X

Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului). Omilia Sf. Teofan Zăvorâtul

Related image

Acum este duminica de după Luminare, altfel spus de după Botezul Domnului. Ea a fost numită aşa nu faţă de Botezul Domnului, ci faţă de botezul credincioşilor, care în vechime se săvârşea pentru oamenii maturi de praznicul Dumnezeieştii Arătări. Aşadar ziua de acum ne aminteşte nemijlocit de propriul nostru botez, şi asta, bineînţeles, nu ca să ne dea prilej de cugetare zadarnică, ci ca să ne cheme să dăm răspuns în faţa propriei conştiinţe şi în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce am făcut cu harul Sfântului Botez. Eu vă voi ajuta să daţi acest răspuns şi vă voi lămuri ce trebuie făcut ca urmare.

Vă amintiţi cuvântul pe care l-am rostit în duminica dinainte de Botezul Domnului. Am văzut atunci că cel ce crede trebuie să iasă din scăldătoarea botezului cu râvnă doar pentru a plăcea lui Dumnezeu, fiind gata de orice jertfa în acest scop. Această căldură a râvnei după Dumnezeu, dimpreună cu dragostea şi cu lepădarea de sine, alcătuieşte o trăsătură atât de nelipsită a vieţii creştine, încât cel în care ea se găseşte este viu, iar cel în care ea nu-i fie că este mort, fie că a amorţit şi doarme. Aceasta este sămânţa vieţii şi totodată puterea de viaţă! Ea este rodul unirii harului cu libertatea. Omul se dăruieşte pe de-a-ntregul atotlucrării lui Dumnezeu; harul, venind, îl primeşte, îl umple, se uneşte cu el, şi din această vistierie ascunsă a vieţii iese omul înnoirii, râvnitor al faptelor celor bune (v. Tit 2, 14), ales să fie sfânt şi neprihănit înaintea lui Dumnezeu întru dragoste (v. Efes. 1,4).

Când maturii se botează, ei într-adevăr sunt aşa îndată după botez, pentru că ei prezintă pe loc toate dispoziţiile inimii de care este neapărată nevoie pentru unirea cu harul. Iar în privinţa celor ce se botează prunci, dumnezeiasca iconomie a mântuirii noastre bine a voit să statornicească o asemenea rându-ială, că pentru a pune început vieţii creştine în noi totul ţine de harul dumnezeiesc, totul se dă îndată şi înnoirea se săvârşeşte în chip haric, iar ceea ce ţine de libertatea noastră se amână până la vârsta când omul se încredinţează harului de bunăvoie şi nesilit de nimeni – şi atunci înnoirea, care s-a săvârşit mai înainte în chip parcă neatârnător de el, numai prin har, este însuşită de către persoana lui şi începe să fie lucrată împreună de har şi de libertate. Atunci se şi arată, prin harul lui Dumnezeu, râvnitor tare numai şi numai pentru a plăcea creştineşte lui Dumnezeu cu deplină lepădare de sine.

Toţi ştiu că până în acest moment, atât de hotărâtor în viaţă, aproape totul depinde de părinţi şi de naşi, după aceea atât de ei, cât şi de libertatea noastră, iar mai apoi şi de feluritele situaţii de viaţă în care îl pune pe fiecare complexul de nepătruns cu mintea al împrejurărilor. în urma felului cum acţionează asupra conştiinţei şi a libertăţii noastre toate aceste înrâuriri şi a felului cum ne folosim de ele se ajunge la aceea că la unii e doar lumină, la alţii totul e întuneric, iar la alţii nici lumină, nici întuneric. Am în vedere prin aceasta faptul că unii, după o copilărie şi adolescenţă minunate, ajungând la vârsta responsabilităţii îndrăgesc creştinismul cu dragoste tare şi capătă râvnă neabătută pentru el, urcând din putere în putere şi năzuind să ajungă la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos; alţii se abat degrabă de la Domnul pe calea patimilor, în robie la duhul lumii şi la stăpânitorul ei, şi trăiesc în uitare de Dumnezeu şi în rânduieli potrivnice Lui; alţii nu se ştie ai cui sunt – nici ai lui Hristos, nici ai lumii, ei iau parte pe dinafară la toate rânduielile vieţii creştineşti, însă cu gândurile şi inima umblă pe alt tărâm şi pun în alte lucruri mângâierea, plăcerea şi fericirea lor: aceştia sunt creştinii care n-au Duhul lui Hristos. Nu pentru Domnul e grija lor, ci pentru cum să-şi facă veacul pe pământ în tihnă şi în plăceri indiferent de împrejurările în care îi pun întâmplările vieţii vremelnice, fară a se arăta totuşi străini de cinul creştinesc, altfel spus fară a se arăta luptători pe faţă împotriva lui Dumnezeu şi a lui Hristos.

