Duminica Sfinților Români: Canonizați Sfinții Români din Închisorile comuniste!

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

“…să fim un neam întru care să se slăvească
sfânt numele Lui!”

Sfinţilor români, voi, care sunteţi podoaba neamului nostru şi roada lui cea mai de preţ: mucenici, care aţi murit pentru Stăpânul Hristos; ierarhi, care ne-aţi păstorit cu sfinţenie; cuvioşi, care v-aţi nevoit ca nişte îngeri în trup; mărturisitori, care aţi păzit dreapta credinţă; şi voievozi, care ne-aţi apărat Biserica şi neamul, staţi tari, precum aţi şi stat, înaintea tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele şi să ne întoarcă spre toată fapta cea bună.

Noi credem şi marturisim că voi, sfinţilor care aţi odrăslit din neamul nostru, sau care aţi venit în aceste părţi pentru a ne lumina cu viaţa sau cu moaştele voastre, vă rugaţi cu dragoste pentru noi şi ne sunteţi cel dintâi ajutor în faţa lui Dumnezeu, şi pentru aceasta ne şi rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne, împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile şi încercările care se abat asupra noastră; nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă şi spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinţilor, ci de cele care sunt din răutatea şi invidia vrăjmaşilor noştri văzuţi şi nevăzuţi, şi care sunt mai presus de puterea noastră. Izbăviţi-ne, aşadar, cu rugaciunile şi îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală şi de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim.

Că, iată, cu nenumărate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoţii şi viclenii şi minciuni, şi îndeobşte cu toată fapta cea rea. Ne-am îndepărtat sfinţilor, întru totul de Dumnezeu şi de Biserica Sa, şi vă rugăm acum să cereţi pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă şi râvnă pentru toată fapta cea bună. Şi să ne întoarceţi la dragoste pentru Dumnezeu şi pentru Maica Sa şi pentru Biserica cea strămoşească. Ca nu cumva din pricina noastră să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degrabă să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui.

Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiţi ai noştri sfinţi români, şi să slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cei peste o sută de sfinţi străromâni şi români trecuţi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt următorii:

Ianuarie: (10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti; (13) Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic; (25) Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului.

Februarie: (29) Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.

Martie: (26) Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa Maxima.

Aprilie: (6) Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium; (11) Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica; (12) Sfântul Mucenic Sava de la Buzău; (14) Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului; (20) Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului; (24) Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan, Mitropoliţii Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin; (25) Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului; (26) Sfinţii Mucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu şi Tasie; (28) Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian din Ozovia.

Mai: (2) Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului; (3) Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici;(12) Sfântul Mucenic Ioan Valahul; (27) Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul.

Iunie: Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; (4) Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel; (15) Sfântul Mucenic Isihie; (22) Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti; (24) Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana; (30) Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.

Iulie: (1) Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi; (2) Sfântul Voievod Ştefan cel Mare; (8) Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion; (18) Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum; (21) Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia; (26) Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.

August: (5) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ; (7) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla; (11) Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului; (16) Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi; Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache; Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic; (21) Sfântul Mucenic Donat Diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust; (23) Sfântul Mucenic Lup; (30) Sfinţii Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului.

Septembrie: (1) Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul; (7) Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi; (9) Sfinţii Cuvioşi Onufrie de la Vorona şi Chiriac de la Tazlău; (13) Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop; (15) Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului; (22) Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi; (26) Sfântul Voievod Neagoe Basarab; (27) Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti.

Octombrie: (1) Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani; (14) Sfânta Cuvioasă Parascheva; (21) Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori: Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea; Sfinţii Preoţi Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; (27) Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor; (28) Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti.

Noiembrie: (9) Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; (12) Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu; (15) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; (20) Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfântul Mucenic Dasie; (23) Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii; (30) Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Decembrie: (3) Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica; (5) Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş; (13) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; (18) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul; (22) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; (26) Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana.

 

3 thoughts on “Duminica Sfinților Români: Canonizați Sfinții Români din Închisorile comuniste!”

  1. Uitandu-ma la icoana vad ca sunt pictate foarte multe sfinte femei. Nu credeam sa fie asa de multe. Eu stiam doar de Sf. Cuv. Parascheva, Sf. Cuv.Teodora de la Sihla, Sf. Filofteea de la Arges, Sf. Mc. Maxima, sotia Sf. Sf. Mc. Montanus (acestea fiind trecute in calendar) si de Sf. Teofana Basarab si Sf. Cuv. Mavra din Ceahlau (netrecute in calendar). Care ar mai fi (dintre cele care nu sunt sfinte ale inchisorilor)?

    1. Am mai aflat si de Sf.Cuv. Agafia Maranciuc, o sfanta vietuitoare a man. Cușelăuca din Basarabia, ce atrait intr 1819 si 1873 si a fost canonizata recent, prin 2016-2017.

  2. Eu cred ca dupa pandemia-isterie vor fi canonizati Sfintii Marturisitori din Inchisorile comuniste. Acest val va limpezi apele in profunzime.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X