Poate că printre cauzele principale care ne fac să ne fie ruşine de slăbiciunile, insuccesele şi păcatele noastre sunt teama de ele şi jena pe care ne-o provoacă – fiindcă nu înţelegem că, în virtutea minunatei iubiri a lui Dumnezeu-Tatăl în Dumnezeu-Fiul, acestea sunt de fapt prilejuri de a dobândi puterea cea dumnezeiască, cea care se desăvârşeşte în slăbiciune (II Corinteni 12, 9). Reticenţa noastră de a ne recunoaşte slăbiciunile şi a progresa neînfricaţi prin credinţă, asemenea Sfântului Apostol Pavel, care spunea că el este „cel dintâi dintre păcătoşi”, reflectă şi promovează o falsă smerenie şi o independenţă greşit înţeleasă. In loc să ducă la o solidaritate interumană mai profundă şi la acea interdependenţă în faţa unui adevăr care ne poate elibera, frica, ruşinea şi sfiala aşa-zis „evlavioasă” duc, în cele din urmă, la destrămarea comunităţii credincioşilor şi la dezintegrarea sufletelor noastre.
Acesta este punctul în care Biserica ne oferă o alternativă dătătoare de viaţă. Biserica ne identifică drept oameni care depind unul de celălalt şi de Dumnezeu. Ca Biserică, suntem o „comunitate de sfinţi” care şi-au recunoscut păcatele. Suntem mădulare ale „Bisericii lui Hristos”, al cărui Trup se frânge şi al cărui Sânge se varsă pe altarul acestei lumi pentru mântuirea tuturor oamenilor. Deşi suntem nedesăvârşiţi şi perfect conştienţi de aceasta, ştim că Dumnezeu este desăvârşit şi că ne iubeşte. Prin urmare, comunitatea credincioşilor îl întâmpină cu bucurie pe fiecare om, cu toate neputinţele şi suferinţele lui, sprijinindu-l cu înţelegere: Şi daca un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este slăvit, toate mădularele se bucură împreună (I Corinteni 12,26).
În acelaşi timp, trăim în contextul unei culturi care pune un accent deosebit pe independenţă. Ni se spune mereu că trebuie să ne descurcăm singuri pentru a ne putea numi cu adevărat „independenţi”. Societatea noastră apuseană, care nu doreşte să fie dezamăgită, ne îndeamnă mereu spre independenţă; dependenţa este considerată un rău de care trebuie să ne ferim. A fi dependent echivalează cu a fi slab; doar copiii, vârstnicii sau bolnavii „au dreptul” să fie dependenţi. Dependenţa, chipurile, înseamnă neputinţă şi este un indiciu de disconfort şi de boală.
Dincolo de aceste mesaje socio-culturale, tradiţia Bisericii arată că, într-un mod cu totul tainic, devenim mai întregi atunci când recunoaştem că suntem fragmentaţi sau incompleţi şi atunci când înţelegem că ne lipseşte o componentă semnificativă. Paradoxul este că ni se oferă prilejul de a câştiga mult mai mult atunci când pierdem ceva ori pe cineva care ne este drag sau când renunţăm la ceva sau la cineva care ne este drag – fie în mod voluntar (prin disciplină sau efort ascetic), fie în mod involuntar (prin moarte, divorţ sau orice altă formă de frângere lăuntrică, zdrobire a inimii sau depresie).
Numai atunci când mărturisim golul din sufletul nostru dobândim plinătatea lăuntrică a paharului care se revarsă [cf. Psalmi 22, 5]. Numai atunci când suntem suficient de curajoşi pentru a ne desprinde de prejudecăţi şi a ne recunoaşte limitele, defectele şi necesitatea de a fi ajutaţi întrezărim potenţialul şi făgăduinţa de a deveni de neînvins în Hristos: Iată, taină nouă vă spun vouă: nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipire de ochi, la trâmbiţa de apoi.[…] Iar când acest trup stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest trup muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa? Unde îţi este, moarte, boldul?” (I Corinteni 15, 51-52; 54-55).
Cu câtva timp în urmă, fiul meu cel mic, Iulian, a citit o carte intitulată Partea care lipseşte, scrisă de Shel Silverstein, un binecunoscut autor de cărţi pentru copii. În această carte este vorba despre un cerc din care lipseşte o parte, aşa că cercul se hotărăşte să călătorească în lung şi-n lat prin lume în căutarea părţii care-i lipseşte.
Imperfecţiunea aceasta îl împiedică să se deplaseze repede. Mergând foarte încet, el are prilejul să se bucure în voie de tot ce vede în jurul lui: să admire florile şi oceanele, să stea la taifas cu fluturii şi cu viermii, să se încălzească la soare, să se învioreze pe timp de ploaie şi zăpadă. Când, în cele din urmă, găseşte partea care-i lipseşte, cercul începe să se rostogolească foarte repede – mult prea repede pentru a mai putea observa sau aprecia ceva din locurile pe unde trece. Atunci se opreşte la marginea drumului, lasă acolo partea care-i lipsise (şi pe care o căutase pretutindeni în lume) şi pleacă mai departe, bucurându-se că n-o mai are!
Ironia este că, atunci când ne căim de greşelile săvârşite, nouă nu ni se cere să căutăm partea care ne lipseşte, ci suntem chemaţi să căutăm lucrul care „trebuie” (cf. Luca 10,42), mărgăritarul de mare preţ (Matei 13,45-46), pe Hristos Domnul şi Mântuitorul nostru. Când îl descoperim, ne descoperim pe noi înşine cei adevăraţi în semenii noştri, în comunitatea oamenilor din jurul nostru, în Biserica din care facem parte – care este Trupul lui Hristos în lume.
În comunitatea bisericească, cei slabi şi vulnerabili sunt absolut necesari şi foarte preţioşi. Dumnezeu a rânduit ca din Trupul lui Hristos să facă parte toţi oamenii – fiecare dintre ei având un rol anume şi o importanţă deosebită. Fiecare persoană contribuie la consolidarea comunităţii divino-umane, nu numai printr-o slujire aparte, ci şi prin simplul fapt că fiecare dintre noi purtăm acelaşi mister sfânt în adâncul fiinţei noastre. Sfântul Apostol Pavel vorbea despre toate acestea cu multă elocinţă: Sunt multe mădulare, însă un singur trup. Şi nu poate ochiul să-i zică mâinii: „N-am trebuinţă de tine!” Sau, tot aşa, capul să le zică picioarelor:
„N-am trebuinţă de voi!”
Dimpotrivă, cu mult mai mult: mădularele trupului socotite a fi mai slabe sunt mai trebuincioase; şi pe cele ce ni separ că sunt mai de necinste ale trupului, pe acelea cu mai multă cinste să le îmbrăcăm, şi cele necuviincioase ale noastre să aibă parte de mai multă cuviinţă, de care cele cuviincioase ale noastre nu au nevoie. Căci Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinstire celui căruia îi lipseşte, ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele (I Corinteni 12,20-25).
Ecclesia este locul unde recunoaştem că menirea noastră nu e de a fi invincibili, ci vulnerabili, nu de a fi perfecţionişti, ci de a fi desăvârşiţi întru milostivire, precum Tatăl nostru „Cel ceresc desăvârşit este” (cf. Matei 5, 48 – interpretat în duhul celor afirmate în Luca 6, 36: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv). In Sfânta Liturghie (care înseamnă „împreună-lucrare”) învăţăm să ne împărtăşim vieţile unii altora (koinonia), să mulţumim împreună (eucharistia), şi să luăm aminte (anamnesis) la cât de mult ne iubeşte Dumnezeu. Sfânta Liturghie începe în templul ceresc, de unde cuprinde întreg pământul pe care urmăreşte să-l transforme într-un templu, aşa cum urmăreşte să transforme viaţa noastră într-un templu de slujire a Dumnezeului Cel adevărat.
În Sfânta Liturghie abundă referiri pertinente la imperfecţiunile noastre; ni se vorbeşte de multe ori despre înfrângerile noastre, neglijenţele noastre, învârtoşarea inimilor noastre – nu pentru că nu ne-am da seama de ele sau pentru ca Biserica s-ar bucura să le contemple, ci pentru că ele sunt reale şi pentru că nu ne putem confrunta cu ele decât împreună cu ceilalţi membri ai comunităţii şi nu le putem birui decât împreună cu ei. Dacă noi considerăm că Evangheliile sau slujbele liturgice conţin critici, judecăţi de ordin etic sau sancţionări la adresa noastră înseamnă că interpretăm greşit mesajul evanghelic, care se adresează celei mai nobile şi mai alese părţi a omului. Mesajul evanghelic e un mesaj de comuniune şi dragoste – o dragoste autentică şi nepreţuită. Dacă vom accepta să ne confruntăm cu această dragoste, dacă ne vom contempla cu îndrăzneală nedesăvârşirea şi slăbiciunile, vom păşi pe calea spre vindecare lăuntrică şi spre o nouă viaţă. Potrivit Păstorului lui Herma, aceasta este „înţelegerea cea mare”, adică pocăinţa.
Din nefericire, mesajul evanghelic este adeseori umbrit de un pietism nesănătos care predomină în rândul clericilor, în principal datorită faptului că aceştia îi consideră pe oameni vinovaţi de păcatele şi de slăbiciunile lor şi, ca atare, „vrednici” de pedeapsă. In acelaşi timp, noi, clericii, căutăm să ne ascundem imperfecţiunile şi înfrângerile, proiectând asupra celor din jur o imagine falsă despre adevărata noastră faţă şi ajungând să ne păcălim chiar şi pe noi înşine uneori. Ni se pare că trebuie să fim puternici în ochii celor pe care-i păstorim şi ne simţim obligaţi să le vindecăm rănile şi să le preluăm poverile, uitând că şi rănile noastre trebuie vindecate de alţii, după cum şi poverile noastre trebuie preluate de alţii. Mai mult chiar, nu reuşim să recunoaştem că tragica înclinare spre păcat a fiecăruia dintre noi indică atât propria nedesăvârşire, cât şi demnitatea noastră de făpturi cărora li s-a dăruit liberul arbitru şi calea pocăinţei. Tendinţa noastră de a păcătui arată, printre altele, şi aceea că Dumnezeul nostru Cel atotmilostiv are puterea de a ne ierta păcatele. Să nu uităm că pocăinţa ne înlesneşte întâlnirea cu Dumnezeu; în timp ce păcatul ne îndepărtează de Dumnezeul Cel viu, recunoaşterea păcatului ne poate apropia din nou de El. Acesta este mesajul Bisericii, un mesaj plin de bucurie şi nădejde, care ne vorbeşte despre vindecarea şi mântuirea noastră. În Trupul lui Hristos Cel răstignit Care a biruit moartea, dragostea alungă frica (cf. I Ioan 4,18).
John Chryssavgis, Vindecarea lăuntrică a omului, Editura Sophia
Psalmul 23
3. Cine se va sui în muntele Domnului Şi cine va sta în locul cel sfânt al Lui?
4. Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, care n-a luat în deşert sufletul său şi nu s-a jurat cu vicleşug aproapelui său.
