Să vă spun o chestie interesantă. Mai mult de jumătate dintre multinaţionalele prezente în România au planuri de mutare în alte zări a unor departamente care funcţionează aici. Motivul nu ţine de „proasta de Dăncilă” şi nici de „ciuma roşie”, ci de oportunităţi mult mai ieftine şi mai stabile în zona asiatică.
Chestiunea se vedea cu ochiul liber întrucât s-a cam pus batista pe ţambalul angajărilor. În timp ce unii încă întocmesc planuri serioase de restructurare, alţii chiar au început să dea afară. Nu-ţi trebuie multă minte să observi asta. Doar să compari oferta de joburi existentă în urmă cu un an faţă de cea de-acum.
Asta înseamnă că toată limbricimea corporatistă va simţi în scurt timp o transpiraţie rece pe şira spinării întrucât vor realiza că munca lor, în esenţă necalificată sau slab calificată, poate fi înlocuită extrem de optim cu munca unor desculţi la fel de precar educaţi precum intelectualii noştri, dar cu pretenţii salariale mult mai mici. Şi nu e vorba doar de salarii în analiza care circulă la nivel de executivi, ci de un complex de factori: preţuri mai ridicate ale chiriilor, infrastructură insuficientă s.a.m.d. Dar e vorba şi de pretenţii din ce în ce mai mari ale salariaţilor pe fondul unei forţe de muncă insuficiente şi nu foarte calificată.
Mişcarea pe care, cel mai probabil, o vom simţi acut cam de la jumătatea anului viitor, va avea implicaţii majore. Mai ţineţi minte reclama cu „zboară, puiule, zboară!”? Cam aşa vor arăta corporatiştii noştri „dă dreapta” când vor da piept cu realitatea. Mulţi dintre ei n-au habar că ajutorul de şomaj e insignifiant sau că acesta nu se acordă decât pe o perioadă limitată de timp. Şi, de asemenea, n-au habar că după ce se va fi dus şi ajutorul ăla de şomaj, dacă nu-şi vor găsi un rost, s-a cam terminat cu spitalizarea gratuită. Mulţi nu au habar cum funcţionează lumea. Trăind în incubatorul corporatist, încă mai cred în Zâna Măseluţă şi în magicienii de la HR care fac totul pentru a le fi viaţa uşoară.
Desigur, „Orbhanişii” aflaţi la butoane vor acuza „greaua moştenire” care, iată, a pus multinaţionalele pe fugă. Şi pentru asta vor opta pentru o şi mai profundă distorsionare a pieţei muncii umblând la drepturile salariaţilor, mestecând aceeaşi mantră a „flexibilizării pieţei muncii”. Şi, ca să le ofere proştilor o satisfacţie, vor maltrata din nou aparatul de stat cu disponibilizări în masă. Care se va lăsa cu alte scăderi ale economiei. Şi-apoi, iar înfundarea în datorii pentru că, deh, Plăvanul a promis că ia armament pe buget separat şi banii trebuie decartaţi.
Poate vă întrebaţi de ce se vor întâmpla toate acestea. E simplu, pentru că merităm. În loc să ne axăm pe o economie orientată pe export şi în care marjele de profit sunt mari, continuăm să băltim într-o economie periferică în care „investitorii” vin pentru salariile „de doi lei”. Dacă vă întrebaţi de ce nemţii sunt atât de supăraţi pe polonezi, poate vă uitaţi că o din ce în ce mai mare halcă a exporturilor poloneze inundă România. Şi ceea ce se întâmplă cu România se întâmplă cu multe ţări ale UE. Polonezii au încurajat investiţia în producţie, au dezvoltat spiritul antreprenorial local şi, în scurt timp, vor deveni chinezii Europei. Noi ne-am vândut toate resursele şi-am ajuns bătaia de joc a tuturor. Cum e posibil să exportăm petrol ca o ţară arabă şi să importăm produs finit(benzină&motorină)? Cum e posibil ca OMV, care a promis la privatizare că menţine două rafinării funcţionale să-şi bată joc şi să închidă, fără a fi penalizat, una dintre cele două rafinării locale. Cum e posibil ca, în ciuda încălcărilor contractului de privatizare, absolut nimeni să nu se ia de OMV? O avea legătură că un fost prim-ministru avea nevasta pe statul de plată al OMV? Sau că un actual prim-ministru are soţul angajat acolo? Acestea fiind chestiunile vizibile, întrucât nu mă îndoiesc că mai sunt atâţia care se înfruptă din otrăvita plăcintă austriacă.
