Sfânta Preacuvioasa Maica noastră Parascheva cea milostivă – Fecioara cu inimă de mamă

Sfânta preacuvioasa Maica nostră Parascheva este una dintre cele mai distinse ,,Doamne cereşti” din acelea care fac parte din alaiul sfintelor fecioare, apropiate Maicii lui Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria. Ea se aseamănă Împărătesei cereşti, fiind mult-milostivă şi în acelaşi timp mult iubită şi venerată de către credincioşii creştini. Sfânta Cuvioasă Pararascheva păzeşte şi ocroteşte cetatea Iaşilor  de peste trei sute şaizeici de ani (anul acesta se împlinesc trei sute şaizeci şi doi de ani de la aducerea moştelor sale 1641-2013) şi adună în capitala  Moldovei sute de mii, şi chiar milioane de închinători în cursul unui an calendaristic şi bisericesc.

Dar ea este nu numai ”gabnic ajutătoare” şi ”mult fositoare” celor ce i se roagă şi î-i cer ajutorul ci şi un model de viaţă sfântă în toată plenitudinea ei. Gândirea şi trăirea duhovnicească a sfinţilor părinţi ne-a lăsat această scurtă învăţătură, mult repetată de marele părinte şi învăţător duhovnicesc contemporan, Cleopa Ilie, anume că  pentru a te mântui, neexcluzând învăţătura Bisericii Ortodoxe: ”credinţă, har şi fapte  bune”; mai este necesar: ”să ai faţă de Dumnezeu o inimă şi un comportament de fiu; către aproapele tău (adică către orice om din lume) să ai o inimă şi un comportament de mamă; iar faţă de tine însuţi să ai inimă, atitudine şi comportament de judecător. În sfânta Parascheva se oglindeşte desăvărşit această învăţătură atât de profundă de sintetizatoare şi cuprinzătoare în acelaşi timp a Sfinţilor Părinţi.

Tânără copilă şi-a descoperit vocaţia de fiu (fiică) duhovnicească a Părintelui ceresc, aprinzându-şi iubirea faţă de Fiul Său dulcele Mire ceresc Iisus Hristos. S-a născut la anul 1025, într-o familie evlavioasă şi bogată, dintr-un sat de pe malul Bosforului, numit Epivata, astăzi Selim-Paşa. La numai opt anişori, aflată în biserica satului la Sfânta Liturghie, din  citirea Sfintei Evanghelii, a reţinut cuvintele Mântuitorului: ”Dacă voieşte cineva  să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8,34), şi a înţeles că i se adresează personal trecând la aplicarea lor practică în viaţa sa de zi cu zi. A început a se ruga lui Dumnezeu ore în şir unindu-se duhovniceşte cu El, dar mai ales a început să arate mila şi iubirea Lui faţă de cei săraci cu care Atotputernicul se identifică, împărţindu-şi săracilor şi scăpătaţilor hainele ei frumoase şi luminoase. De fiecare dată pleca de casă îmbrăcată ca o prinţesă  şi se întorcea înapoi îmbrăcată în zdrenţe murdare, spre marea supărare şi dezamăgire a iubitorilor săi părinţi. Aceştia au ameniţat-o, au pedepsit-o şi au bătut-o, dar totul a fost în zadar.

La treisprezece – paisprezece ani a fugit de-acasă la o mănăstire, fară ca părinţii să o mai afle vreo-dată. Atât de mult s-a aprins în inima şi-n sufletul ei iubirea dumnezeiască încât avea un singur gând şi un singur dor arzător, care î-i stăpânea fiinţa: acela de a urma lui Iisus Hristos Fiului lui Dumnezeu în simplitate, în sărăcie, în suferinţe şi în sfinţenie, şi aceia de a fi fiică ascultătoare Părintelui Său. Uitând cu totul de casa părintească, de părinţii care ar fi vrut să o căsătoarească şi de fratele său Eftimie, care mai târziu şi el s-a călugărit şi ajuns episcop, s-a dedicat unor nevoinţe uimitoare pentru vrâsta ei. Postea aspru, gustând păine şi apă doar la două – trei zile; priveghea toată noaptea făcând rugăciuni cu lacrimi şi multe metanii până la pământ; dormea pe jos şi practica multe alte nevoinţe pusniceşti pe care le practică bărbaţii sfinţi, îmbunătăţiţi. De acolo, la vâsta de douăzeci de ani a mers în Ţara Sfântă şi a mai trăit vreme de patru-cinci ani pusnică în pustia Iordanului. Aici a suportat frigul, foamea, arşiţa dogoritoare din Orient, dar mai ales multele ispite aduse de către draci. Știm ce înseamnă aceasta din vieţile multor sfinţi, cu ce îndârjire îi loveşte satan pe acei care se dedică postului şi rugăciunii neîncetate în locuri izolate. Știm cum un mare sfânt cuvios contemporan: Gheronda Iosif isihastul din Sfântul Munte Athos, ani de-a rândul demonii î-l băteau fizic, cu bâte şi ciomege, provocâdu-i răni foarte dureoase   pentru timp îndelungat.