5. Acesta va lua binecuvântare de la Domnul şi milostenie de la Dumnezeu, Mântuitorul său.
„Nașterea Domnului este rezolvarea tuturor necazurilor și fricilor din existența noastră. Nu există știre mai bună și mai pozitivă decât Nașterea Domnului” – Părintele Visarion Alexa
După înțelegerea mea, articolul precizează că TOȚI oamenii sunt mădulare ale lui Hristos, dar nu este nici pe departe corect ,nu este așa !?
Nu cumva numai Ortodocșii, cei ce L-au recunoscut pe Iisus drept Mântuitor sunt aceștia ( acestea )!? Pentru că dacă am înțeles cum trebuie, fragmentul prezentat este ecumenist, prin urmare nu ar avea ce căuta pe acest portal !
Poate ca greșesc gândind așa și daca acesta este cazul, îmi cer scuze pentru interpretarea eronata !
Doamne Ajută !!!
Subscriu!
Dumnezeu masoara ortodoxia dupa omul launtric, nu dupa cel lumesc, care-si sparge caramizi in pieptul „ortodox” si arunca cu sparturile cei care au avut ghinionul sa nu se nasca in tari „ortodoxe” si nu au devenit „ortodocsi” din frageda pruncie, prin botez.
Iisus era oare „ortodox” de cand s-a nascut si pana a fost botezat de Ioan?
ASCULTA,INVATATURA DE LA DUHUL SFANT…….Sf Ioan Gura de Aur-Cuvantari despre viata de familie
pag 19
De aceea, nici nu a zis pricina pană cand nu a văzut porunca călcată. Aşadar, care e pricina? CAPUL ORICĂRUI BĂRBAT ESTE HRISTOS”. AŞADAR, ŞI AL PĂGANULUI? NICIDECUM. Căci dacă suntem trup al lui Hristos şi mădulare in parte şi, prin aceasta, Acela este cap al nostru, inseamnă că PENTRU CEI CARE NU SUNT IN TRUP, NICI NU IMPLINESC LOCUL MĂDULARELOR, NU ESTE CAP [HRISTOS] INCAT CAND ZICE „ORICĂRUI” TREBUIE SĂ SE INŢELEAGĂ „ORICĂRUI [BĂRBAT] CREDINCIOS”.
Marea Apostazie-Episcop de Jordanville Averchie Tausev
pag 11
Dar cum şi de ce oamenii Îl vor respinge pe Hristos şi îl vor primi pe Antihrist ? Şi la această întrebare Sfântul Ierarh Ignatie dă răspuns minunat: „Tot aşa cum L-au respins pe Hristos cu 19 secole şi ceva în urmă şi L-au răstignit pe cruce.” „Creştinismul ne-a fost propovăduit cu atâta certitudine, încât nu există justificare pentru acei ce nu-l cunosc. Motivul neştiinţei este unul: bunul plac, samavolnicia. Cum soarele luminează pe cer, aşa luminează creştinismul. Cel care închide ochii de bună voie, să-şi atribuie nevederea şi necunoaşterea sieşi, nu lipsei de lumină. Motivul respingerii lui Dumnezeu -Omul de către oameni se află în oameni, după cum tot în ei se află şi motivul acceptării Antihristului.” „Eu am venit în numele Tatălui Meu – a mărturisit iudeilor Domnul, – şi voi nu mă primiţi: dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veţi primi” (Ioan 5,43).
Sf Ignatie Briancianinov-Calauza Rugatorului.Experiente ascetice 4.
Despre faptele bune,ale celorlati oameni,care NU-l au pe Hristos,nu-s Botezati,acestea sunt amestecate cu virtutile personale si cu raul diavolesc si nu-s bineplacute Domnului,pag 90
Virtuţile creştinului trebuie să izvorască din Hristos, din firea
omenească cea înnoită de El, nu din firea căzută, întrucât căderea noastră stă nu în nimicirea binelui din firea noastră – aceasta este însuşirea căderii îngerilor lepădaţi – ci în amestecarea binelui nostru firesc cu răul care nu ne e firesc, firea noastră căzută are faptele bune şi virtuţile sale proprii. Pe acestea le săvârşesc păgânii, mahomedanii şi toţi cei străini de Hristos. Faptele bune şi virtuţile lor, fiind spurcate de amestecul răului, sunt nevrednice de Dumnezeu, împiedică împărtăşirea cu El, lucrează împotriva mântuirii noastre. Să lepădăm acest bine părut – sau, mai bine zis, cât se poate de mare rău! Să lepădăm lucrarea firii căzute! Să ne încredinţăm trezviei pe care ne-o porunceşte Credinţa în Hristos ! Să încetăm a ne duce viaţa aşa cum ne arată înţelegerea noastră căzută, aşa cum ne trage inima
noastră căzută ! Să începem a ne duce viaţa aşa cum ne arată poruncile evanghelice, aşa cum cere voia lui Dumnezeu. Vieţuind astfel, ne vom mântui.
Doar prin Rascumparator putem sa ne MANTUIM si prin NIMIC omenesc ,altceva,pag 91
Cei care dau faptelor bune ale firii căzute un preţ mare pe care acestea
nu îl merită cad în cât se poate de mare păcătoşenie sufletească. Ei cad, fără să o priceapă, în defăimarea şi lepădarea lui Hristos. Adesea se aude din partea lor întrebarea: „De ce să nu se mântuiască păgânii, mahomedanii, luteranii şi toţi cei asemenea lor, vrăjmaşii pe faţă sau ascunşi ai creştinismului ? Printre ei sunt mulţi oameni dintre cei mai împodobiţi cu virtuţile”. Este limpede că această întrebare şi obiecţie apar din desăvârşita necunoaştere a ceea ce alcătuieşte pierzania şi mântuirea omului. Este limpede că prin această întrebare şi obiecţie e desfiinţat Hristos, este exprimată ideea că Răscumpărarea şi Răscumpărătorul nu sunt ceva neapărat trebuincios pentru oameni, că pentru mântuirea lor oamenii pot face îndeajuns cu propriile mijloace. Pe scurt: prin această întrebare şi obiecţie este lepădat creştinismul. Virtuţile firii omeneşti căzute şi-au avut preţul lor, la fel ca rânduielile Vechiului Legământ, mai înainte de venirea lui Hristos; ele l-au adus pe om în stare a-L primi pe Mântuitorul. Lumină am venit în lume, a spus Dumnezeu- Omul despre venirea Sa la oameni, si au iubit oamenii mai mult întunericul decât Lumina, că erau faptele lor rele: că tot cela ce face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, ca să nu se vădească lucrurile lui; iar cel ce face adevărul vine la Lumină, ca să se arate lucrurile lui că întru Dumnezeu sunt lucrate (In. III, 19-21). Celor care au îndrăgit păcatul le este propriu să îl lepede pe Hristos, fiindcă Hristos porunceşte părăsirea păcatului îndrăgit de păcătoşi. Celor care iubesc virtutea le este propriu să alerge la Hristos şi să se lipească de El, fiindcă plinirea (deplinătatea) binelui iubit de ei, Hristos este. Nu la faţă caută Dumnezeu, ci în tot neamul cel ce se teme de El şi face dreptate primit este la Dânsul (Fapte X, 34-35). Aceste cuvinte le-a rostit Sfântul Apostol Petru cu prilejul chemării la Credinţă de către Dumnezeu a unui om
din neamuri: Cornelie sutaşul. Năzuinţa către virtutea cea adevărată l-a
pregătit şi l-a făcut pe Cornelie în stare să primească mântuirea. Aşa trebuie să înţelegem cuvântul primit, după tâlcuirea marelui învăţător al Bisericii, Sfântul loan Gură de Aur194; aşa e lămurit acest cuvânt şi de însăşi istorisirea înfăţişată în Faptele Apostolilor de către Sfântul Evanghelist Luca. Cornelie, deşi era din neamuri, însă, părăsind idolii, se ruga cu osârdie numai Dumnezeului Celui Adevărat şi dădea milostenie îmbelşugată. O dată, în vreme ce el se ruga, i s-a înfăţişat îngerul lui Dumnezeu şi i-a grăit: Cornelie! Rugăciunile tale şi milosteniile tale s-au suit întru pomenire înaintea lui Dumnezeu. Şi acum, trimite în lopi bărbaţi, şi cheamă pe oarecare Simon, ce se numeşte Petru (Apostolul): acesta îţi va spune ce trebuie să faci (Fapte X, 8- 6). Rugăciunile şi milosteniile lui Cornelie erau atât de puternice că Milostivul
Dumnezeu a căutat la ele; însă nu ele în sine i-au adus mântuirea lui
Cornelie. Ele I-au făcut în stare să creadă în Hristos, iar credinţa în Hristos i-a adus mântuirea. Iată adevăratul preţ al binelui firii căzute! Acest bine are preţ atunci când duce la Hristos; iar atunci când el, mulţumindu-se cu sine însuşi, se desparte de Hristos, devine un foarte mare rău, răpindu-ne mântuirea pe care Hristos o dăruieşte, mântuirea pe care acest bine nu poate să o dea nicidecum de la sine.
Despre faptele bune,dupa ,,parerea’’ noastra,pag 92
Deopotrivă pierzătoare de suflet este păcătoşenia celor care, orbiţi de trufie şi părere de sine, dau faptelor bune pe care ei le fac, faptelor firii căzute, un preţ ce nu le este propriu. „Tâlhar şi răpitor”, spune Preacuviosul Macarie cel Mare, „e cel care nu intră pe uşă, ci sare pe aiurea (In. X, 1): aşa este şi cel ce se îndreptează pe sine fără Hristos, Cel Care îndreptează195. Toţi sfinţii, părăsind dreptatea lor, căutau dreptatea lui Dumnezeu, şi în ea au găsit (sfânta) dragoste, cea ascunsă de fire196″ -de firea pe care a stricat-o căderea. Firea, fiind stricată prin cădere, are stricată şi dreptatea. Am rătăcit, spune Proorocul, şi ne-am făcut ca nişte necuraţi toti, si ca o cârpă lepădată toată dreptatea noastră (îs. LXIV, 6). De la picioare până la cap nu e în el, în omul căzut, loc întreg (îs. I, 6).
……….Omul se îndreptează doar prin credinţa lui lisus Hristos (Gal. II, 16). Pentru a ne impropria Răscumpărătorului prin credinţa vie în El, este nevoie să ne lepădăm deplin de sufletul nostru (Le. XTV, 26)199, adică nu numai de păcătoşenia, ci şi de dreptatea firii căzute. Năzuinţa de a
ne păstra dreptatea cea spurcată de păcat a firii căzute este lepădare cu
lucrul de Răscumpărătorul. Cei ce vreţi să vă îndreptaţi prin Lege – Legea lui Moisi sau legea firească (naturală) – v-aţi înstrăinat de Hristos, aţi căzut din har (Gal. V, 4), spune Apostolul. Cade este prin Lege dreptatea, Hristos în zadar a murit (Gal. II, 21). Asta înseamnă că în felul de a gândi ce recunoaşte că dreptatea omenească are vreun preţ înaintea lui Dumnezeu după ivirea creştinismului e, fără îndoială, o concepţie hulitoare care dospeşte tot acest fel de a gândi, concepţie care crede că Hristos este facultativ pentru mântuire, concepţie de
aceeaşi greutate cu lepădarea de Hristos.
