După cum de fapt mulți dintre noi știau, nu există niciun virus letal. Dacă ar fi existat, primii oameni ai statului ar fi purtat costume de scafandri -ca să parafrazez un medic celebru. Președintele, miniștrii, parlamentarii, toți ar fi fost modele de prevenție, modele de autoprotejare cu costume de astronauți și măști apocaliptice ca să nu își riște viața – o dată pentru ei și cei dragi, și a doua oară pentru poporul român pe care trebuie să-l servească.
Premierul Orban, miniștri, politicieni de prim-rang, cu toții declară achiziții și dezinfectări la fel ca în filmele cu proști, tratându-ne ca pe niște turme de oi cu gândire infantilă. Exact după decalogul lui Naom Chomski. Purtarea lor ne relevă cu claritate că este vorba despre măsuri de ordin social și politic și nici vorbă de vreun virus ucigaș. Cum de altfel ne tot declară medicii și specialiștii cu coloană vertebrală și știință de carte, s-au folosit de un guturai ca să îngenunchieze libertățile, drepturile și crezurile oamenilor.
Dovada cea mai clară este aceea oferită chiar de premierul țării, Ludovic Orban,în poza de mai sus.
Premierul Orban a dovedit că totul este doar prosteala și controlul turmei
Premierul Ludovic Orban sta tolanit pe un scaun, in timp ce fumeaza, vicepremierul Raluca Turcan este cumintica, parca pusa la colt cu farfuria goala, ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, in timp ce se bucura de trabucul sau, ministrul Economiei Virgil Popescu, la un pahar cu whisky, iar ministrul Transporturilor Lucian Bodea cu vinul in fata.
Pe masa, resturi de mancare. Tot pe masa, mastile de protectie pe care Guvernul Orban le-a impus ca obligatorii pentru toata populatia in spatiile inchise. Nu si pentru ei, se pare. Distanta sociala nu exista!
Mascarada virusului letal a căzut
Imaginea descrisa mai sus nu se petrece la un restaurant sau la o terasa (ar fi si culmea, din moment ce Guvernul Orban le tine inchise) ci este scena surprinsa nu demult in sediul Guvernului. Dat fiind insa ca o buna parte a reprezentantilor Executivului sunt adunati in jurul mesei, speram doar ca aceasta reuniune sa nu fie de la o sedinta de Guvern purtata in alta sala decat in cea in care toti membrii Executivului (pusi in fata camerelor de filmat) stau cu mastile de protectie pana sub ochi si la o distanta regulamentara unul fata de celalalt.
Desi fotografia de mai sus nu reprezinta tocmai un eveniment economic, se cade sa o promovam tocmai pentru a arata cum intelege Guvernul sa respecte masurile pe care ei le impun (masca, fumat in interiorul institutiilor, distantare sociala, consum de alcool in timpul programului) si pentru a ne convinge inca o data de ce de fiecare data cand ies public guvernantii nu realizeaza ca suntem in fata unei crize economice si sanitare.
Ce, aveti senzatia ca pandemia de coronavirus se simte in ograda lui Orban? Că noi nu!
Nu de alta, dar trebuie sa stiti ca o sticla de whiskey – Scotch Lagavulin – precum cel pe care il beau cei doi ministri, Aurescu si Popescu, costa cat o pensie, respectiv 500 lei, scriu cei de la Lumea Banilor.
Sursa foto: pagina de Facebook a jurnalistului Cristian Vasilcoiu
Eu cred că virusul există, este oarecum periculos dar nu atât de periculos și de contagios cum s-a crezut la început. Pentru oprirea epidemiei este suficient ca o parte dintre noi să se sacrifice și să respecte anumite măsuri. Ei bine, inconștient de poziția pe care o ocupă, Orban și-a permis luxul și nesimțirea să nu respecte aceste măsuri. Dar de aici până la a spune că totul este doar prosteală și controlul turmei e o distanță
Cånd se va introduce vaccinarea obligatorie, politicienii,știind riscurile extreme,vor fi primii care se vor eschiva;așa și aici:ei doar impun,nu înseamnă cã se și supun…
Nu exista, nu doar ca virusul asta declarat acum ca fiind mare grozavie nu exista ci de fapt NICI UN virus nu exista, in sensul FALSEI teorii pasteur-koch (doi sarlatani) a imbolnavirii prin ”agenti patogeni”. A se citi scrierile dr.ului Stefan Lanka – Dismantling the viral theory, cartea ”Bechamp vs. Pasteur” (se gaseste arhivata pe net), documentarul ”The emperor’s new virus” de vizionat (e vorba despre pretinsa ”izolare” a virusului HIV), de asemenea a se cauta informatii despre cercetarile si remarcabilele descoperiri ale dr.ilor Royal Rife si Gaston Naessens. Acolo este de gasit adevarata teorie a microbiologiei, nu in vomele astea de notiuni de ”virusi patogeni” pe care le asimileaza de zor studentii unei scoli de medicina a carei ideologie a fost de mult confiscata de marii mahari Rockefeller & Carnegie. ”Agentii patogeni virali” de care se vorbeste ca niste mari raufacatori criminali microscopici au in comun faptul ca nu au fost niciodata nici macar identificati/izolati/purificati conform procedurii omologate in microbiologie, ce sa mai vorbim despre o reinoculare a lor in organisme animale pentru a vedea daca dau vreo boala, verificand astfel satisfacerea postulatelor lui Koch..
