Sfântul Ioan Maximovici nu a fost schismatic. Răspuns la declarațiile nesăbuite ale mitropolitului Emmanuel al Franței (patr. de Constantinopol)

Acest articol a fost scris, după cum indică titlul, ca răspuns la observațiile recente ale mitropolitului Emmanuel de Galia, din Patriarhia Constantinopolului, despre Sfântul Ioan (Maximovici). Deși Mitropolitul se referă la Sfântul Ierarh ca la un schismatic, totuși îi recunoaște acestuia sfințenia.

Pe de altă parte, în ultimele săptămâni, un membru foarte vizibil al arhoniilor (Ordinul Sf. Andrei Apostolul) – un grup de laici care acționează ca apărători ai Patriarhiei Constantinopolului și care folosește mai degrabă meme-urile decât dialogul  argumentat, pentru a ataca pe oricine care nu urmează în întregime linia de partid a Constantinopolului vizavi de Ucraina sau oricare altă problemă, a dus la hulirea lui Hristos prin sfinții Săi, a atacat persoana Sfântului Ioan și a negat sfințenia sa folosind un limbaj și un duh nepotrivit niciunui creștin ortodox.

S-a vorbit deja despre evenimentele nefericite din viața multor ortodocși suferinzi din biserica ucraineană și se părea că Patriarhia Constantinopolului și-a epuizat deja toate argumentele pentru a justifica nejustificabilul. Cu toate acestea, reprezentanții Constantinopolului încearcă acum să demonstreze că „rușii” au făcut același lucru în trecut, spun ei, așa cum fac și ei, în prezent. La ce ne referim? Cu ocazia sărbătoririi hramului catedralei grecești din Paris, reprezentantul Patriarhiei Constantinopolului din capitala franceză, mitropolitul Emmanuel de Galia, a declarat:

„Unirea binecuvântată dintre Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (ROCOR) cu Patriarhia Moscovei a dus la restaurarea acesteia și a numeroaselor suflete care fac parte din ea, în sânul Bisericii canonice. Timp de aproape un secol, această Biserică a fost schismatică. Episcopii schismatici au hirotonit alți episcopi pe parcursul a trei sau patru generații. Dar a venit și momentul în care Patriarhia Moscovei a intrat fără ezitare în comuniune deplină cu ei, în 2007, și fără a pune sub semnul întrebării succesiunea apostolică a acestor ierarhi. Într-adevăr, o persoană atât de sfântă ca Ioan (Maximovici), care deși s-a născut schismatic, a fost hirotonit episcop de către schismatici și a murit schismatic, a fost recunoscut ca sfânt de Patriarhia Moscovei și este acum cinstit de noi toți.”

După ce am terminat, cu ajutorul lui Dumnezeu, biografia Sfântului Ioan și după ce am luat parte la Consiliul IV-lea al Întregii Diaspora din 2006, care a pus bazele comuniunii euharistice dintre ROCOR și Patriarhia Moscovei, consider că este datoria mea să spun adevărul despre sfântul Ioan și despre restaurarea comuniunii euharistice dintre Biserica Rusă din străinătate și Biserica Ortodoxă Rusă , din 2007:

1. Mai presus de toate, afirmația potrivit căreia un schismatic poate face parte dintre sfinți este cel puțin ciudată, deoarece, potrivit Sfinților Părinți, păcatul schismei nu este iertat nici prin jertfa martirului.
2. În ceea ce-l privește pe Sfântul Ioan (Maximovici), viitorul ierarh s-a născut la Adamovka, în Guvernoratul Harkov al Imperiului Rus, pe teritoriul Ucrainei moderne. La acea vreme, exista o singură Biserică rusă: Nu exista ROCOR, nici măcar Patriarhia Moscovei, care a fost restaurată, după cum știm, în A pretinde că Sfântul Ioan „s-a născut în schismă” este pur și simplu absurd.
3. Dar dacă Sfântul Ioan nu a fost „născut în schismă”, atunci a fost „hirotonit episcop de către schismatici?” După cum știm, Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky), fostul mitropolit al Kiev-ului și Galiției, primul Ierarh al ROCOR, l-a hirotonit pe Sfântul Ioan la Belgrad. Prin urmare, trebuie să clarificăm dacă ROCOR era o organizație precum „Patriarhia Kievului” sau „Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană”, acum unită, sau mai degrabă – pe jumătate unită în „OCU”.

• Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei a fost fondată în 1920 pe baza Decretului nr. 362 al Sfinției Sale Patriarhul Tihon la Sfântul Sinod și Consiliului Suprem al Bisericii Ortodoxe Ruse – adică cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta este prima diferență între ROCOR și schisma ucraineană: toți ierarhii ROCOR au avut hirotoniri canonice și și-au creat corpul ecleziastic cu binecuvântarea autorităților Bisericii, în timp ce Filaret Denisenko și Makary Maletich nu s-au supus ierarhiei Bisericii și au creat o schismă. Mai mult, Makary și ai lui au „succesiunea” lor de la impostorul Vincent Chekalin, astfel încât ei, și nu episcopii ROCOR, nu au succesiune apostolică. Aceasta este prima și cea mai importantă diferență.
• Cu toate acestea, mai târziu, în 1934, locțiitorul Tronului Patriarhal al Moscovei, Sergius (Stragorodsky), sub o presiune enormă din partea autorităților, l-a suspendat pe mitropolitul Anthony (Khrapovitsky) și pe alți șapte ierarhi de peste hotare, deși, după cum a scris atunci faimosul canonist SV Troitsky: „nici o singură Biserică Ortodoxă nu a acordat atenție interdicției sale și nu a întrerupt comuniunea cu ierarhii ruși în străinătate”, bazându-se pe faptul că această interdicție nu era o expresie a voinței libere a mitropolitului Sergius.

Este de asemenea interesant modul în care Patriarhia Moscovei și Patriarhia de la Constantinopol au tratat această suspendare. În ceea ce privește Patriarhia Moscovei, este suficient să amintim că însuși Patriarhul Alexei I a săvârșit slujba de pomenire la mormântul Mitropolitului Antonie (Khrapovitsky) din Belgrad în 1957. Patriarhul ar fi săvârșit slujba de pomenire a unui „schismatic?

Și care a fost atitudinea Constantinopolului față de „schismaticii” străini până de curând? Iată doar două exemple, deși există multe altele:

În 1964, episcopul Dionisie (Psiahas) al Patriarhiei Constantinopolului din Australia a luat parte la numirea Arhimandritului Filaret (Voznesensky), viitorul Ierarh ROCOR, în calitate de Episcop de Brisbane. Și în anii 1960, viitorul Patriarh Ecumenic Bartolomeu, pe atunci un tânăr diacon și student al Institutului Oriental Pontifical, a slujit alături de un ierarh ROCOR în parohia ROCOR din Roma. Și cel mai important: De la începutul șederii Sinodului în străinătate, în Iugoslavia, în 1921, până la actul canonic, ROCOR a fost în comuniune euharistică cu Biserica Ortodoxă Sârbă, așa cum o demonstrează faptul că Mitropolitul Amfilohie din Muntenegru, cu binecuvântarea Patriarhului Alexei al II-lea, a participat la cel de-al IV-lea Consiliu Al Întregii Diaspora și a slujit împreună cu memorabilul mitropolit Laurus din San Francisco, cu un an înaintea actului canonic din 2007. Aceste evenimente demonstrează că ROCOR a fost întotdeauna în comuniune cu Biserica Universală. Dar a existat ceva similar în privința schismaticilor ucraineni? Aceasta este a doua mare diferență.

Și a treia diferență: Chiar dacă suspendarea a fost canonică, ierarhul rămâne ierarh; în cazul unei caterisiri însă – ca în cazul fostului mitropolit Filaret Denisenko – ierarhul este lipsit de harul divin, la fel ca toate „rânduielile” sale. Există o a patra diferență, nu mai puțin semnificativă. Mitropolitul Emmanuel, precum și Patriarhul ecumenic, repetă la nesfârșit că intenția lor era să readucă schismatica biserică ucraineană la comuniunea cu Biserica Universală, iar acest lucru ar fi fost lăudabil. Dar, potrivit Sfinților Părinți, chiar și un lucru bun dacă nu este într-un mod corect atunci nu este bun. La aceasta a adăugat și Sfântul Iustin (Popovic): „Nu ca iezuiții, pentru care scopurile justifică mijloacele”. În acest sens, este interesant să luăm în considerare cum, pe de o parte, s-a întâmplat reuniunea Patriarhiei Moscoveiși a ROCOR în 2007 și cum s-a întâmplat, pe de altă parte, așa-numitul „consiliu de unire” de la Kiev în 2018.

