O seamă de doctori responsabili din SUA au arătat că există un război necruțător și cinic împotriva acestui medicament foarte simplu, ieftin și eficient.
Într-o prezentare amplă a acțiunii terapeutice a medicamentului, dar și a jocurilor de culise prin care a fost interzis pentru a favoriza, cel mai probabil, interesele cinice ale Big Pharma, prezentarea video făcută de o serie de medici reputați și practicieni (filmulețul este accesat mai greu, trebuie așteptat până începe redarea) scoate la lumină un subiect bine dosit. Studiile care au dat drept contraindicată folosirea hidroxiclorochinei par a fi contra-făcute, de aceea au și fost retrase.
Asta s-a întâmplat chiar în reviste de prestigiu, unde este necesară o verificare serioasă și un timp pe măsură, nu doar câteva luni. Pe de altă parte, mulți dintre decidenți oficiali nu ar trebui să ocupe acele posturi din cauza unor conflicte de interese, fiind angajați sau având legături cu companiile mari farmaceutice.
Transcriptul și mai multe detalii pe Theodosie.ro
https://www.youtube.com/c/prDaniSfartIisuscuvoi. Doamne ajuta,ați auzit de acest Preot?
are un stil sectar de a predica
Asta parca îmi părea,ii face frați pe penticostali,nu face cinste Ortodoxiei la cate spune,că tradițiile suny băbești,are și acatiste dar și acatiste catolice,nu știu dacă aparține unei eparhii ortodoxe și nu se ia masuri este grav,zic eu,mă rog că Domnul să îl lumineze și să mă ierte.
Conferinta de presa a medicilor se mai afla si pe
https://www.bitchute.com/video/c7rrMPoXqGvn/
Iar aici este conferinta de presa a lui Trump pe tema asta.
https://youtu.be/SRIV5gRlm8M