Ortodocsii sunt ortodocsi,doar daca FAC TOATE poruncile Domnului, NU doar daca au Botezul Sfant,pag 97
Iată, I-a zis Domnului vameşul Zaheu, jumătate din avuţia mea dau săracilor, şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. El a auzit veselitoarea hotărâre a Atotbunului şi Atotputernicului Domn, Care rămâne şi acum tot atât de Bun şi tot atât de Atotputernic: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta fiu al lui Avraam este: că a venit Fiul Omului să caute şi să mântuiască pe cel pierdut (Le. XIX, 8-10).
Urmaşul lui Avraam după trup a fost recunoscut de Dumnezeu ca urmaş al lui Avraam atunci când s-a hotărât să vieţuiască în chip bineplăcut lui Dumnezeu: de aici reiese că înainte vreme nu era recunoscut ca atare, în ciuda dreptului naşterii după trup. ŞI CREŞTINUL, ATÂTA VREME CÂT DUCE VIAŢĂ PĂCĂTOASĂ, POTRIVNICĂ PORUNCILOR EVANGHELICE, NU ESTE SOCOTIT CREŞTIN, CHIAR DACĂ ARE DREPTUL LA ACEST NUME ÎN URMA ADĂUGĂRII LA SFÂNTA SEMINŢIE CREŞTINEASCĂ PRIN BOTEZ. CE FOLOS CĂ MĂRTURISEŞTI CU VORBELE, DACĂ TE LEPEZI CU FAPTELE ? Domnul a făgăduit: Voi mărturisi lor, celor ce nu le pasă de plinirea poruncilor evanghelice, că „niciodată nu v-am ştiut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea !” (Mt. VII, 23). PENTRU MÂNTUIRE ESTE NEPĂRAT TREBUINCIOASĂ ÎMPLINIREA TUTUROR AŞEZĂMINTELOR EVANGHELICE, PĂSTRATE ÎN CUVENITA NEŞTIRBIRE NUMAI DE SFÂNTA BISERICĂ ORTODOXĂ.
pag 113
În societatea omenirii căzute, unii oameni sunt numiţi „buni”. Această
numire este, în ce-i priveşte, incorectă şi relativă, în această societate este numit „bun” omul ce săvârşeşte răul în măsura cea mai mică, iar „rău” – omul ce săvârşeşte cel mai puţin bine. Totuşi, omul rău poate spori în rău până-ntr-atât că făptuirea lui se preschimbă într-un şir necurmat de răutăţi, în înţelesul exact al cuvântului, nu există om bun. Nu este om care în starea sa de cădere să facă binele curat, neîntinat cu răul: Nimeni nu este bun, fără numai Unul Dumnezeu (Mc. X, 18), spune Cuvântul lui Dumnezeu. El îi socoate şi îi numeşte pe toţi oamenii răi (Le. XI, 13), precum s-a zis mai sus. Drepţii Vechiului Legământ se numeau „drepţi” doar faţă de ceilalţi oameni (Rom. IV, 2-3; Iov 1,8), iar nu faţă de Dumnezeu. Faţă de Dumnezeu toată omenirea căzută, până la ultimul om, s-a făcut nevrednică de Dumnezeu; toate faptele firii spurcate prin cădere s-au făcut nebineplăcute lui Dumnezeu, fiind spurcate prin amestecul de neînlăturat al răului. Numai credinţa în Răscumpărătorul făgăduit, dovedită prin faptele credinţei, L-a împropriat pe Dumnezeu drepţilor Vechiului Legământ, li s-a socotit întru dreptate (Rom. IV, 2-8; Gal. II, 18-26), le-a dat nădejdea mântuirii, nădejdea ieşirii din închisorile iadului, în care erau aruncate toate sufletele omeneşti, până la unul, în urma despărţirii lor de trup, până ce Dumnezeu înomenit a stricat încuietorile şi porţile iadului.
pag 119
Botezul e şi omorâre şi înviere în acelaşi timp, înmormântare şi
naştere, în scăldătoarea Botezului se cufundă, în ea se înmormântează şi moare vătămarea de către păcat a firii căzute, şi din cristelniţă învie firea înnoită; în cristelniţă se cufundă fiul vechiului Adam şi din ea iese fiul Noului Adam. Acest lucru este mărturisit de Domnul, care a zis: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre întru împărăţia lui Dumnezeu. Ce e născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este (In. in, 5-6). Din spusele acestea se vede limpede că Sfântul Duh, primind în scăldătoarea Botezului om trupesc – aşa cum s-a făcut omul după cădere -, îl scoate din cristelniţă acelaşi om, însă de acum duhovnicesc, după ce a omorât în el starea păcătoasă trupească şi a născut în el pe cea duhovnicească. La botez, omului i se iartă păcatul primit de la protopărinţi şi păcatele proprii făcute după botez. La botez, omului i se dăruieşte libertatea
duhovnicească: el nu mai poate fi siluit de păcat, ci poate alege după libera sa voie între bine şi rău. La botez, satana, care trăieşte în fiecare om al firii căzute, este gonit din om; se lasă la voia celui botezat să rămână templu al lui Dumnezeu şi să fie liber de satana sau să-L îndepărteze din sine pe Dumnezeu şi să se facă sălaş al satanei252 (Mt. XII, 43-45). La botez, omul se îmbracă în Hristos (Gal. III, 27). La botez, toţi oamenii devin de o seamă, fiindcă vrednicia fiecărui creştin este una şi aceeaşi. Ea e Hristos. Această vrednicie e nesfârşit de mare, în ea e nimicită orice deosebire pământească între oameni (Gal. III, 28).
………….Omul botezat, făcând binele ce ţine de firea omenească
înnoită, sporeşte în sine harul Atotsfântului Duh cel primit la botez, care, fiind neschimbat în sine, luminează mai puternic în om pe măsura lucrării de către el a binelui lui Hristos: tot astfel luminează mai puternic raza de soare, rămânând neschimbată în sine, pe măsură ce e mai slobod cerul de nori. Dimpotrivă, făcând după botez răul, dând loc să lucreze firii căzute, dân-du-I viaţă, omul pierde în măsură mai mare sau mai mică libertatea duhovnicească: păcatul dobândeşte iarăşi stăpânire silnică asupra omului; diavolul intră din nou în om, se face stăpân şi îndrumător al lui. Cel izbăvit de amara şi greaua robie prin mâna cea atotputernică a lui Dumnezeu se arată iarăşi în lanţuri, în robie, în temniţă, în iad – de bună voie. Acestei nenorociri i se supune omul, în mai mare sau mai mică măsură, după măsura păcatelor pe care şi le îngăduie şi a deprinderii sale cu viaţa păcătoasă. Păcatul care trăieşte înlăuntrul omului şi îl sileşte să-i facă voia se cheamă patimă. Patima
nu întotdeauna sare în ochi: ea poate să trăiască în chip ascuns în om şi să îl ducă la pierzare.
pag 125,126
Prefacerea pricinuită de Sfântul Botez în om este simţită cu deplină
limpezime; totuşi, prefacerea aceasta rămâne celor mai mulţi creştini
necunoscută: ne botezăm în pruncie, din copilărie ne dedăm îndeletnicirilor ce ţin de lumea trecătoare şi de firea căzută, întunecăm în noi Darul Dumnezeiesc dat prin Sfântul Botez aşa cum e întunecată strălucirea soarelui de norii groşi. Darul, însă, nu este nimicit: el continuă să petreacă în noi în toată vremea vieţii noastre pământeşti, precum nici soarele acoperit de nori nu este nimicit şi continuă sa fiinţeze, îndată ce omul botezat părăseşte lucrarea firii căzute, începe să spele greşalele sale cu lacrimi de pocăinţă, răstigneşte trupul său împreună cu patimile şi poftele, intră în arena lucrării „Omului Nou, că darul Duhului începe a vădi prezenţa sa în cel botezat, a se dezvolta, a precumpăni. Curăţirea prin pocăinţă este urmare şi lucrare a harului sădit prin Botez. Pocăinţa e înnoirea, întoarcerea stării pricinuite prin Botez. Cel ce s-a curăţit prin pocăinţă poate avea cunoaştere din cercare despre schimbarea pricinuită în om prin Botez. „Atunci când ne botezăm”, grăieşte Sfântul loan Gură de Aur, „sufletul, curăţit de Duhul, străluceşte mai luminos ca soarele, şi nu doar că vedem Slava lui Dumnezeu, ci şi împrumutăm din ea o oarecare strălucire. Precum argintul curat, pus în bătaia soarelui, răspândeşte el însuşi raze răsfrângând strălucirea soarelui, aşa şi sufletul, fiind curăţit şi făcut argint preastră-lucit, primeşte de la Duhul Sfânt raza slavei şi o răsfrânge la rândul său’’. În Cartea Faptelor Apostolilor, chiar dacă nu este înfăţişată de-a dreptul, faptic, prefacerea pricinuită în cei botezaţi prin taina Sfântului Botez – fiindcă în Biserica primară tuturor le era cunoscută prefacerea pricinuită de Botez, pentru toţi era vădită această prefacere prin roadele Sfântului Duh, ce îndeobşte se descopereau fără întârziere după botez – sunt totuşi descrise întâmplări ce au păstrat viitorimii dovada prefacerii acesteia. Astfel: când s-a botezat eunucul împărătesei Etiopiei şi a ieşit din apă, fără întârziere s-a pogorât asupra lui Sfântul Duh; eunucul, care de acum nu mai avea nevoie de povăţuitor – îndestul povăţuitor Se făcuse lui Duhul – a mers cu bucurie în calea sa îndepărtată, cu toate că de-abia ştia câte ceva despre Domnul lisus Hristos din împreună-vorbirea cât se poate de scurtă cu Apostolul Filip (Fapte VIII, 39). Asupra lui Cornelie sutaşul, păgân, şi asupra celorlalţi păgâni care erau dimpreună cu dânsul şi care crezuseră în Domnul, încă mai înainte de Botez S-a pogorât Sfântul Duh, şi ei au început să vorbească în limbi străini, până atunci cu totul neştiute lor, vestind mărirea lui Dumnezeu, pe Care până în acea clipă ei nu o pricepuseră nicidecum (Fapte X, 41-46).
pag 140
Firea căzută este lovită de orbire a minţii. Ea nu îşi vede căderea, nu îşi vede păcatele, nu vede că este pribeagă pe pământ, şi se chiverniseşte pe acesta ca şi cum ar fi nemuritoare, ca şi cum ar fiinţa numai pentru pământ. Ea nu numai că judecă şi osândeşte cu cruzime păcatele aproapelui, ci şi din propria stare nenorocită născoceşte aproapelui păcate care nu sunt de fapt în el; ea se sminteste chiar de cele mai înalte virtuţi creştine, strâmbând înţelesul lor după raţiunea sa cu nume mincinos şi după răutatea inimii sale……….Iertati-ma!
„Pocăinţa e înnoirea, întoarcerea stării pricinuite prin Botez. Cel ce s-a curăţit prin pocăinţă poate avea cunoaştere din cercare despre schimbarea pricinuită în om prin Botez.”
Talharul de pe cruce s-a pocait fara sa fi fost botezat si a ajuns in Rai. Deci pocainta este baza fara de care nu este posibila mantuirea firii căzute lovită de orbirea minţii.
