X

Umblarea pe mare și potolirea furtunii. Cuvântul Sf. Paisie Aghioritul

Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor
Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo
Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă.
Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare
Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat
Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!
Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă
El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus.Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!
Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?
Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul
Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.
Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Dumnezeu ajută la orice lucrare care nu se poate face omeneşte

– Ce fum este acolo?
– Arde ceva, Părinte.
– Ati dat foc pe vântul acesta?
– Dar a plouat dimineaţă, Părinte.

– Deşi a plouat şi de s-ar fi făcut şi potop, dacă va porni un vânt, se va face atâta uscăciune încât toate vor deveni ca iarba de puşcă. “A plouat”, îti spune altu! Mai demult a luat foc acolo jos din neatenţia voastră. Ati uitat? Atunci când cineva se face de râs odată trebuie ca după aceea să fie foarte atent. Dumnezeu ajută acolo unde trebuie, acolo unde nu poate omul acţiona omeneste. Nu va ajuta nebăgarea noastră de seamă. In felul acesta defăimăm şi pe Sfinţi.

– Părinte, oare cum poate înţelege cineva întotdea­una pană la ce punct trebuie să acţioneze omeneşte?

– Aceasta se vede din capul locului. Dar chiar să fi avut intentia să facă ceea ce putea să facă şi n-a făcut-o pentru că ceva l-a împiedicat, Dumnezeu îl va ajuta în clipa cea grea. Iar dacă n-a avut intenţia, deşi a avut curaj, Dumnezeu nu va ajuta. Ţi se spune, de pildă, să pui seara zăvorul la uşă şi tu nu-l pui, pentru că-ti vine greu, şi spui că va păzi Dumnezeu. Aceasta nu în­seamnă că ai încredere în Dumnezeu dacă nu pui zăvorul, ci nu-l pui pentru că îţi vine greu. Cum oare va ajuta atunci Dumnezeu? Adică să-l ajute pe leneş? Atunci când spun cuiva să pună zăvorul şi nu-l pune, numai pentru neascultarea lui trebuie pedepsit.

Orice poate omul să facă omeneşte, trebuie să facă, iar ceea ce nu poate, să lase la Dumnezeu. Iar dacă face mai mult decât ceea ce poate, dar nu din egoism, ci din mărime de suflet, deoarece crede că nu s-a epuizat tot ceea ce poate face omeneşte, aceasta o vede Dumnezeu şi Se înduioşează. Dumnezeu, pentru ca să ajute, vrea să vadă mai întâi străduinţa noastră personală. Vezi, Noe s-a chinuit 100 de ani ca să facă Corabia. Tăia lemnele cu fierăstraie de lemn. Afla alte lemne mai tari şi le făcea fierăstraie. Oare nu putea face Dumnezeu ceva ca să se termine Corabia mai repede? Le-a spus însă cum să o facă şi după aceea le-a dat putere. De aceea să facem ceea ce putem noi, ca să facă şi Dumnezeu ceea ce noi nu putem face.

A venit cineva la Colibă şi mi-a spus: “De ce călugării stau aici şi nu merg în lume să ajute poporul?”. Dacă ar fi mers afară în lume să ajute poporul, ai fi spus: «De ce umblă călugării prin lume?». Acum, când nu merg, spui de ce nu merg”. După aceea îmi spune: “De ce călugării merg la medici şi nu-i ajută Hristos şi Maica Domnului ca să se facă bine?“. “Această între­bare mi-a mai pus-o şi un medic evreu”, i-am răspuns. “Acesta nu-i evreu”, mi-a spus unul care era împreună cu el. “N-are importanţă că nu este evreu. Intrebarea este însă evreiască. Şi vă voi spune răspunsul ce l-am dat evreului, deoarece este un caz asemănător. «Tu, ca evreu ce eşti trebuia să ştii pe de rost Vechiul Testament», i-am spus. «Acolo la Proorocul Isaia se spune că Dumnezeu i-a adăugat încă 15 ani de viaţă împăratului Ezechia deoarece era foarte bun. A trimis pe proorocul Isaia, care a spus împăratului: “Dumnezeu îţi mai dăruieşte încă 15 ani de viaţă, pentru că ai distrus crângurile închinătorilor de idoli. Cât despre rana ta – împăratul avea o rană – Dumnezeu a spus să pui pe ea o turtă de smochine, şi te vei face bine“. Dacă Dum­nezeu i-a hărăzit încă 15 ani de viaţă, oare nu putea să-i vindece şi acea rană? Insă aceea s-a tămăduit cu o turtă de smochine». Lucrurile ce se pot face de oameni, să nu le cerem de la Dumnezeu. Să ne smerim înaintea oamenilor şi să le cerem ajutorul.

