Ministrul de interne Marcel Vela a făcut o declarație incalificabilă în contextul în care ne pregătim cu pași timizi să ne întoarcem la normalitate.
„La toate gurile de metrou o sa avem și oameni de ordine. Puteți suna instant la 112 (dacă vedeți pe cineva în metrou fără mască – n.red.). Dacă nu are mască și strănută poate avea dosar penal. A avut un comportament care s-a încadrat în zona penalului și a contribuit la răspândirea bolilor cu bună știință. Adică a și strănutat și n-a avut nici mască”, a declarat Marcel Vela.
Dincolo de îndemnul la delațiune în buna tradiție orwelliană, declarația ministrului este extrem de periculoasă și păguboasă în condițiile în care, după cum afirmă numeroși experți, ne luptăm nu doar cu epidemia de coronavirus, ci și cu cea de panică. Specialiștii au denumit-o coronafobie, această teamă a oamenilor care au stat două luni închiși în casă să iasă acum pe stradă și să meargă la muncă. Este vorba fix despre cei care nu au ieșit din casă de frica morții, nu de frica amenzilor, cei care au stat să dezinfecteze casa cu clor de trei ori pe zi. Și acum vine ditamai ministrul să le mai dea un motiv de groază – dacă o să strănute unul pe stradă! Își asumă domnul ministru răspunderea pentru conflictele care s-ar putea produce din pricina unui nenorocit de strănut, care este la urma urmelor un act reflex?
Apropo de metrou, domnule ministru, în Spania când s-au ridicat restricțiile au stat agenți la gurile de metrou nu să împartă amenzi, ci să împartă măști la populație, GRATIS! La noi din păcate domnește mentalitatea de milițian – să dăm amenzi, să facem dosare penale nenorociților care au tupeul să strănute pe stradă. Și nu, nicăieri în lume oamenii nu au fost obligați să poarte mască pe stradă, în aer liber, și foarte probabil mulți chiar și strănută când îi apucă…
„Dacă nu aveţi mască, dacă o societate nu îşi decalează programul ca să reducă presiunea de pe transportul public, daca se face o altă activitate decât cea permisă, să se deschidă un restaurant, o terasa. Vor fi amenzi şi pentru grupuri mai mari de trei persoane sau pentru un sport de echipă care nu este autorizat”.
„Noi nu intrăm în cazarmă, vom apăra cetățenii. Vom fi prezenți în stradă și vom avea și măsuri coercitive pentru fiecare faptă. Am găsit formula parlamentară pentru a nu intra în conflict”.
Pe scurt, după două luni de stare de urgență în care au fost liberi să amendeze oamenii după bunul plac, agenții domnului Vela vor să rămână în stradă să continue să ne poarte de grijă cu „măsuri coercitive”. Nici pe vremea lui Ceaușescu n-au avut milițienii atâta putere!
Are fatsa de viitor ocnas.
Gitanul Vela – țăran neomarxist!
Vrea să spargă toate normele!
Așa au făcut/fac toți derbedeii politici de-a lungul vremii…femei, bărbați, nu contează!
Le place să umilească, să-și exercite puterea diavolească, mai ales dacă e legiferată!
P.S. Recomandați NAȘUL TV în fiecare zi, de la ora 20.00 dacă nu vreți să deveniți SCLAVI! Să știți că e ORTODOX, nu baptis sau cum l-au bănuit alții!
Prima oara au venit ne-au interzis sa mai tinem animale ba ni le-au si omorat pe acelasi motive: „Domn’le noi va lasam dar uite ca’s bolnave ce sa va facem” iar acuma pe aceeasi filiera ne vor interzice orice drept pentru ca de suntem bolnavi.