Dacă vă gândiţi că multinaţionalele care pleacă acum se vor întoarce ca efect al scăderilor de salarii preconizate să înceapă de anul viitor, vă înşelaţi amarnic. Mortul nu-l mai întorci de la groapă. România e o casă fără fundaţie care-a trăit cu iluzia că baloanele de săpun ale multinaţionalelor pot aduce bunăstarea. Aiurea. O economie, la fel ca şi o casă, se construieşte pe o fundaţie solidă. Iar fundaţia începe de la producţie. Fără producţie internă suntem morţi. Fără a ne produce aici necesarul de consum suntem victimele unei spirale nefaste care, în final, ne conduce la supra-îndatorare şi faliment.
Dacă vi se pare că afară s-a instalat iarna, aflaţi că în economia autohtonă deja bate un vânt rău prevestitor. Se vede în blocajul financiar de la nivel naţional, care, la rândul său, e puternic influenţat de un blocaj financiar la nivel european. Da, aţi citit bine, partenerii europeni încep să-şi plătească facturile din ce în ce mai greu, în ciuda banilor pompaţi cu toptanul de BCE.
Vestea prostă pentru toată şleahta de „telectuali de corporaţie”, dependenţi de fericirea indusă de perfuziile angajatorilor lor de pripas, este că în scurt timp vor fi obligaţi să înveţe cum e cu ideologia „dă dreapta”. Mai mult, vor înţelege că sevrajul nu-i va ajuta la nimic şi, spre disperarea lor, vor constata că niciunul dintre partidele spectrului politic, în ciuda ideologiei marxiste din care se adapă toţi, nu înţeleg prin marxism ceea ce-au trăit părinţii sau bunicii noştri în obsedanta jumătate de secol XX. Marxismul de azi e întors pe dos: statul e înlocuit cu corporaţia, iar în cazul în care corporaţia nu te vrea, jungla e realitatea pe care trebuie s-o domini. Altfel devii o conservă frustrată. Hai să vă văd, micuţilor!
Multinationalele au datorii imense si sunt pe marginea prapastiei peste tot in lume si nu au unde sa plece la sclavi mai ieftini, iar situatia este dramatica si pentru firmele romanesti.
Aproape 600 de firme de constructii au intrat in insolventa in primele 8 luni
Daca in luna ianuarie, la nivelul intregii economii erau raportate numai 500 de cazuri noi de insolventa, in august numarul acestora s-a apropiat de granita de 4.000 (3.978 de cazuri inregistrate de ONRC).
https://www.agendaconstructiilor.ro/files/organizare-afaceri/analiza-aproape-600-de-firme-de-constructii-au-intrat-in-insolventa-in-primele-opt-luni.html
Agro-Invest și-a cerut intrarea în faliment
Agro-Invest deține unul dintre cele mai mari și moderne abatoare de bovine și ovine din România, având o capacitate de 200 capete/zi de bovină și 1000 capete/zi de ovină.
https://timponline.ro/ce-grup-important-de-firme-din-bistrita-nasaud-si-a-cerut-intrarea-in-faliment/
Ne asteapta o criza sociala si un haos cum nu s-a mai vazut in tara asta nici in vreme de razboi!
Asta este ne asteapta ne asteapta parca prea ne plangem de mila si ne gandim numai la rau ,oare cum au supravietuit bunicii si strabunicii nostri pe timpul razboaielor si altor crize,Dumnezeu are un plan pentru toate si toti hai sa nu ne mai plangem atata ca daca e sa suferim suferim si cand e prosperitate si cand e criza ,poti sa ai bani foarte multi si te imbolnavesti sau sa fie o criza si Dumnezeu te intareste si traiesti foarte bine asa ca mai lasa ti dramatismele
Nu te contrazic, dar vad prea multi oameni zombizati de smartphoneuri in jur
Datoriile companiilor au crescut anul trecut până la aproape 73 de mii de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă un nivel record de 92% din PIB-ul mondial. În acelaşi timp, datoria publică, adică cea a guvernelor, a depășit 65 de mii de miliarde de dolari.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/suma-colosala-cu-care-s-au-indatorat-statele-lumii-1065947
Cele doua fraze de mai sus sunt suficiente pentru a intelege ca este iminent un cataclism care va duce la disparitia dinozaurilor corporatisti. Urmeaza o mega criza economica insotita de revolte ale populatiei, razboaie, lege martiala si dictatura.