Oarecine…ASCULTA SI INVATA DE LA DUHUL SFANT,altceva e… BARFA PE NET si pareri ,,LOGICE” de la oameni PAMANTESTI….Omul si Dumnezeu Omul-Sf Iustin Popovici
pag 50
Traind in pacat, omul se izoleaza, se cunoaste numai pe sine insusi si face din sine insusi centrul intregii existente.
pag 55
Salvarea de Satanism,de solipsism si de egoism se gaseste numai in divino-umanizarea omului in Hristos.
pag 59
Simitirea omeneasca este o simtire adevarata si autentica numai prin Dumnezeu,prin Hristos.Fara Dumnezeu-Logosul,ea innebuneste,se zbate de una singura si in cele din urma amorteste in patimi,in pacat,in absurd si nebunie,in turbare si deznadejde,in singuratate,intr-o vesnica devenire,dar nu intr-una care a fost si s-a terminat.Intr-o permanenta devenire,n-are niciodata o existenta reala si deplina.
pag 60
El s-a facut om tocmai ptr ca sa nu lase ca planeta aceasta condusa de ratiune umana,sa devina definitive si ireparabil o casa de nebuni….Atunci cand se indeparteaza de Dumnezeu-Logosul Intrupat,continentul European se scufunda in barbarie,in nebunie,in antropofagie civilizata,in funeste razboaie de exterminare?Un om inghite pe alt om,un popor inghite pe alt popor,o rasa inghite alta rasa.
pag 76
Biserica este personalitatea Dumnezeului-om Hristos,un organism divino-uman,iar nu o ORGANIZARE OMENEASca…….Biserica e INDIVIZIBILA,de aceea constituie o eroare fundamental ca organismul divino-uman al Bisericii sa se imaparta in mici organizatii nationale…….Biserica s-a adaptat poporului,in timp ce regula este contrariul:POPORUL TREBUIE SA SE ADAPTEZE BISERICII.
Pag 80
In calitate de unica purtatoare si pastratoare a Persoanei desavarsite si pline de lumina a Dumnezeului-om Hristos,ORTODOXIA SE REALIZEAZA EXCLUSIV CU MIJLOACE DIVINO-UMANE ORTODOXE,CU VIRTUTILE ASCETIC IN HAR,iar nu cu mijloace imprumutate de la romano-catolicism sau Protestantism,ptr ca acestea sunt crestinisme in versiunea omului European ingamfat,iar nu dupa Dumnezeul-om Cel smerit.
pag 82
IN AFARA SFINTILOR ,NU EXISTA INVATATORI SI PEDAGOGI ADEVARATI,nici o cultura adevarata fara sfintenie.Numai sfantul este adevarat pedagog si invatator,numai sfintenia este adevarata lumina….Numai sfintii sunt cu ADEVARAT luminati.
pag 95
Inainte de venirea Mantuitorului Hristos in lumea noastra ,noi oamenii nu cunoasteam decat moartea,iar moartea ne cunostea pe noi…..Numai prin venirea Dumnezeului-om Hristos ,,viata s-a aratat’’ ,ni-sa aratat,,viata cea vesnica’’ noua muritorilor celor deznadajduiti,sclavi nefericiti ai mortii….
pag 97
Adevarata viata pe pamant incepe tocmai de la Invierea Mantuirtorului,ptr ca este o viata care nu se sfarseste cu moartea.
pag 127
Crestinismul nu este crestinism decat prin Dumnezeul-om si numai prin El….Dumnezeul-om s-a lasat in lume ,ca Biserica,pe Sine Insusi,Persoana Lui divino-umana .De aceea Biserica este numai prin Dumnezeul-om si in Dumnezeul-om….
pag 136
CRESTINISMUL UMANIST CONSTITUIE,INTR-ADEVAR,PROTESTUL CEL MAI HOTARAT IMPOTRIVA DUMNEZEULUI-OM,impotriva axiologiei si criteriologiei Lui.Si aici apare tendinta predilecta a omului European de a reduce totul la om ,ca valoare si masura fundamental a tuturor.
pag 141
Filozofia Duhului Sfant e constituita din adevarurile vesnice privitoare la Dumnezeu,la lume si la om.In limbajul evanghelic al Bisericii acestea se numesc DOGME.Astfel ,Filozofia dogmatica e stiinta adevarurilor vesnice privitoare la Dumnezeu,asa cum au fost descoperite ele oamenilor ca ei sa le intrupeze in viata lor….Iertati-ma!
Oarecine,
Te intreb, daca talharul ar fi fost din alt neam, afara de israelian, crezi ca i-ar mai fi spus Mantuitorul asa ?
Eu personal nu cred, fiindca Mantuitorul Iisus Hristos spune: Eu sunt trimis doar la oile pierdute ale lui israel. Acest talhar era evreu, taiat imprejur.
Noi crestinii suntem mostenitori ai Imparatiei Cerurilor prin botez, prin nasterea de sus.
Si totusi, cum cei ce conduc natiile, regi, presedintii de stat obisnuiesc ca din cand sa scape (mantuie) cate un condamnat, poate ca asa si Dumnezeu in toata puterea Sa sa mantuie pe cine vrea. Nu putem noi fi paznici ai Imparatiei Lui Dumnezeu.
Aici nu trebuia scris asa Si totusi, cum cei ce conduc natiile, regi, presedintii de stat obisnuiesc ca din cand sa scape (mantuie) cate un condamnat, poate ca asa si Dumnezeu in toata puterea Sa sa mantuie pe cine vrea. Nu putem noi fi paznici ai Imparatiei Lui Dumnezeu.
ci asa:
Daca conducatorii lumi acesteia, conducatorii pacatosi si vremelnic pusi de Dumnezeu pe pamant, arata mila cate unui muritor si il elibereaza, cu atat mai mult Dumnezeu care inseamna Dragoste nu poate El mantui cate vreun suflet drept dar care sa nu-l fi cunoascut pe El ?
Iisus nu l-a iertat pe talhar pentru ca s-a cait, ci in urma caintei talharul si-a schimbat modul de a vedea lumea si astfel a ajuns sa vada dumnezeirea lui Iisus. Deci nu a fost vorba de vreun act de clementa a lui Iisus fata de talhar, ci de induhovnicirea talharului prin pocainta!
Mulţi confundă pocăinţa cu căinţa.
Pocăința înseamnă schimbarea gândirii
Cuvântul din limba greacă tradus în limba română “pocăinţă” este metanoie de la [meta ] – a schimba, şi [noie] – minte, gândire.
https://moldovacrestina.md/ce-este-pocainta/
serios, nu l-a iertat ?
Poate ca nu L-a iertat nici pe slabanog.
Marcu, cap 2
5. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!
6. Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor:
7. Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?
8. Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre?
9. Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?
10. Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului:
11. Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta.
12. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.
Tu vrei sa spui ca nimeni nu are nevoie de iertarea pacatelor, daca respectiva persoana se pocaieste. Pe undeva pe aici e o maree, mareee problema. Tu il scoti in afara pe Mantuitor din ecuatia mantuiri.
Sunteți într-o contradicție crasă cu Biserica Ortodoxă, UNICA Biserică înființată de Mântuitor și implicit cu Hristos Însuși !
Părerea dumneavoastră, oricât de mult țineți la ea, este nulă si păguboasă si valorează in mintea cuiva care are mai mult creier decât un copil de 14 ani cam la fel de mult cat o ceapă mică degerată !
Și situația este cu atât mai gravă, din cauza faptului că nici măcar nu trebuie să ai un cerebel cu înclinații teologice ,nu domnule, trebuie sa fii numai in stare să înțelegi date istorice, care sunt destul de ușor de asimilat ! De exemplu 1054 nu te trimite la rugăciune și post negru pentru a înțelege ce a însemnat ! Nu este nevoie de o revelație Dumnezeiască aparte aici , este nevoie doar de puțină voință in ați folosi intelectual oferit de Iisus si de asemenea de o reducere drastica a volumului de mândrie !
Doamne Ajuta !
Craciun fericit, sunteti cu totii minunati! Sa il salutam si pe Saccsiv! Micul Iisus sa va imbratiseze pe toti si sa va aduca fericirea vestii vietii vesnice pentru care intr-adevar va straduiti iata zi de zi incercand sa salvati tara si lumea!
Cea mai înaltă realizare a ființei umane :jertfa!
In sens crestin, jertfa inseamna lepadarea de sine si acceptarea suferintei cu seninatate si credinta si astfel nu mai suferi pentru ca suferi.
„Dacă cineva voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea lui şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24)
“Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară“. (Matei 11, 29-30)
Steaua Magilor este pe cale sa se arate din nou: Betelgeuse este pe cale sa devina supernova!
Betelgeuse is so dim that Orion has lost his shoulder. If the star explodes, it will be as bright as the full moon.
https://www.salon.com/2019/12/24/a-star-in-orion-is-acting-so-weird-that-some-think-it-may-go-supernova/
Betelgeuse inseamna „casa gemenilor”. Toma era geamanul lui Iisus .
Cand Betelgeuse va exploda…
https://www.youtube.com/watch?v=CpTRv9gsZE0
Matei, cap 2
9. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.
10. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
O stea de pe cer, ce urmeaza calea sa in noapte nu poate merge pe bolta ca mai apoi sa: mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul
Nu are nici o treaba Betelgeuse cu steaua Magilor.
Traseul oricarei stele, este ca si al soarelui, dinspre rasarit spre apus, datorita rotatiei pamantului, care intamplator, nu este plat, asa cum crezi tu. Supernovele pot sa lumineze intre cateva saptamani si cateva luni, iar acea supernova s-a stins cand magii au ajuns in locul unde s-a nascut Iisus in momentul in care s-a nascut. Iar cand a Iisus murit pe cruce, a avut loc o eclipsa de soare si un cutremur.
Tu intelegi ce scrie aici:
până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul
A STAT, nu a disparut, nu a mers mai departe, ci A STAT. Banui ca a stat tot timpul cat S-a nascut Mantuitorul.
In alta ordine de idei, ia arata-mi tu mie unde sustin eu ca pamantul e plat.
Cand tu nici nu iti faceai veacul pe aici, eu eream printre singurii ce demonstram ca teoria pamantului plat in forma promovata agresiv pe net, E O IDIOTENIE.
Betelgeuse inseamna „casa gemenilor”. Toma era geamanul lui Iisus .
Tu sigur nu vorbesti asa ca sa fi in treaba ?!!
Toma era geamanul ….. ma nene, si din ce mama ereau ei gemeni ?
Serios, ce fumezi ? Ceva tare, nu ?
Bre, al cui geaman crezi ca era Toma „necredinciosul” de i se spunea „geamanul”? Ai auzit vreodata de evanghelia dupa Toma, care a fost descoperită în 1945 la Nag Hamadi?
Bible bombshell: Did Jesus have TWIN BROTHER?
https://www.express.co.uk/news/weird/1206472/bible-news-did-jesus-christ-have-twin-brother-gospel-of-thomas-apostle
The New Testament does indeed say Christ had four brothers, James, Joseph, Simon and Judas – although it is argued that these are not considered brothers in a literal sense.
However, in the Gospel of Thomas, discovered near Nag Hammadi, Egypt, in December 1945 – which is not considered canonical unlike the Gospels according to Matthew, Mark, John and Luke, despite being the oldest having been dated back to 145AD – supports claims that Thomas could be Christ’s twin.
The Gospel of Thomas begins by saying: “These are the hidden words that the living Jesus spoke. And Didymus Judas Thomas wrote them down.”