Un singur gand imi trece prin cap: oare aceste marionete subjugate nu isi dau seama ca si ei si urmasii lor vor trai dupa aceleasi reguli idioate facute chiar de ei? Sau cred ca se vor ascunde in vreun buncar sau vreo insula feriti de mania omului de rand? Eu zic sa le fie frica ca sigur vor plati chiar de pe lumea asta
Si daca este cineva cardiac si il sufoca masca si mai are si alergie si stranuta, tot face puscarie??????? Asa ceva…
@ cetetean roman
cu siguranta ca asta vor – sa avem frica de puscarie de acum, nu de Dumnezeu !!! Dar ce-ar fi sa-l apuce stranutul taman pe politai in exercitiul functiunii ?? Ne va scuti de amenda ca sa nu-l „param” ..instant…la 112 ??… Si, apropos, ce facem daca stranutam cu masca pe gura si nu avem bani sa ne mai cumparam alta ?? putem sa ne-o dam jos pe motiv de umezeala… fara sa fim amendati sau parati ?? sau si pentru asta vom risca dosar penal ?? De-a rasul – plansul.. !!! Nu vedeti ca fiecare „solutie” de-a lor ridica zeci de intrebari de-ale noastre ? Mai hilare sau mai putin, dar intrebari pertinente ! Mai bine si-ar reveni in sine si ar recunoaste ca Dumnezeu conduce lumea asta, fie ca vor ei, fie ca nu , si daca vor mai continua cu regulile astea aberante, se vor imbolnavi ei primii, datorita HAOSULUI creat
Să citească neomarxistul Vela…el și câinii lui asmuțiți împotriva populației:
”Vela sa pună mana sa citească Codul Penal pentru a vedea ca pentru a exista fapta de zadarnicire a combaterii bolilor (352 Cod Penal) trebuie sa se facă proba ca persoana a îmbolnăvit pe cineva, altfel dosarul penal nu exista. Aceasta afirmație a ministrului este o știre falsa, ea însăși fapta penala conform art 404 Cod Penal. Pagina pe care o vedeți este dintr-un curs universitar de drept penal, II RECOMAND MINISTRULUI VELA SA O CITEASCĂ ȘI SA NU ASMUTA POLITIA ASUPRA CETATENILOR. Pentru a fi cineva condamnat penal pentru ca nu are masca, trebuie sa se facă proba ca altcineva a avut de suferit o îmbolnăvire din acest motiv, PROBA MATERIALA, NU SPECULAȚII DE GENUL CINE STRĂNUTA II ÎMBOLNĂVEȘTE PE ALȚII. Trebuie identificata victima sau chiar victimele.”
E absolut fals ce spune si nu are DE-a face decat cu exercitarea puterii asupra oamenilor, nicidecum cu grija fata de sanatatea lor. Pericol pt o alta persoana e doar atunci cand stranuti in fata unei alte persoane iar stropi din gura ta au ajuns pe fata sau corpul celuilalt. Ca virusii astia nu se iau asa….mergem pe strada , respiram si pac…am inghitit virusi din aer!!! Iar aici pot si TREBUIE neaparat ca medicii de specialitate sa se pronunte public…..
Nici macar atunci Mihaela nu este niciun pericol. Sfantul Paisie vorbeste despre frica asta diavoleasca a oamenilor fata de microbi/virusi si povesteste ca atunci cand veneau la el oameni cu germofobie, acesta lua o bombona o dadea prin pamant si o baga in gura zicandu-le sa il viziteze si peste 1-2 ani sa se asigure ca nu are nimic si nu exista asa ceva, sau le dadea o bomboana iar dupa ii punea sa o scuipe si o baga dansul in gura. Doar gandurile negative ne fac rau, sa ne gandim putin la batranii si stramosii nostri ca daca ar fi existat virusi nu ar mai fi trait niciunul.
Așa e Mario, bravo. Și până la urmă e vorba de legământul tău cu Dumnezeu, boala izvorăște de la păcatul lăuntric comis, anatomie metafizică, psihosomatică. Sunt atâtea și atâtea exemple, zilnic se petrec minuni pe bandă pentru cei care au ochi să vadă și urechi să audă. „Antenele” curate să prindă postul energiilor și căilor Domnului. Și mi se pare natural până la urmă, nu se poate să trăiești toată viața în spaimă ca un pitpalac strâns în mână ca la fiecare pas auoleu microbu’, bacteria, mașina, ghiveciu’, liftu’, vecinu, maidanezu’ șamd. Dar mai trăim și noi sau viața e o compilație nesfârșită de spaime desfășurate ? Că poți muri în mii de feluri în 10 minute, nu e problemă dacă faci un inventar de morbidități. Oamenii nu își asumă nici viața, nici moartea. Nici responsabilitate trăirii ei cu sens. Și se precipită și vaită la orice afecțiune, da’ se rostogolesc ca porcii-n păcat, le place și tot ei sunt obfuscați că nu pot să și guițe de răgușeală. Dacă trăiești în inimă și în relație cu Dumnezeu, păi îți dă Duhu’ Sfânt reflexe de campion mondial și tenacitate / percepție de șoim. Frica e cea care paralizează, iar patimile aduc neatenția și anulează trezvia. Pe zi ce trece mă scârbește îndepărtarea oamenilor de Sursa a Tot ce E. Iar restul trebuie să se conformeze după știulime, cum zice cipatul de Buhnici care e de acord să fie făcut sondă ambulantă și sită de la atâtea vaccinuri, nu-ți convine societatea, ieși din ea. Ce simplă e veatza pentru cei ca el
Mesajul era pentru mario dar cred ca e valabil si pentru tine.