Incep sa cada dominourile: Cea mai mare bancă din nordul Europei pregăteşte concedieri masive: 6.000 de persoane vor rămâne fără loc de muncă
https://www.mediafax.ro/economic/cea-mai-mare-banca-din-nordul-europei-pregateste-concedieri-masive-6-000-de-persoane-vor-ramane-fara-loc-de-munca-18532134
vanzarea tarii a fost facuta de psd-fsn care ne a vandut total la austrieci asa ca acest articol nu prea este nimerit,multinationalele au venit unde au gasit loc liber si mi se pare normal,unde este polonia ,cehia nu mai vorbesc de kina
Cine este autorul articolului?
Va rog sa ma ascultatiu:votam cu totii Alexandru Cumpanasu.S-a stabilit,mergem asa!
Cred că această emisiune merită vizionată, in ciuda faptului că eu nu prea mă uit la tv, are legătură cu subiectul articolului. https://m.youtube.com/watch?v=hcz8BfktdOs
Buna seara,
In calitate de angajat al unei multinationale, imi vine greu sa inteleg de ce acest articol este atat de veninos la adresa noastra cu atat mai mult pe un site care isi propune promovarea crestinismului si a ortodoxiei.
Citez ” limbricimea corporatistă”; „şleahta de „telectuali de corporaţie”…
De ce anume meritam noi sa fim injositi de articolele dumneavoastra? Pentru ca lucram intr-o companie privata? Va asigur ca as lucra cu cel mai mare drag pentru statul Roman si probabil pe mai multi bani si in conditii mai usoare dar nu sunt locuri la stat pentru toti… cei care nu avem posibilitatea sa lucram la stat trebuie sa lucram si noi undeva… nu putem traii ca pasarile cerului cu atat mai mult daca avem si familie. Si in fond munca pe care o prestam noi in schimbul unui salariu de ce este de batjocorit? Muncim pentru a ne castiga painea, platim taxe la stat din tot ce castigam care sustin fondul de pensii, sistemul de sanatate etc… platim TVA cand cheltuim ce ne mai ramane… ce anume facem rau sa meritam apelativul „limbrici” „sleahta”?
Spuneti: „zboară, puiule, zboară!”? Cam aşa vor arăta corporatiştii noştri „dă dreapta”; „după ce se va fi dus şi ajutorul ăla de şomaj, dacă nu-şi vor găsi un rost, s-a cam terminat cu spitalizarea gratuită” „Hai să vă văd, micuţilor!”
Sa vedeti ce anume? Vreti sa ne vedeti ca murim de foame? In acest caz plecarea multinationalelor si ramanerea noastra fara un serviciu unde sa ne castigam painea n-are decat sa va satisfaca. Poate ca in viziunea dumneavoastra meritam sa murim, daca va fi asa n-avem ce sa facem dar ce beneficiu va aduce dumneavoastra moartea noastra? Copii nostri ne avand cine sa ii mai hraneasca vor muri si ei… partintii nostri probabil ca vor muri si ei daca nu mai are nimeni serviciu sa plateasca la fondul de pensii… iar in cele din urma probabil ca vor muri si bugetarii pentru ca in lipsa unui sector privat care sa plateasca taxe din ce vor fi platiti? – Si atunci va fi bine dupa ce murim toti?
Vreti sa ne vedeti bolnavi si lasati la usa spitalelor pentru ca nu mai putem plati? Poate ca asa va fi dar de ce am merita asta tocmai noi cei care am platit ani de zile in sistemul de asigurari de stat pentru ca toata lumea sa beneficieze nu doar noi… si dupa ce murim noi cu zile la usa spitalului credeti ca cei ramasi vor fi mai bine tratati daca nu mai are cine plati asigurari de sanatate? Poate credeti ca va va fi mai bine dupa moartea noastra… cine stie.
As vrea sa stiu si eu ce rau am facut noi angajatii multinationalelor si mai ales cui… ma gandesc ca trebuie sa fi facut niste lucruri ingrozitoare pentru ca sa meritam soarta pe care ne-o doriti. Faptul ca muncim pentru banii pe care ii primim e un pacat? Faptul ca platim la fondul de pensii, la sanatate, la bugetul de stat ne face sa meritam moartea de foame si sa fim lipsiti de ingrijiri medicale?
As mai vrea sa stiu ce ar trebuii sa facem? Sa ne dam demisia? Nu putem lucra toti la stat… ar fi mai bine sa demisionam si sa traim din ajutor social? Sau ce sa facem daca ce facem acum ne face sa meritam moartea si boala…
Nu in ultimul rand, credeti ca atitudinea exprimata in acest articol este una crestin ortodoxa? Poate ca avem si noi pacatele noastre dar sa-L lasam pe Cel fara de pacat sa ne judece pe fiecare dupa cum meritam. Amin.