Până la un punct omul va acţiona omeneşte, după care se va încredinţa lui Dumnezeu. Este lucru al ego­ismului să încerce să ajute cineva în ceva care nu se poate face omeneşte. In multe cazuri în care omul insistă să ajute, văd că aceasta se face din lucrarea ispititorului, ca să-l netrebnicească. Eu, când văd ca nu se ajută o situaţie prin mijloace omeneşti – mai mult sau mai puţin înţeleg până la ce punct poate ajuta omul şi de la ce punct după aceea trebuie să le lase în seama lui Dumnezeu – atunci îmi înalţ mâinile spre Dumnezeu, aprind două lumânări, îi las problema lui Dumnezeu şi îndată se rezolvă. Dumnezeu ştie că n-o fac din lenevie.

De aceea, atunci când ni se cere ajutorul, trebuie să distingem şi să ajutăm în cele în care putem. In cele în care nu putem, să ajutăm cel puţin cu o rugăciune sau prin a le încredinţa numai lui Dumnezeu. Şi aceas­ta este o rugăciune tainică.

Dumnezeu se îngrijeşte întotdeauna pentru binele nostru

Dumnezeu este bun din fire şi întotdeauna se îngri­jeşte pentru binele nostru, şi atunci când îi cerem ceva ne va da dacă este spre binele nostru. Tot ceea ce este absolut necesar pentru mântuirea sufletului nostru şi pentru întreţinerea noastră trupească Dumnezeu ne va da cu îmbelşugare şi vom avea binecuvântarea Lui. Orice întâmplare prin care Dumnezeu ne lipseşte de ceva, fie pentru a ne încerca, fie pentru a ne păzi, tre­buie să o primim cu bucurie, dar să o şi cercetăm, ca să ne folosim. El ştie când şi cum să iconomisească făptura Sa şi ajută în felul Său în clipa când este nevoie. Insă de multe ori făptura Sa cea neputincioasă este nerăbdătoare, pentru că vrea ceva chiar în clipa aceea în care o cere, ca şi copilul cel mic care cere de la mama lui covrigul necopt, neavând răbdare ca să se coacă. Noi vom cere, vom avea răbdare şi buna noas­tră Maică a Domnului ne va da ceea ce cerem atunci când va fi gata.

– Părinte, când ajută Sfinţii?

– Atunci când trebuie să ajute, nu atunci când cre­dem noi că trebuie să ajute. Adică ajută atunci când asta ne foloseşte. Ai înţeles? Un copil, de pildă, cere de la tatăl său motocicletă, dar tatăl său nu-i ia. Copilul îi spune: “Vreau motocicleta pentru că mă obosesc mergând pe jos”. Tatăl său însă nu-i ia motocicletă, pentru că se teme să nu moară. “Iţi voi lua mai târziu o maşină”, îi spune. Pune deci bani la bancă şi când se vor aduna destui, îi va lua maşină. Tot astfel şi Sfinţii ştiu când trebuie să ne ajute.

– Părinte, cum trebuie să simţim mila lui Dum­nezeu?