Si tu ai ajuns la nivelul de sfintenie
asemanator Sf. Paisie banuiesc! Ca nu se prinde nici o boala de tine! Chiar nu ai avut nici o raceala, ceva acolo, sa-ti mai intareasca sistemul imunitar? Sau vinzi iluzia unor capacitati spirituale la care visezi?!
Ceea ce recomanzi este ca si cum i-ai spune unei persoane care nu stie sa inoate sa sara in apa adanca, caci inotul e ceva natural, o stie orice bebelus de la nastere(doar se fac si nasteri in apa, nu?). Epatarea asta a ‘credintei’ nu-mi lasa impresia de modestie crestina, ajutorare si iubire de aproapele nostru, sa-mi fie cu iertare!
Păi și atunci hai să îmbrăcăm firescul frumos eventual să-l travestim pentru că norma e decăzută și oamenii nu pot, și nu înțeleg. Păi să înceapă să … poată și să înțeleagă. Și argumentul tău e valabil dar e atât de subînțeles încât nu știu de ce îl pomenești, decât dacă vrei să te uiți în urmă sau bați pasul pe loc pentru moment. Nu căuta să-i scuzi pe cei care nu pot, ci încurajezi și împuternicești prin vorbă bună și exemplu. Nu e vorba de elitism spiritual fluturat sau ia uite cât de creștin sunt eu că n-am mai răcit de ani de zile, ci de rețeta în sine pe care trebuie să o atești, mărturiești ca să se bucure și alții de ea, să îi eliberezi. Se vorbește despre ceea ce se cheamă microbiom, și aparent ar fi un simbiot alcătuit din totalitatea bacteriologică a organismului, trilioane de celule mici și vii, fiecare cu conștiința proprie, care au și un conștient colectiv (însuși microbiomul) care comunică interpersonal cu restul microbioamelor din lume, tot printr-un conștient colectiv (cum și oamenii au). El e în raport de 10 la 1 față de restul celulelor din corp și a fost introdus la intervenția îngerilor asupra genomului uman odată și cu design-ul mitocondriei care e uzina de energie a corpului. Practic tentativa de diluare a sorginții divine a fost îngăduită de Dumnezeu ca să le arate îngerilor căzuți că oricât ar interveni asupra omului fizic / biologic în haina sa de piele, nu se va dezice de Creator și relația cu El, întrucât nici ei nu au acces la sufletele noastre propriu zise și la câmpul cuantic, sau energiile și lumina necreate ale lui Dumnezeu. Dacă nu dai la microbiom lapte, ouă, brânză, carne, îl omori practic pentru că nu se mai proliferează bacteriile în tine, neavând material, mediu și pH favorabil pentru fermentare. Așa inhibi și infecțiile, răceala, hormonii și ispite ale dracilor până la urmă pentru că asta și sunt, dar din interior. De asta suntem procopsiți cu el și trebuie să negociem pentru că dacă nu trăiești în rugăciune ca să îl ții în frâu, poate să te îmbolnăvească sau chiar să te și omoare dacă nu știi ce faci și te apuci să ții post aspru fără să te rogi (sau dietă severă). Fără el nu poți, asta e foarte clar, cum este și dreptul lui de veto în comportamentul tău sau apucăturile totalitariste asupra reacțiilor, preferințelor și concepțiilor omului care nu știe de el / nu e în Biserică să aibă cultura dracilor și cum să îi combați. De cele mai multe ori oamenii sunt inconștienți că a vorbit microbiomul prin ei, nu ei. Și ca să vezi până unde se întinde caracatița, în industria Pharma ai probiotice și culturi bacterii bune adăugate în iaurturi și alte produse promovate în reclame. Practic sclavule (general vorbind), dă energie la microbiom să colcăie și facă hora dracii-n tine, mai asmute și pierde niște energie sexuală de la atâția