Sinaxarul Sfinților din închisori – Pr. Atanasie (Sandu) Ștefănescu, Monahul Atanasie de la Petru Vodă

După asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, este însărcinat să refacă legătura cu capitala. Urmărit în Bucureşti, se refugiază la Iaşi unde este arestat şi condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare. Este mutat la închisoarea pentru disciplinari Chişinău, unde îi întâlneşte pe Ovidiu Găină, Eugen Şăgoreanu, Dumitru Groza, Ilie Niţu, Lucian Caramlău ş.a. Este eliberat o dată cu cedarea Basarabiei.

Participă la acţiunea de la 3-6 septembrie 1940, de răsturnare a regelui Carol al II-lea, în grupul de bucovineni, alături de Ovidiu Găină, Dumitru Leonteş, Hoinic, Totoescu. Cu ajutorul comandantului George Macrin şi al instructorului Gheorghe Tudorache, preia Casa Verde. Trimis în judeţul Romanaţi, este numit şef de sector. Este persecutat de colonelul Rioşanu, care se implică direct în ancheta din 1941, anul rearestării sale, fiind condamnat la 15 ani muncă silnică. Pedeapsa o execută la Aiud, fiind printre primii deţinuţi politic închişi acolo. Datorită refuzului de a se desolidariza de Mişcarea Legionară, este dus la Zarcă, unde stă până la venirea ruşilor. În celula de la Aiud a stat cu dr. Uţă şi cu Constantin Dumitrescu-Fakirul. A fost mâna dreaptă a doctorului Uţă, ajutându-l în tratarea deţinuţilor bolnavi şi învăţând de la acesta mai mult decât într-o Faculatate de Medicină. Cunoştinţele şi practica medicală dobândite în închisoare le va folosi apoi după eliberare ajutând şi mângâind mulţi bolnavi, cu multă pricepere.

În 1948, este eliberat, prin rejudecarea procesului. După eliberare, revine la Aiud şi se ocupă de memoriile Generalului Petrovicescu. Ajută, totodată, şi familia Coco Dumitrescu, tatăl lui Radu Gyr, soţia şi fiica lui. Rearestat în 1952 şi dus la Canal, lucrează pe şantier cu inginerul Nicola, şeful lui din judeţ. A trecut prin şase lagăre. La Poarta Albă, participă la greva-cursă întinsă de securişti pentru a-i selecţiona pe cei în stare de acţiune şi este condamnat din nou la 20 de ani muncă silnică. În 1956, ia parte la Aiud, la celebra grevă a legionarilor. În momentul reînceperii reeducării din Aiud, este trimis din nou la Zarcă. În 1964, este eliberat cu ultimul lot. Împreună cu inginerul Nicola începe să organizeze o reţea de rezistenţă în judeţul Romanaţi, numai cu cei din închisori. Până în 1989 mai este arestat de două ori şi eliberat. În 1990, ia legătura cu profesorul Mircea Nicolau, preşedintele Fundaţiei „George Manu” din Bucureşti, şi participă la o serie de reuniuni, conferinţe, lansări de carţi. Este autorul volumului Comentariu la Monografia Oraşului Corabia. Audiatur et Altera Pars (Bacău, Editura Babel, 2003). Decedându-i soţia, în anul 2005 intră în monahism ca monahul Atanasie, la Mânăstirea Petru-Vodă, păstorită de stareţul Iustin Pârvu.

La mănăstire se va dărui îngrijirii bolnavilor, vieţuitori ai obştii şi pelerini. Va face educaţie, de cea mai înaltă ţinută, tinerilor şi copiilor, care îl vor iubi în special. Va rămâne în amintirea tuturor pentru marea sa capacitate de a-i iubi pe oameni, pentru demnitatea sa aristocratică, pentru sinceritatea şi bucuria sufletului său. A petrecut ultimii ani într-o minunată ascultare şi supunere faţă de Părintele Iustin Pârvu, cel care îi era în acelaşi timp frate de suferinţă şi temniţă, prieten, duhovnic şi stareţ.

Unul din cuvintele sale era acesta: „În viaţă operăm cu trei categorii de valori: esenţiale, importante şi secundare. Esenţială este credinţa şi legătura cu Dumnezeu, care-i dau omului verticalitate, echilibru, pace. Importante sunt familia şi profesia. Secundare sunt cele care ţin de biologic: reproducere, nutriţie, distracţie… Şi încheia cu amărăciune: Problema majoră este că azi oamenii trăiesc în secundar…!”

Discernâmântul, buna măsură, profunzimea, luciditatea şi abnegaţia conturează profilul monahului Atanasie, un truditor al oastei lui Hristos. Atitudinea sa plină de curaj şi de mărturisire neîncetată a Ortodoxiei româneşti, de-a lungul unei vieţi presărate de lupte crunte împotriva comunismului ateu, şi-a găsit împlinirea în modelul monahal, o tainică chemare numai de Dumnezeu ştiută.

Asumarea unui destin implacabil este dominanta întregii generaţii de sacrificiu, cum foarte sugestiv caracteriza Mircea Vulcănescu generaţia ’27 – cu prelungirile ei fireşti – care a luat fie calea temniţei comuniste, fie pe cea a exilului nesfârşit. Contactul cu bădia Sandu Ştefănescu, precum şi cu alte figuri ale rezistenţei anticomuniste: Gheorghe Mihai, Gheorghe Stănescu, George Popescu Glogoveanu, Viorica Călinescu, Mircea Nicolau, Dr. Nae Nicolau, Pr. Liviu Brânzaş, Aspazia Oţel Petrescu, Constantin Emilian Bucescu şi mulţi alţii, mi-a oferit fericita ocazia de a cunoaşte adevăratele caractere ale României profunde. Toţi aceştia întrupează valorile unei lumi pe care comunismul a încercat s-o distrugă, înlocuind-o cu un surogat. Prin prezenţa lor, aceste valori fundamentale ale sufletului românesc – onoare, cinste, curaj, nobleţe spirituală, generozitate, toate în exprimarea adevărului Revelat – au putut supravieţui şi chiar rodi, acolo unde au găsit teren fertil.

De aceea, avem o datorie de conştiinţă de a continua lecţia esenţială a acestei generaţii, lecţie care ţine de parcursul firesc al naţiunii române. Să nu uităm să cinstim memoria acestor martiri, mucenici şi sfinţi ai României, singurele bilete de intrare la Judecata universală de Apoi. Dumnezeu să-l odihnească pe nea Sandu Ştefănescu (monah Atanasie) în rândul oştii celei drepte şi să ne învrednicească pe noi toţi de a duce mai departe cu smerenie darul lor, care nu este altul decât cel al dreptei credinţe şi al mărturisirii neîncetate a lui Hristos!

Constantin Mihai – Revista Rost nr. 62 din aprilie 2008

Reînhumarea Părintelui Atanasie Ştefănescu de la Mănăstirea Petru Vodă