– Mila lui Dumnezeu este mângâierea dumneze­iască ce o simţim înlăuntrul nostru. Dumnezeu rân­duieşte lucrurile astfel încât să nu ne odihnim în mângâierea omenească, ci să scăpăm la cea dumneze­iască. Vezi, grecii din Australia de pildă, deoarece s-au aflat cu desăvârşire singuri, s-au apropiat de Dumnezeu mai mult decât alţi greci, precum cei din Germania, care au fost mai aproape de patrie şi au aflat acolo şi alţi compatrioţi. Greutăţile i-au ajutat mult să se apropie de Dumnezeu. Toţi au început cu o valiză, s-au aflat departe de patrie, departe de rude. Trebuia să afle de lucru, să afle dascăl pentru copiii lor etc, fără ajutor de altundeva. De aceea s-au îndreptat spre Dumnezeu şi şi-au ţinut credinţa. In timp ce grecii din Europa, care n-au avut aceste greutăţi, nu au această legătură cu Dumnezeu.

„Cereţi si vi se va da”

– Părinte, de ce trebuie să cerem de la Dumnezeu să ne ajute, de vreme ce El ştie nevoile noastre?

– Pentru că există libertate. Şi mai ales, atunci când ne doare pentru aproapele nostru şi îl rugăm pe Dum­nezeu să-l ajute, El se înduioşează foarte mult şi inter­vine fără ca să silească voia noastră liberă. Dumnezeu vrea să ajute pe oamenii ce suferă. Dar pentru ca să-i ajute, trebuie ca cineva să-L roage. Căci de va ajuta pe cineva fără ca să-L roage altcineva, atunci diavolul va protesta şi va spune: “De ce îl ajuţi şi îi sileşti voia lui cea liberă? Fiindcă este păcătos, îmi aparţine”. Aici se vede şi marea nobleţe duhovnicească a lui Dumnezeu, care nici diavolului nu-i dă pricină să protesteze. De aceea vrea să-L rugăm pentru ca să intervină – şi Dumnezeu vrea să intervină imediat, dacă este pentru binele nostru – şi să ajute făpturile Sale potrivit cu nevoile lor. Pentru fiecare om lucrează separat, pre­cum îi foloseşte fiecăruia mai bine.

Aşadar pentru ca Dumnezeu şi Sfinţii să ajute, tre­buie ca omul însuşi să vrea şi să ceară aceasta, altfel nu intervin. Hristos l-a întrebat pe paralitic: “Vrei să te faci sănătos?”. Dacă omul nu vrea, Dumnezeu res­pectă libera sa alegere. Dacă cineva nu vrea să meargă în rai, Dumnezeu nu-l ia. Afară numai dacă a fost nedreptăţit şi stăpânit de neştiinţă, fiind astfel îndreptăţit să primească ajutorul dumnezeiesc. Altfel Dumnezeu nu vrea să intervină. Cineva cere ajutor, iar Dumnezeu şi Sfinţii i-l dau. Nici nu apuci să clipeşti din ochi şi te-au ajutat deja. Uneori nici nu apuci să clipeşti, atât de repede Se află Dumnezeu lângă tine.

“Cereţi şi vi se va da”, spune Scriptura. Dacă nu ce­rem ajutor de la Dumnezeu, în zadar ne chinuim. In vremea în care cerem ajutorul dumnezeiesc Hristos ne leagă cu o sforicică prin harul Său şi ne ţine. Suflă vân­tul de ici şi de colo, dar nu ne primejduim fiindcă sun­tem legaţi. Însă atunci când omul nu înţelege că Hristos este Cel Care îl ţine, se desface de legătura sforicelei şi îl bat vânturile de ici şi de colo şi se chinuieşte.

