Patriarhul Daniel evită să-și pună în cap întreaga suflare ortodoxă și nu mai acceptă folosirea linguriței de unică folosință pentru Sfânta Împărtășanie, așa cum a încercat prin comunicatul din 27 februarie 2020. Și pentru că nu dorește să-și pună în cap nici neo-marxiștii, a ales să amâne împărtășirea credincioșilor. Într-un comunicat trimis către toți ierarhii români, ss Daniel îi „consultă” în această propunere, deși se cam știe că până la urmă tot el decide. Doar își acoperă hotărârea prin implicarea tuturor ierarhilor.
Mai spune că nu există vreo „reglementare” (în loc de sfânt canon) a unui Sinod Ecumenic cu privire la folosirea unei singure lingurițe pentru Sfânta Împărtășanie, de parcă i-ar fi păsat vreodată de hotărârile Sinoadelor Ecumenice, pe care le calcă în picioare la târgurile ecumeniste la care participă sau își trimite reprezentanți. Încearcă să pozeze în ortodox, dar trădarea i se descoperă la lumina zilei. Nu-i pasă că milioane de oameni au nevoie de Medicamentul împotriva tuturor bolilor, și trupești, dar mai ales sufletești. Îi pasă de ce spun medicii epidemiologi. Înseamnă că peste patriarhul BOR mai este o altă conducere, formată, culmea, din unii fii ai Bisericii, ce ar trebui să asculte, nu să comande Biserica.
Extras din comunicat:
„Se va solicita autorităților de Stat să permită doar participarea credincioșilor la Sfânta Liturghie, iar împărtășirea lor comună cu Sfânta Euharistie să fie hotărâtă la o dată ulterioară, după 1 iunie 2020, în consens cu celelalte Biserici Ortodoxe.”
Citiți și: Pr. dr. Mihai Valică: Sfânta Euharistie între Coronavirus, blasfemie și apostazie
Incredibil ce se intampla..Dar despre „ceata mastilor” nu vorbeste nimeni?! Doamne ai mila de noi
Se numește botniță, ca nu cumva sa ne împărtășim sau să sărutam icoanele
Doamne.. Nu pot sa cred. Citesc și rămân masca. Cum tu în calitate de conducător al Bisericii Ortodoxe Romane poți sa propui asa ceva? Speram în sinea mea ca zilele acestea sa apară cu un mesaj clar și concis, fără loc de compromisuri legat de Sfânta Împărtășanie. Statul nu are voie sa intervina, în tradiția bisericii de peste 2000 ani!
Pace și Bucurie!
Sunt o păcătoasă că oricare alta, dar una iubitoare de Hristos. Nu cunosc canoanele Bisericii. Rușine să-mi fie! Dar mă întreb: oare are dreptul un patriarh să-L aresteze pe Hristos!!!?
Cam asa reiese. Buna observatie. Hristos arestat pana pe 1 iunie !
Asta daca nu cumva in bor-ul ecumenist e de fapt prezent un hristos mincinos. In cazul asta putem medita la cuvantul Sf. Teodor Studitul: „Intinaciune este impartasania unde este pomenit ierarhul eretic.”
măi, un episcop adevărat ar face asa :
ar iesi cu ” bastonul acela” in pridvor si ar da cu el de trei ori in podea si ar zice : până la poarta bisericii / manastirii aveti drept de hotarare voi, conducatori lumesti, dar de la poarta Bisericii nu mai aveti voi nici un drept de hotarare a randuielilor bisericesti ! Ci episcopul este cel care administreaza !
de cand ii medicul specialist mai mare peste Episcop ? au doara i-a pus Dumnezeu in Biserica mai intai pe medici, parlamentari si ziaristi ca sa porunceasca? sau pe Apostoli, Episcopi, Prooroci, s.a?
daca tot i se cântă episcopului : ” intru multi ani stapane!” poi atunci sa faca bine sa fie el stapan, nu sa-i porunceasca un mucos de medic !
sau episcopii is stapani numa la izgonit preotii marturisitori?
Doamne miluieste .
Fa-te tu episcop!
si tu mărită-te si fa ascultare !