Primul pas important către reunificarea Patriarhiei Moscovei și ROCOR a fost convocarea celui de-al IV-lea Consiliu Al Întregii Diaspora, din San Francisco, în 2006. La insistența memorabilului Prim Ierarh al ROCOR, Mitropolitul Laurus, toate „părțile implicate” trebuiau să fie reprezentate aici, inclusiv cei care se opuneau reunificării, care nu erau puțini. Cu toate acestea, după o lungă discuție în cadrul Consiliului, părțile nu au putut ajunge la o decizie unanimă. Apoi, dintr-o dată, preoții care erau membri ai comitetului de redacție al Sinodului, și-au amintit miracolul Sfintei Mare Muceniță Eufimia, când atât sfinții ierarhi ortodocși cât și adversarii lor și-au scris mărturisirile de credință pe suluri de hârtie separate pe care le-au așezat în mormântul Sfintei Eufimia. Trei zile mai târziu, Patriarhul a deschis mormântul: Sfânta Eufimia ținea sulul cu mărturisirea ortodoxă în mâna dreaptă, iar sulul eretic l-a așezat la picioarele ei … Au procedat la fel și în cazul Consiliului Întregii Diaspora: preoții au pus documentul cu solicitarea către ierarhia ROCOR de a intra în comuniune euharistică cu Patriarhia Moscovei pe sfintele moaște ale Sfântului Ioan și au slujit o slujbă de rugăciune înaintea moaștelor sale în care a fost pomenit numele fiecărui participant la Consiliu. A doua zi, spre surprinderea tuturor, solicitarea a fost adoptată în unanimitate de toți membrii consiliului.

4. Să ne întoarcem acum la Sfântul Ioan, „cinstit de noi toți”, după cuvintele mitropolitului Emmanuel. Care a fost părerea lui despre politica Tronului Ecumenic? În raportul său la cel de-al II-lea Consiliu Al Întregii Diaspora din 1938, Sfântul Ioan a protestat decisiv împotriva acțiunilor neopapiste de la Constantinopol, inclusiv în Rusia, și a spus următoarele, asemenea unei profeții: Vicarul Mitropoliei Evlogiei din Paris, care a fost hirotonit cu permisiunea Patriarhului Ecumenic, și-a asumat titlul de Chersonese (un oraș din Crimea), ca și cum Chersonese, care se află acum pe teritoriul Rusiei, ar fi supus Patriarhului ecumenic. Următorul pas logic pentru Patriarhia Ecumenică ar fi declararea întregii Rusii ca fiind sub jurisdicția Constantinopolului.

Aceste cuvinte au devenit ulterior realitate.

5. Din cele de mai sus, este clar că Patriarhia Moscovei a intrat în comuniune cu ierarhii ROCOR în 2007, având conștiința că aceștia din urmă erau hirotoniți canonic și nu erau schismatici. În schimb Constantinopolul a ales să-și hirotonească preoții cu o simplă semnătură, fără a ține cont de succesiunea apostolică, ceea ce scoate Ucraina din dogmele canonice și îi caterisește ”ierarhii”.

În loc de tot felul de justificări, „cea mai importantă dintre Bisericile Ortodoxe”, în cuvintele Sfântului Ioan (Maximovici), în frunte cu Patriarhul său, „a cărui infirmare nu poate fi în niciun fel permisă”, după cum a spus Mitropolitul Antonie (Khrapovitsky), despre asta, ar fi putut auzi vocea numeroșilor arhierei, păstori și mireni din aproape oricare Biserică Locală și ar fi chemat un adevărat Sinod ecumenic cu toți ierarhii canonici ai Bisericii lui Hristos. Acest Sinod, după cum a spus la un moment dat și ierarhul Bisericii din Constantinopol, arhiepiscopul George (Wagner) din Evdokias, ar fi putut deveni un al doilea Sinod din Trullo, care a standardizat și completat normele Bisericii.

În acest caz, un astfel de Sinod nu ar fi putut soluționa doar problema ucraineană în Duhul Sfânt, dar putea clarifica sinodal și sensul disputat al celui de-al 28-lea canon, al celui de-al patrulea Sinod ecumenic determinând astfel ce drepturi deține Scaunul de la Constantinopol și ce drepturi nu.

Apoi, după cum spunea Sfântul Ioan, „O astfel de înjosire exterioară [de către turci] a ierarhilor orașului Sfântului Constantin, care a fost cândva capitala ecumenicității, nu ar fi [provocat] evlavie față de el încât să se cutremure creștinii ortodocși, care venerează Scaunul Sf. Hrisostom și Grigorie Teologul.”

Altfel, dacă situația actuală continuă, vom cădea sub condamnarea cuvintelor Sfântului apostol Pavel: „Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri”. (Rom. 2:24).

traducere de Nușca