Să ştiţi că numai patimile şi păcatele sunt ale noas­tre. Orice bine facem este de la Dumnezeu şi orice neghiobii facem sunt ale noastre. Doar puţin să ne lase harul lui Dumnezeu şi nu mai putem face nimic. Precum în viaţa fizică, dacă Dumnezeu ne ia pentru puţin oxigenul, îndată murim, tot astfel şi în viaţa duhovnicească, dacă se retrage pentru puţin harul dumnezeiesc, s-a terminat, ne-am pierdut. Odată, stând la rugăciune, simţeam o bucurie. Ore întregi stăteam în picioare şi nu simţeam deloc oboseală. Atât timp cât m-am rugat, am simţit o desfătare lăuntrică, ceva ce nu o pot exprima în cuvinte. După aceea mi-a trecut un gând omenesc: “Deoarece îmi lipsesc două coaste şi răcesc repede, pentru ca să nu pierd această stare, ci să merg înainte cât va ţine, mai bine să iau un şal, să mă înfăşor cu el, ca nu cumva să răcesc mai târziu”. De îndată ce am primit gândul acesta, imediat am căzut grămadă la pământ. Am rămas astfel cam o jumătate de oră, şi abia după aceea m-am putut ridica şi merge la chilie ca să mă întind. Mai înainte, cu cât înaintam în rugăciune simţeam un fel de mângâiere, de uşu­rinţă, de veselie, ce nu se pot explica. Dar cum am primit acest gând, am căzut grămadă. Dacă aş fi adus un gând de mândrie şi aş fi spus, de pildă: „Nu ştiu dacă există trei într-o astfel de stare”, atunci aş fi păţit mare vătămare. Am gândit omeneşte, precum se gândeşte şchiopul la cârjele lui, şi nu diavoleşte. A fost un gând firesc, şi cu toate acestea ai văzut ce am păţit.

Singurul lucru pe care îl are omul este intenţia lui şi potrivit cu ea îl ajută Dumnezeu. De aceea spun că oricâte bunătăţi am avea, ele sunt daruri ale lui Dumnezeu. Faptele noastre sunt zero, iar virtuţile noastre sunt un şir de zerouri, noi vom încerca să adăugăm mereu zerouri şi vom ruga pe Hristos să pună unitatea la început ca să devenim bogaţi. Dacă Hristos nu pune unitatea la început, osteneala noastră este pierdută.

Intenţia cea bună

– Părinte, ce se va întâmpla cu oamenii care au bunătate, dar nu cred?

– Oare chiar nu cred? Dar să spunem că nu cred. Atunci când erau mici, mama lor nu-i împărtăşea? Să zicem că nu-i împărtăşea. Dar n-au fost botezaţi? N-au fost miruiţi? Nu sunt născuţi de mame ortodoxe şi botezate? Ei bine, pentru aceşti oameni ce au bună­tate, vei vedea că Bunul Dumnezeu va rândui lucrurile într-un anume fel, fie cu încercări, fie cu o boală, fie cu ispite, fie cu un cutremur, fie cu trăznet, fie cu o inun­daţie, fie cu un cuvânt etc, şi în cele din urmă îi va duce în rai. De multe ori îi poate apărea şi un sfânt sau un înger unui astfel de om, cu toate că nu este vrednic de o astfel de mare binecuvântare. Dar Hristos poate face şi aceasta, după ce mai întâi va folosi toate cele­lalte. Dar de obicei ce păţesc unii ca aceştia? Merge diavolul şi-i înşală pe mulţi, sărmanii, spunându-le: “A, tie Dumnezeu ti-a arătat o minune aşa de mare, pentru că poţi mântui lumea”. Şi nenorocitul nu spune: “Dum­nezeul meu, cum să-Ţi mulţumesc? Eu n-am fost vred­nic de un astfel de har”. Adică în loc să simtă zdrobire, primeşte gândurile ce i le aduce diavolul şi se mân­dreşte. După aceea se duce din nou diavolul şi-i des­chide “televizorul”, arătându-i îngeri, sfinţi şi-i spune: “Tu vei mântui lumea“. Dar dacă omul acesta îşi va reveni, atunci Bunul Dumnezeu iarăşi îl va ajuta.

In tot cazul să nu uităm că toţi avem o moştenire de la Dumnezeu, de aceea toţi oamenii au bunătate în profunzimea lor. Dar diavolul pe toate le murdăreşte. Unii au păstrat această bunătate, deşi nu trăiesc aproape de Biserică. Ei bine, pentru unii ca aceştia va rândui Dumnezeu. De aceea, atunci când vedeţi un om că a alunecat şi are o viată păcătoasă, dar totuşi îl doare sufletul pentru alţii – vede, de pildă, un bolnav şi inima i se sfâşie, un sărac şi-l ajută – din aceasta să înţelegeţi că pe unul ca acesta nu îl va lăsa Dumnezeu, ci îl va ajuta. Şi când vedeţi un om depărtat de Dumnezeu că este aspru, nemilostiv etc, atunci trebuie să faceţi rugăciune zi şi noapte ca Dumnezeu să “debarce” în inima lui, pentru ca el să ia demaraj.

