Mark Zuckerberg, fondatorul reţelei de socializare Facebook, şi-a dezvăluit vineri viziunea asupra societăţii pentru anul 2030, când va predomina realitatea augmentată (AR) la care, în opinia sa, reţeaua socială va contribui foarte mult.
Până atunci, ţelurile pe care antreprenorul le-a prezentat pentru noul an au fost personale: anul trecut, el s-a angajat să înveţe o limbă străină, să mănânce doar carne de la animale ucise de el şi să viziteze toate statele americane – ceea ce a alimentat speculaţiile despre o posibilă candidatură la preşedinţia SUA.
„În acest deceniu, mă voi concentra pe termen lung. În loc să-mi propun provocări pentru un an, am încercat să mă gândesc la ceea ce sper că lumea şi viaţa mea vor arăta în 2030, pentru a mă asigura că îmi voi dedica toată atenţia în acest sens”, a scris Zuckerberg pe Facebook.
„Vom avea tehnologia pentru a ne simţi pe deplin în prezenţa altei persoane, indiferent unde se află aceasta, iar cercetările ştiinţifice vor fi ajutat la vindecarea şi prevenirea bolilor pentru a ne prelungi speranţa de viaţă în medie cu 2,5 ani„, a adăugat el.
În opinia fondatorului Facebook, până la sfârşitul deceniului oamenii vor abandona telefonul mobil în favoarea ochelarilor digitali cu realitate augmentată şi vor folosi în mare parte realitatea virtuală.
„Imaginează-ţi că ai putea locui în locul pe care l-ai ales şi ai putea lucra cu uşurinţă în alt loc. Dacă reuşim să obţinem la ceea ce lucrăm, această posibilitate ar trebui să fie mult mai aproape de realitate până în 2030”, a mai scris Zuckerberg.
Dezvoltarea realităţii virtuale ar trebui să schimbe natura reţelei sociale. Dacă Internetul a făcut posibilă conectarea a miliarde de persoane când şi unde au dorit, reţeaua socială a viitorului se va concentra, în opinia sa, pe „interacţiuni private şi ne va ajuta să construim acele mici comunităţi de care avem nevoie cu toţii în viaţă”.
Facebook a intrat sub legislaţia care limitează utilizarea datelor cu caracter personal în mai multe ţări. În iulie, autorităţile de reglementare din SUA au amendat Facebook cu suma record de cinci miliarde de dolari pentru că nu a protejat informaţiile personale ale utilizatorilor săi.
Sigur,pt.că realitatea „reală” va fi rezervată doar poporului „ales”!Stupid people” va merge de exemplu.vara la mare,doar virtual și augmentat…Ce fericire o să fie!
„Vom avea tehnologia pentru a ne simţi pe deplin în prezenţa altei persoane, indiferent unde se află aceasta”
Vedeţi ce spune omul acesta ? Păi ce ”prezenţă” poate să-ţi transmită o maşinărie lipsită de suflet ?
”iar cercetările ştiinţifice vor fi ajutat la vindecarea şi prevenirea bolilor pentru a ne prelungi speranţa de viaţă în medie cu 2,5 ani”
Deci toată această desfăşurare de forţe pentru numai 2,5 ani ? Parcă era vorba de o speranţă de viaţă de 150 de ani. Slăbuţ … Sunt buni şi aceşti 2 ani, slavă Domnului. Fiecare zi pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu este o comoară, pentru că în ea ne putem reabilita înaintea lui Dumnezeu. Dar oare oamenii vor folosi aceşti 2-3 ani pentru pocăinţă ? De când avem maşinile şi nu mai mergem pe jos … oare acel timp îl folosim ca să ne rugăm mai mult ? Nu cumva ca să stăm la televizor, sau ca să pierdem vremea pe net ?
Trebuie să avem mare grijă ce facem, să nu ne trezim că vom intra în Matrix chiar şi fără voia noastră. Dacă nu putem să stăm fără Facebook, în general fără net, iar la nivel şi mai general fără ecran (mare, mic) … e o problemă. Când se va trece la paşii enunţaţi de el … cei care s-au condiţionat să folosească aceste platforme s-ar putea să nu fie în stare să renunţe, chiar dacă ar vrea. Ori trebuie să fii naiv să crezi că tot ce zice el nu va veni la pachet cu cipuri, cu implanturi pe creier, nanoroboţi conectaţi la sinapse etc …
Numai că Dumnezeu nu ne-a făcut pentru a deveni maşinării. La articolul cu incinerarea a fost citat Părintele Stăniloaie care spune că trebuie să dăm înapoi trupul aşa cum l-am pimit. Dacă Dumnezeu ne-a creat oameni, iar noi optăm să devenim roboţi, ce vi se pare ? Mă tem că nici la judecată nu vor fi primiţi aceşti oameni.
Dar luaţi aminte … transformarea noastră în roboţi are loc chiar în aceste momente, când citiţi acest mesaj … deja faptul că stăm pe internet sau la televizor (sau cu nasul în smartfone) ne modifică mintea … aceste aparate atacă direct sufletul … dacă nu puteţi primi cuvântul, voi spune mai elegant că ne atacă centrii superiori din neocortex, responsabili cu activităţile complexe ale creierului (planificarea, controlul etc) … dar e acelaşi lucru, pentru că aceste lucruri superioare ţin tot de suflet … Tot aparatele slăbesc voinţa, în aşa fel încât petrecând timpul pe internet ajungi să ştii multe lucruri dar să fii incapabil să întreprinzi acţiuni majore în viaţa ta … (Mai sunt şi alte rele aduse de aparate, şi încă mai mari ca cele dinainte … Aceste obiecte cu ecran sunt ”urâciunea pustiirii” despe care ne-a avertizat Domnul în Sfânta Evanghelie … ele pustiesc sufletul …)
Când oamenii vor fi poftiţi să-şi pună ochelari cu realitate virtuală şi sârme prin nas, ca să intre pe Facebook, ei deja vor fi petrecut ani şi ani de zile în care îşi vor fi spălat creierul (la propriu), adică îşi vor fi afectat sau distrus atenţia minţii, capacitatea fină de discriminare între idei (între senzaţii, sentimente), etc …
Deci … ce vor face acei oameni, cum se vor prezenta ei la judecată ? Că Dumnezeu judecă oameni, nu roboţi … şi încă nici dintre oameni nu pe toţi, după cuvântul din Sfânta Evanghelie …
(I-am zis treaba cu roboţii unei fete de la RDS, care are calculator la nas – din nefericire – şi m-a surprins răspunsul ei, cu aproximaţie: ”deja mă simt robot” …)
În 2030 oamenii vor fi ori în iad, ori în rai (ca accepțiune mentala)…