Ia uitati ce le-am scris ereticilor de „monahi, preoti si protopopi” din judett, le-au cazut ochii, au facut spume la gura. Sa credeti ce se intampla! Nici eu nu am crezut ca sunt chiar atat de indraciti pana nu le-am auzit spusele despre acest email:
CE SPUNE BIBLIA DESPRE ECUMENISM? ESTE DUMNEZEU DE ACORD CU ECUMENISMUL? CARE ESTE DREAPTA CREDINŢĂ?-http://mantuireaorg.blogspot.com/2020/03/ce-spune-biblia-despre-ecumenism-este.html
Ecumenismul este în primul rând o învăţătutră împotriva iubirii lui Dumnezeu, care vrea ca toţi oamenii să se mântuiască( Ioan 3:16). Ecumenismul este una dintre cele mai mari erezii existente, fiind un atac direct asupra lui Dumnezeu Cel Bun şi Blând, care a murit pentru noi pe lemnul Crucii. Ecumenismul NEAGĂ SCOPUL VENIRII LUI DUMNEZEU ÎN LUME, adică mântuirea tuturor oamenilor, DOAR PRIN BISERICA PE CARE EL A ÎNTEMEIAT-O în ziua Pogorîrii Sfântului Duh şi despre care până şi istoria păgână afirmă că este Dreapta Credinţă, singura Biserică Adevărată: Ortodoxia!
Din cauza unor minţi spălate de divol(tatăl minciunii-Ioan 8:44), această erezie a dus la căderea „Bisericii”, împreună cu toţi ierarhii, preoţii sau monahii care acceptă această hulă împotriva lui Dumnezeu. Cum? Simplu: orbiţi de aur şi de avere, conduşi de diavol, de antihrist şi de înaintemergătorul lui(care este nimeni altul decât papa Francisc), preoţii şi ierarhii din România-şi nu numai- au trădat Ortodoxia, L-au trădat pe Mântuitorul şi L-au alungat pe Duhul Sfânt, care până atunci locuia în ei. Mai mult, cu neruşinare, au obligat preoţii şi călugării dreptcredincioşi să accepte această mega-erezie, spunând că „dacă episcopul merge în iad, toată Biserica trebuie să meargă după el”, alungându-i din parohii şi luându-le dreptul de a sluji al preoţilor care nu s-au plecat înaintea diavolului pe care ecumeniştii şi ereticii îl numesc dumnezeu, bătându-i şi scoţându-i afară pe monahi din Sf. Mânăstiri, dar neputând nicidecum să le fure Darul Duhului Sfânt sau prietenia lor cu Bunul Dumnezeu!
Ierarhii şi preoţii altădată credincioşi şi rugători au ajuns mai răstălmăcitori de Scripturi decât ereticii, spunând şi învăţând că în Ioan 17:20 Mântuitorul nu se roagă numai pentru Ortodocşi ci şi pentru eretici! Au negat astfel cuvintele Sfintelor Canoane care spun că ERETICII NU SUNT CREŞTINI!- canonul 45 şi 46 Apostolic.
Ba mai mult, se adună cu ereticii, schismaticii şi sectanţii(papistaşi, penticostali, reformaţi, martori, baptişti, jidovi, sâmbătari, etc), prin case de rugăciune, încălcând mulţime de porunci Dumnezeieşti (canonul 64 Apostolic, 11 Trulan, 8 sin. II, Matei 18:15-17).
O amarnică slujire şi unire cu necuratul, că au îndrăznit încă a socoti că Sfintele Canoane şi Dumnezeieştile Scripturi sunt învechite, că vremurile, ba chiar Dumnezeu Însuşi este schimbător, nesocotind Scriptura din Maleahi 3:6 şi Canonul 6 sin. III !
Când papa Francisc a venit în România, a adus odată cu el mulţime de necazuri şi de blesteme pentru acest popor fără păstori sufleteşti, ei însă l-au primit cu braţele deschise nesocotind că el este profetul fals, înaintemergătorul antihristului despre care Biblia ne spune în Apocalipsa 13:11-14 şi despre care profeţesc Sfinţii. Vor nerăbdători să se unească cu el, să fie toţi o apă şi-un pământ, în loc să îi aducă pe eretici la Dreapta Credinţă şi la Învăţătura Sfânta a Bisericii Ortodoxe prin misionariate, predici şi multe rugăciuni, vor ca pe toţi cei care au o şansă de mântuire, dreptslăvitori ortodocşi creştini, să îi arunce în prăpastia iadului alături de ucigaşi, necredincioşi şi eretici!
