Rețelele de socializare – Fabrici de dependențe și depresii (I)

Înainte-vreme, cele mai neliniștitoare probleme ale adolescenților (cel puțin din perspectiva părinților) erau consumul de alcool, droguri și altele asemenea… Acum, primul loc pe această listă l-a luat smartphone-ul – foarte bine fixat în mâinile lor lacome. Ei petrec tot mai mult timp online – săptămânal apare câte un nou studiu care avertizează asupra consecințelor negative ce izvorăsc de aici: izolare socială, lipsă de concentrare, cyberbullying, expunerea la pornografie la vârste din ce în ce mai fragede. Și, mai frecvent decât în orice generație de până acum, depresie și chiar tendințe suicidale. Este generația ce a fost denumită „iGen”.¹

Generația cea mai nefericită din istorie

Termenul iGen a fost introdus de profesoara Jean Twenge de la Universitatea San Diego, care a publicat în 2017 o carte despre generația celor născuți între anii 1995 și 2012 – cea mai conectată și totodată cea mai nefericită generație din istorie. Poate ne va surprinde această afirmație a autoarei. Paradoxal, dacă tinerii sunt mai conectați ca oricând prin intermediul tehnologiilor, ar trebui ca această comunicare să le umple timpul într-un mod plăcut și să le aducă satisfacție. Constatăm însă exact opusul. Care e motivul? Răspunsul la întrebare îl vom oferi în articolul de față.

Prefixul „i-” din iGen provine atât de la Internet, cât și de la dispozitivele iPhone (introdus în 2007) și iPad (introdus în 2010), care au avut un asemenea succes în rândul membrilor acestei generații, încât – conform unui studiu din toamna anului 2015 – doi din trei adolescenți americani dețineau un iPhone. Internet, iPhone, iPad – generația iGen este caracterizată, în viziunea profesoarei Jean Twenge, de zece trăsături care încep toate cu litera i – menționăm, dintre acestea, insecuritatea, lipsa religiozității (irreligious în engleză), lipsa interacțiunilor personale față în față, individualismul, izolarea etc.² Și, am adăuga, atracția irezistibilă către rețelele de socializare.

Jumătate din viață irosită

Rețelele de socializare nu sunt atât de noi: primele au apărut încă din anul 1997. MySpace a debutat în 2003, iar din 2006 Facebook a devenit accesibilă pentru oricine de la 13 ani în sus (deși practic și cei sub 13 ani o folosesc).

Conform unor statistici din anul 2015, 87% dintre elevele de clasa a XII-a utilizează rețelele de socializare zilnic sau aproape zilnic, în timp ce în cazul băieților acest procent este de 77%. Doar 2% dintre eleve și 3% dintre elevii de clasa a XII-a afirmă că nu le folosesc niciodată.³

Este evident din aceste cifre că fetele petrec de obicei mai mult timp pe rețelele de socializare decât băieții. Atunci cu ce se ocupă băieții în loc? Cel mai adesea cu jocuri, majoritatea violente. Însă nici fetele nu sunt ferite de dezvoltarea unei dependențe de jocuri – există și unele lipsite de violență, destinate anume fetelor, care le confiscă timpul la fel de mult. Un studiu din 2015 arăta că 9% dintre adolescenți dedică peste 40 de ore pe săptămână jocurilor video – adică timpul pe care îl petrece o persoană adultă obișnuită la un serviciu cu normă întreagă!⁴