Aşadar, dacă, întorcându-ne acum în timp după cum arată Sfânta Biserică, vom vrea să definim de bună credinţă felul în care suntem faţă de Domnul Iisus Hristos, Căruia ne-am îndatorat la Sfântul Botez să-I slujim Lui şi numai Lui, unii se vor arăta iubitori plin de râvnă ai Domnului şi ai vieţii creştineşti, alţii – luptători împotriva lui Hristos, devotaţi lumii şi patimilor, iar alţii -creştini numai pe dinafară, cu inimă iubitoare de lume.

Către care dintre aceştia să îmi îndrept acum cuvântul?

Cei dintâi nu au nevoie de cuvinte. Pot doar, privind în urma lor, să dau slavă Domnului şi să-i fericesc. Fericiţi sunteţi voi, care aţi luat aminte la chemarea Domnului. Întru lumina feţei Lui umblaţi şi întru numele Lui vă bucuraţi în tot ceasul, strigând: Stinsu-s-a inima mea în Tine, Dumnezeul inimii mele şi Dumnezeul meu! (Ps. 72, 25)

Către cei din a doua tagmă ce să mai vorbesc, de vreme ce ei nu sunt aici acum şi îndeobşte niciodată… Aceştia s-au abătut cu totul pe calea cea pierzătoare. Pentru ei poate doar să ne doară sufletul şi să ne rugăm.

Aşadar către voi se îndreaptă cuvântul meu, cei ce sunteţi creştini numai pe dinafară, lipsiţi de Duhul lui Hristos, fară inimă dăruită cu totul Domnului, fară râvnă pentru a plăcea numai Lui – sau nu numai către voi, ci către noi dimpreună, pentru că eu sunt cel dintâi dintre voi.

Ce ne vom spune, aşadar, nouă înşine? Ah, fraţilor, să ne silim a ne ridica la simţământul temerii pentru noi şi pentru soarta noastră din veşnicie! Noi ne punem în ceata adevăraţilor iubitori ai lui Dumnezeu – şi a celor care sunt încă aici, pe pământ, şi a celor ce sunt deja în cer. De ochii pe care Dumnezeu i-a luminat nu se ascunde însă cine suntem noi şi, privindu-ne, ei zic pesemne: „iată nişte oameni care par a fi de la noi, dar nu sunt ai noştri”. Cuvinte simple, dar cât de înfricoşătoare! Căci dacă noi nu suntem ai lor, nici ei nu sunt ai noştri, şi nimic din ce-i al lor nu este al nostru. Aşadar nu-i al nostru Hristos, toate făgăduinţele Lui nu sunt ale noastre, nu e al nostru raiul şi fericirea veşnică nu e nici ea a noastră. Iar dacă acestea nu sunt ale noastre, ştiţi şi singuri, nu-i aşa, ce se cuvine să fie al nostru?! Vedeţi ce necaz? între timp, uitaţi-vă în jur: la noi aproape totul e creştinesc, rânduieli creştineşti sau pe jumătate creştineşti, concepţii creştineşti, discursuri creştineşti, multe reguli şi lucruri creştineşti. Ce lipseşte? Lipseşte inima creştinească… Ea nu năzuieşte într-acolo unde trebuie, nu în Dumnezeu vede binele său, ci în ea însăşi şi în lume, şi nu în cer este raiul ei, ci pe pământ. Lipseşte această râvnă, tare ca moartea, pentru a plăcea lui Dumnezeu şi pentru mântuire. Parcă am adormit şi am amorţit, şi ne mişcăm numai aşa cum ne mână curgerea vieţii. Haideţi să stârnim tocmai această râvnă, pentru că cine va face asta în locul nostru? Singuri ne-am legat de lume, singuri să ne şi rupem de ea. Să intrăm, deci, în inima noastră rece, nepăsătoare şi leneşă, şi să începem a o îndupleca să se înveţe minte, să lepede lanţurile patimilor lumeşti, în care de bunăvoie s-a ferecat, şi să năzuim către Domnul. Să-i vorbim sufletului nostru astfel:

,Ai fost zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dumnezeu, Cel nemărginit, bine a voit a te întocmi în aşa fel, ca să lumineze cu desăvârşirile Sale în tine aşa cum soarele luminează într-o mică picătură de apă, şi să fie văzut în tine atât ţie, cât şi tuturor celor ce te privesc, atât cereşti, cât şi pământeşti. Iar tu I-ai întors lui Dumnezeu spatele şi te-ai îndreptat către lume, ai primit chipul ei urâcios şi prin aceasta ai început să porţi asemănarea cea de fiară a stăpânitorului acestui veac. Adu-ţi aminte de nobleţea ta de la început, înaltă şi fară seamăn, căieşte-te pentru sluţenia cea de acum şi întoarce-te la Domnul, ca să te înnoieşti după chipul Celui ce te-a zidit!