It is thought the name Didymus was added “suggests that later readers were unfamiliar with the Semitic word thoma (meaning twin).”
The Book of Thomas also stated: “The saviour said, ‘Brother Thomas, now, since it has been said that you are my twin and true companion, examine yourself, and learn who you are, in what way you exist, and how you will come to be.” “Since you will be called my brother, it is not fitting that you be ignorant of yourself’.”
https://www.express.co.uk/news/science/1168036/bible-proof-news-jesus-family-twin-apostle-thomas-gospel-new-testament
oarecine,
Oricine ai fi omule, trezeste-te. Nu mai fuma de sarbatori toate plantele, ca iata pe unde ajungi.
Ai auzit vreodata de evanghelia dupa Toma, care a fost descoperită în 1945 la Nag Hamadi?
Bible bombshell: Did Jesus have TWIN BROTHER?
@oarecine, ești inafara {Bisericii), tare!
Pana inveti sa-ti folosesti neuronii si sa intelegi de ce pamantul este rotund si nu plat, lasa-l pe Dumnezeu sa judece pe unde este fiecare, ca nu-i treaba ta sa judeci pe altii, ci sa vezi pe unde mergi ca sa nu dai in gropi.
@oarecine, nu mai huli pe Maica Domnului! Ea a ramas Pururea Fecioara! Nici vorba si fi avut Domnul Iisus frati dupa trup, daramite frate geaman. Infara de invataturile ortodoxe de credinta nu exista decat minciuni si blasfemii.
https://m.crestinortodox.ro/dogmatica/maica-domnului/conceptii-eronate-despre-fecioara-maria-69096.html
Ioana, pune mana si citeste Noul Testament, ca te dai crestina dar nu ai habar ce scrie pe acolo!
Pe când vorbea încă Isus noroadelor, iată că mama şi fraţii Lui stăteau afară şi căutau să vorbească cu El. Atunci cineva I-a zis: „Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi caută să vorbească cu Tine.” (Matei 12:46-47)
Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El. Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El. (Marcu 6:1-3)
Când au ajuns acasă, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda, fiul lui Iacov. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui. (Faptele apostolilor 1:13-14)
Adică ne dai de înțeles că ești protestant?
„Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi?” (Marcu 6,3) Această nedumerire era exprimată de adunarea din sinagoga din Nazaret, oraşul copilăriei lui Iisus (cf. Matei 2,23), imediat după ce El citeşte un pasaj din profetul Isaia (Isaia 61,1-2) şi-l interpretează referitor la Sine Însuşi (cf. Luca 4,21). Indicaţia este preţioasă întrucât ne dă o listă de patru fraţi şi (cel puţin) două surori ale lui Iisus, al căror nume însă nu a fost reţinut de autorii Sfintelor Evanghelii. Noul Testament îi menţionează pe aceşti fraţi ai lui Iisus în şapte episoade diferite: Marcu 3,31-35 (a se vedea şi Matei 12,46-50; Luca 8,19-21); Marcu 6,3 (a se vedea şi Matei 13,54-58); Ioan 2,12; 7,3.5.10; Fapte 1,14; 1 Corinteni 9,5; Galateni 1,19.
Mai puneti mana pe Noul Testament, cand faceti pauza in a va bate cu caramizile in pieptul „ortodox”!
Ratacesti cumplit daca judeci cu propria-ti minte Sfânta Scriptură. Sfinții Părinți tâlcuiesc că în acele versete este vroba de verii si verisoarele lui Hristos, care pe vremea aceea se numeau tot frati, conform traditiei locului. Maica Domnului nu a avut Fiu decât pe Hristos. Ce zici tu este specific protestantilor și este o blasfemie, de care trebuie sa te pocaiesti cat mai repede.
Vreti sa spuneti ca sunt eretice evangheliile dupa Marcu, Matei, Ioan, precum si faptale apostolilor si epistola lui Pavel catre corinteni, care spun clar ca fratii lui Iisus erau din acelasi pantec?
Noul Testament numește pe Iacov cel Drept, Iosie, Simon, și Iuda ca frați (în greacă adelphoi) ai lui Isus (Marcu 6:3, Matei 13:55, Ioan 7:3, Fapte 1:14, 1 Corinteni:9:5).
Etimologia covântului „frate” (a-delphos), vine din expresia „ai aceluiași pântec” („a-delphys”).
Conform Evangheliei lui Marcu, mama și frații lui Isus au fost la început sceptici cu privire la misiunea lui Isus dar mai târziu s-au alăturat mișcării creștine.
Episodul relatat de evanghelia după Marcu (Marcu 6,3) este introducerea la constatarea făcută de personal de Isus, că „nicăieri un profet nu are mai puțină autoritate ca în țara sa, la rudele sale și în familia sa” (Marcu 6,4).
Cel mai important dintre frații lui Isus din Nazaret a fost Iacob, pe care Pavel îl numește “fratele Domnului”. Acesta a fost unul din conducătorii grupării conservatoare, înrădăcinate în iudaism, a discipolilor lui Isus din Nararet, grupare intrată în conflict cu gruparea înrădăcinată în elenism, din jurul lui Pavel din Tars.
După moartea lui Isus, Iacov (Iacob), „fratele Domnului”, a rămas liderul comunității din Ierusalim.
Rudele lui Isus erau fie copiii lui Iosif, fie ai Mariei, fie ai amândurora. Această ultimă interpretare a fost acceptată de anumiți membri ai bisericii primare, cum ar fi Tertulian.
Consemnările lui Sextus Julius Africanus cu privire la „Desposyni”(rudele de sânge ale lui Isus) s-au păstrat în Istoria ecleziastică a lui Eusebiu al Cezareei. Aceste citate fac referire la perioada domniei lui Domițian(81-96) și a lui Traian(98-117), conținând și declarația a doi Desposyni ai lui Isus în fața lui Domițian, ce mai târziu au devenit lideri ai bisericilor.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Fra%C8%9Bii_lui_Isus_din_Nazaret
Eretice sunt interpretările pe care le publici tu
oarecine…UAI…tu esti sectar,NU esti botezat,iar TU si DRACII ca tine,NEFIIND in Biserica LUI HRISTOS ,NU ai acces la TALCUIREA Bibliei,care se face DOAR SI NUMAI DE BARBATII SFINTI,PURTATI DE DUHUL SFANT,NU de orice CREATURI asemanatoare ,DUPA TRUP,maaaxim,cu oamenii….ASCULTA PORUNCA APOSTOLULUI,cu toate ca VOI SECTARILOR nici pe Sf APOSTOLI=LEGIUTORII Domnului Hristos,NU II ASCULTATI,dar ASCULTA….20. Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia;21. Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt…..Petru 2,cap 1……iar PORUNCA Apostolului Petru se TALCUIESTE asa….In afara Sfintilor nu exista pedagogi si invatatori adevarati,nici o cultura adevarata fara sfintenie.Numai sfantul este adevaratul pedagog si invatator ,numai sfintenia este adevarata lumina…….Sf Iustin Popovici……….BA MAI MULT ,SECTARULE=JUCARIA DIAVOLULUI,de unde crezi tu si CINE a stabilit ca Biblia sa fie formata din CARTILE din care este formata????!!!…RASPUNS…in anii 50 dupa Hristos,pe cand inca erau pe pamant Sfintii Apostoli=LEGIUITORII LUI HRISTOS,prin care s-a PROPAVADUIT SFANTA EVANGHELIE PE TOT PAMANTUL,s-au adunat in Sinod Apostolic si la Canonul 85 al acelui Preasfant Sinod s-au stabilit…..CANONUL 85
Fie vouă tuturor clericilor şi mirenilor cărţi vrednice de cinstire şi Sfinte: ale
Testamentului celui vechi adică, ale lui Moise cinci, Facerea, Ieşirea, cea Leviticească,
Numeri, a doua Lege. A lui Isus Navi una, a Judecătorilor una. A lui Ruth una. A
Împăraţilor patru. …………………..Iar ale noastre, adică ale noului Testament,
Evanghelii patru, a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca, şi a lui Ioan. Patrusprezece
epistolii ale lui Pavel. Două epistolii ale lui Petru. Ale lui Ioan trei. A lui Iacov una. A lui
Iuda una. Ale lui Clement două epistolii. Şi aşezământurile cel prin mine Clement în
opt cărţi proglăsuite către voi episcopii (care nu trebuie a se publica către toţi pentru
cele într-însele tainice) şi faptele noastre al Apostolilor……Sa TII MINTE SECTARULE,CA BIBLIA SAU SFANTA SCRIPTURA ESTE UN BUN AL BISERICII ADEVARULUI HRISTOS=Biserica Ortodoxa de Rasarit,iar VOI NEBOTEZATII ATI FURAT ACEST BUN AL BISERICII si vi l-ati ,,modelat”,modificat ,dupa cum ati vrut voi,din pacate DOAR SI NUMAI SPRE INSELAREA VOASTRA…..TU fiind SECTAR si NEAVAND ACCES PRIN BOTEZ la Sfintele TALCUIRI si INVATATURI descoperite de Duhul Sfant Bisericii…. Cel ce are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor…Apocalipsa ,cap 3….prin Sfintii Parinti cei din CERURI,ai ramas BLOCAT undeva in timp,fiindca Dumnezeu NU a ramas doar la Faptele Apostolilor,adica undeva pana in anul 80-100 dupa Hristos,fiindca pana acolo este revelata Invatatura Domnului ptr omul sau in Biblie,dar….Dumnezeu NU A DISPARUT ,DE ATUNCI SI PANA AZI,BAI,SECTARULE din viata oamenilor sau a intregii sale creatii,ci a pazit,sfintit, Indrumat.invatat/luminat oamenii sai ,prin SFANTA TRADITIE=DOGME,CANOANE SI INVATATURILE SFINTILOR PARINTI SI MAI MULT PRIN PRESFINTELE SI PREACURATELE TAINE,dar care apartin si sunt DIN BELSUG,DOAR SI NUMAI IN SFANTA BISERICA ORTODOXA DE RASARIT,TRUPUL DOMNULUI HRISTOS A CAREI MADULARE SUNT DOAR SI NUMAI DREPT SLAVITORII SAI,BITEZATI si care asculta si FAC PORUNCILE DOMNULUI……tine minte SECTARULE…..Este un Domn, o credinţă, un botez……….Efeseni,cap 4…..Lasa-te de HULE,ca TOTI HULITORII SUNT DATI ANATEMA de Biserica cea Una,adica sunt DATI DIAVOLULUI.iar daca NU te pocaiesti,sa vii la Biserica prin BOTEZUL Sfant al Bisericii lui Hristos,NU AI NICI O SANSA SA TE MANTUIESTI….Fie-ti frica de JUDECATA CE STA SA VINA si renunta la secta satanei,ca SCRIS ESTE…. 21. Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
23. Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea. ”
Matei,cap 7…………
Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.
Matei 5:22
Serpeste vorbesti aici…
Ca sa te numim frate prima conditie este sa fi de aceeasi credinta crestin ortodoxa ca si noi.