Judecăţile lui Dumnezeu sunt abis. Un lucru ştiu: că cei care trăiesc o viată lumească pentru că nu au fost ajutati, ci au fost atraşi sau îmbrânciţi spre rău, deşi au avut intenţie bună, unii ca aceştia îl înduio­şează pe Dumnezeu şi El îi va ajuta. Va folosi diferite metode ca şi ei să-şi afle drumul, nu-i va lăsa. Ba chiar şi în ceasul morţii va iconomisi ca ei să se afle într-o stare bună”.

Cuviosul Paisie Aghioritul – Vol. II – „Trezire duhovnicească”

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

10 comentarii

  1. Petru a fost salvat (mântuit) când a strigat “Doamne scăpa-ma!” , dar mana i-a întins-o Iisus. Ideea este că Mântuitorul sta întotdeauna cu mâna întinsă. Întrebarea este :noi strigam ca Petru?!

    1. @ Duhul Căpitanului
      Da, dacă ne-am întors ca și Petru de la greșeala lepădării de Hristos. Care ar fi această lepădare de Hristos astăzi?
      Acceptarea de voie sau de nevoie a Sinodului din Creta din anul 2016 ceea ce înseamnă căderea în erezie. Mulți preoți spun că și ei luptă din interior împotriva ereziei ecumeniste, dar noi știm așa, căci “cu inima se crede spre dreptate iar cu gura se mărturisește spre mântuire”. Acești preoți care spun că luptă din interior sau spun că “știe Dumnezeu inima lor”, aceștia încă nu pot să mărturisească adevărul fiindcă se tem să nu-și piardă serviciul. Acestea fiind zise, acum știm cu toții câți dintre noi strigăm precum Simon(Sfântul Petru). Timpul însă se scurge și bine e ca moartea să nu ne găsească în erezie, căci așa cum vom fi găsiți, așa suntem asigurați de Hristos că vom fi și judecați. Doamne ajută!