Așadar, nepermis de mult timp pierdut – și, prin urmare, oportunități pierdute, prietenii adevărate mai puține, somn mai puțin, rezultate mai slabe la școală, practic jumătate din viață irosită. Din păcate, consecințele sunt mai grave decât atât. Atât rețelele de socializare, cât și jocurile video creează o generație de copii caracterizată de o imaturitate mentală și emoțională tipică vârstei de trei ani. Este afirmația făcută de cercetătoarea Susan Greenfield de la Universitatea Oxford, fostă directoare a Institutului Regal al Marii Britanii și unul dintre cei mai importanți oameni de știință britanici în domeniul neuroștiințelor. Greenfield și-a exprimat îngrijorarea asupra faptului că astăzi copiii își pierd abilitatea de a gândi singuri, precum și empatia și abilitățile de comunicare. Locul acestora e luat de bombardamentul continuu din partea rețelelor de socializare și a jocurilor video, ce le oferă gratificări instant și îi reduce la nivelul copiilor de trei ani, care „au nevoie în fiecare moment de ceva care să-i distragă, ceea ce nu le mai permite să aibă propriul discurs interior, nici gânduri proprii…”⁵.

Cercetătoarea afirma că „oamenii vor deveni asemenea copiilor de trei ani: impulsivi, expunându-se inutil la riscuri, cu abilități sociale reduse, cu un simț slăbit al propriei identități și cu intervale scurte de atenție și concentrare”. Greenfield cita un studiu realizat de Universitățile Harvard și Princeton, care arăta că studenții puși în fața a două opțiuni: să primească un șoc electric sau să petreacă doar zece minute singuri cu gândurile lor (fără smartphone, internet, televizor etc.), preferau șocul electric.⁶

„Sunt cu tine, însă doar virtual”

Intitulându-și unul dintre capitolele cărții sale „Sfârșitul relațiilor față în față: sunt cu tine, însă doar virtual”, Jean Twenge constata:

„Numărul adolescenților care ies zilnic cu prietenii a scăzut la jumătate în doar 15 ani, declinul cel mai pronunțat înregistrându-se în ultimii ani. Aceasta ar putea constitui cea mai clară dovadă că membrii generației iGen petrec mai puțin timp interacționând cu prietenii lor față în față decât orice altă generație de până acum. Iar aceasta se întâmplă aproape tuturor: atât tocilarilor, cât și celor certați cu școala, adolescenților introverți și extroverți deopotrivă, copiilor săraci și celor bogați, elevilor de nota 10 și celor de nota 5”⁷.

În comparație cu elevii de liceu de la sfârșitul anilor ’80, cei din anul 2016 petreceau, conform unui studiu, cu șapte ore pe săptămână mai puțin în interacțiuni sociale față către față. Altfel spus, membrii generației iGen își văd prietenii în realitate cu o oră pe zi mai puțin decât cei din „Generația X” și succesorii lor, milenialii („Generația Y”). Iar această oră pe zi în minus în interacțiunile din viața reală cu prietenii înseamnă, după cum observa Twenge, „o oră pe zi mai puțin dedicată dezvoltării abilităților sociale, negocierii relațiilor și navigării prin oceanul emoțiilor. Unii părinți ar putea să creadă că este o oră pe zi pusă deoparte pentru activități mai productive, însă, după cum am văzut, acest timp nu e înlocuit cu teme pentru acasă: a fost înlocuit cu timp petrecut în fața ecranelor.”⁸

Unul dintre adolescenții intervievați, pe nume Kevin, s-a dovedit un foarte bun observator al fenomenului:

„Unii copii sunt atât de dependenți de rețelele de socializare și de jocuri, încât nu inter-relaționează nici măcar cu cei care sunt practic lângă ei. În schimb, își fac o mulțime de falși prieteni online. Unii te ajută să te distrezi când ești online, însă nu-i poți cunoaște cu adevărat, deci nu poți avea o relație cu adevărat profundă cu ei”⁹.

Din păcate, chiar și când „te distrezi” pe rețelele de socializare, această stare ține mult prea puțin. Și, mult prea adesea, este urmată de stări de depresie adâncă, necunoscute generațiilor anterioare de tineri. În numărul următor, o radiografie a legăturii dintre rețelele de socializare și depresie va contura în culori cenușii cerul către care mulți adolescenți își ridică zilnic ochii înlăcrimați ai sufletului, într-un strigăt adesea mut, de nimeni auzit.

(va urma)

Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu