Am primit o confirmare de la Mănăstirea Sihăstria Putnei unde IPS Părinte Pimen s-a împărtășit în noaptea de Paști și în ziua de luni, când a fost depistat pozitiv, din același potir cu părinții călugări. Aceștia au fost în carantină datorită contactului cu părintele arhiepiscop care, precum știți, a fost transferat la Spitalul „Matei Balș” luni seara, în a doua zi de Paști, fiind infectat cu coronavirus.
Mesajul este următorul: „Vreau să aveți în vedere faptul ca ierarhul nostru IPS Pimen a slujit în noaptea de Paști precum și luni, alături de toți părinții de la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou. Cu toții s-au împărtășit dintr-un potir, afară de unul singur, părintele diacon, care a facut paracliserie si s-a îngrijit de buna randuială a slujbei. Acum, după atât de multă vorbărie și indignare pe la televizor, au ajuns testele părinților și ale muncitorilor de la Sfântul Ioan. Din toti cei testați, unul singur a ieșit pozitiv, și acesta este tocmai părintele care NU s-a împărtășit din potirul ținut de ÎPS Pimen.
Aceasta a rânduit Dumnezeu pentru cei căldicei care se apropie de Sfântul Potir și de „infama linguriță” cu frica de contaminare cu viruși și pentru cei care nu vor să priceapă odată că este Sfântul Trup și Sfântul Sânge ale Domnului, izvorul vieții și a tot harul în acel potir.
Să luăm aminte!
Mesaj de la părinții slujitori la m-rea Sfântul Ioan cel Nou, Suceava.”
Reamintim și îndemnul primit de creștini din Bulgaria și Grecia de la Sfântul Nichifor cel Lepros, ca în timpul pandemiei creștinii să se roage , să se pregătească pentru Sfânta Împărtășanie și să se împărtășească.
Păi trimite știrea asta,cumva,la cît mai mulți,inclusiv Patriarhiei Romaniei și tuturor episcopiilor romane.
Vedeti acum? Sfanta Impartasanie este Sfanta Vindecare. Nimeni nu s-a imblonvait in afara celui ce era deja imbolnavit.
Stati tari, frati si surori!
Credinta tot va birui!
Ma bucura enorm sa vad ca articolele de pe acest site binecuvantat au mii de vizualizari chiar daca site-ul a fost sters.
Cel care a fost ”confirmat cu covid” tocmai că nu se împărtășise, pentru că a slujit ca paraclisier.
Deci nu sunt eretici. Cum zic unii.