Consilierul pentru securitate națională al președintelui american Donald Trump a îndemnat guvernul Canadei să nu folosească tehnologie Huawei în construcția rețelelor sale 5G, afirmând că aceasta ar pune în pericol schimbul de intelligence dintre cele două țări, transmite Reuters.
Robert O’Brien a declarat, la o conferință internațională de securitate de la Halifax, Canada, că folosirea tehnologiei 5G a Huawei va da posibilitatea guvernului chinez să facă profiluri despre cetățenii canadieni.
„Când (chinezii) vor intra cu Huawei în Canada sau în alte țări occidentale, vor avea informații din fiecare fișă medicală, fiecare înregistrare bancară, fiecare postare de pe rețelele de socializare, vor ști totul despre fiecare canadian”, a spus O’Brien, adăugând că schimbul de informații între aliații din grupul „Cinci Ochi” va fi „afectat dacă aliații noștri cei mai apropiați lasă calul troian să intre în oraș”.
Primul-ministru canadian, Justin Trudeau, a amânat luarea unei decizii cu privire la utilizarea echipamentelor de rețea Huawei Technologies Co până la alegerile federale din octombrie, însă Trudeau a evitat să comenteze problema de la câștigarea votului din 21 octombrie.
Întrebarea dacă echipamentele 5G ale Huawei facilitează activitățile de spionaj ale guvernului chinez a cauzat tensiuni în rândul alianței anglo-saxone „Cinci Ochi” (Five Eyes) ce are ca scop schimbul de intelligence.
Statele Unite, Australia și Noua Zeelandă au impus deja interdicții asupra tehnologiilor 5G Huawei, în timp ce Marea Britanie a adoptat o poziție mai puțin fermă, indicând că produsele 5G ale Huawei ar putea fi utilizate în zone mai puțin sensibile. Marea Britanie depinde într-o anumită măsură de capitalul și investițiile chineze și implicit de bună-voința Beijingului.
„Nu ne vom grăbi pentru a putea examina în mod corespunzător toate potențialele amenințări”, a declarat ministrul Apărării din Canada, Harjit Sajjan, la conferința din Halifax.
„Am fost extrem de atenți în protejarea tehnologiei noastre actuale 4G, iar deciziile pe care le luăm cu privire la 5G vor asigura că aceste sisteme sunt la fel de puternice precum sistemul nostru actual, dacă nu chiar mai puternic”.
La rândul ei, Canada a fost prinsă la mijloc în disputa dintre SUA și China din jurul Huawei de când poliția canadiană a arestat-o în decembrie anul trecut pe Meng Wanzhou, directorul financiar al Huawei, pe un mandat de reținere emis de americani, acțiune condamnată de China la care Beijingul a răspuns prin blocarea exporturilor canadiene și arestarea a doi cetățeni canadieni pe care i-a acuzat ulterior de spionaj. Cei doi sunt încă reținuți în China.
Detenția celor doi ca „pârghie … nu ar trebui să fie acceptată”, a mai spus O’Brien.
Sua își sapă singuri groapa cu China…
Europa este la cheremul Rusiei
General ucrainean: Crimeea e o bază militară care îi dă ocazia Rusiei să domine Mediterana
„Peninsula este văzută ca bază militară, una puternică, care să creeze coşmaruri întregii Europe şi nordului Africii şi să le ofere ruşilor posibilitatea să domine Marea Mediterana”, a spus generalul Ruslan Homciak.
https://romania.europalibera.org/a/general-ucrainean-crimeea-baza-militara-rusia-mediterana/30289176.html
Submarine nucleare ruse au pătruns în apele teritoriale ale Marii Britanii, nedetectate de sistemele defensive subacvatice.
„Avem informații potrivit cărora un submarin rus supraveghează baza navală britanică (Faslane) din vestul Scoției și rețeaua de conducte din Canalul Mânecii”
Numărul misiunilor desfășurate de submarinele ruse în apele Marii Britanii au crescut de zece ori, din 2005.
https://www.libertatea.ro/stiri/submarine-nucleare-ruse-ar-fi-patruns-marea-britanie-2390800
Trei militari ai Marinei Regale din Marea Britanie au fost trecuţi în rezervă, pentru că aveau droguri la bordul unui submarin cu 16 focoase nucleare.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/marinari-drogati-pe-un-submarin-nuclear-al-marii-britanii-1171452
Peste 10 nave de război rusești au plecat marți dimineață din Sevastopol și Novorossiysk, cele mai mari porturi militare la Marea Neagra
Militarii flotei ruse vor simula căutarea şi distrugerea unor submarine aparţinând adversarilor, precum și lovirea unor puncte de comandă amplasate pe coastă, cum ar fi, de pildă, principalele porturi ale NATO din România sau Bulgaria.