Astfel a căzut întreaga „Biserică” ortodoxă română(oficială), împreună cu toţi ierarhii ei mincinoşi şi laşi, care L-au vândut pe Hristos Domnul ereticilor ca iuda jidovilor! Au modificat rugăciunile, prohodurile, Scripturile, textul Sfintei Liturghii, ca să nu îi „jignească” vezi Doamne pe cei jidovii ucigaşi şi vărsători de sânge, sau pe schismaticii şi duşmanii Domnului şi ai mântuirii noastre! CU DEOSEBITĂ NERUŞINARE ŞI FĂŢĂRNICIE NEMERNICĂ, consideră că ultra-ereticul patriarh de Constantinopol este capul Bisericii, ca să încerce să se asemene mai mult cu papistaşii, uitând că Scriptura învaţă în Efeseni 2:20 că Hristos este Capul Bisericii! Se împărtăşesc preaîndrăciţii cu Trupul şi Sângele Domnului împreună cu ereticii, hulind şi călcând în picioare pe Cel care ne-a creat şi care ne ajută şi ne susţine neîncetat! Spun că Sfânta Liturghie este făcută în numele lor, considerându-se dumnezei, pe cănd Iisus spune că Sfânta Liturghie se săvârşeşte DOAR în Numele Lui (Ioan 16:26)!
Dar de ce s-ar ocupa oare de mântuirea lor? Mai mult, de ce s-ar ocupa preoţii, ierarhii şi monahii de mântuirea oamenilor? Oare de ce au dat ascultare chemării pe care Dumnezeu le-a adresat-o, făcându-se slujitori ai Lui? Ca să se roage pentru mântuirea lumii şi să ferească Biserica de erezii! Dar vai lor, ecumeniştilor, că în loc să alerge după sfinţenie aleargă după maşini scumpe, după Potire de aur donate, că doar din banii de donaţii trebuie să îşi zidească palate, dărâmă bisericile şi mănăstirile ca să facă loc altelor noi, în care în loc să îi slujească Domnului îi vor sluji antihtistului, împreună cu papistaşii, prin erezia ecumenismului, lăsându-ne nouă, smeriţilor credincioşi datoria de a ţine aproape oamenii de Biserică, care din vina lor se îndepărtează din ce în ce mai mult. Era vorba cândva că monahii trebuie să slujească în sărăcie. Azi, monahii au condiţii mai bune ca mulţi dintre mireni, încălcând Canonul 16 sin. VII, care osândeşte luxul clerului. În trecut, preoţii aveau potire de lemn şi inimi de aut în piept, azi e invers. În loc să lupte până la sânge pentru a asigura creştinilor mântuirea, au acceptat cu dragă inimă închiderea bisericilor, în care oricum, din 2016, adevăraţii creştini ortodocşi nu mai pot pune piciorul…
Dar pedeapsa lor, este spusă de Mântuitorul:
” Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi Împărăţia Cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi!”
( Matei 23:14) .
Ei nu mai sunt creştini ortodocşi, ei sunt eretici ecumenişti, ce nu iau seama la Efeseni 4:5! Duhul Sfânt nu mai lucrează prin ei, deoarece ecumenismul este o minciună, iar Duhul Sfânt este Duhul Adevărului( Ioan 14:17).Dar, în ciuda ereziei în care se află, Biserica lui Dumnezeu nu va fi zdruncinată niciodată, deoarece Biserica sunt cei care au rămas loiali Domnului.
Dumneata, cititorule, eşti de acord cu erezia ecumenismului? Vrei să te numeri printre cei din Apocalipsa 22:15, al căror loc veşnic este focul iadului? Dacă eşti ecumenist, pune mâna şi te pocăieşte, iar de nu, Sinodul ROCOR, îţi dă sentinţa vremelnică, iar Domnul ţi-o va da pe cea veşnică:
“Acelora ce atacă Biserica lui Hristos învățând că Biserica lui Hristos este împărțită/divizată în așa-numite “ramuri” ce se diferă în doctrină/învățătură și în felul de viață/trăire/viețuire, sau că Biserica nu există vizibil , ci va fi alcătuită în viitor când toate “ramurile”, sau sectele sau denominațiunile, și chiar și religii vor fi unite într-un singur trup; și [ecumeniștii, sectele, denominațiunile și religiile] care nu deosebesc preoția și tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul și euharistia ereticilor sunt lucrătoare pentru mântuire; prin urmare, acelora ce [în mod] conștient sunt în/au comuniune/împărtășire/părtășie cu acești mai înainte-pomeniți eretici [ecumeniștii, sectele, denominațiunile și religiile] sau celor ce susțin, răspândesc, sau apără noua lor erezie a ecumenismului sub pretextul dragostei frățești sau al presupusei uniri a Creştinilor despărţiţi,
A N A T H E M A.”
Cu multă smerenie, un creştin-ortodox dreptslăvitor.
© mantuireaorg.blogspot.com
Asta DA marturisire de credinta! Asta DA comentariu! Daca nici dupa ce vor citi asa ceva ,nu li se deschid ochii sufletesti, atunci e fara speranta!!!!!
Nu si i-au deschis, deci…
Stii ce mi-au raspuns? Nu ei sunt eretici ci eu, pt ca folosesc internetul(vezi Doamne cea mai mare erezie), dar si ei au internet??. Ca doar pe email le-am scris. M-am lamurit acum, chiar nu ii credeam asa spalati pe creier, unii nici nu au avut indrazneala de a-mi raspunde
Dar internetul este numai ptr. ecumenisti ? sau eretici ?
Cine le a spus ca , daca ai internet trebuie sa accepti ecumenismul ?
Vai ! cum mai amestecam lucrurile …
Dar internetul este numai ptr. ecumenisti ? sau eretici ?
Cine le a spus ca , daca ai internet trebuie sa accepti ecumenismul ?
Vai ! cum mai amestecam lucrurile …
Erezia din mintea lor le-a spus. In mana unui crestin adevarat, internetul e o arma puternica a Adevarului!
Hristos a Înviat!
E strigător la cer!
Facă-se doar voia Domnului!
Parintele Gheorghe Anitulesei despre regulile nerusinate impuse la redeschiderea Bisericii.
https://www.youtube.com/watch?v=BybXOEKXOZU
Si cei care mor pana la 1 iunie raman neimpartasiti? Sau prin randuiala lui Dumnezeu lipsiti de partasia cu bor-ul ecumenist.
INCA ODATA REPET TREBUIE SA PLECE TOTI SECURISTII MASONII SI ECUMENISTII DIN BISERICA ORTODOXA IAR PATRIARHUL ARE CELE TREI CALITATI IAR CEILALTI EPISCOPI CARE IL SERVESC PE EL VOR ZICE LA FEL DECI FACETI-VA O PARERE . EU SPUN SI STIU CE SPUN PREOTII NU TREBUIE SA-I I-A IN SEAMA PE ACESTI VANZATORI DE HRISTOS CI SA FACA RINDUIALA DUPA CANOANE .NU POT NISTE CRETINI DE EPIDEMIOLOGI (BLESTEMATI SA FIE EI SI CASA LOR ) SA INDRAZNAESC SA-L INJOSEASCA PE MANTUITORUL HRISTOS . IAR SLUJBELE TREBUIE FACUTE IN BISERICA SI NU AFARA SI IMPARTASIREA CREDINCIOSILOR SA FIE FACUTA FARA FRICA DE BATJOCORITORI CI CU FRICA DE DUMNEZEU.
Eu cred ca treaba asta era planificata ca sa iasa asa. Cred ca e ce s-a urmarit tot timpul si este o „solutie” servita drept inovatie de compromis. IPS Daniel iese erou pentru unii, iar impartasania ma tem ca va fi tot amanata pana la „Sf Asteapta”. Cei care se asteptau la apararea credintei din partea IPS Daniel in aceste circumstante mi se pare ca sunt naivi rau de tot. Mai credeti si in Mos Craciun, copii?
Dragii mei creatori ai articolului,
Oricat de indreptatite ati considera dvs. anumite exprimari sau cuvinte, consider total nepotrivite atacurile, barfele si vorbele calomniatoare la adresa Patriarhului (am enumerat mai multe, nu va fac raspunzatori de toate acestea). Conducatorii tarii si Mai-marii bisericii sunt acolo prin ingaduinta lui Dumnezeu. Asa cum a fost bine poporului nostru ca ne-am impuscat conducatorii, nu cred ca ii permis sa calomieze Patriarhul si conducatorii. Lupta se duce impotriva faptelor rele, nu impotriva persoanelor. Noi cu totii suntem raspunzatori de calitatea celor din conducerea tarii si de la carma Bisericii (Dar stim ca la carma bisericii este Hristos si nu ne temem: „Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”(Matei 16,18). Parintele Arsenie Boca a spus: „Daca vreti preoti buni, nasteti copii crestini.” Si cred ca putem ajuta la a avea oameni mai buni in popor si prin rugaciunea noastra pentru Romania.
In incheiere, vreau sa scriu cunoscutul pasaj evanghelic: „Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui”(Marcu, 3, 24).
nu poporul român si-a impuscat conducatorii, ci securistii !
poporul doar a strigat ” jos jos „!
dar astia care-s acuma ar merita sa fie impuscati , macar in picior si in mana dreapta ca sa stea internati vreo catava vreme bună !
Am vrut sa scriu propozitia urmatoare asa: „Asa cum NU a fost bine poporului nostru ca ne-am impuscat conducatorii, nu cred ca ii este permis sa calomieze Patriarhul si conducatorii. Lupta se duce impotriva faptelor rele, nu impotriva persoanelor.”
dar raman si io la afirmatia ca Nu poporul si-a impuscat conducatorii! ( io ma refer la Ceausescu…nu stiu dvs la cine va referiti)!
pai da, da…rabdam ceea ce meritam !
da cateodata ca sa dai fapta rea din conducerea tarii sau a bisericii…trebe dat jos cu conducator cu tot ca s-a lipit asa de mult fapta rea de persoana incat nu se mai poate remedia decat daca-l pui la o treapta inferioara …ca de aia si pe hot il bagi la puscarie ca sa scoti fapta hotiei din el…altfel numai cu cuvantul nu poti sa-l faci sa nu mai fure lasandu-l in libertate.
@ciprian p
da ,CAPII SECIRITATII romanesti l-au impuscat pe CEAUSESCU in cirdasie cu satanistii imperialisti CAPITALISTI ,cei cu care, impreuna UCID ROMANIA de 30 ani,vizibil ,iar incepind cu anul 1979 de.la fuga criminalului pacepa ,in ascuns printr-O CRIZA ALIMENTARA/enegetica ARTIFICIALA bine.organizata de SECURISTII -CAPI din fiecare judet bine instruiti si organizati de PACEPA timp de zece ani (1979-1989) criza CINICA ,in cea mai mare tara producatoare de alimente din istorie,pe motiv ca „trebuie sa platim datoria EXTERNA „(in timp ce acestea ,cuvenite poporului de drept si din destul ,erau exportate ilegal ,fara stirea impuscatului. ,iar valuta era depozitata in conturi secrete ,pe care le-au furate dupa 1990prin bancorexul lichidat ) cind de fapt era o MANIPULARE ORDINARA facuta de securistii de la radio europa libera (unul inrait fiind si jigoodia de emil hirezeanu.)ca sa poata fi INVRAJBIT tot POPORUL ca sa vrea iasa in strada pentru lovitura de stat din dec 1989. (NICIODATA poporul roman indestulat dupa munca lui STINTIFICA ,cei trei de opt/munca/odihna/destindere/in 24ore,nu ar fi iesit in strada,ci doar prin constringere CINIC/smechereste,specific securismului satanist )
SISTEMUL SECURIST organizat de CEAUSESCU la INTUNERIC(strict secret,legea OMERTA ) pe care il iubea ca pe proprii lui copii ,si pe care il AVANTAJA inadmisibil in comparatie cu celelate categorii profesionale , cite doua salarii lunar in plus egale cu salariu de baza(si care organizau o mafie a furtului in fiecare INTREPRINDERE de stat invincibila pina azi ). .DAR acest aparat secret era format din CINCI MILIOANE JUMATATE(5,5 mil) membrii DE ROMANI CIRIPITORI din forta de munca romaneasca de 8,5 milioane insi.
Dar pe linga acesti SALARIATI AI NATIEI mai existau securistii TARANI COPERATORI .
Din cinci insi ,TREI ERAU SECURISTI CIRIPOTORI .
Stiti ce salarii de MIZERIE se practica in ROMANIA pentru majoritatea fortei de munca de 30 ani ?
CUM VA EXPLICATI MILIOANELE DE VILE de minim O SUTA DE MII DE EURO rasarite peste tot in tara ca ciupercile dupa ploaie ridicate in timp RECORD ,cind SALARIILE NORMALE sint de sub 500 euro de 30 ani ((cele speciale sint DOAR PENTRU FUNCTII DE CONDUCERE la orice nivel),iar autoturismele sint mai multe decit populatia ?
SINT DIN CISSTIGURILE CAPSUNARILOR care au impinzit europa SATANISTA ?!
SA FIM SERIOSI !
SAU SANDRAMALELE PATRONILOR romani (securisti)srl cu cinci insi angajati sint cele producatoare de SUTE DE MII DE EURO pentru bunastarea a unei parti insemnate din populatie ?
SIGUR ca este ,avem si azi GASCA DE SECURISTI CRIMINALI de ieri si de azi (bunici,parinti,copii,nepoti )de circa SASE MILIOANE DE TRINTORI abonati la BUGETUL DE STAT (politica,SERVICII ,INSTITUTII,sefii din multinationale CLIENTELA POLITICA din fiecare institutie ) .
Deci acesti romani cita frunza si IARBA dintre asa zisul POPOR ROMAN sint SECURISTI ,adica satanisti constient-/inconstient .
ASA SE EXPLICA DEZASTRUL NATIONAL din ultimii 30 de ani .
DACA asa zisul popor majoritar NU AR FI RASPUNS COMENZILOR SECURISTE ale satanistilor romani ,nimic nu s-ar fi putut DISTRUGE in ROMANIA .
80%dintre ROMANI ,nu s-au prezentat la VOTUL PENTRU CONFIRMAREA FAMILIEI BIBLICE ADAM SI EVA !
Asa se si explica rezultatul dezastruos de la referendum. SA ASCULTI DE ORDINELE SECURITATII de iei si de azi
Nu exista niciun patriarh, el nu e ortodox, E ERETIC! S-a dezis de ortodoxie si de Iisus la Creta, 2016. De ce sa nu il vorbesti de rau? Asta merita!
P.s: a-l vorbi de rau inseamna a spune Adevarul: ca e un inselat, lucru care deranjeaza pe multi.
Sa-i dam cezarului ce este al cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu
Numai ca astazi cei ai lui Dumnezeu (clericii) dau tot cezarului, pana si ascultarea.
Sfânta euharistie este un aliment sacru absolut necesar sufletului. Este o încărcare cu energie de spiritualitate. Este esențială pentru a ne menține starea de rugăciune, de spiritualitate așa cum este cea ortodoxă. Este alimentul SACRU pe care ni l-a lăsat Iisus. Dacă nu era important nu ni-l lăsa, dar a spus să îl consumăm în amintirea sa. Acolo este energia Cristosului care este purificatoare. Pe altar se coboară Spiritul Sfânt și impregnează alimentele făcându-le alimente divine. Nu este nimic mai dumnezeiesc de mâncat și de băut. Mai mult decât atât sfânta euharistie se poate face cu lingurițe de argint ceea ce anulează 100% orice risc de infectare. Dacă nu credem în siguranța acestui act, nu credem în Dumnezeu. Înalta spiritualitate dă o MARE IMUNITATE, la fel cum face tot ce este de la Dumnezeu: rugăciunea, ajutarea celuilalt, credința, speranța, studierea scripturilor, mirungerea, postul, etc.
