Măsurile luate de autoritățile israeliene pentru a preveni răspândirea coronavirusului pot pune în pericol ceremonia coborârii Sfintei Lumini în la Mormântul Domnului.
Conform agenției de presă rusești RIA Novosti, marți, 10 martie, poliția israeliană urma să aibă o discuție legată de organizarea ceremoniei de pogorâre a Sfintei Lumini de la Sfântul Mormânt, la care participă zeci de mii de pelerini creștini din diferite colțuri ale lumii, însă întâlnirea a fost amânată din cauza riscurilor legate de răspândirea epidemiei de coronavirus.
„Conform regulilor existente, evenimentele cu 5.000 de participanți sau mai mulți au fost anulate. Aceste restricții sunt valabile până în data de 23 martie, urmând să vedem ce se întâmplă în continuare”, a declarat oficialul poliției israeliene Michael Zingerman pentru RIA Novosti.
Amintim că, Israelul şi autorităţile palestiniene au introdus orașul Betleemul în carantină, după ce şapte persoane au fost diagnosticate cu coronavirus. De asemenea, Biserica Nașterii Domnului a fost închisă joi, 5 martie, pentru două săptămâni, iar toate rezervările hoteliere pentru turiștii care vizitează Cisiordania au fost anulate, pentru a evita răspândirea infecției cu virusul COVID-19.
***
Sfânta Lumină este cea mai evidentă minune care se petrece an de an la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în sâmbăta dinaintea Paștilor.
Înainte de a intra în Sfântul Mormânt, Părintele Patriarh Teofil, alături de un sobor de ierarhi, preoți și credincioși din toată lumea, îl înconjoară de trei ori, conform tradiției.
După această procesiune, Patriarhul dezbracă veşmintele arhiereşti, rămânând îmbrăcat doar cu un stihar alb. Apoi ia patru mănunchiuri a câte 33 de lumânări, care simbolizează numărul anilor pe care i-a trăit Hristos pe pământ. Părintele Patriarh Teofil intră în Mormânt, fiind însoțit de către un reprezentant al armenilor. Acesta din urmă are dreptul să stea în locul de dinaintea încăperii Sfântului Mormânt, de unde îl poate urmări pe patriarh.
Părintele Patriarh Teofil citește o rugăciune specială, stând în genunchi și rugându-se pentru dăruirea Luminii – o adevărată binecuvântare pentru credincioși. În urma acestei rugăciuni, Lumina se pogoară şi se răspândește în Biserică, aprinzându-se totodată şi candela „neadormită” a Sfântului Mormânt.
Un „invatat” iranian a spus ca Alah i-a pedepsit pe chinezi cu coronavirus, asa ca Alah l-a pedepsit si pe el cu coronavirus
Islamic Scholar Who Said Coronavirus Was „Allah’s Punishment” Gets Coronavirus
https://www.zerohedge.com/health/islamic-scholar-who-said-coronavirus-was-allahs-punishment-gets-coronavirus
De parca nu era de stiut ca tot la dreapta Credinţã vor sã batã. Acum vom vedea ce ni se va reprosa despre Lumina Sfanta.
„De ce nu rãspunzi Doamne rugãciunii mele?”- citiţi si descarcati aceasta publicatie ortodoxa gratuit. Cititi invataturi de credinta si articole ce vestesc zilele din urma. De ce nu ne asculta Dumnezeu rugacuunile? Cum sa ne rugam? Cand sa ne rugam? E Dumezeu crunt sau nemilos cand nu ne raspunde la rugaciuni? Trece Dumnezeu cu vederea rugaciunile noastre? Aflati raspunsul!
Accesati mantuireaorg.blogspot.com>meniul principal> publicatii sau linkul de mai jos:
https://mantuireaorg.blogspot.com/p/publicatii.html?m=1
Poftim? Nu este evident scopul păpușarilor coronavirusului?
Cum să nu vină Sfânta Lumină și anul acesta? Trebuie să vină!
Slujba Sfintei Lumini de la Ierusalim, ar putea fi anulata din cauza ordinului antihristului… Va vine sa credeți?! Mie, da…