  2. Parerea ca pana la un viitor sinod endemic sau ecumenic cei care au semnat in Creta sunt inca in Biserica, este gresita. “Cretanii” (cei care urmeaza sinodului din Creta) sunt deja in afara Bisericii, deoarece in documentele semnate in Creta sunt sustinute intelegerile ecumeniste din trecut cu papistasii si monofizitii, prin care doctrinele celor doua grupari eretice sunt declarate “ortodoxe”. De aceea prin cele hotarate in Creta ecumenistii se afla deja sub anatemele sinoadelor care au condamnat ratacirile celor doua grupari, erezii ale caror dogme eretice sunt socotite de ecumenisti ca fiind “ortodoxe”.
    Asa cum arata Sfantul Atanasie cel Mare despre diferitele secte ariene aparute dupa Sinodul I Ecumenic, pentru acele secte a fost de ajuns Sinodul I Ecumenic, adica asa cum arienii sunt condamnati de Sinodul I Ecumenic la fel si fractiunile desprinse din arianism le era suficienta condamnare Sinodului I Ecumenic: “ajunge cel adunat la Niceea pentru erezia ariană şi celelalte toate, pe care le-a înlăturat prin credinţa cea sănătoasă. Nici mult trâmbiţatul Aetie (Aetios), supranumit Ateos, nu îndrăzneşte să născocească altă nebunie, ci a naufragiat şi el în ea cu cei amăgiţi de el, în zadar aleargă, deci, aceştia pretutindeni, răspîndind pretextul că au cerut să se adune sinoadele acestea din pricina credinţei” (PSB 16, pg. 111). Asa si “cretanilor”, pentru acceptarea ca “ortodoxe” a acordurile cu papistasii si monofizitii, le este de ajuns anatemele sinoadelor care au condamna pe sustinatorii monofizismulului si papistasismului.
    Este clar ca cei care sustin ca ereticii “cretani” sunt inca in Biserica, pana la o condamnare sinodala, nu urmeaza Sfantului Atanasie cel Mare, acestia ii urmeaza mai degraba lui Origen, eretic atat de apreciat de ecumenisti, la care se gaseste aceasta idee de acord general in Biserica pentru scoaterea in afara Bisericii a celor care provoaca sminteala in Biserica: “Daca se intampla sa se treaca cuiva cu vederea o greseala si daca este certat o data, de doua ori, sau de trei ori, fara ca el sa se indrepte catusi de putin, atunci trebuie folosita metoda chirurgilor. Daca la o tumoare se foloseste ungere cu untdelemn, cataplasme linistitoare, ungeri care moaie, si cu toate acestea tumoarea rezista medicamentelor, nu mai ramane decat solutia chirurgicala. In acest sens vorbeste Domnul: «Daca mana ta cea dreapta te sminteste tai-o si arunc-o departe de tine». Oare, intr-adevar, ne poate sminti trupul
    nostra? Despre aceasta mana zice Evanghelia: «Tai-o si arunc-o de la tine!». Dar, iata ce voieste ea sa spuna: “Daca eu, pe care tu il socotesti mana ta cea dreapta, care port numele de preot si care ma manifest predicand cuvantul Domnului, lucrez totusi impotriva disciplinei Bisericii si a normelor Evangheliei, incat sunt in stare sa aduc sminteala asupra ta, atunci tu Biserica universala cu asentimentul general inlalura-ma pe mine, mana ta, si arunca-ma departe. Da, este mai bine «pentru tine Biserica, sa te desparti de mine, mana ta, unealta de sminteala si sa intri astfel in imparatia cerurilor, decat sa mergi cu mine in iad»” (PSB 6, p. 253-254). Ideea prezentei in Biserica a unor rataciti, care sunt pricina de sminteala, pana la excluderea lor prin condamnare de catre Biserica Universala/Soborniceasca, este clara.
    Inca de la prima sa prezenta in Romania, Sava, zis Lavriotul, cu “probitatea” sa de aghiorit, a sustinut ca ereticii “cretani” sunt in Biserica pana la o condamnare sinodala.
    In Muntele Athos scrierile lui Origen sunt lecturate cu mult sarg de unii, printre ei aflandu-se si din cei care au ajuns sa imbratiseze unele idei ale ereziarhului. Nu cumva de la “origenistii” athoniti a luat Sava ideea prezentei in Biserica a ereticilor pana la o condamnare sinodala, pana la inlaturarea de catre “Biserica universala cu asentimentul general”?

    1. Stai potolit că monahul Sava știe ce face. După condamnarea sinodală vom renaște. Până atunci însă vom pribegi pe ici pe colo. Nu pune carul înaintea boilor!

      1. Sava a incearca sa minimalizeze gravitatea hotararilor eretice luate la sinodul din Creta, si dumneata spui ca stie ce face? Serios? Ca sa nu amintesc de alte aberatii pe care le debiteaza.

        In ce priveste anathema, odata data isi produce efectul, fara a mai fi nevoie ca un sinod sa o „reinnoiasca”, cum arata Sfantul Atanasie cel Mare. Asa este si in prezent cu ecumenistii, acestia chiar se afla sub anateme grele ale Sinoadelor Ecumenice, fiint rupti de Biserica.
        Sfantul Atanasie cel Mare arata ca aceia care au dogme false cad si sub anathema apostolica:„fericitul Apostol Pavel, care invatase de la Domnul, referindu-se la randuielile bisericesti, dorind ca diaconii si episcopii sa nu se indoiasca de cele spuse, ii mustra pe galateni, referindu-se intr-un sens mai larg: „ chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!” (Gal.1, 8-9). Daca astfel s-a exprimat Apostolul, atunci cei din jurul lui Eusebiu, sau sunt anatematizati pentru ca si-au schimbat parerea, spunand lucruri diferite despre cele la care au subscris[dogma niceeana], sau, primind ca bune cele la care au subscris, sa nu mai murmure fata de un sinod atat de insemnat” (Sfantul Atanasie cel Mare, De decretis Nicaenae synodi, 5).
        Cei din gruparea lui Eusebiu de Nicomedia, intelegand ca nu mai pot lupta chiar pe fata impotriva celor hotarate la Sinodul I Ecumenic, au acceptat formal Crezul niceean, ca apoi sa-l interpreteze in sensul dorit de ei. Sfantul Atanasie atragea atentia ca adeptii lui Eusebiu, facand afirmatii care nu corespund celor la care au subscris, staruind in acele afirmatii, se afla sub anathema apostolica, aceasta inainte de o condamnare sinodala. Asa ca Sfintii Parinti n-au pus „carul inaintea boilor, mai degraba cineva ca Origen.

