e singura adevarata iar celelalte religii sunt praf.Capcana ca abordare e vederea unui ochi ateu iar adevarul vazut doar ca sentiment este de fapt vorba de o inima a unui ignorant.As fi vrut si eu sa vad din partea dvs.macar o curiozitate de genul:”hai sa vad de ce oare oamenii acestia zic asa.De ce noi zicem patriarhului Daniel „Parintele Patriarh”iar ei zic cuvantul”patriarhul eretic”?De ce noi mergem toti la slujbe iar ei nu?Care este cauza acestui fapt?Ce s a intamplat?Noua de ce nu ne spun preotii ca Patriarhia Romana toata este cufundata cronic in erezie pana in gat?De ce la noi in biserici ne interzice sa sarutam sf moaste si sf.icoane iar cei de aici spun ca pledoaria pt masca in biserica este ceva ca o apostazie?Simtim ca in biserica se bate mai mult spre ateism,pe cand aici se combate promovarea ateismului in biserica.De ce in biserica se face atata publicitate rugaciunilor in comun ca o forma de dragoste stradala iar cei de aici spun ca rugaciunea in comun e spurcaciune inaintea lui Dumnezeu?De ce sinodul din Creta lauda homosexualitatea si i arata cel mai mare pogoramant”in numele dragostei crestine „care sta pe un butoi de pulbere,iar Sf.Scriptura o blesteama si srata urgii ceresti?”Aceste intrebari ne ar fi bucurat si pe noi daca ar veni cineva cu ele.
Priviti cu atentie poza alaturata si raspundeti la urmatoarea intrebare: care este diferenta intre Gabri Firea si Nicusor Dan?
https://media.realitatea.net/multimedia/image/202009/w728/COMBO_3_f9e8c9b849.webp
Luati in considerare si cerceii cu cruce (intoarsa) din urechi.
Floriane,indiferent ce arata poza cu G.Firea si cu celalalt NU VOTEAZA NIMENI! Credeti ca G Firea e masoana si celalalt nu?Toti fac parte din marea mafie,masoneria.Vreti iar copii rapiti ,votati;vreti iar dictatura,votati;vreti sa aveti pe toti bunicii vostri morti,nu aveti decat.CRESTINUL NU MAI ARE CE CAUTA LA VOT.Vreti sa va spuna cei de pe listele de vot ca veti fi distrusi cei care mai pomeniti numele lui Hristos-Dumnezeu?O s o auziti.Toti sunt adeptii sionului.
Si sa va mai spun:se vrea ajungerea la terorism.Ce a fost cu 11 sept 2001 va fi la scara mult mai mare:factorul declansator al terorismului mondial va fi razboiul turc si grec.Se vrea ac razboi cat mai repede posibil ca sa se invoce motive de securitate militarizata pt aducerea omenirii la stadiul de sclavi.Ei,papusarii,vor crede ca o data provocat razboiul acesta turc si grec care se numeste”al papusarilor”vor crede ca vor putea manipula lucrurile ca sa se ajunga la cipuirea pe mana si pe frunte.Dar de aici in colo li s a gatat.De ce o spun?Pentru ca Rusia in ac razboi nu face parte din planul lor.Aici Dumnezeu le va borsi itele cu cipuirea ,spre binele omenirii pana la urma,pt ca i va provoca El Insusi pe rusi si de aici in colo,razboiul general care se va porni nu se va mai numi”razboiul papusarilor”, ci „razboiul lui Dumnezeu”.Din acest motiv va spuneam sa puneti logica la dos ca sa supravietui pt ca fiind razboiul lui Dumnezeu,nimic din ceea ce se va intampla nu va mai avea logica nici 0.0000001 la suta.Concret,ca sa stiti cand se va intampla aceasta totala rasturnare a evenimentelor si tot ce se poate numi logica rationala:in clipa cand Dumnezeu Insusi va provoca Rusia.Din clipa aceea veti sti cu totii ca Dumnezeu Insusi va guverna razboiul iar butoanele toate se vor rasuci total la sensul opus decat cel dorit de papusari si toti sustinatorii lor de la cel mai mare la cel mai mic ca sa se manance intre ei si sa se autodistruga.