Demistificarea unui FALS istoric: 28 iunie 1883 – Eminescu a fost dus la spitalul de nebuni în cămașă de forță

În fiecare an, în această zi de 28 iunie, ar trebui să ne cutremurăm cu toţii şi să ne întrebăm: cum a fost posibil ca în 1883, la numai 33 de ani, însuși Mihai Eminescu să fie pus în cămaşă de forţă şi aruncat în spitalul de nebuni printr-un complot pus la cale de cei mai buni „prieteni” ai săi?

Culmea este că mereu apar câțiva specialişti care vor şi azi să legitimeze tragedia de acum 137 de ani printr-o „nebunie” certă, deşi documentele arată cu totul altceva. Culmea acestei mistificări a dus chiar la apariţia unui volum colectiv, „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, coordonat de acad. Eugen Simion, în care 13 academicieni au vrut să certifice acest fals, în tentativa de a impune „o dată pentru totdeauna” teoria falsă a nebuniei lui Mihai Eminescu.

Pentru aceşti academicieni şi pentru cei care se simt confortabil cu această teorie stupidă reluăm şi azi documentele care aruncă în aer susţinerea ideii că punerea lui Eminescu în cămaşa de forţă s-a făcut pentru binele poetului şi jurnalistului, deşi este limpede ca lumina zilei că lucrurile au stat cu totul şi cu totul altfel.

BILETUL PRIMIT DE MAIORESCU DE LA SOŢIA LUI IOAN SLAVICI

În dimineaţa acelei zile de 28 iunie 1883, la ora 6 dimineaţa, Titu Maiorescu primeşte un bileţel de la Ecaterina Slavici, născută Szöke, scris pe o carte de vizită, în care i se spune: „Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că foarte reu”! Aflăm acest lucru chiar din „Însemnările” lui Titu Maiorescu:

După cum se vede, în această însemnare din ziua de 28 iunie 1883, practic, Titu Maiorescu devoalează întregul plan al internării forţate a lui Mihai Eminescu în ospiciul dr. Şuţu! Argumentele care susţin această afirmaţie sînt atît de simple, încît îi umplu de ridicol pe toţi cei care continuă să justifice internarea lui Eminescu pe baza nebuniei. Să le mai trecem o dată în revistă:

– 1. Biletul nevestei lui Slavici a rămas şi astăzi să înlocuiască stabilirea unui diagnostic măcar pe baza unei simple consultaţii. O absurditate pe care o susţin constant toţi detractorii de azi ai lui Mihai Eminescu.

– 2. Pe baza acestui bileţel, Titu Maiorescu a decis cu de la sine putere să se ducă la ospiciul dr. Şuţu şi să-l interneze IMEDIAT pe Eminescu, plătind chiar 300 de lei pe lună, fără ca măcar să-l vadă pentru a se convinge dacă presupunerile Ecaterinei Slavici avea sau nu o bază reală. A fost însoţit de Simţion, cel cu care a pus la cale scenariul internării.

– 3. Deşi, conform aceleiaşi însemnări, la ora 10 Mihai Eminescu a venit la el acasă, Titu Maiorescu nici măcar nu-l anunţă că i-a plătit deja internarea la ospiciul de nebuni, ci îl trimite la „Societatea Carpaţii”, de unde, „potrivit înţelegerii” cu Simţion, trebuia dus la „nebuni”. Simţion este exact cel care avea să semneze şi Procesul-verbal întocmit de poliţie la Băile Mitraşevschi, de unde a fost ridicat cu forţa Mihai Eminescu.

– 4. Maiorescu spune fără dubii că planul era ca Eminescu să se ducă la „Societatea Carpaţii”, adăugînd aceste două propoziţii-cheie: „De acolo e vorba să fie dus la dr. Şuţu. Numai de s-ar face asta fără greutate!”

UN COMPLOT ÎN TOATĂ REGULA

Acesta era planul, descris chiar de Titu Maiorescu, conform căruia, imediat după primirea biletului de la Ecaterina Slavici, Mihai Eminescu era deja condamnat la internarea forţată, lucru care avea să se producă efectiv în seara zilei de 28 iunie 1883, la ora 19, odată cu încheierea acelui Proves-verbal din Băile Mitraşevschi de către comisarul Nicolescu, semnat chiar de Simţion şi Ocăşanu de la Societatea „Carpaţii”:

Aşa se încheie ziua de 28 iunie 1883, cea mai neagră zi din istoria literaturii române, începută cu biletul ciudat al Ecaterinei Slavici către Titu Maiorescu şi sfîrşită cu Procesul-verbal întocmit de comisarul Nicolescu în Băile Mitraşevschi. A urmat apoi acel episod crîncen, cînd Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii româneşti”, cum îl numea Constantin Noica, a fost pus în cămaşă de forţă, aruncat într-o căruţă cu coviltir şi internat forţat la ospiciul de nebuni al dr. Şuţu!

Tot ce a urmat după această zi de coşmar reprezintă o altă dramă, asupra căreia nu insistăm aici. Despre această tragică zi şi despre consecinţele ei în anii următori ai vieţii lui Mihai Eminescu am scris pe larg în cartea noastră „Asasinarea lui Eminescu”, ce va fi reeditată în zilele următoare.

Un lucru rămîne cert: internarea forţată a lui Mihai Eminescu în ziua de 28 iunie 1883 nu a fost urmarea unui diagnostic medical, ci a derulării unei operaţiuni pusă la cale de „prietenii” poetului, în frunte cu Titu Maiorescu. Orice încercare de a justifica acţiunea complotiştilor nu face altceva decît să-i umple de ridicol pe cei care nu încetează nici azi să urmeze sfatul lui P.P. Carp, cel care-i scria lui Maiorescu chiar în acele zile: „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

Răspunsul cel mai potrivit, şi atunci, dar şi acum, rămîne ceea ce scria Alexandru Vlahuţă după moartea poetului ce avea să vină şase ani mai tîrziu: „Într-o ţară cu atîtea nulităţi triumfătoare, un poet atît de mare şi de cinstit nu putea să moară decît într-un spital de nebuni”!

P.S. Dacă ziua de 15 ianuarie, data naşterii lui Mihai Eminescu, a fost declarată „Ziua culturii naţionale”, poate că ar fi potrivit ca ziua de 28 iunie să fie declarată „Ziua presei”, căci în această zi a fost scos din viaţa publică ziaristul Mihai Eminescu!