În aceste dureri sfinţii sunt mângâiaţi doar de Dumnezeu sau Maica Domnului.  Sfânta Paraschiva a suportat şi ea cu tărie aceste răni, dureri şi lovituri, din marea ei iubire pentru Domnul. Iar El o mângâia cu harul Său şi o iubea pentru curăţia, înţelepciunea şi iubirea ei jertfelnică. La doar douăzeci şi patru de ani i-a trimis veste printr-un înger luminos, că o cheamă la Sine, spre ai fi mireasă în cămara de nuntă cea cerească. Îngerul i-a spus să se întoarcă în locurile natale şi acolo să-şi de-a sufletul. Aşa a făcut! A mai trăit un an acolo, unde altădată fuse-se prinţesă, ca o străină cerşetoare. Apoi a murit şi a fost îngropată în cimitirul străinilor. După un timp oarecare sfintele ei moaşte au fost descoperite în chip minunat în urma unei vedenii pe care un creştin milostiv cu numele Gheorghe a avut-o. Acesta a îngopat în acelaşi cimitir un marinar în acelaşi mormânt neştiind despre trupul neputrezit şi înmiresmat al sfintei Paraschiva, iar noaptea a văzut-o în vedenie pe sfântă în chipul unei împărătese plină de strălucire cerească, spunându-i: să duci moaştele mele la loc de cinste în biserică. Aşa s-a întâmplat, sfintele ei moaşte au stat în biserica ”Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Epivat o sută şaptezeci şi cinci de ani unde au făcut nenumărate minuni şi vindecări de boli. În anul 1235 au fost mutate la Târnovo, capitala imperiului româno-bulgar, unde de-easemenea au făcut multe minuni. După o sută şaiezeci de ani au fost mutate la Belgrad, unde au stat o sută douăzeci şi cinci de ani, de unde în anul 1520 au  fost duse la Constantinopol. De aici ele au fost aduse la Iaşi de către domnitorul Vasile Lupu la anul 1641. Acesta tocmai isprăvi-se în anul 1639 frumoasa sa ctitorie ,,Biserica Sfinţii Trei Ierarhi” şi pe propria sa cheltuilă a plătit datoriile Patriarhiei Ecumenice către Înalta Poartă, o sută cinzeci de pungi de galbeni şi apoi încă cinzeci către Sultan, primind moaştele sfintei Parascheva de la Patriarhie şi permisiunea de la Înalta Poartă pentru  a le aduce în Moldova.

Primirea Sfintei Parascheva la Iaşi a fost făcută cu multă evlavie de către domnitor, mitropolitul Varlaam şi întreg clerul şi poporul din Moldova.

Aici la Iaşi ”Cuvioasa” timp de treisute şaizeci și doi de ani a devenit ”ocrotitoarea Moldovei” şi cea mai iubită sfântă de  pe cuprinsul Ţării noastre. Aici a făcut şi face cele mai multe minuni dintre care cea mai mare este desigur cea de la 26-17 decembrie 1888 când în  urma unui incendiu a ars Paraclisul unde se păstrau sfintele moaşte, de la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi. O mare minune: flăcările au mistuit totul din biserică; s-au topit candelabre, sfeşnice, cădelniţe, chiar şi racla de argint, dar moaştele au rămas  neatinse. Ele spre marea minune şi spre întărirea credinţei credincioşilor, stăteau învăluite în jăratec şi  neatinse. Doar lemnul, perna şi veşmintele de sub sfântul ei trup au fost puţin atinse de fum. Martori oculari spun că Sfânta stătea pe jăratec în mişlocul flăcărilor ca o împărăteasă pe tron. Din multele minuni şi vindecări pe care le face Sfânta Cuvioasă Paraschiva celor care î-i cer ajutorul am aminti doar două:

