Mai mulţi artişti de la Filarmonica Banatul din Timişoara s-au aflat în turneu în provincia chineză Wuhan, unde este focar de infecție cu un coronavirus.
La revenirea în ţară, artiștii timişoreni au fost supuşi unui control la Medicina Muncii şi vor stat acasă timp de două săptămâni, ca măsură preventivă.
Măsuri privind coronavirusul din China au fost anunţate între timp şi pe Aeroportul din Cluj. Au fost lipite afișe informative în terminalele de sosiri și plecări și distribuite flyere pasagerilor.
Potrivit unui comunicat al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj transmis, joi, asistenții medicali din aeroport oferă sprijin tuturor pasagerilor care au nevoie de sfaturi sau îngrijiri medicale.
De asemenea, Aeroportul Cluj colaborează cu autoritățiile din domeniul sănătății publice, cu autoritățile care își desfășoară activitatea în cadrul aeroportului, dar și cu companiile aeriene pentru implementarea tuturor măsurilor de precauție în ceea ce privește cazurile de pneumonii cu coronavirus.
Statele membre ale Uniunii Europene nu au raportat cazuri de coronavirus, a declarat Stefan De keersmaecker, purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Executivul European lucrează la asigurarea măsurilor necesare pe care UE le poate aplica în cazul în care sunt semnalate cazuri de îmbolnăvire.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Ultima lovitura a degeneratilor psihopati conducatori in razboiul impotriva viului pe pamant: RAZBOIUL CHIMICO BIOLOGIC. Dupa chemtrails, alimente cu metale grele si virusi mutanti genetic, ebola, ecoli, holera ,ciuma, gripe aviare, PPA ,pestele cornutelor etc testati prin vaccinari in intreaga lume Africa, Asia, India, Americi acum au „scapat” coronavirusul … Cine-i poate opri pe acesti criminali psihopati din planurile lor criminale ? DOAR TATAL NOSTRU. AMIN !
@Saftoiu Ilie, respect!