hormoni, ca să cedezi din energia ta în Războiul Nevăzut să o donezi dracilor care stau abonați la tine, rezerva lor. De aici vin și comportamentele și obsesiile compulsive, incontrolabile sau dificultatea în e te ruga, calitatea gândurilor și a trăirii care dictează somatic și sănătatea. E necesar postul. Sper că ai înțeles acum cât de adâncă e vizuina și până unde merge treaba. Omul trebuie să mănânce disociat / alternat, în proporții calculate, în raport cu munca și efortul depus, și mai ușor cu produsele animale. Nu eliminate definitiv că nu poți, și asta e altă conversație sau alt comentariu de o pagină. Spre exemplu luni dimineață pește în ulei (proteină și grăsime) cu whatever, apoi restul zilei ca de post (poate cu puțin untdelemn). Marți dimineață, ouă sau brânză cu legume și restul zilei ca de post, miercuri post, joi ouă sau brânză cu legume( ce n-ai mâncat marți că alternezi) și restul zilei ca de post, vineri post, sâmbătă pește șamd, asta când nu te afli în rânduiala Bisericească a celor 4 Posturi. Fiecare cum se-mpacă dar nu recomand carnea de porc și vită, pică greu și te fac teluric / lumesc, totul e informație iar peștele e ales cu un motiv în rânduială, pentru influențele și simbolismul său.
Asta, cuplat cu lăsarea poftelor de copil și mâncat strict când și ce ai nevoie la cerința corpului, nu din dorință, te vor elibera ca om și îți vor debloca rugăciunea constantă, lăuntrică. Pentru că mănânci ca să trăiești, nu invers. Și evident să nu bagi conservanți și coloranți, agenți în tine. Citiți etichetele. Și șoc, omul n-are nevoie de cafea, că e defapt otravă și biciuire ciclică a sistemului nervos și inducere de episod maniacal (manifestat vesel sau furios), cică „chef de muncă” , nu, chef de invocat și irosit energie în exces la dracii care-și freacă mâinile, și apoi te epuizezi și vrei altă cafea, ciclu vicios. Mare e rătăcirea. Dar dacă nu ești obedient și la pas de șobolan opărit în munca întreprinsă în tandem cu știulimea, ridici suspiciuni că ești vreun cap în nori. cine ești tu să plutești zâmbind pe aici în timp ce-ți faci treaba, nu, trebuie să fii pe interval de panicos subjugat care nu comentează despre drepturile sale pe care oricum nu le știe.
Hai că m-am activat cu comentariul ăsta, pace ție.
Admin,
până la ce dată se poate vira 2%?
Specifică adr.ta de e-mail…vreau să te întreb ceva…
[email protected]
Pana la 25 Mai.
Figura lui Vela denota grija(frica) de ceea ce urmeaza sa i se intample lui cand o sa dispara aceasta minciuna si nicidecum nu este o ingrijorare pentru viata cetatenilor Romaniei. Fiind din staful care ne-a pus cu „botul pe labe” are si anumite indatoriri, anume sa „creeze” temeri care sa ia aspect de lege, asta pentru a-si demonstra obedienta fata de cei care l-au uns la o asemenea treaba. Joaca, cum s-ar spune, ca de altfel tot staful care ne-a inchis in case, TOTUL pe o carte. Sunt intre ciocan si nicovala; din stanga ii „mangaie” oculta mondiala, iar din dreapta se tem un pic de mania populara. Actioneaza la fel cum au facut si comunistii care au batut si omorat tot ce nu le-a convenit. Sa nu credeti ca lucrarea lor se incheie aici si acum. N-au cum. Tavalugul i-a luat mai intai pe ei, caci sunt fara de Dumnezeu, iar ce va urma ramane sa intuim fiecare. Lupta pentru libertate de abia este la inceput. Cineva trebuie sa plateasca oalele sparte. Insa mare cinste va fi aceasta.
Domnului să ne rugăm.
