Ungaria va bloca prin veto actuala formă a bugetului UE pentru perioada 2021-2027, întrucât consideră inacceptabil ca alocarea fondurilor europene să fie supusă unor condiţionalităţi politice, precum situaţia statului de drept, a declarat şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Gergely Gulyas, într-un interviu publicat luni de Reuters.
„Ceea ce noi respingem este că nu standardul de viaţă şi performanţa fiscală vor conta” în alocarea fondurilor europene, a declarat oficialul ungar, precizând despre proiectul cadrului financiar multianual al UE că ”în forma sa actuală Ungaria cu siguranţă va opune veto”.
Pe de altă parte, Gergely Gulyas a adăugat că Ungaria este dispusă să accepte o suplimentare a contribuţiei sale la bugetul UE pentru a compensa din pierderea generată de retragerea Regatului Unit, fiind de asemenea dispusă să accepte, în situaţia opusă, o scădere a fondurilor europene ce-i revin dacă Bruxelles-ul decide să nu fie compensată pierderea contribuţiei britanice prin sporirea contribuţiei celor 27 de state membre.
Conform unor surse citate de Reuters, Germania doreşte să limiteze viitorul buget al blocului comunitar pentru perioada 2021-2027 la 1% din Venitul Naţional Brut al UE, sub nivelul de 1,11% (circa 1.100 de miliarde de euro) propus de Comisia Europeană.
Germania – cel mai mare contributor net la bugetul UE – ar urma să prezinte propunerea la reuniunea de luni a miniştrilor pentru Afaceri Europene.
Diviziunile dintre statele membre, obişnuite la fiecare negociere a unui cadru financiar multianual, sunt însă acum mai profunde, având în vedere riscul de recesiune în blocul comunitar, incertitudinea privind Brexitul împreună cu pierderea contribuţiei britanice la bugetul UE şi respectivele condiţionalităţi politice.
”Marea mea îngrijorare este că Europa se va afla într-o situaţie economică şi geopolitică dificilă dacă până la 1 ianuarie nu vom avea un buget”, a avertizat în timpul unei reuniuni ministeriale de la Bruxelles comisarul european Guenther Oettinger, însărcinat cu aceste negocieri. El a estimat că, în actualul ritm al acestor negocieri, vor trece ani până când s-ar putea ajunge la un compromis.
Mai mult, cadrul financiar multianual al UE trebuie adoptat cu mult timp înaintea începutului său, întrucât acest buget implică stabilirea unor programe de cheltuieli anuale care la rândul lor necesită negocieri complexe.