In 2015, pe vremea când era eurodeputată, Dancila a votat, în favoarea intereselor Moscovei, susținând un amendament prin care i se cerea UE să renunțe la sancțiunile împotriva Rusiei. Explicând acest vot, Viorica Dăncilă a declarat la conferința de presă de marți că a fost o decizie politică a grupului politic din care face parte PSD. Au votat atunci mulți socialiști europeni, dar amendamentul a fost susținut puternic de grupul naționaliștilor, care la Strasbourg și la Bruxelles își spun suveraniști.
https://romania.europalibera.org/a/se-tem-iohannis-%C8%99i-d%C4%83ncil%C4%83-de-rusia-ce-vor-de-la-china-/30282910.html
De ce vrea Putin se dezvolte inteligenta artificiala: pentru razboiul dronelor!
Putin si-a facut o armata de drone terestre, marine si aeriene, care ar putea sa functioneze si sa interactioneze autonom!
The “Kungas” includes 5 unmanned ground vehicles: a “man-portable” robot, a “light” robot, a “transportable” robot, a Nerekhta combat robot, and a robotic version of the BTR-MDM Shell armoured personnel carrier.
Experts suggest that robots of the “Kungas” complex have the potential, after further development and improvement, to perform tasks autonomously, without direct control by an operator.
In this case, the operator’s main task will be to oversee the autonomous task performance by Kungas robots and intervene in critical situations only.
The unit is shaped in a manner which allows it to perform tasks on its own or interactively with other units of the armed forces or form flexible situational groups of different composition with the inclusion of other robotic systems.
https://www.zerohedge.com/geopolitical/russia-readying-robot-wars
Romania in linia intai a WW3: Se multiplică apelurile de retragere a armamentului nuclear din Turcia, Romania poate fi noua „gazda”
„A le scote de la Incirlik ar însemna să se pună capăt, de facto, alianţei americano-turce. Dar a le lăsa acolo, înseamnă să perpetuezi o vulnerabilitate nucleară pe care ar fi trebuit s-o eliminăm cu mulţi ani în urmă“.
https://adevarul.ro/international/europa/Inainte-summitul-nato-multiplica-apelurile-retragere-a-armamentului-nuclear-turcia-nou-reia-fake-news-ul-despre-locatia-romania-1_5ddb845a5163ec4271642a5f/index.html
Turcia efectueaza teste cu sistemele S-400 cumpărate de la ruși
Decizia de a face aceste teste a fost luată duminică, iar populația trebuie să se aștepte ca avioanele să survoleze Ankara la altitudini joase
https://evz.ro/ultima-manevra-a-lui-erdogan-cutremura-nato-nu-mai-e-cale-de-intors.html
Monarhiştii îi cer lui Iohannis să-l declare pe ambasadorul Rusiei la Bucureși persona non-grata din cauza “atacului suburban la adresa MS Margareta a României”.
„Ambasada Federației Ruse a avut o reacție suburbană, care depășește uzanțele diplomatice, amintește de propaganda comunistă și reia multe dintre marotele promovate de diplomația domnului Putin din prezent. Se pare că spiritul lui Andrei Vâșinski, artizanul comunizării și subjugării României, încă dăinuie între pereții clădirii ambasadei de pe bulevardul Kiseleff.“
https://www.rfi.ro/politica-116282-monarhistii-ii-cer-lui-iohannis-sa-l-declare-pe-ambasadorul-rusiei-la-bucuresi
Ambasada Rusiei în România a criticat-o puternic pe Principesa Margareta, după ce Custodele Coroanei Române și-a manifestat îngrijorarea față de comportamentul agresiv al Moscovei în regiunea Mării Negre: „În spiritul celor mai grave fobii istorice cultivate încă în «Vechiul Regat» și cu nimic mai prejos decât standardele industriei de mainstream occidentale ce produce fake news, ştiri false, Custodele Coroanei a decis să probeze «mantaua de strateg geopolitic», care are grija securității și bunăstării nu doar a propriului stat, ci și cel puțin a unei jumătăți din Eurasia și a întregului spațiu euro-atlantic. Din păcate, în comparație cu grandiozitatea planului, concluziile și rețetele propuse s-au dovedit a fi dureros de primitive și ușor de recunoscut”, a scris, vineri, Ambasada Rusiei în România, pe pagina de Facebook.