În anul 1955 o familie din Iaşi  avea certuri şi neînţelegeri în casă. Înr-o seară femeia disperată a părăsit căminul. Zădarnic au căutat-o soţul şi fiica. Apoi, copila s-a culcat, iar tatăl ei a alergat la sfânta Parascheva şi s-a rugat cu lacrimi ca să-i întoarcă soţia cu bine înapoi. Ajungând omul acasă, după o oră, bate cineva la uşă. Era soţia! Avea chpul palid şi îngândurat. Unde ai fost femeie? Ce s-a întâmplat? a întrebat-o soţul. Diavolul mi-a dat în gând să mă sinucid, a răspuns femeia. De aceia m-am aşezat pe linia trenului aproape de gara Nicolina. Dar la orele 8(20) seara, pe când venea un tren cu mare viteză, fiica noastră, îmbrăcată în alb, vine la mine, mă apucă repede de mână şi mă aruncă afară de linie. Aşa am scăpat de moarte şi de osânda iadului. După  m-am întărit puţin, am mulţumit lui Dumnezeu că m-a izbăvit de acel cumplit păcat şi m-am întors acasă.

Femeie, în seara aceasta la ora 8, fiica noastră dormea, iar  eu mă rugam la Cuvioasa Parascheva. Ea era aceea nu fiica noastră! Ea te-a salvat! Să-i mulţumim că te-a salvat de la o dublă moarte, sufletească şi trupească. Şi sa-u rugat împreună. De atunci a existat multă pace, armonie şi bucurie duhovnicească în acea familie.

A doua este cea întâmplată unui inginer din Iaşi bolnav de plămâni. Fiind internat în spital pentru operaţie, mama sa se ruga pentru el. Timp de două săptămâni medicii au amânat operaţia iar apoi au consatat că tumoarea dispăru-se în chip miraculos. Atunci i-au spus bolnavului: Domnule inginer a-ţi scăpat de operaţie! Nu mai aveţi nimic, întoarceţi-vă sănătos acasă. Cineva se roagă lui Dumnezeu pentru Dumneavoastră!

Sfânta Preacuvioasa Maica noastră Parascheva este grabnic ajutătoare şi şi mult folositoare celor ce îi cer ajutorul. Ea este fecioara cu inimă de mamă, care a iubit desăvâşit pe Dumnezeu, închinându-i fecioaria ei, dar şi pe oameni ca o mamă bună. Acelaşi lucru îl face şi din cer, de aproape o mie de ani. La Iaşi, ea uneşte cerul cu pământul. An de an, milioane de oameni, se întâlnesc acolo cu Dumnezeu  şi î-şi împacă sufletul cu El, prin mijlocirile ei. Sfinţii aceasta fac: duc lumea la cunoştinţa lui Dumnezeu şi o împacă cu El, iar pe Dumnezeu î-L fac milostiv, blând şi iertător şi-L împacă cu lumea. Sfânta Preacuvioasa Maica noastră Parascheva  a chemat şi alţi mari sfinţi în această lucrare a ei  spre o mai mare bucurie a credincioşilor. De aceia în ultimii douăzeci de ani au  fost aduse la Iaşi multe alte sfinte moaşte spre mângâierea pelerinilor şi întărirea credinţei adevărate în Dumnezeu.

De aceia cu recunoştinţă ne îndreaptă gândurile noastre spre Sfânta Parascheva şi ne rugăm ei cu bucurie şi mulţumire să mişlocească iertarea păcatelor noastre; să vindece, cu darul ei primit de la Hristos, bolile noastre sufleteşti și trupeşti; să ne călăuzească pe calea curăţiei şi a fecioriei mult plăcută lui Dumnezeu; să ne călăuzească pe calea răbdării, a bunătăţii, a milosteniei şi a blândeţii; să sporim prin mijlocirea rugăciunilor ei şi prin plida vieţii ei credinţa noastră şi iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele. Ca şi în cer când o vom vedea să-i cântăm: Bucură-te Sfântă Cuvioasă Parascheva mult folositoare!

Părintele Arhimandrit Andrei Coroian