Ceea ce este numit „virus”, de catre microbiologia main stream contemporana, este, de fapt, efect al bolii si nu cauza ei. Cauzele bolilor „infectioase” in general sunt otravirile chimice sau de alta natura a lichidelor intercelulare, care otraviri duc fie la distrugerea celulei (asa numita infectie virala), fie la aparitia din niste particule preexistente in aceste lichide, numite somatide (Gaston Naessens), a diferitelor bacterii sau fungi (asa numitele infectii bacteriene sau fungice).
Concluzia este ca fenomenul CONTAGIUNII nu este real, este o farsa. Aspectul de contagiune este dat in urma faptului ca otravirea s-a petrecut in masa intr-un areal cu o comunitate umana mai mare s-au mai mica.
Asadar, cheia de bolta a oricarei epidemii/pandemii este CONTAGIUNEA, daca aceasta este demontata cade intreaga constructie numita epidemie/pandemie.
Ps
Un marunt, foarte buna trimiterea la cartea Bechamp vs. Pasteur.
Sarutmana frate marcus, Doamne ajuta! Ma bucur sincer si sa vad ca inca cineva graieste deslusit – asa precum o faci tu – despre problematica asta si apoi ca ai socotit folositoare recomandarile de lectura. Fie ca ele sa serveasca spre lamurirea oricui va avea rabdarea sa le parcurga!
Un virus tot este,dar nu de așa amploare cat sa creeze panica,toate au fost făcute pentru a pregăti instaurarea noii ordini mondiale,trist de aceia care crede și susțin acesta ” pandemie ” dar…se vede că vine o mica perioada de revolte,mă refer la acei oameni care s-au saturat de manipulati și minciuni…in numele ” sănătății” in fine noi creștinii sa stam cu nădejde la Domnul Iisus și Maica Domnului. Mantuire
Cum vor decurge lucrurile, ne explica mai bine Pr Macarie- (mai ales de la min 20).
https://www.youtube.com/watch?v=QGh6J0Cs228&feature=youtu.be
Virusml asta corona exista de mai multi ani, nu de acum si este un virus gripal. Atâta tot. Altfel, acesti infatuati care ne conduc s-ar fi pazit, caci le e frică de moarte.
Păi si cand or sa ridice toate restricțiile?cand nu o sa mai purtam masca si mănuși si cand o sa fiu sigur că nu-mi pune cip?ca eu unul, fie ce-o fi, nu primesc nici cipul, nici vaccinul.vreau sa traiesc liber, cum m-a lasat dumnezeu!Nu sunt vacă sa-mi pună cip!??
Ni se ia libertatea in numele virusului. Cui nu-i este frică nici de păcat, nici de iad, nici de Dumnezeu, îi este frică de virus!
Li s-au interzis profesorilor de religie să le vorbească elevilor despre iad pe motiv că îi afectează emoțional. Oare tonul crainicilor TV care prezintă coronavirus că pe un monstru nu afectează emoțional pe nimeni?
Cred ca la un moment dat, unul din ei îi întreabă pe ceilalți :”oare ce mai fac fraierii?! Poartă masca regulamentar?”
Protestele de stradă din 2019 din Hong Kong și Wuhan – motivul isteriei covid începută în China care a molipsit planeta
https://mariusmioc.wordpress.com/2020/05/29/protestele-de-strada-din-2019-din-hong-kong-si-wuhan-motivul-isteriei-covid-inceputa-in-china-care-a-molipsit-planeta/
https://paulghitiu2009.blogspot.com/2020/06/studiu-despre-gestionarea-pandemiei.html
Eu în poza atașată articolului văd un cigar lounge improvizat – incorect politic – dar care reprezintă excepția nu regula. Aceeași imagine, însă, poate fi folosită și la măsurarea gradului de îndoctrinare (ca să nu zic îndobitocire) a poporului român, care sare să-și apere normalul – corect politic – chiar dacă acest normal este o anomalie.