        Anatema este înstrăinare de Hristos şi de mântuire, este tăiere de la trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos.

        1. @ Grigorie
          Biserica Ortodoxă care a acceptat Sinodul din Creta a căzut în erezie. Ce se poate face sau cum se poate rezolva acum această situație fără a apele la un Sinod ecumenic?
          Că toți care au acceptat acest Sinod din Creta(2016) ai căzut sub anatemă, sau că singuri se dau anatemei, așa este. Dar rezolvarea situației, adică revenirea la normalitate în Ortodoxie se poate realiza așa cum s-a procedat de la începuturi și până azi printr-un Sinod ecumenic care va condamna sau va arăta explicit tuturor participanților că cei care au semnat și apoi aprobat hotărârile Sinodului din Creta(2016) au căzut sub anatemă. Dacă vedeți altă rezolvare vă rog să ne-o faceți cunoscută. De asemenea, ce credeți că greșește monahul Sava Lavriotul, vă rog să afisați pentru a ne dumiri și noi și a nu cădea în vreo învățătură greșită. Vă mulțumim și vă mai rog să-mi iertați modul nefericit de exprimare. Doamne ajută!

  3. Cine a ascultat interviul parintelui Ioan de la Sihăstrie Raraului de acum 3 săptămâni în care vorbește pozitiv de ierarhii semnatari ai ereziei rog sa discernământ. Sa nu îl judece pe acest om al lui Dumnezeu și mare povățuitor. Dar ierarhii nu e niciodată greseala ca sunt judecați ptr ce au tradat.Sa avem mare discernământ răbdare dragoste și sa explicam cu dragoste celor ce nu pot deosebi nimic și sunt bigoți.

    1. Părinte Ioan de la Sihăstrie Raraului Vă iubim mult.Vă prețuim ostenelile martiriului din inchisori.Sunteți amenințat scgingivita ca sa ziceți ca ei.Ne dam seama.Nu ne trebuie Multă carte.Ce Vă rugăm?Părinte drag, sa fiți puțin mai îngăduitor cu noi care am întrerupt pomenirea și comuniunea cu ereticii nefiind,ferească Dumnezeu în înșelare cu vreo schisma sau învățătură rea,oricomportament care sa arate poziția noastră ca fiind în afară Bisericii.Sunt de părere ca la capitolul comuniune euharistica fiecare ne descurcam Cum putem și de aceea nu e nimeni de judecat atâta cât ținem de drepturile ortodoxiei.De aceea referitor la aceasta e prudent sa ne manifestam cu dragoste acolo unde omul e sărac și nu poate făptui cele ce țin de duhul comuniunii liturgice și își face Cum poate sărmanul rugăciunile acasă. Dar bine ca și le face.

      1. Acolo unde ești, ții de ortodoxie,nu ai povățuitor ca pe vremurile bune, te știi cine ești, nu are cine ce sa zică de tine.Facem mare păcat ca judecam așa de ușor pe alții, care,sărmanii, stiu ei câte trag de la eretici ,câte rabda în îngrădirea lor de erezie.Lupți tu în ispitele astea ale lumii Cum lupta ei?Cei care mai aveți ceva pentru aproapele,dacă nu puteți face ceva pentru curățarea Bisericii de erezii,măcar nu mai aruncați cu necinste în aceia care Îl apără pe Hristos nu în stilul academic ci așa cu neputințele omenești și după puterea fiecăruia. Rog ca cei de Bună credință sa ia o hotărâre în acest sens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button