Doamne miluiește
Dumnezeiasca şi sfânta, marea şi înfricoşătoarea şi nesuferita numire şi chemare facem spre izgonirea voastra, potrivnicilor; aşijderea şi certare facem spre pierderea voastra, Iohannis, Orban, Arafat si Marcel Vela. Dumnezeul cel sfânt, Cel fără de început, Cel înfricoşător, Cel nevăzut în fiinţă, Cel neasemănat în putere şi necuprins ca Dumnezeire, Împăratul slavei şi Stăpânul atotţiitorul, Care cu cuvântul bine a întocmit toate din nefiinţă în fiinţă şi Care umblă pe aripile vânturilor, Acela te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care cheamă apa mării şi o varsă peste faţa întregului pământ; Domnul Puterilor este numele Lui. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul cel cu frică slujit şi lăudat de nenumăratele cete cereşti de foc, şi cu cutremur închinat şi slăvit de mulţimea cetelor de îngeri şi de arhangheli. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul cel cinstit de puterile ce‑i stau împrejur, de preaînfricoşaţii heruvimi cei cu ochi mulţi şi de serafimii cei cu câte şase aripi, care cu două aripi îşi acopăr feţele lor din pricina Dumnezeirii Lui cea nevăzută şi nepătrunsă de minte, şi cu două aripi îşi acopăr picioarele lor, ca să nu se ardă de slava cea negrăită şi de măreţia Lui cea necuprinsă cu mintea, şi cu două aripi zboară şi umplu cerul de strigarea lor: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Lui.
Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul Dumnezeu Cuvântul, Care S‑a pogorât din cer, din sânul Tatălui şi prin întruparea cea mai presus de fire şi curată din Sfânta Fecioară, în chip de negrăit S‑a arătat în lume ca să o mântuiască şi cu puterea Sa cea singură stăpânitoare te‑a aruncat din cer şi cu totul lepădat te‑a arătat. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care a zis mării: taci, linişteşte‑te; şi prin poruncă îndată s‑a liniştit. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care a făcut tină şi lumină a dăruit orbului. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care pe fiica mai‑marelui sinagogii cu cuvântul a înviat‑o şi pe fiul văduvei din gura morţii l‑a răpit şi mamei lui întreg şi sănătos l‑a dăruit. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Cel ce pe Lazăr din morţi a patra zi, neputred, ca şi cum n‑ar fi fost mort şi nestricat l‑a înviat, spre mirarea multora. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Cel ce, lovit fiind cu palma, a stricat blestemul, şi prin împungerea preacuratei Sale coaste a depărtat sabia cea de foc care păzea raiul. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care, prin scuiparea preacuratului Său obraz, a şters toată lacrima de la toată faţa. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care a înfipt crucea spre întărirea şi mântuirea lumii şi spre căderea ta şi a tuturor îngerilor de sub stăpânirea ta. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul la al Cărui glas pe Cruce, catapeteasma Bisericii s‑a rupt, pietrele s‑au despicat, mormintele s‑au deschis şi morţii cei din veac s‑au sculat. Te ceartă pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care cu moartea pe moarte a omorât şi cu învierea Sa a dăruit viaţă oamenilor.
Să te certe pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care S‑a pogorât în iad şi mormintele le‑a scuturat şi pe toţi cei legaţi, care erau ţinuţi într‑însul, i‑a slobozit şi la Sine i‑a chemat; pe Care portarii văzându‑L s‑au spăimântat şi cu oastea iadului ascunzându‑se au pierit. Să te certe pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care a înviat din morţi, Hristos Dumnezeul nostru, şi tuturor a dăruit învierea Sa. Să te certe pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care cu slavă S‑a înălţat la ceruri, la Părintele Său, şi a şezut de‑a dreapta pe scaunul slavei. Să te certe pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, care iarăşi va să vină cu slavă pe norii cerului, cu sfinţii Săi îngeri, ca să judece viii şi morţii. Să te certe pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, Care ţi‑a gătit ţie spre chinul veşnic focul cel nestins şi viermele cel neadormit şi întunericul cel mai adânc. Să te certe pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Domnul, de Care toate se tem şi se cutremură de faţa puterii Lui, că de neîndurat şi grozavă este mânia Lui asupra ta. Să te certe pe tine, Johannis, Orban, Arafat si Marcel Vela, Însuşi Domnul cu numele Său cel înfricoşător, Iisus Hristos , Cel împreună slăvit cu Tatăl Cel Făr-de-nceput si cu Preasfântul si Bunul si de viată Făcătorul Său Duh, acum si pururea si in vecii, vecilor. Amin