@oarecine
Astazi se praznuieste Soborul Maicii Domnului. Ma rog sa te lumineze. Te rog mult sa citesti urmatoarele:
http://preacuratamaicadomnului.blogspot.com/2015/02/rugaciunile-sfantului-efrem-sirul-catre_8.html?m=1 https://m.crestinortodox.ro/dogmatica/maica-domnului/maica-domnului-pururea-fecioara-maria-154919.html
https://doxologia.ro/studiul-sfintei-scripturi/cine-sunt-fratii-surorile-domnului-iisus-hristos-evanghelii
https://m.crestinortodox.ro/dogmatica/maica-domnului/conceptii-eronate-despre-fecioara-maria-69096.html
https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/gheronda-cum-sa-ajung-s-o-iubesc-pe-maica-domnului
http://www.cuvantul-ortodox.ro/imparateasa-cerului-si-a-pamantului-mari-duhovnici-si-sfinti-contemporani-despre-maica-domnului-si-maicuta-noastra-preamilostiva/
https://www.impantokratoros.gr/436D7E76.ro.aspx
http://www.bisericasfantulantonie.ro/articole/maica-domnului-imparateasa-cerului-intre-sfinti-3174
Evanghelia după Iacob, cunoscută și sub numele de Protoevanghelia lui Iacob sau Evanghelia Copilăriei lui Iisus, este o evanghelie apocrifă, cea mai veche sursă care susține fecioria Mariei nu numai înainte de nașterea lui Iisus ci chiar și după aceea.
Presupusul ei autor ar fi astfel Iacob cel Drept, despre care textul pretinde că ar fi un fiu al lui Iosif dintr-o căsătorie anterioară, deci un frate după tată al lui Isus.
Cercetătorii au stabilit că în baza stilului folosit și a faptului că autorul ei nu cunoștea obiceiurile evreiești contemporane lui în timp ce Iacob cel Drept cel istoric le cunoștea cu siguranță, lucrarea este pseudiepigrafă (nu a fost scrisă de persoana cărei i-a fost atribuită). De exemplu lucrarea sugerează că ar fi existat în iudaism fecioare consacrate templului, similare vestalelor din Roma păgână, dar aceasta este o scorneală. Celibatul nu a jucat un rol important în iudaism, în care a fi căsătorit și a face copii erau înțelese drept datorii sacre.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Evanghelia_dup%C4%83_Iacob
Cartile Interzise (10): Evanghelia după Iacob cel Drept
Important este si probabil faptul ca aceasta Evanghelie nu a fost introdusa in Noul Testament din cauza ca pentru prima data Iacob cel Drept este prezentat ca frate al lui Isus (Adelphotheos), desi intr-un fel sau altul putem intelege acest lucru si din Evangheliile canonice (Luca si Matei).
Evanghelia după Iacob cel Drept este cea mai veche sursă care susține ideea verginitatii fecioriei Mariei nu numai înainte de nașterea lui Iisus, ci chiar și după aceea. Bineinteles ca astazi stim ca motivatia practica este total gresita chiar si teologic. Fara indoiala ca autorul nu cunostea regulile religiei iudaice ale timpului, reguli si traditii pe care fara indoiala Iacob cel Drept le-ar fi cunoscut amanuntit. Autorul sustine ca în iudaism au existat fecioare consacrate templului, similare vestalelor din Roma , lucru complet fals si inexistent, cunoscut contemporanilor Templului din Ierusalim. Celibatul a fost extrem de rar în iudaism, iar casatoria și datoria de a face copii erau considerate drept datorii sacre.
https://politeia.org.ro/carte/cartile-interzise-10-evanghelia-dupa-iacob-cel-drept/17383/
@oarecine, la cata prostie ai în cap, cred că trebuie să-l ții în gips, ca să nu se uite mereu numai în jos, la (sic!) pământul plat!
@oarecine, pentru ca o hulesti pe Maica Domnului, anatema ție!
Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului.
Matei 5:22
Serpeste vorbesti aici…
Ca sa te numim frate prima conditie este sa fi de aceeasi credinta crestin ortodoxa ca si noi
ok, admin am inteles. deh probleme vechi intre voi, dar lasa si aici comentul meu pentru „fratele” oarecine
Serpeste vorbesti aici…
Ca sa te numim frate prima conditie este sa fi de aceeasi credinta crestin ortodoxa ca si noi.
credeam ca l-ai postat in duplicat
oarecare….DESPRE SECTARII DIAVOLULUI ,asa cum si TU ESTI….hulitorul Maicii Domnului, a Sfintilor si intregii Biserici celei Una………..
Sf Teofan Zavoratul
Îmi scrieţi: „A venit la noi un învăţător al credinţei, ce
pare un om politicos, şi umblă nu numai pe la casele celor bogaţi,
dar şi pe la cei săraci, citeşte din Evanghelie, o interpretează, îi
învaţă pe oameni credinţa în Hristos şi îi îndeamnă să se
pocăiască. Lângă mine stă un legător de cărţi sărac, învăţătorul
acela vine des la casa lui, unde adună o mulţime de lume. M-am
dus şi eu acolo de două ori. Se aude că şi prin alte părţi
propovăduieşte şi adună oameni”.
Mi-aţi scris că citeşte şi propovăduieşte din
Evanghelie. Desigur, Sfânta Evanghelie şi, de altfel, întreg
Noul Testament sunt cele mai credibile îndrumătoare
ale vieţii creştineşti şi farul sigur pentru urmarea căii
nerătăcite spre mântuire. Cei care se mântuiesc îşi iau
practic cunoştinţele şi mijloacele de luptă din Noul
Testament.
Orice om poate citi din Sfânta Evanghelie, dar asta NU
ÎNSEAMNĂ CĂ POATE SĂ O ÎNŢELEAGĂ PE DEPLIN şi să se sprijine pe ea fără împiedicare pe drumul mântuirii. Dacă cel care
citeşte această carte sfântă o interpretează greşit, atunci
ea devine o unealtă de distrugere. Faptul că învăţătorul
dumneavoastră ţine în mană Evanghelia şi că o cercetează
nu îl scuteşte de osândă, tocmai pentru că s-a îndepărtat de
adevăr.Evanghelia, care o citesc şi o interpretează în aşa fel,încât îi necinstesc comoara preţioasă. Prin modul în care o predică, ei îi duc la pierzanie pe cei care merg pe drumul mântuirii.
De ce se întâmplă una ca asta? Pentru că aceia nu
ştiu bine calea mântuirii. Ei nu cunosc anumite condiţii sau,
mai bine zis, ANUMITE PIETRE DE HOTAR de pe drumul
duhovnicesc, cum ar fi, de exemplu, credinţa, respectarea
poruncilor, dobândirea harului, etc. în Evanghelie, acestea
nu au fost precizate clar ÎNTR-UN ANUMIT LOC, CI SUNT
RĂSPÂNDITE PRIN DIFERITE FRAGMENTE. Pentru a merge în mod sigur pe drumul mântuirii, omul trebuie să cunoască toate
aceste lucruri.
AICI SE POTICNESC MULŢI. Aceştia încep să adune diferite fragmente hagiografice legate direct de mântuire şi care sunt condiţii de bază ale ei, după aceea îşi îndreaptă atenţia spre unul sau două dintre ele, le izolează de contextul Sfintei Scripturi şi încep să strige: „Am găsit drumul mântuirii!” Şi astfel, unul spune: „Crede şi te vei mântui”.Altul: „Dobândeşte harul şi nu mai e nevoie de nimic altceva”. Sau: „Iubeşte şi vei ajunge în cer”. Şi tot aşa mai departe.
Toate aceste discursuri sunt, desigur, adevărate şi
se bazează pe Sfânta Evanghelie. Dar nici unul abordat
separat nu acoperă întreaga problemă a mântuirii. Ele
trebuie luate laolaltă, pentru a avea o imagine completă a
adevăratei înfăţişări a mântuirii.
Iată cum şi învăţătorul dumneavoastră este printre
cei rătăciţi. Desigur, el citeşte din Evanghelie, după cum
îmi scrieţi, şi învaţă cum să ne mântuim. Dar vă prezintă
toate aspectele luptei, sau numai o parte? Fiţi atent la cuvintele sale şi veţi constata lipsurile: în predica lui se aude doar „Credeţi şi vă pocăiţi”. Cuprind acestea toate laturile luptei pentru mântuire? Cu siguranţă că nu. Dar chiar şi aceste elemente, adică pocăinţa şi credinţa, sunt ele prezentate în toată lumina lor? Când spune, de exemplu: „POCĂIŢI-VĂ”, întrebaţi-l: „ADICĂ
TREBUIE SĂ NE MĂRTURISIM? ŞI DACĂ NU NE MĂRTURISIM, CUM VOM PRIMI IERTAREA PĂCATELOR?”. La acest comentariu, nu va îndrăzni să spună nimic. Va devia de la subiect, abătânduvă atenţia cu logoreea sa. POTRIVIT ÎNVĂŢĂTURII LUI, MĂRTURISIREA NU ESTE NECESARĂ, chiar dacă este pomenită în Sfânta Scriptură.
Desigur, nimeni nu va încerca să-l convingă că nu spune adevărul atunci când rosteşte cuvintele „Credeţi şi vă pocăiţi”, pentru că acestea sunt necesare pentru mântuire, fiind porunci ale lui Hristos. Dar se poate să i se demonstreze, cu argumente din Sfânta Scriptură, că SE ÎNŞEALĂ ATUNCI CÂND PROPOVĂDUIEŞTE FAPTUL CĂ NUMAI POCĂINŢA ŞI CREDINŢA NE ASIGURĂ MÂNTUIREA, PENTRU CĂ ESTE NEVOIE DE MULT MAI MULT.
Închipuiţi-vă pentru o clipă un doctor care dă o reţetă cu mai multe medicamente, iar farmacistul alege numai două-trei dintre acestea, pe care i le dă bolnavului spunând: „Ia medicamentele pe care ţi le-a prescris doctorul”. Farmacistul acela nu este, oare, un mincinos şi
un înşelător? Lucrul acesta se petrece şi în cazul de faţă. Domnul
nostru, Care a venit ca să ne vindece de patimi, A PRESCRIS
ÎN EVANGHELIILE SALE UN TRATAMENT COMPLET PENTRU MÂNTUIREA SUFLETELOR noastre, pe care ÎL DESPRINDEM DIN DIFERITE FRAGMENTE. PREDICATORUL DUMNEAVOASTRĂ A LUAT DOUĂ-TREI DINTRE DOCTORII ŞI A ÎNCEPUT SĂ STRIGE: „IATĂ CARE ESTE MEDICAMENTUL MÂNTUITOR! LUAŢI-L ŞI VĂ VEŢI MÂNTUI!”. Prin urmare, EL ESTE UN MINCINOS ŞI UN ŞARLATAN, la fel ca farmacistul acela despre care am vorbit.Dar domniile voastre aţi tăcut din gură şi i-aţi dat
curaj să predice fără ezitare: „Credeţi în Mântuitorul
Hristos şi vă veţi mântui”.
Cu adevărat, aşa este! Întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi (Fapte 4, 12). Mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup (I Tim. 3, 16).
Hristos S-a pogorât din ceruri pe pământ ca să-I ducă pe oameni în cer. Bucuraţi-vă şi fiţi recunoscător Domnului pentru aceasta. Mulţumiţi-i Mântuitorului, Care a urcat la ceruri şi a aşezat firea omenească de-a dreapta Tatălui.
Aşadar, ca să ne mântuim, tREBUIE NEAPĂRAT SĂ CREDEM ÎN HRISTOS. DAR NU ESTE ÎNDEAJUNS. Domnul a mai pus câteva condiţii, care sunt absolut necesare. Despre ele vom vorbi mai târziu. Acum, vreau să mai subliniez faptul ca această credinţă trebuie să fie neapărat legată de Sfânta Treime. Pentru că, auzind mereu despre „mântuirea în Hristos”, este posibil ca în minţile oamenilor să se imprime atât de adânc acest adevăr, încât să nu mai dea importanţă Sfintei Treimi, pe Care să O acopere cu Persoana Mântuitorului Hristos, fapt care înseamnă o abatere de la drumul mântuirii. Şi ce mai e şi aceasta ca omul să crească în credinţa creştină şi, după aceea, să o ia pe un alt drum?
Ce vreau să spun de fapt? Aşa cum întruparea şi jertfa de pe cruce a lui Hristos nu au avut loc fără Tatăl şi fără Duhul Sfânt, la fel şi mântuirea fiecăruia dintre noi nu se poate face fără împreună-lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt – adică a Sfintei Treimi. Iconomia întrupării şi mântuirea fiecărui om au fost întemeiate pe Unul Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Lucrul acesta trebuie să fie foarte bine înţeles, cu gândul şi
cu inima, de către toţi oamenii. Sfinţii au conştientizat fără
excepţie acest adevăr legat de mântuirea noastră. Fiţi atent la CUM SE SĂVÂRŞEŞTE BOTEZUL MÂNTUITORULUI HRISTOS! La el participă întreaga Sfântă Treime. Avem vocea Tatălui, botezul Fiului şi apariţia Duhului Sfânt „în chip de porumbel”. De altfel, acesta este şi motivul pentru care sărbătoarea Botezului se numeşte şi Teofanie13 sau Epifanie14. Se botează Fiul întrupat al lui Dumnezeu, dar cu bunăvoirea Tatălui şi cu participarea Duhului Sfânt………………….
Pe oriunde mergeau, apostolii procedau la fel, pentru că nu lucrau după capul lor, ci după porunca lui Hristos.
NICI O COMUNITATE DE CREŞTINI NU A FOST LĂSATĂ FĂRĂ PREOŢI HIROTONISIŢI.
Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi. La rândul lor, credincioşii au primit porunca: ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre (Evr. 13, 17), în vreme ce, pentru preoţi, sunt valabile cuvintele pe care Domnul le-a spus apostolilor: cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi, se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine, se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine (Luca 10, 16).
Noi consideram că BISERICA ESTE MAMA NOASTRĂ.
Astfel, se adevereşte cuvântul care spune că PENTRU CEL CARE BISERICA NU ESTE MAMĂ, NICI DUMNEZEU NU ESTE TATĂ ŞI DACĂ PENTRU ACELA DUMNEZEU NU ESTE TATĂ, ATUNCI CINE ESTE?
DOMNUL A ÎNTEMEIAT BISERICA PRIN SFINŢII APOSTOLI, ŞI I-A ÎNCREDINŢAT TOATE MIJLOACELE DE MÂNTUIRE, CA SĂ LE PĂSTREZE NESCHIMBATE ŞI SĂ LE RĂSPÂNDEASCĂ PE ÎNTREG PĂMÂNTUL.EA ESTE PĂSTRĂTOAREA TUTUROR TAINELOR CREDINŢEI ŞI A ÎNTREGULUI ADEVĂR, ÎN EA SE AFLĂ HARUL, SFINTELE TAINE ŞI PREOŢIA, CARE LUCREAZĂ ÎMPREUNĂ MÂNTUIREA OMULUI. Peste toate acestea, se odihneşte bunăvoirea lui Dumnezeu, Care ascultă rugăciunile Bisericii şi ale fiilor ei.
Lucrarea de mântuire prin participarea la viaţa BISERICII IMPUNE FIECĂRUI CREDINCIOS URMĂTOARELE OBLIGAŢII:
A) SĂ CREADĂ AŞA CUM CREDE ÎNTREAGA BISERICĂ, de la începuturi şi până astăzi. Să observe fiecare gând, fie al lui, fie străin, cu ascunzişurile sale, şi în nici un caz să nu-şi îngăduie să nu fie de acord cu vreuna din învăţăturile Bisericii, pentru că ea este stâlp şi temelie a adevărului (I Tim. 3, 15). Cine nu se supune acestor învăţături este ca un păgân şi vameş (Matei 18, 17).
b) Nu trebuie să se deosebească cu nimic de ceilalţi credincioşi în privinţa vieţii creştineşti: să postească aşa cum postesc toţi; să se pregătească pentru Sfânta împărtăşanie cu Trupul şi cu Sângele Domnului, aşa cum cere Biserica; să participe la toate activităţile de cult şi de sfinţire ale Bisericii, potrivit poruncii Apostolului
Pavel, care spune să nu părăsim Biserica noastră (Evr. 12, 25).
c) Să creadă cu multă tărie că mădularele Bisericii care se află în cer au o legătură vie şi directă cu cei de pe pământ. Rugăciunile acelora sunt ascultate şi împlinite potrivit voii lui Dumnezeu. Aici, în această viaţă, noi comunicăm cu îngerii şi cu sfinţii din toate timpurile, pentru că ne-am apropiat de muntele Sion şi de cetatea
Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii
de îngeri, în adunare sărbătorească, şi de Biserica celor întâi
născuţi, care sunt scrişi în ceruri (Evr. 12, 22-23)……………………
Vă continuaţi scrisoarea astfel: „Insistă să-L mărturisim cu buzele pe Domnul Iisus Hristos, încredinţându-ne că cel care îl mărturiseşte în felul acesta îl primeşte de îndată în inima lui, umplându-se de har. Deşi a insistat foarte mult în privinţa mărturisirii cu buzele, unul dintre cei prezenţi a refuzat să primească acest lucru, spunând că mărturisirea este o
chestiune de conştiinţă”.
Omul acela a făcut foarte bine că nu a primit! El a judecat corect, pentru că o asemenea mărturisire făcută în vânt este împotriva voii lui Dumnezeu. Se pare că acel creştin are o conştiinţă foarte subtilă, care nu i-a permis să aprobe mărturisirea respectivă Acesta este un lucru demn de laudă şi o probă de neplecare a capului dinaintea celui rău.
A-L mărturisi pe Hristos este o mare izbândă, iar Domnul a făgăduit că îi va slăvi pe cei care îl mărturisesc dinaintea Tatălui ceresc (cf. Matei 10, 32). în ce situaţii recunoaşte Domnul o asemenea mărturisire? Atunci când este o mărturisire de credinţă şi se face dinaintea vrăjmaşului, primejduindu-ne astfel să fim prigoniţi sau chinuiţi.
Cel care-L mărturiseşte pe Hristos primeşte în el cununa muceniciei. Tocmai de aceea, mărturisirea are o atât de mare valoare, în Biserica lui Dumnezeu, mărturisitorii stau alături de mucenici. Mucenicii au fost aceia care, mărturisindu-L pe Hristos, au fost chinuiţi pană la moarte, în vreme ce mărturisitorii L-au mărturisit pe Hristos şi au fost chinuiţi, dar nu au ajuns să moară, dintr un motiv sau altul. Iată despre ce fel de mărturisire vorbeşte Domnul! Despre cea care, dacă nu este exprimată, înseamnă lepădarea de El, urmată de împlinirea cuvintelor: De cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri (Matei 10, 33).
La dumneavoastră există asemenea condiţii de mărturisire? Adică vă poate costa viaţa sau, dacă nu mărturisiţi, vă aduce un trai fără griji? Cu siguranţă că nu. Aşadar, nu există condiţiile necesare pentru o mărturisire primită de Dumnezeu, însă pentru laude şi escrocherii
mereu, există cele mai bune condiţii! Ieşiţi în drum şi strigaţi: „Cred în Hristos şi îmi mărturisesc credinţa!”. O asemenea mărturisire – adică
mărturisirea care se face în asemenea condiţii – e fără sens. Este exact ce vă cere noul dumneavoastră învăţător!
Nefericitul nu se opreşte aici, ci îmbină această mărturisire cu următoarea promisiune: „Imediat ce-L mărturiseşti pe Hristos cu buzele, II vei primi în tine”. De unde-a scos o asemenea idee? Domnul şi apostolii ne-au învăţat cine sunt cei care îl primesc pe Hristos în ei şi în ce fel se face lucrul acesta. Apostolul Pavel scrie: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat (Gal. 3, 21).
Omul care se botează „se îmbracă” în Hristos, adică îl primeşte în el pe Creatorul său. Înainte de botez, îl mărturiseşte pe Domnul, prin rostirea Crezului. Dar această mărturisire nu-L aduce încă pe Hristos, ci îi asigură omului numai vrednicia de a-L primi. Aşa ne învaţă Apostolul Pavel, pe când ceea ce spune noul dumneavoastră învăţător vine din mintea lui şi nu se sprijină pe nimic. Şi încă ceva: Domnul ne spune: Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6.56).
Aşadar, fiecare credincios care se împărtăşeşte cu preacuratul Trup şi cinstit Sângele Domnului îl primeşte pe Acesta în el. înainte de împărtăşanie, prin citirea rugăciunii „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti Hristos adevărat, Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, credincioşii îşi mărturisesc credinţa, dar încă nu-L primesc în ei pe Hristos. îl primesc
numai prin împărtăşirea cu preacuratul Trup şi scump Sângele Său. Mărturisirea nu face decât să ne deschidă drumul spre El.
Aţi văzut, aşadar, că numai prin Botez şi prin Sfânta împărtăşanie îl primim în noi pe Hristos, nicidecum prin mărturisirea credinţei. Aşa învaţă Biserica noastră, dar învăţătorul dumneavoastră eretic a găsit, prin
cugetarea sa rătăcită, o altă cale de a ne uni cu Hristos.
Fără Taine, credinţa şi faptele nu îl pot atrage pe Hristos, deşi au valoarea lor, ca nişte condiţii de bază pe drumul spre mântuire. Aşadar, Domnul vine şi îşi face sălaş în credincios numai prin Sfintele Taine. Şi mărturisirea credinţei în Hristos este importantă, dar numai ca parte a pregătirii, nu ca un mijloc suficient pentru aducerea în noi a Domnului.
Ereticul acela consideră că harul sfânt este rezultatul mărturisirii cu buzele. Dacă această mărturisire ar fi fost în stare să-L aducă pe Domnul, ar fi adus şi harul Său, pentru că harul este comuniunea noastră cu Dumnezeu.
Dar, aşa cum am explicat mai înainte, Domnul vine în noi prin Taine, nu prin mărturisire. Aşadar, nu mărturisirea ne umple de har, ci Sfintele Taine, în istoria Bisericii nu a existat nici un caz ca un om să primească harul lui Dumnezeu în alt fel………….
Îmi scrieţi: „Noul nostru învăţător şi adepţii săi nu vin la biserică şi nu cer în timpul rugăciunii ajutorul sfinţilor, nici al Maicii Domnului, nici al îngerilor, nici al apostolilor, proorocilor sau cuvioşilor. De asemenea, nu postesc, nu se împărtăşesc şi nu recunosc
sărbătorile”.
