X

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiep. Mirelor Lichiei. Cugetare a Sf. Nicolae Velimirovici

6 décembre

În icoanele care îl închipuie pe Sfântul Nicolae este reprezentat şi Mântuitorul Hristos cu Sfânta Evanghelie în mâini, stând de o parte a lui, iar de cealaltă parte Maica Domnului ţinând în mâini un omofor arhieresc.

Reprezentarea aceasta are o îndoită semnificație istorică: mai întâi este semnificată chemarea Sfântului Nicolae la treapta arhierească, iar în al doilea rând este semnificată exonerarea lui de pedeapsa caterisirii care ar fi trebuit să urmeze după confruntarea cu necuratul Arie.

Sfântul Melodie Patriarhul Constantinopolului zice: “A văzut într-o noapte Sfântul Nicolae pre Domnul în slavă, stând lângă el şi întinzându-i cartea Evangheliei, legată în aur şi în mărgăritare de preţ. Iar de cealaltă parte a văzut pre Maica lui Dumnezeu, care i-a aşezat pe ai săi umeri pallium-ul arhieresc“.

La scurtă vreme după această vedenie, Sfântul Ioan Arhiepiscopul Mirelor a murit iar Sfântul Nicolae a fost ridicat Arhiepiscop al acelei cetăţi. Aceasta a fost o minune.

A doua minune s-a întâmplat la vremea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, când, văzând îndărătnicia diavolească şi reaua credinţă cu care Arie refuza şi răstălmăcea cuvintele Sfinţilor Părinţi care voiau să îl oprească prin dezbatere raţională pe acesta de la a mai huli Numele Domnului şi al Preacuratei Sale Maici, Sfântul Nicolae a păşit şi l-a lovit cu putere pe eretic peste diavoleasca lui faţă.

Sfinţii Părinţi, după canoane, l-au scos pe Sfântul Nicolae din Sinod şi au ridicat de la el însemnele rangului lui arhieresc. In chiar aceeaşi noapte, mai mulţi Sfinţi Părinţi de frunte ai Sinodului au avut cu toţii, separat, una şi aceeaşi vedenie minunată şi lor înfricoşată: anume L-au văzut pre Domnul stând de o parte a Sfântului Nicolae, şi întinzându-i cu mâinile Sfânta Evanghelie, iar pe a Sa Preacurată Maică de Dumnezeu Născătoarea stând de cealaltă parte a lui şi aşezând pe ai Sfântului umeri pallium-ul arhieresc, investindu-l iar cu toate insemnele rangului de Arhiepiscop.

Văzând aceasta cu înspăimântare acei Sfinţi Sfinţiţi Părinţi, au grăbit şi au întors cu umilinţă Sfântului Nicolae ceea ce ridicaseră de la el. Ei l-au înconjurat cu respectul adânc al smereniei şi evlaviei care se cuvine unui ales al lui Dumnezeu, şi au arătat că lovirea lui Arie nu a fost gestul mâniei trupeşti şi neânfrânate, ci dimpotrivă, acela al râvnei de foc pentru adevărul lui Dumnezeu.

“Cugetare” a Sf. Nicolae Velimirovici, din “Proloagele de la Ohrida“, vol. II

Sfântul Nicolae îi hrăneşte pe Părinţii atoniţi în timpul ocupaţiei fasciste

“Ce faceţi?” a întrebat preotul necunoscut. “Acesta este tot grâul pe care îl aveţi? Nimic mai mult?”

Părinţii de la mănăstirea atonită au răspuns că doar atât mai au,într-adevăr. Era decembrie şi nu puteau sa mai cumpere pentru că erau sub ocupaţia fascistă. Să se ştie că era nevoie de 10 000 de oca de grâu pentru supravieţuirea pe timp de un an a celor din mănăstire, dar ei nu puteau cumpăra nici măcar una.

Preotul necunoscut luă câteva seminţe de grâu dintre ele, le binecuvântă şi le aruncă deasupra celorlate din grămada de grâu. Apoi binecuvântă în cele patru zări, mănăstirea, marea şi se pregăti să plece.

« De unde vii ? », l-au întrebat Părinţii. « Stai să mănânci nişte măsline cu pâine. »

“Vin de foarte departe  – din Mira Lichiei”, a spus el şi s-a îndepărtat.

Unul dintre fraţi plecase între timp după nişte hrană, ca să-i ofere oaspetelui, dar bătrânul, care s-a dovebdit a fi chiar ocrotitorul mănăstirii, dispăruse. Cele 150 de oca binecuvântate care le rămăseseră au durat o jumătate de an, adică din luna decembrie, când Sf. Nicolae le apăruse, până în luna iulie anul următor, când s-a făcut noua recoltă. »

Full of grace and truth

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm serverul de mai multe ori, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Sfinți și sărbători
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.