Frați români, noi AVEM O MISIUNE SPIRITUALĂ! Din aceste meleaguri trebuie să emitem multă spiritualitate pentru a ajuta planeta, sufletele care trec prin mari suferințe. Se suferă teribil pe toată planeta. Fiecare rugăciune, fiecare efort de curățire spirituale emit lumini către cosmos. Lumina pe care o emite România are multe raze. Faceți eforturi ca și Raza Spiritului dvs să fie între cele ce aprind Lumina României către Dumnezeu. Rugați-vă pentru că fiecare rugăciune ajută. Să mergem la liturghie pentru că RITUALURILE DAU PUTEREA ORTODOXIEI. Ritualurile dau putere și întunericului. Ei nu renunță la ritualuri, dar le închid pe ale noastre. Atât cât putem trebuie să PREȚUIM și să fim recunoscători pentru fiecare liturghie pe care o prindem. Ritualul liturghiei are forța pe care o dă numărul de suflete și concentrarea din timpul realizării acestora. Sper să nu vorbesc cu păcat, dar cred (îmi dau cu părerea, nu știu) că sfânta euharistie ar trebui dată cât mai des oamenilor. Dacă nu o puteți primi bucurați-vă pentru cei ce o primesc și fiți siguri că nu le face nici un rău.
Va veni ziua când cele sfinte se vor ridica de la noi, dar atunci acestea se vor întâmpla din cauza împietririi inimilor noastre. Cu Dumnezeu înainte !
Ortodoxiaîncatacombe
Mărturisitor ortodox mirean: ,,Voi săruta icoanele în mod firesc, mă voi împărtăşi din Sfântul Potir cu linguriţa preotului’’
https://ortodoxiacatacombe.wordpress.com/2020/05/11/marturisitor-ortodox-mirean-voi-saruta-icoanele-in-mod-firesc-ma-voi-impartasi-din-sfantul-potir-cu-lingurita-preotului/
Comunicat al Sfintei Chinotite din Sfântul Munte Athos cu privire la coronavirus. „Această pandemie și tratamentul ei nu trebuie să afecteze în niciun caz posibilitatea credincioșilor de a participa la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe
https://corortodox.blogspot.com/2020/05/comunicat-al-sfintei-chinotite-din.html
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23993698-opt-preoti-sarbi-fost-arestati-pentru-tinut-sluijba-ingorat-regulile-distantare-sociala-risca-pana-12-ani-inchisoare.htm
Iudeo-masoneria apasa pe pedala confruntarii Biserica-stat mondial iudeo-masonic !
Se urmareste declansarea prigoanei prin impunerea unor conditii de neacceptat:
S-a atacat inima Bisericii – cum spunea cineva. SE DORESTE MENTINEREA LA NESFARSIT A ACESTEI STARI !
VREMEA CATACOMBELOR E FOSRTE APROAPE !
Cum spunea o profetie: lupta care se da azi, e sa faci o „mica” concesie la un canon, apoi alta „mica” concesie la alt canon, si asa mai depaete pana te afunzi total in erezie.
Parintele Arsenie Boca avertiza: LUATI SFINTELE TAINE CAT MAI SUNT DISPONIBILE !
INTREBAREA ZILEI :
TAMAN ACUM, IN PLINA PANDEMIE…, PATRIARHIA GARANTEAZA CA INTR-O LUNA NU MAI MOARE NIMENI … ??
DACA DA, ..MARE MINUNE…….
DACA NU, CUM POATE HOTARA SA NU SE MAI IMPARTASEASCA OAMENII ATATA TIMP ?
Acum, după ce ne-am transformat televizoarele în ferestre către cyber-eternitate, bucătăriile în chilii și casele în biserici, era logic să ajungem în situația inedită, deci inovatoare, de a ne împărtăși, fără nici o străbatere, din sufragerie; deși nu știu cum vom putea păstra, deopotrivă, distanțarea fizică, de vreme ce Trupul și Sângele lui Hristos sunt prezență fizică, palpabilă, reală! Mi-aduc aminte cum în dimineața Sf. Paști ”paznicii mormântului” au înconjurat Biserica, de parcă L-ar fi dat în urmărire generală pe Hristos cel evadat și nu înviat din morți (după cum se exprima, plastic, cineva); astăzi, ”arhiereii” Îl izolează pe Hristos de noi, de parcă ar fi cel infectat! Când noi, ierarhia și clerul, v-am încredințat, după cum au glisat cei 30 de arginți din mâna arhiereilor în mâna lui Iuda, în grija Cezarului, în numele sănătății și siguranței – voi, dreptslăvitorii creștini, să nu vă lăsați mântuirea în mâinile tocite de compromis ale păstorilor celor mincinoși! Fiți membre curajoase, vii și active în sânul (și în afara) Trupului tainic al lui Hristos. Îndrăzniți!