„Rusia a fost numită fără ambiguitate drept principalul vinovat al tuturor necazurilor și problemelor”, reclamă diplomații ruși.
https://www.b1.ro/stiri/externe/ambasada-rusiei-romania-cunoscuta-pentru-seria-interminabila-de-dezinformari-ataca-familia-regala-306866.html
Vine razboiul, iar miza alegerilor a fost iesirea din sfera de influenta a Rusiei.
Poate ca unii se vor trezi la realitate in ceasul al 12-lea!
Ministerul de Externe, după ce l-a băgat în ședință pe ambasadorul Rusiei: ‘Sunt inacceptabile poziționările sale’
https://www.stiripesurse.ro/ministerul-de-externe-dupa-ce-l-a-bagat-in-sedinta-pe-ambasadorul-rusiei-sunt-inacceptabile-pozit_1407036.html
Putin a declarat ca SUA își vor revizui relațiile cu aliații din NATO
„Nu va fi suficient: “Noi vă apărăm, voi plătiți”. De ce (europenii n.r.) ar trebui să plătească pentru întreținerea complexului militar și locurile de muncă din SUA? Ei își vor dezvolta cele de acasă. Anume asta ei declară astăzi”, a menționat liderul rus.
https://ro.sputnik.md/International/20191120/28279875/Putin-SUA-NATO.html
Ne vinde Putin si noua S-400, ca sa avem cu ce sa ne aparam de rachetele si aviatia din Crimeea si sa nu mai luam Patriot de la americani?
Putin a convocat ședința operativă a Consiliului de Securitate al Rusiei „în legătură cu situația din Sud-Estul Ucrainei în contextul pregătirilor de summitul în formatul normad, planificat pentru 9 decembrie”
https://ro.sputnik.md/Rusia/20191125/28328422/Putin-a-convocat-sedina-operativ-a-Consiliului-de-Securitate.html
Erdogan il ajuta pe „ortodoxul” Putin sa propavaduiasca dreapta credinta in puterea militara in Ucraina, Polonia si Germania!
CUTREMUR în NATO: Turcia NU susține apărarea colectivă a țărilor baltice și Poloniei în fața în fața unei agresiuni a Rusiei
https://www.stiripesurse.ro/cutremur-in-nato-turcia-nu-sustine-apararea-colectiva-a-tarilor-baltice-si-poloniei-in-fata-in-fata_1407084.html
Generalul (r) SRI Aurel Rogojan afirmă că Basescu a fost facut castigator in alegerile de acum 10 ani pentru ca Geoana era omul rusilor: Mircea Geoană a primit de S.O. Vantu lista viitorului guvern pregatita de serviciile rusesti!
„În cazul particular al României, au existat situații nefericite, în care un prezidențiabil sau altul și-a manifestat disponibilitatea la trădare. Un candidat, de exemplu, era preferatul americanilor, iar contracandidatul, deși creditat și el ca mare prieten al Americii, având oarecare temeri că oponentul său ar fi mai mult dorit la Washington, a dorit să asigure Moscova de avantajele de care va beneficia Rusia dacă el va deveni președintele României. Un magnat autohton, cu vechime în relațiile cu rușii atestată de U.M. 0110 – Departamentul anti-K.G:B., i-a dat acestuia lista viitorului guvern al României. Acest candidat a câștigat alegerile prezidențiale. „Marja erorilor de soft” l-a declarat însă victorios pe candidatul care, în realitate, fusese învins”
https://www.activenews.ro/stiri-politic/Generalul-r-SRI-Aurel-Rogojan-spune-ca-Mircea-Geoana-castigase-alegerile-prezidentiale-din-2009-dar-a-fost-invins-de-%E2%80%9Emarja-erorilor-de-soft-.-Gen.-Rogojan-Stiam-ca-Iohannis-va-fi-presedinte-cu-7-luni-inainte-de-a-si-lansa-candidatura-158900
In razboiul SUA cu Huawei, nemtii au dat o palma ipocriziei americane: „Recentele afirmaţii ale unor oficiali germani de rang înalt potrivit cărora Statele Unite sunt echivalentul Partidului Comunist Chinez sunt o insultă la adresa miilor de militari americani care ajută la asigurarea securităţii Germaniei”, precum şi la adresa :”milioanelor de americani angajaţi faţă de o alianţă occidentală puternică”, a scris ambasadorul Richard Grenell.
https://www.stiripesurse.ro/ambasadorul-american-la-berlin-acuza-germania-ca-a-insultat-statele-unite-ale-americii-in-disputa-legata-de-huawei_1406658.html
Sa-i spuna lui Trump sa nu mai poarte cravata rosie de pionier si sa retraga armata de ocupatie din Germania.