Vedeţi ce fel de creştini sunt? SE CONSIDERĂ PE EI ÎNŞIŞI OAMENI ÎNDUHOVNICIŢI, OAMENI AI LUI DUMNEZEU ŞI SFINŢI, PENTRU CARE NU ESTE NEVOIE DE ORDINEA EXTERIOARĂ A BISERICII, DE NEVOINŢE DUHOVNICEŞTI, DE TAINE SAU DE SLUJBE. De aceea, nu pot înţelege ce vreţi de vă luaţi după el…
DE CE VĂ UMPLEŢI CAPUL CU VORBE GOALE? Din ceea ce îmi scrieţi, rezultă foarte clar că a căzut din harul Bisericii Ortodoxe, iar acum se căzneşte să vă îndepărteze şi pe domniile voastre de el, spre a crea o adunătură
dezgustătoare pentru Dumnezeu şi pentru adevărul Său. Iar dumneavoastră vă luaţi din ce în ce mai mult după el, aşa cum se iau muştele fără minte după momelile otrăvite………
Oarecine….NEBOTEZATULE si SECTARULE….Preasfanta si Preacurata si Maica Dumnezeului Nostru si PURUREA FECIOARA MARIA,nascuta din parinti IMPARATESTI Ioachim si Ana,TOT prin MINUNEA LUI DUMNEZEU,fiindca Sf Ana mama.FECIOAREI MARIA era stearpa,ca si Sara lui Avraam,Rebeca lui Isaac,Rahela lui Iacov sau Elisabeta ,mama Sf Proroc Ioan Botezatorul….dar fiind cu CREDINTA MARE IN DUMNEZEU ,nu au deznadajduit si au promis Domnului ca daca le va da un copil il vor inchina Templului.Dumnezeu ,datorita Atotmilostivirii Sale le-a ascultat rugaciunea si Sf Ana a nascut pe VIITOAREA NASCATOARE DE DUMNEZEU SI PURUREA FECIOARA MARIA.Astfel ,cei doi parinti SFINTI IOACHIM SI ANA,s-au tinut de promisiune si la varsta de 3 ani au inchinat-o Templului pe PREACURATA si PURUREA FECIOARA MARIA,iar Arhiereul acelui Templu era insusi Sf Zaharia,tatal Sf Ioan Botezatorul.DUPA LEGEA VECHE a Evreilor,legea lui Moise,in Altar(Sfanta Sfintelor) intra DOAR O SINGURA DATA IN AN,si DOAR SI NUMAI ARHIEREUL TEMPLULUI,respectiv Sf Zaharia.Inca de-atunci aflam de la SFINTII PARINTI DIN CERURI,ca Fecioara Maria era plina de Duh Sfant si prin Iconomia Domnului si Mijlocirea Lui PURUREA FECIOARA MARIA a fost primita in SFANTA SFINTELOR,chiar daca era ceva NEOBISNUIT in legea evreiasca,legea veche ,ca o Fecioara sa fie afierosita Templului,fiindca doar partea barbateasca se primea in vietuirea/slujirea Templului, ba mai mult sa fie primita si in Sfanta Sfintelor.PURUREA FECIOARA MARIA a petrecut 12 ani in rugaciune in Templul Domnului.La varsta de 15 ani,prin ICONOMIA/Pronia cea Sfanta (planul lui Dumnezeu) ,trebuia ca cei din Sinedriul Templului sa respecte Legea Veche a Evreilor si ORICE FECIOARA TREBUIA CA LA 16 ANI SA SE LOGODEASCA,cu cineva de parte barbateasca,fiindca in LEGEA EVREIASCA,legea lui Moise NU ERA INGADUIT CA FEMEIA SA NU SE MARITE si sa aibe copii cu sotul ei.Era o CONDITIE EXTREM DE DRASTICA SI PRINCIPALA. In aceste conditii,fiindca Sfintii Parinti Ioachim si Ana ,NU MAI ERAU IN VIATA,Sinedriul se CONFRUNTA CU O PROBLEMA CARE NU MAI FUSESE.Ptr asta ,prin PLANUL DOMNULUI s-a facut adunare a Sinedriului Templului si s-a hotarat sa se faca rugaciune catre Dumnezeu si sa se TRAGA LA SORTI intre barbatii din cele 12 semintii ale lui Israel,care NU aveau femei in vremea aia.Asa si Sf Iosif cel Drept,PRIN PRONIA CEA ATOTPUTERNICA A DOMNULUI DUMNEZEULUI CERULUI SI PAMANTULUI era VADUV in acea perioada.Sf Iosif Logodnicul cel Drept era fratele lui Cleopa,iar Cleopa avea pe sotia sa numita, TOT Maria(coincidenta de nume,fiindca in Evanghelii sunt mai multe Marii,dar doar Una este PREASFANTA SI PURUREA NASCATOARE DE DUMNEZEU FECIOARA MARIA) si cu care avea 2 copii ,pe Iacov cel mic si pe Iosi (Marcu,cap 15),iara aceasta Maria era una din femeile care era MARTOR la Rastignirea Domnului.ATENTIE….Iosif cel Drept ,LOGODNICUL PREASFINTEI NASCATOARE DE DUMNEZEU , a fost casatorit ANTERIOR cu o femeie pe nume Salomeea(alta decat apare in Sf Evanghelie,e doar coincidenta de nume) si cu aceaasta Salomeea Sf Iosif Logodnicul PURUREI FECIOARE MARIA A AVUT ALTI COPII pe Sf Iacov,Simon ,Iust , Iuda si fete(stim ca in legea evreiasca,doar numele barbatilor erau pomenite),IN CONCLUZIE FRATII DOMNULUI ERAU DEFAPT VERII SAI SI FRATII VITREGI DUPA TRUP,care proveneau dintr-o casatorie anterioara a Sf Iosif Logodnicul.Deoarece STIM si ca in legea veche, daca murea sotul unei femei ,FRATELE SAU,adica cumnatul femeii vaduve trebuia sa o ia de femeie si sa-i faca urmasi fratelui sau decedat….DE ASTA SE SPUNE COPII DUPA LEGE(mama vaduva a facut copii si cu CUMNATUL ei,adica cu fratele decedatului si deci copilul DUPA LEGE are mama naturala si tatal pe unchi,dar numit tot tata)SAU COPII DUPA TRUP,adica AMANDOI PARINTI NATURALI…. Sa REVENIM acum la timpul alegerii de catre Sinedriu al logodnicului Maicii Domnului, si IARASI SA TINEM CONT DE PLANUL SFANT AL DOMNULUI DUMNEZEU,NECUPRINS si NEINTELES DE MINTILE NOASTRE pamantesti.Asadar Sinedriul a hotarat sa lase in GRIJA LUI DUMNEZEU alegerea logodnicului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si au scris numele pe fiecare TOIAG(baston) al barbatilor alesi din semintiile lui Israel si l-au pus in Altar(in Sfanta Sfintelor),iar la trei zile toiagul lui Iosif a INFLORIT.Astfel Sinedriul l-a anuntat pe Iosif ca ,PRIN MINUNEA LUI DUMNEZEU,fiindca altfel Iosif NU ar fi primit,ba chiar se putea si infricosa,el a fost ales prin SEMN DE LA DUMNEZEU cu inflorirea toiagului sau ptr a fi logodnicul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. El dupa aflarea acestei vesti a primit si a luat pe Sf Nascatoare de Dumnezeu acasa la el ,asa cum scria in legea veche,PREFACANDUSE ca ar fi logodnicul ei…Preafanta si Preacurata si PURUREA FECIOARA Maria avea 15 ani cand a ZAMISLIT DE LA DUHUL SFANT in PANTECELE FECIORESC pe Imparatul Slavei si Dumnezeul cel AtotPuternic Iisus Hristos,iar Sf Iosif Logodnicul avea ….ATENTIE…80 DE ani….Orice Icoane sau invataturi ca Sf Iosif ar fi de alta varsta,mai tanara, sunt ERETICE.In Sf Evanghelie acolo cand se spune … Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El…..acolo se REFERA LA FRATII VITREGI DUPA TRUP SI la VERII ,NUMITI TOT FRATI ,AI Domnului….In Biblie se vorbeste in DUH despre Preasfanta si Preacurata si PURUREA FECIOARA MARIA…aici …….Şi mi-a zis Domnul: „Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă.(Iezechiel,cap 44)…ADICA DOAR SI NUMAI IMPARATUL SLAVEI S-A NASCUT DIN PURUREA FECIOARA MARIA…..iar despre PREASFINTENIA IMPARATESEI SI PURUREA FECIOARA MARIA …aici…
STĂTUT-A ÎMPĂRĂTEASA DE-A DREAPTA TA, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată(Psalm 44)…..cat despre ,,FRATELE’’ vitreg al DOMNULUI
Sf Apostol Iuda,vedem din CUVINTELE SFINTE ale Evanghelistului CA IL NUMESTE DOMN SI DUMNEZEU,deci NU frate… I-a zis Iuda, nu Iscarioteanul: DOAMNE, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii?…Ioan,cap 14….ATENTIE..Cat despre faptul ca… Şi stăteau, lângă crucea lui Iisus, MAMA LUI şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena… Deci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care Îl iubea stând alături, a zis mamei Sale: FEMEIE, IATĂ FIUL TĂU!…. Apoi a zis ucenicului: IATĂ MAMA TA! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine….Ioan,cap 19…de aici se trage F. USOR INVATATURA CA Iisus Hristos NU avea FRATI SAU SURORI,ci doar pe UCENICUL CEL MAI IUBIT Sf Apostol Ioan,PRECUM SI CA NICI MACAR SF IOSIF LOGODNICUL NU MAI ERA IN VIATA si de aia Maica Domnului FIIND SINGURA SI EXTREM DE SFASIATA ,cand a vazut pe Fiul CEL UNUL NASCUT si Domnul Nostru Iisus Hristos pe Cruce Rastignit,iar Iisus Hristos in GRIJA si IUBIREA SA DE NECUPRINS ,fata de Maica Sa Preasfanta ,o incredinteaza in grija Sf Apostol Ioan si TOTODATA NE PREINCHIPUIE CA FIIND MAICA SF APOSTOL IOAN EA VA FI SI MAICA SI IMPARATEASA NOASTRA A TUTUROR CELOR BOTEZATI IN SFANTA BISERICA A DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS…. PRECUM SI AICI… Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi MAMA LUI IISUS ACOLO…Ioan cap 2….SI AICI … Şi venind IOSIF CEL DIN ARIMATEEA, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus…. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul….Marcu 15….INCA ODATA SE VEDE CLAR CA SF IOSIF LOGODNICUL NU MAI ERA IN VIATA,cel mai devreme inainte de iesirea Domnului la Propavaduirea Evangheliei Sale in lume.Deci sa NU TALCUIM,dupa capul fiecaruia,ca de aia ne-a PORUNCIT Sf Petru,sa nu ne ratacim,ci doar Sfintii purtati de Duhul Sfant pot face asta…Asadar CINE NU ESTE BOTEZAT IN BISERICA CEA SFANTA NU are cum sa stie Invatatura cea Dreapta si astfel HULESTE pe Duhul Sfant si stim ca … De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta…Matei,cap 12…..PRECUM SI TOTI CARE HULESC PE MAICA DOMNULUI SAU BISERICA CEA UNA SUNT DATI ANATEMA…. Celor care se îndoiesc de fecioria Preacuratei Fecioare Măria înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere: ANATEMA!”