Dumnezeu te caută şi, căutându-te, te înconjoară cu toate milele şi purtările Sale de grijă. Viaţa ta este a Lui şi tot ce îţi trebuie pentru viaţă e tot al Lui. Şi lumina, şi văzduhul, şi hrana, şi îmbrăcămintea, şi casa, şi tot ce este în tine şi la tine, al Lui este. Şi mai ce? Pentru tine El S-a pogorât din cer, a pătimit, a murit pe cruce, a înviat, S-a suit la cer, L-a trimis pe Duhul Sfânt şi a rânduit pe pământ Biserica, în care a cuprins tot ce este de trebuinţă pentru mântuirea sufletului tău, şi – lucrul de căpetenie – pe calea naşterii şi a rânduielii vieţii tale dinafară te-a adus deja în această vistierie a puterilor duhovniceşti. Vezi câtă dragoste?! Şi pentru toate acestea El cere de la tine numai inima ta. Şi picătura de apă se înalţă atunci când este încălzită de către soare. Iar tu de ce întârzii să te întorci la Domnul, de vreme ce eşti încălzit din toate părţile de căldura iubirii Lui?

Oare nu vezi că toţi cei din jurul tău – şi săraci, şi de rând, şi neînvăţaţi -merg către Domnul? Tu de ce stai, lăsându-i pe toţi să ţi-o ia înainte pe calea spre împărăţie? De parcă ai fi mai rău decât toţi, de parcă ţi-ar lipsi ceva din ceea ce se dă tuturor… Şi atunci, ce stai? Mişcă-te, grăbeşte-te, atâta timp cât nu s-a zăvorât uşa care acum este deschisă spre a-i primi pe toţi cei ce se întorc.

De ce stai? întoarce-te la Domnul şi începe să-I slujeşti cu osârdie! Vremea trece, puterile îmbătrânesc, îşi pierd subţirimea şi se apropie de nemişcare în îndreptarea strâmbă pe care au luat-o; azi-mâine vine moartea: ia seama să nu rămâi de tot în această înţepenită răceală faţă de Domnul. Adu-ţi aminte de sfârşitul cel înfricoşător, când şi Dumnezeu Se va întoarce cu totul de la cei care nu se întorc la El şi îi va lepăda pe cei ce îl leapădă – şi lasă frica să îţi stârnească năzuinţa spre Domnul.

Caută-L pe Domnul! Dumnezeu sau lumea, cale de mijloc nu-i. Sau nu vezi? Acolo este totul, aici nu este nimic; acolo e adevărul, pe când aici numai nălucire; acolo este odihna, aici sunt durerea şi grijile; acolo este îndestulare, aici este strâmtorare; acolo este bucurie şi veselie, aici sunt doar necazuri şi întristare a inimii. Tu ştii toate acestea, ai făcut cunoştinţă cu ele, şi totuşi rămâi mereu în aceeaşi deşertăciune a minţii şi a inimii. Vrei să faci raiul pe pământ. S-au împlinit deja opt mii de ani de când iubitorii acestei lumi se irosesc căutând mijloace de a face raiul pe pământ, şi nu numai că nu reuşesc nimic, ci, dimpotrivă, totul spre mai rău merge. Nici tu nu vei reuşi, ci doar te vei chinui până la istovire alergând după nălucitele bunătăţi ale acestei lumi cum aleargă copiii după curcubeu fară să-1 poată prinde”.

Cu spusele acestea şi cu altele ca acestea să ne înduplecăm sufletul să-L îndrăgească pe Domnul, să se întoarcă spre El cu totul şi să se umple, în fine, de râvnă hotărâtoare pentru propria mântuire. Oare nu se va întâmpla şi cu noi ceea ce se întâmplă cu aerostatele? Fiind pline de gaz, care este elementul cel mai subtil, ele pornesc în sus cu atâta repeziciune! Să ne umplem şi noi sufletul cu adevăruri şi convingeri cereşti. Acestea vor pătrunde şi în inimă, vor atrage dorinţele, iar atunci vor face toată fiinţa noastră să năzuiască spre cer şi spre tot ce este ceresc.

Care suflet nu ştie însă toate acestea? Cu toţii ştim că trebuie ca inima noastră să fie numai a Domnului şi că suntem datori să întoarcem toate – şi mici, şi mari – spre placul Lui şi numai al Lui. însă când trebuie să trecem la fapte, să ne lepădăm de toate câte trebuie lepădate, începem să folosim fel şi fel de pretexte ca să rămânem în împătimirile noastre. „De unde şi până unde să ne apucăm noi de aşa ceva? Această viaţă înaltă este doar a celor aleşi. Iar noi – de bine, de rău. Cine a fost ales, acela este şi are chemare aparte, cum a fost, de pildă, cu Apostolul Pavel”. La asta iată ce voi răspunde: aleşii cu pricina nu au răspuns oare de bunăvoie chemării Domnului? Oare harul i-a tras legaţi? Au auzit cuvântul, s-au supus şi au năzuit către Domnul. Hai să zicem, mă rog, că există oameni care au o chemare aparte, la care totul este aparte -dar este şi o cale de obşte pentru toţi. Pe această cale de obşte să şi mergem.

Iar îndeobşte aleşi suntem cu totii. îndată ce cuvântul adevărului s-a atins de auzul nostru, înseamnă că suntem aleşi. Ne cheamă Domnul, şi nu avem nici o îndreptăţire dacă nu vom merge în urma Lui. Uitaţi-vă şi voi: cum s-au întors alţii?! Unul a auzit: Nu vă adunaţi comori pe pământ! (Mt. 6, 19), şi a lăsat toate; altul a citit: în zadar se turbură omul; strânge comori şi nu ştie cui le adună pre ele (Ps. 38, 9-10), a lăsat deşertăciunea şi a păşit pe calea tare şi de nădejde a facerii celor plăcute lui Dumnezeu. Un al treilea a văzut o Răstignire pe care scria: „Iată ce am făcut Eu pentru tine – ce faci tu pentru Mine?”, şi s-a dăruit Domnului din toată inima lui. Ce, acestea sunt toate chemări de excepţie? Doar auzim şi citim în fiecare zi mii de asemenea adevăruri. Oare putem după aceasta să ne mai socotim nechemaţi? Nu, fraţilor, nu în chemare este problema, ci în noi înşine. Cum s-au întors aceştia care s-au întors? Şi-au dat seama că nu este viaţă decât în Domnul şi şi-au schimbat viaţa necuvioa-să. Aşa se întâmplă în această privinţă cu toată lumea. Schimbarea sau dacă vreţi cotitura lăuntrică ţine de buna credinţă faţă de adevărul de care ne-am dat seama, iar această bună credinţă ţine întotdeauna de noi. Să o punem în aplicare, şi ne vom birui pe noi înşine. în altarul cel lăuntric al inimii să nu intre nici un străin. Acolo hotărăşte totul omul însuşi, împreună cu conştiinţa sa. Deci să ne punem singuri, în noi înşine, înaintea feţei lui Dumnezeu, să ne zugrăvim în culori cât mai vii voia Lui şi, dându-ne seama că pentru a ne mântui nu trebuie să mai amânăm cu împlinirea ei, să punem în inima noastră hotărârea următoare: „De acum voi începe să fiu al Domnului din toată inima şi să slujesc numai lui Dumnezeu din toate puterile mele” – şi se va săvârşi alegerea noastră. Pentru că alegerea este tocmai unirea dintre hotărârea noastră şi chemarea lui Dumnezeu. Domnul este aproape. Vine la toţi şi bate la uşa inimii, doar-doar o să deschidă cineva! Dacă inima este vas închis, cine e vinovat? Pentru toate este vinovată reaua noastră voinţă faţă de adevărul pe care l-am cunoscut. Dacă n-ar fi această rea voinţă, toţi ar năzui întotdeauna spre Domnul.

Şi mult ni se cere oare? Doar nu suntem cu totul străini de Domnul. Atâta doar că săvârşirea a ceea ce-I place Lui nu stă la noi pe primul loc, nu este lucrarea noastră de căpetenie, ci doar o trebuşoară „suplimentară”, iar lucrarea noastră e să ne facem propriul plac, să facem pe placul oamenilor şi al obiceiurilor lumeşti. Puneţi acum pe primul loc facerea a ceea ce este pe placul Domnului şi reorânduiţi toate celelalte după cerinţele acestui singur scop – şi aşezarea voastră lăuntrică are să se schimbe. Pe dinafară totul va rămâne la fel, doar inima se va face nouă. Asta e tot! Este mult, oare?

Multe aş vrea să vă mai spun despre acelaşi lucru, însă văd că v-am obosit. Să spuneţi singuri sufletului vostru ce-ar mai fi de spus, pentru că cine, afară de noi înşine, îl va ajuta pe Domnul să pună stăpânire pe sufletele noastre? O, dacă toţi ne-am supune Lui şi I-am încredinţa inimile noastre, şi dacă, văzându-L cu mintea faţă către faţă în noi înşine, ne-am roti toţi în lumina Lui, împrejurul Lui, aşa cum se rotesc în jurul soarelui toate planetele, care către El sunt întoarse şi de El sunt luminate, alcătuind un cor de o armonie aparte! Amin!

Predici – Sf.Teofan Zăvorâtul

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm serverul de mai multe ori, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Predici, conferințe, interviuri, sfaturi
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.