Zilele Sfântul Mihail, eveniment organizat, în weekendul trecut, de Parohia romano-catolică din centrul municipiului Cluj-Napoca au fost transformate într-o tribună a promovării a două personaje extrem de controversate. Organizatorii au ales ca programul evenimentului să includă momente artistice realizate după operele criminalului de război Wass Albert şi a scriitorului fascist Nyro Jozsef.
Zilele bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca au avut loc în perioada 28-29 septembrie şi au cuprins o serie de evenimente cultural artistice şi de divertisment. De asemenea a fost gândit şi un program pentru copii cu jocuri, ateliere, pictură pe faţă, decoraţiuni din turtă dulce. Ce a atras atenţia a fost însă programul susținut de actorul ungar Attila Kulcsár-Székely. Astfel, sâmbătă seara, după Liturghia oficiată în Biserica „Sf. Mihail”, cei prezenţi au putut asista la un recital suţinut de actorul ungar după opera lui Wass Albert, declarat criminal de război printr-o sentinţă a Tribunalului Poporului din Cluj din 1946. Acelaşi actor, începând cu ora 19,45 a susţinut în sala Asociaţiei Femeilor Catolice un recital din opera „Viaţa nemuritoare’’ a scriitorului fascist József Nyírő. Nu ştim de ce Parohia romano catolică Sfâtul Mihail din Cluj-Nappoca în fruntea căreia se află protopopul Kemenes Lorand a ales să includă în program momente realizate după operele celor doi scriitori controversaţi atâta vreme cât în literatura maghiară sunt suficienţi de mulţi scritori de mare calitate. Ce ştim este că acest tip de iniţiative se înscriu în categoria acţiunilor care promovează cultul persoanelor considerate crimanali de război, lucru interzis prin ordonanța de urgență 31/2002.
Wass Albert a fost condamnat la moarte în contumacie, printr-o hotărîre din 1946 a Tribunalului Poporului din Cluj-Napoca, pentru crime de razboi. Scriitorul a fost dovedit că a instigat trupele hothyste să omoare români şi evrei din Mureşenii de Câmpie şi Sucutard, localităţi situate în judeţul Cluj. Unul dintre fiii săi, Andreea Wass, a demarat o acţiune în instanţă pentru reabilitarea lui Wass Albert, însă Curtea de Apel Cluj a decis că nu sunt elemente pentru a da curs unei astfel de solicitări. Cât priveşte Nyiro Jozsef, acesta a fost unul dintre cei mai zeloşi şi agresivi propagandişti ai regimului horthysto-szalasist din Ungaria.
Nyiro Jozsef a fost membru al Partidului Naţional Maghiar şi, după interzicerea acestuia în 1939, al Partidului Ardelean, înfiinţat la Budapesta în decembrie 1940, după Diktatul de la Viena. Fapt demonstrat nu doar în scris, ci şi prin „acţiuni concrete”: potrivit unui raport al consulului ungar la Cluj, dr. Bothmer Karoly, Nyiro Jozsef a fost căpetenia unuia din grupurile din „grupele teroriste de elemente declasate, şovine şi fasciste” care au atacat, devastat, incendiat, terorizat şi ucis români la Cluj şi în împrejurimi, în zilele premergătoare sosirii trupelor horthiste în oraş, în 11 septembrie 1940. La scurt timp după aceasta, ca membru al Parlamentului ungar reprezentant al maghiarilor din Transilvania, Nyiro Jozsef s-a stabilit în capitala Ungariei, unde a înfiinţat revista „Magyar Ero” (Forţa Maghiară), unul dintre instrumentele celei mai violente propagande panhungariste, şovine şi antisemite ale regimului horthysto-szalasist.
Nyiro Jozsef îşi va păstra aceeaşi atitudine şi după preluarea puterii în Ungaria, în octombrie 1944, de către Partidul „Crucea cu Săgeţi – Mişcarea Hungaristă” condus de Szalasi, implicându-se cu „total devotament” în promovarea ideologiei acestuia. Esenţa personalităţii lui József Nyírő este cuprinsă în câteva fraze ale scriitorului şi criticului literar Géza Hegedűs (1912-1999) „În politică, drumul ales de el este cel al fascismului. (…)A fost dezamăgitor pentru cei care au observat înrudirea sa spirituală cu mitul criminal al purităţii sângelui. Pe aceştia i-a surprins ataşamentul clar al lui Nyírő, ce tocmai păşea pe scena politică, faţă de reprezentanţii în Ungaria ai nazismului german, faţă de Partidul Crucilor cu Săgeţi. (…) József Nyírő este un instigator la război, incitator la asasinate în masă, criminal de război în sensul dreptului penal. A aparţinut spiritual statului major al lui Szálasi. Chiar şi în emigraţie, în America şi Spania, în cărţile publicate încearcă să justifice acest spirit. (…).
C.P.
Clujul lui Boc(căcat pe turcește),care scotea bolnavii din spitale(București,în special!),cu tărgi cu tot,pe motiv de reducere de paturi,pe vremea când era premierul piratului Băsescu…așa că…
La cât de fraieri suntem…
Papistasii au fost invadati: Dintre 100.000 prostituate din Italia, 55% sunt românce, iar 37% dintre prostituatele din Italia sunt minore.
https://www.antena3.ro/actualitate/social/prostitutia-in-italia-55-romance-marturia-unei-fete-torturata-sa-se-prostitueze-mi-au-taiat-carne-540093.html
Sa vedem daca ii va atrage „ortodoxia”…
„oare cine” cum îți permiti sa vorbești asa despre Credința Ortodoxa?! Se vede ca nu o ai! De ce amesteci credința noastră care este Sfânta cu desfrânarea?! Îți bați joc de un site ortodox?! Te va judeca Dumnezeu..