UDMR-istul Asztalos Csaba ales pentru un nou mandat de 5 ani la CNCD

Author:

Asztalos Csaba a fost ales președinte al Consiliului Naţional ...

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

La opt luni de la momentul în care UDMR a votat moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Dăncilă, sub conducerea lui Marcel Ciolacu PSD s-a „răzbunat” cât se poate de original: a votat un UDMR-ist pentru un nou mandat de 5 ani în fruntea CNCD.

PSD-iștii au uitat foarte repede faptul că UDMR le-a „răsturnat” guvernul în octombrie 2019. Mai mult decât atât chiar, PSD-iștii au uitat foarte repede că în urmă cu un an UDMR se „ștergea pe picioare” cu guvernul PSD în scandalul provocat tot de UDMR în cazul Cimitirului internațional de la Valea Uzului. În iunie 2019 cine a vrut să vadă a văzut cum UDMR acționează în interesul Ungariei, tratând cu dispreț conducerea politică de la acea vreme, adică pe cei de la PSD.

Ce-a făcut Marcel Ciolacu, actualul lider al PSD, atunci când a fost cazul să întoarcă favoarea celor de la UDMR pentru modul execrabil în care UDMR-iștii s-au comportat cu cei de la PSD? Păi exact asta a făcut: le-a întors celor de la UDMR favorul și l-a votat pe Asztalos Csaba pentru un nou mandat de 5 ani la conducerea CNCD.

CNCD, instituția UDMR nu a statului român

Votul de ieri a mai lămurit, pentru mine cel puțin, o chestiune foarte importantă. Aceea că CNCD nu este instituția statului român, așa cum în mod eronat și prostesc am crezut. Nu! CNCD este instituția privată a UDMR, singura și eterna formațiune politică care poate conduce CNCD. În România trăiesc 18 minorități naționale dar CNCD trebuie musai condus exclusiv de UDMR (chestiune care reprezintă în sine o discriminare pe criterii etnice a celorlalte minorități naționale din România! Dar asta e doar un detaliu care nu deranjează pe nimeni).

După ce ieri Parlamentul a votat pentru un nou mandat de 5 ani la CNCD în cazul UDMR-istului Asztalos Csaba, astăzi acesta a fost ales președinte al CNCD pentru încă un mandat de 5 ani. Puțină lume știe că Asztalos Csaba este președintele instituției de 15 ani și este membru în CNCD de 18 ani.

Problema domnului Asztalos nu este aceea că este membru UDMR. În opinia mea de simplu cetățean român problema lui Asztalos este că deși este demnitar al statului român, numit de Parlamentul României, acesta se comportă și acționează ca un demnitar al Ungariei. În locul discreției și al echidistanței cu care ar trebui să acționeze un demnitar numit de Parlamentul României, Asztalos utilizează aroganța specifică mai degrabă unui grof stăpân peste o feudă.

Asztalos este un susținător înfocat al separatismului pe criterii etnice al așa-zisului ținut secuiesc. Deși e demnitar al statului și ar trebui să manifeste discreție, Asztalos susține public autonomia teritorială pe criterii etnice pentru care acționează UDMR și care este suținută de Ungaria (detalii aici și aici).

Asztalos, demnitar al statului român, a preluat și a propagat în spațiul public fake-news-ul inițiat de UDMR în cazul primarului UDMR din Ditrău (detalii aici). Deși este un demnitar român, numit de Parlament, și ar fi trebuit să se abțină de la afirmații publice părtinitoare, Asztalos a acționat în acest caz ca un politruc UDMR și ca un demnitar al Ungariei, propagând în mod iresponsabil un fake-news abject.

Prin acțiunile sale publice, Asztalos se face vocea Budapestei la București, după cum a dovedit-o și la începutul acestui an într-un interviu (detalii aici).

Sub conducerea lui Asztalos, CNCD este utilizat ca mijloc de epurarea etnică a românilor din Covasna și Harghita. Deși a emis deja câteva zeci de decizii prin care a constatat un adevărat proces de epurare etnică a românilor din Covasna și Harghita și deși este obligat legal să ia măsuri pentru a stopa acest proces, CNCD-ul condus de Asztalos refuză să acționeze în interesul populației românești din cele două județe discriminată chiar de către colegii de partid ai lui Asztalos (detalii aici și aici).

Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), UDMR-istul Csaba Ferenc Asztalos, demnitar al statului român numit în funcție de Parlament, a participat în data de 21 ianuarie 2020 la ceremonia organizată în Ambasada Ungariei cu ocazia decorării lui Lucian Boia (detalii aici). Asztalos nu a explicat public care este motivul pentru care se afla acolo la un eveniment care viza o persoană particulară. Motivul este însă evident pentru cei care i-au urmărit activitatea.

Marcel Ciolacu are impresia că va conduce câteva decenii PSD. Așa a crezut și Liviu Dragnea de fiecare dacă când făcea concesii mizerabile UDMR-ului. Nici Dragnea și nici Ciolacu nu înțeleg noțiunea de demnitate iar acest neajuns al celor doi servește de minune intereselor UDMR și ale Ungariei.

FOTO: Marcel Ciolacu/Agerpres

4 thoughts on “UDMR-istul Asztalos Csaba ales pentru un nou mandat de 5 ani la CNCD”

  1. Consiliul National pentru Combaterea Democratiei
    sau
    Consiliul National pentru Crearea Discriminarii?
    Sa pui un maghiar in asa functie in Romania e identic cu ce se intampla in SUA unde presedinte la ADL (Anti Defamation League) (fosta „Anti-Defamation League of B’nai B’rith) este Jonathan Greenblatt.

  2. Tzzz…după nume și ”renume”….ăsta nu-i de același neam cu fostul șef de la SRI, inclusiv cu nepotul Cioloș?
    Ăștia sunt tot aleși/realeși….să-i tot ”halești”….precum dinozaurul BNR-ist…nepotul patriarhului Roșu…în gât, la cap și la inimă!
    P.S. Numirea asta era previzibilă, dacă mai are cineva îndoieli în privința parlahoților care ALEG întotdeauna ce/pe cine trebuie…nu de capul lor…la fel ca la votul unor legi…ridică șăful mâna, se trezesc și putorile somnoroase din fotoliile lor, dar NU știu pentru CE…mulți, puțini…că-i chinuie lenea…NU și diurna + alte și multe alte beneficii, sporuri…de ”ședințe” de parcă nu pentru asta sunt/au fost plătiți…primind chiar sporuri de periculozitate…de ”învârtire” a unor hârtii, de cel mult 2/săptămână…că munca-i ”grea”….iar statul degeaba, e cel mai obositor!

    P.P.S. Dacă lumea se află în criză covida(n)tă ”legiferată” de către Grupul Infracțional Strategic, DE CE nu intră în șomaj tehnic apoi dați afară ȘI din partea politicului? Adică, NU dai drumul la restaurante, la buticuri, la afaceri, distrugi întreprinderile mici și mijlocii….pierzând atâta lume locul de muncă și tu/voi care sunteți mai mulți ca-n Parlamentul UE, NU serviți un șomaj sau un șut bine plasat în dos/urile voastre?
    Deci, dacă-i CRIZĂ, să fie și la voi….că și-așa aveți tot felul de avantaje boierești + vacanțe de tot felul…de primăvară, de vară, în prag de ”alegeri”…de parcă-ați fi profesori, la școală!

  3. Formal, Asztalos nu e membru UDMR (a fost cu mai mult timp in urma). E „independent” politic. Ca si Isarescu, de altfel, si ca diversi procurori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X