X

Guvernul cenzurează informațiile din teritoriu! Presa, la mâna Grupului de Comunicare Strategică!

Orban transformă prefecții, în plină stare de urgență, în trompete guvernamentale

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Secretarul de stat în Ministerul Administrației și Internelor Gheorghe Sorescu a remis sâmbătă, 21 martie, o adresă către toate prefecturile, transmițând interdicţia de a mai comunica public informaţii despre numărul de teste de efectuate și mai ales despre numărul infectărilor.

Potrivit documentului, prefecţii au voie să comunice doar măsurile pentru împiedicarea răspândirii şi combaterii COVID-19, identificarea şi amenajarea unor noi locuri de carantină, fără a preciza locaţia acestora, primirea de material şi echipamente de protecţie şi măsuri de ordine publică, adică acele informații din care să reiasă cât de preocupat este guvernul liberal, prin reprezentanții săi în teritoriu, de gest

Practic, începând de astăzi, Instituțiile Prefectului din toate județele nu vor mai comunica date importante și așteptate cu sufletul de la gură de români și, în special, de rudele celor aflați în Centrele de Carantină Județeană, locuri din care ajung, cu diagnostic de coronavirus, cele mai multe persoane la Institutul Matei Balș din Capitală.

Într-un alt ordin, același secretar de stat Ghorghe Sorescu le aduce la cunoștință prefecților faptul că vor fi transformați, la nivel de comunicare, în simple goarne guvernamentale, punându-li-se în vedere faptul că vor comunica ”doar informațiile transmise prin Grupul de Comunicarea Strategică, cât și cartolina cu date prezentată zilnic în buletinul de informare de la ora 13”.

Argumentul acestei decizii, spune domnul Sorescu, ar fi acela de a se evita stigmatizarea persoanelor dintr-o anumită localitate sau județ.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

6 comentarii

  1. E mai usor asa pentru ei, caci nu mai sunt nevoiti sa minta. Prin urmare nu mai pot fi prinsi cu minciuna.

    Or sa tina starea de urgenta exact cat vor muschii lor, chiar daca nu va fi cazul.

    1. Deocamdată încă nu ne aflăm în dictatură. Preşedintele şi Ministrul de Interne pot emite astfel de hotărâri numai pentru că au fost autorizaţi de parlament. Am speranţa că decidenţii se vor convinge că nu mai putem continua aşa, şi nu vor mai autoriza o eventuală prelungire a stării de urgenţă.

      Donald Trump: ”Nu putem lua măsuri care să fie mai rele decât problema însăşi”

      1. Doar daca nu-si vor apara sufletul lor vor pune umarul la redresarea Romaniei. Cati o vor face?
        Cine va salva cu adevarat Romania de aceasta „pandemie” in gandire, acela este erou national. Lista este deschisa.

  2. Călin Georgescu, membru al Clubului de la Roma: România este controlată și condusă de străini, care dețin toate pârghiile strategice ale puterii
    „România nu mai deține nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea, deține peste 60% din activele țării, peste 50% din profit și, ceea ce este cel mai grav, stăpânește pârghiile strategice, de condus, ale țării: industria de petrol și gaze, distribuția de energie… nu ne mai aparține.”
    „Pădurile, apele, se vând. Totul este de vânzare. Mai puțin sufletul românesc și eu pe asta mă bazez. Sufletul românesc va triumfa”.
    https://daniel-roxin.ro/index.php/2020/03/14/calin-georgescu-membru-al-clubului-de-la-roma-romania-este-controlata-si-condusa-de-straini-care-detin-toate-parghiile-strategice-ale-puterii/

      1. F. interesant de unde stia Georgescu de aceasta criza care va incepe in 2020. De 4 ani tot a vorbit de ea prin conferinte; inseamna ca se planuise de mult si el stie de la colegiI din clubul de la Roma…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button